ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte, la 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măneciu, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.02.2013 de BNP B., având ca obiect vânzarea terenului de 10.829 mp., situat în intravilanul comunei Măneciu, sat Măneciu Ungureni, punct Plai, tarla x, parcela x, 556/1, nr. cadastral x, categoria de folosință - fâneață și rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x Măneciu, în sensul radierii dreptului de proprietate dobândit de pârâtă, ca o consecință a anulării HCL nr. 4/2013 în dosarul nr. x/2013.

Pârâta A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 11.045,58 euro, la cursul de schimb BNR din data plații, reprezentând avansul achitat din prețul vânzării, a sumei de 53.211,85 RON, reprezentând cheltuieli efectuate pentru dobândirea proprietății asupra construcției amplasate pe terenul având carte funciară provizorie x, T 115, P 556, 556/1 și obținerea autorizației de construire, în valoare reactualizată la data plății, precum și a sumei de 241.574 RON plus TVA, reprezentând valoarea de piață a construcției edificate pe terenul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 1009 din 18 septembrie 2018, Judecătoria Vălenii de Munte a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentința nr. 458/2019 din 16 aprilie 2019, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.02.2013 de BNP B., a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară, în sensul radierii întabulării dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare de pârâtă pentru terenul de 10829 m.p., situat în comuna Măneciu, sat Măneciu Ungureni, punctul Plai, tarla x, parcela x, 556/1.

A admis, în parte, cererea reconvențională, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 48.598,34 RON, echivalentul a 11.045,58 euro, reprezentând contravaloarea avansului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.02.2013. A respins, în rest, cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis, în parte, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, a dispus reducerea onorariului de avocat solicitat și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată de 2.000 RON, reprezentând onorariu avocat redus, respingând în rest, cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta A. S.R.L. și reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măneciu.

Prin decizia nr. 111 din 12 martie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

A admis apelul declarat de pârâtă și în consecință a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis și capătul doi al cererii reconvenționale, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 53.211,85 RON. De asemenea, a obligat reclamanta la plata sumei de 3.254 RON, taxă judiciară de timbru (primă instanță și apel) și a sumei de 4.760 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Măneciu, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă prin decizia nr. 242 din 4 februarie 2021, îndreptată prin încheierea din 11 martie 2021, fiind casată în parte decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare, cu privire la soluția dată asupra capătului doi al cererii reconvenționale.

Prin decizia nr. 99 din 23 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 53.211,85 RON.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta UAT Comuna Măneciu, care a fost admis prin decizia nr. 1977 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 15 din 15 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins apelul pârâtei, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 458/2019 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și ale deciziei nr. 99 din 23 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

În prealabil, s-a relevat că în mod corect prin decizia de apel din primul ciclu procesual a fost admis apelul său și a fost schimbată în parte sentința primei instanțe, în sensul obligării reclamantei și la plata sumei de 53.211,85 RON, reprezentând cheltuielile realizate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a obținerii autorizației de construire, soluția contrară pronunțată prin decizia recurată fiind greșită.

Cu referire la situația de fapt, s-a arătat că au fost respectate prevederile legale în ceea ce privește achiziția construcției nefinalizate și a terenului pe care aceasta se află amplasată, demersurile întreprinse de recurenta-pârâtă având la bază aprobările, avizele și autorizația de construire eliberate de intimata-reclamantă, care se face responsabilă pentru prejudiciile ocazionate celei dintâi ca urmare a anulării tranzacției. De asemenea, partea a precizat că nu a achiziționat construcția nefinalizată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001, cum greșit s-a reținut, ci construcția a fost cumpărată de la un terț, în baza dispozițiilor C. civ.

În aprecierea recurentei-pârâte, anularea HCL nr. 4/2013, în contextul încălcării dispozițiilor Legii nr. 215/2001, are valoarea dolului la perfectarea vânzării-cumpărării, astfel că se impune restituirea cheltuielilor antrenate de încheierea contractului și obținerea autorizației de construcție.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că, în realitate, intimatei-reclamante îi revenea obligația notării litigiului în cartea funciară, având în vedere că, la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a HCL nr. 4/2013, a operat rectificarea cărții funciare a terenului, fiind reînscris dreptul de proprietate al unității administrativ teritoriale, aspect omis de instanța de apel.

În cele din urmă, s-a imputat instanței de apel faptul că în mod eronat a reținut că recurenta-pârâtă nu deține calitatea de constructor de bună-credință, neavând dreptul de preempțiune la cumpărarea în mod direct a terenului, fără a ține cont că imobilul reprezentând construcție nefinalizată era deja proprietatea pârâtei, vânzarea realizându-se prin HCL nr. 4/2013.

Intimata-reclamantă UAT Comuna Măneciu a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-pârâtă A. S.R.L., a depus răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 30 iulie 2025 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 23 septembrie, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 10 noiembrie 2025 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 18 noiembrie 2025.

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în examinare, cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității în cazul în care motivele invocate de autorul recursului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât criticile să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se constată că recurenta-pârâtă nu și-a întemeiat cererea în drept, nefiind invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ de lege iar, din analiza susținerilor formulate, nu pot fi decelate critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Se reține că prezentul demers judiciar vizează anularea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între reclamantă, în calitate de vânzătoare și pârâtă, în calitate de cumpărătoare, ca o consecință a anulării definitive a HCL nr. 4/2013, prin care a fost aprobată vânzarea. Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat restituirea avansului din preț, a cheltuielilor realizate în vederea încheierii contractului și a obținerii autorizației de construire, precum și plata valorii de piață a construcției existente pe teren, a cărei proprietate o dobândise anterior.

Prima instanță a admis acțiunea și a dispus anularea, pe temeiul art. 1.254 alin. (2) C. civ., a contractului de vânzare-cumpărare, în considerarea relației de subsecvență dintre HCL nr. 4/2013, anulată definitiv în dosarul nr. x/2013 și contractul a cărui nulitate s-a solicitat; de asemenea, a admis în parte cererea reconvențională sub aspectul obligării reclamantei la restituirea avansului din preț achitat, fiind respinse, în rest, pretențiile pârâtei.

În primele două cicluri procesuale, deciziile prin care, consecutiv, instanța de apel a admis apelul pârâtei îndreptat împotriva soluției date asupra capătului doi al cererii reconvenționale, a schimbat în parte sentința primei instanțe și a obligat reclamanta la plata sumei de 53.211,85 RON, reprezentând cheltuielile realizate în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și a obținerii autorizației de construire, au fost casate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin decizia recurată, în cel de-al treilea ciclu procesual, s-a respins apelul pârâtei, ca nefondat; s-a reținut, în esență, calitatea pârâtei de constructor de rea-credință, față de împrejurarea că autorizația de construire a fost solicitată și obținută ulterior declanșării litigiului vizând anularea HCL nr. 4/2013, litigiu care nu a fost notat în cartea funciară și având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 coroborat cu art. 46 alin. (4) din Ordinul MDLR nr. 839/2009, precum și considerentele deciziei nr. 2666 din 22 octombrie 2015 pronunțate în dosarul nr. x/2013, care se impun cu putere de lucru judecat în cauză.

Examinând cererea de recurs îndreptată împotriva acestei decizii, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, contrar exigențelor impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu critică raționamentul juridic care a determinat instanța de apel să concluzioneze în sensul celor mai sus arătate, nefiind relevată modalitatea în care prin hotărârea atacată s-ar fi încălcat regulile de drept aplicabile.

Dimpotrivă, printr-o argumentație nestructurată, lipsită de coerență logică și juridică, în raport cu actele dosarului, autoarea căii de atac se mărginește să evoce deciziile pronunțate în apel în ciclurile procesuale anterioare, prin care i-au fost admise pretențiile aferente capătului doi al cererii reconvenționale și care, fiind casate, prin hotărâri definitive, și-au încetat efectele, nemaiprezentând nicio relevanță în acest stadiu al litigiului.

În același timp, recurenta-pârâtă antamează o serie de aspecte de fond, care în opinia părții fac dovada bunei sale credințe sub aspectul dobândirii și edificării construcției aflate pe terenul unității administrativ teritoriale.

Practic, se urmărește să se obțină o reapreciere a culpei intimatei-reclamante cât privește anularea contractului de vânzare-cumpărare, în contextul desființării HCL nr. 4/2013 și, subsecvent, o validare a dreptului clamat prin cererea reconvențională, de a fi despăgubită pentru costurile ce i-au fost ocazionate de cumpărarea terenului și obținerea autorizației de construire.

Calitatea de constructor de bună-credință pe terenul intimatei-reclamante, de care recurenta-pârâtă s-a prevalat în susținerea propriilor pretenții, reafirmată în recurs, reprezintă o chestiune de fapt, supusă aprecierii instanței de apel pe baza probelor administrate.

Or, situația de fapt, așa cum a fost reținută de ultima instanță de fond, ca urmare a analizării probatoriului și pe care recurenta-pârâtă o contestă, constituie premisa demonstrată de la care începe judecata în recurs și în raport cu care se verifică interpretarea și aplicarea legii, fiind sustrasă controlului judiciar, întrucât vizează temeinicia hotărârii, și nu nelegalitatea acesteia.

Distinct, trebuie arătat că, încă din primul ciclu procesual, prin decizia de casare nr. 242 din 4 februarie 2021, s-a reținut că în dosarul nr. x/2013 s-a dezlegat cu putere de lucru judecat că recurenta-pârâtă nu poate fi considerată constructor de bună-credință la data emiterii HCL nr. 4/2013. Consecutiv, și prin decizia de casare nr. 1977 din 10 octombrie 2023, s-a făcut trimitere la aceleași dezlegări care au ușurat probațiunea în litigiul pendinte.

Așadar, și din această perspectivă, calitatea recurentei-pârâte de constructor de bună-credință, nu mai poate fi readusă în discuție întrucât, în caz contrar, s-ar încălca atât autoritatea de lucru judecat atașată hotărârii definitive din contencios administrativ, cât și caracterul obligatoriu al deciziilor de casare pronunțate în precedentele etape procesuale.

În cele din urmă, Înalta Curte constată reiterarea motivului de apel referitor la dolul comis de cocontractant cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în contextul anulării HCL nr. 4/2013, de aprobare a vânzării, pe fondul nerespectării dispozițiilor Legii nr. 215/2001.

Aceste susțineri și-au găsit, însă, răspunsul prin decizia recurată, fiind înlăturate de instanța de apel argumentat de faptul că, la momentul solicitării autorizației de construire, fusese deja înregistrat pe rolul instanțelor de judecată dosarul nr. x/2013, care a vizat anularea HCL nr. 4/2013, în cadrul căruia pârâta a deținut calitatea de intervenient, ceea ce presupune că a avut cunoștință de deficiențele imputate actului administrativ ulterior desființat.

Or, prin simpla reluare a alegațiilor din etapa procesuală anterioară, fără a se raporta la considerentele care au fundamentat soluția pronunțată, sub forma unor critici concrete de nelegalitate, în sensul vizat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., autoarea căii de atac nu și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Concluzionând, astfel, că cererea de recurs nu corespunde exigențelor ce decurg din dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în cauză devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 15 din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 15 din 15 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.