Decizia nr. 521/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 138 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea dedusă judecății, reclamantele A, B, C, D și E au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților Ministerul Finanțelor și Statul Român – Ministerul Finanțelor, la plata sumei de 7.134,91 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare începând cu data de 2 octombrie 2023 și până la data de 13 noiembrie 2023, data promovării acțiunii; plata dobânzii legale penalizatoare constând din rata dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale diminuată cu 20%, începând cu data promovării acțiunii și până la recuperarea integrală a debitului; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar. În motivarea cererii, reclamantele au arătat că sunt beneficiarele unui titlu de plată seria ANRP nr. 0185698 emis la 03 aprilie 2023, pentru suma de 704.611, 20 lei, reprezentând tranșa a II-a de plată din suma de 3.523.056 lei, stabilită în baza deciziei de compensare nr. 42962 din 22 noiembrie 2021. Deși termenul de plată de 180 de zile stabilit de Legea nr. 165/2013 s-a împlinit, suma menționată nu a fost virată.

Sentința pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 138 pronunțată la data de 26 februarie 2024 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/117/2023, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, excepție invocată prin întâmpinare. A fost respinsă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și, în consecință, pârâtul a fost obligat să achite reclamantelor suma de 7.134,91 lei, ce reprezintă dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 704.611,20 lei (tranșa a II-a din suma datorată în baza deciziei de compensare nr.42962/2021), calculată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din OG nr.13/2011, începând cu data de 2 octombrie 2023 și până în data de 13 noiembrie 2023, dobândă ce va fi calculată, în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantelor, în cuantum de 1.785 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel principal pârâtul Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și au declarat apel incident reclamantele A, B, C, D și E, solicitând schimbarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și împotriva pârâtului de rang I, Statul Român.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 181 A din 30 mai 2024 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul principal formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Cluj, împotriva sentinței civile nr. 138 din 26 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Cluj. A fost admisă excepția netimbrării, invocată de instanță din oficiu, privind apelul incident declarat de reclamanții A, B, C, D, E. A fost anulat ca netimbrat apelul incident promovat de A, B, C, D, E, împotriva sentinței civile nr. 138 din 26 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/117/2023. A fost obligat apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin AJFP Cluj, să plătească intimaților reclamanți A, B, C, D, E, suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 181 A din 30 mai 2024 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, a declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 6 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x; prin rezoluția din 9 august 2024, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.

Motivele de recurs: Prin prezentul demers procesual, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 181/A/2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, cu consecința admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr.138 din 26 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul de a fi respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor ca neîntemeiată, cu exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Printr-o primă critică, recurentul a învederat că argumentele reținute de instanța de apel sunt vădit nefondate și nelegale, soluția fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În susținerea motivului de casare invocat, recurentul a punctat faptul că legiuitorul (prevederile art. 41 alin. (1) din Legea 165/2013) a stabilit ca plata să se facă eșalonat în termen de 5 ani, fără a se dispune și actualizarea despăgubirii sau plata dobânzilor pentru aceste perioade. Cu alte cuvinte, de la data stabilirii punctajului și până la executarea obligației de către stat, în mod inevitabil, va curge o perioadă de timp, însă legiuitorul a considerat că nu se impune acordarea de despăgubiri pentru această perioadă. Recurentul a argumentat că prin Decizia nr. 686/2014, Curtea Constituțională fiind sesizată cu neconstituționalitatea dispozițiilor privind neactualizarea sumelor aferente punctajului a statuat că „având în vedere, pe de o parte, obligațiile de natură patrimonială deosebit de complexe și împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent și, pe de altă parte, faptul că obligațiile menționate, raportate la momentul de față, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunțată, Curtea constată că, prin măsura criticată, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigențele stabilite prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului." Curtea a stabilit și că „o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit, este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența Legii nr. 165/2013 și, totodată, păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv." Recurentul a mai precizat că nu pot fi reținute argumentele potrivit cărora reclamanții ar fi fost privați pentru o perioadă îndelungată de dreptul de proprietate, deoarece, în cauză, nu se solicită contravaloarea lipsei de folosință a bunului sau contravaloarea prejudiciului creat ca urmare a antrenării unei răspunderi civile delictuale, ci s-a solicitat dobânda pentru neplata la scadență, și a subliniat că nu se poate perverti esența legilor reparatorii, care au fost adoptate în încercarea de a repara nedreptățile create, găsind vinovat tocmai pe cel care a acordat acest beneficiu și este în imposibilitate temporară de a plăti aceste despăgubiri. A menționat în continuare, considerentele deciziei Curții de apel Cluj: "(...) Astfel, în cauză, nu se poate ignora pronunțatul caracter trenant al stabilirii măsurilor de despăgubire pentru imobilul preluat în mod abuziv și intervenția măsurii legislative a amânării plății inserate în titlul de plată emis la 03.04.2023 (...)" și a arătat că această motivare a instanței excede cadrului procesual stabilit în prezenta cauză. În opinia sa, tergiversarea de care face vorbire instanța de apel cu privire la procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, modalitatea concretă de realizare a plăților decurgând din titlurile de plată, măsurile legislative de amânare a plătii, depășesc obiectul prezentei cauze și nicidecum nu pot fi luate în considerare în soluționarea acesteia. Referitor la adoptarea O.U.G. nr. 90/2023, în dezacord cu instanța de apel, a apreciat că interesul public național avut în vedere prin emiterea actului normativ trebuie sa primeze față de interesul reclamantelor de a obține dobânda legală penalizatoare aferentă tranșei a II-a din suma datorată în baza deciziei de compensare nr. 42962 din 22 noiembrie 2021. A reiterat că, în partea introductivă a O.U.G. nr. 90/2023, Guvernul a precizat în mod expres situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată și care a justificat adoptarea acesteia. A subliniat că remarcile personale ale instanțelor de fond și de apel cu privire la adoptarea acestui act normativ excede atât obiectului cauzei, cât și atribuțiilor puterii judecătorești și a precizat că în speță, nu s-au pus în discuție aspecte ce țin de constituționalitatea O.U.G. nr. 90/2023, și deci, nu se impunea analiza motivelor pentru care a fost adoptată (atribut care nu revine instanței judecătorești). A concluzionat că, având în vedere cele menționate, aspectul care trebuia analizat în speță și reținut de instanță se referă la incidența art. V din O.U.G. nr. 90/2023, respectiv, dacă reclamantele dețineau un titlu de plată emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților anterior datei de 31 octombrie 2023, neachitat de Ministerul Finanțelor, astfel încât să constate că plata acestuia trebuie efectuată începând cu 01 aprilie 2024. A mai arătat că Ministerul Finanțelor a achitat titlul de plată emis reclamantelor, având seria ANRP nr. 0185698 din 03 aprilie 2023 la data de 01 aprilie 2024, aceasta fiind prima zi calendaristică reglementată în partea finală a alin. (1) al art. V din O.U.G. nr. 90/2023 pentru aceste categorii de plăți și a precizat că a anexat extras de pe pagina de internet pentru a face dovada celor menționate. A învederat că, în contextul în care instanța de judecată ar aprecia ca fiind legală acordarea dobânzii legale penalizatoare reclamantelor, în opinia sa, în raport de conținutul art. V din O.U.G. nr. 90/2023, perioada de timp care a curs începând cu 27 octombrie 2023 (data publicării actului normativ în Monitorul Oficial) și până la 01 aprilie 2024 (data expirării termenului în care nu au mai fost achitate titlurile de plată) nu trebuie luată în considerare la stabilirea dobânzii solicitată de reclamante, cu atât mai mult cu cât plata a fost efectuată la această dată.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. În data de 27 februarie 2025, intimații-reclamanți au transmis instanței note scrise prin care ai învederat că solicit respingerea recursului, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a deciziei civile recurate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia atacată prin prismă criticilor formulate, Înalta Curte constată nefondat recursul. Sunt incontestabile aspectele invocate de recurent cu privire la considerentele Curții Constituționale a României din Decizia nr. 686/2014, referitoare la caracterul constituțional al neactualizării sumelor aferente punctajului „având în vedere, pe de o parte, obligațiile de natură patrimonială deosebit de complexe și împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent și, pe de altă parte, faptul că obligațiile menționate, raportate la momentul de față, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunțată” ceea ce face ca, prin măsura acolo criticată, legiuitorul român să se fi ”plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigențele stabilite prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului”, măsură fiind adecvată, ”fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit ... statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența Legii nr. 165/2013 și, totodată, păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv." Cu toate acestea, Înalta Curte observă că, în cauză, instanțele fondului au luat în considerare caracterul contrar dispozițiilor CEDO în materie al măsurii legislative a unei noi amânări a plății unei tranșe din despăgubirile deja eșalonate și întârziate de procesul anterior de stabilire a reparațiilor, amânare ce a impus o sarcină suplimentară intereselor private, apreciind că acordarea dobânzii recuperează din proporționalitatea încălcată a celor două tipuri de interese – apreciere care, în sine, referindu-se la o altă problemă, nu contestă cele statuate de Curtea Constituțională a României în privința caracterului constituțional și convențional al plafonării implicite a valorii despăgubirilor, prin neactualizarea cuantumului acestora la momentul executării creanței, pe motiv că măsura se înscrie în marja largă de apreciere conferită statului în cauza Maria Atanasiu și alții contra României. Se observă, în speță, că problema pusă în discuție vizează acordarea dobânzilor pentru neplata la scadență a tranșei a doua stabilită în favoarea reclamantelor prin decizia de compensare 42962/22.11.2021, tranșă scadentă la data de 1 octombrie 2023 și neplătită. Ordonanța de urgență nr. 90/2023, al cărei articol V este invocat de recurent pentru a justifica amânarea plății și care prevedea că, în virtutea situației excepționale menționată în expunerea de motive, plata sumelor stabilite prin titlurile de plată emise de către ANRP până la data de 31 octombrie 2023 și neachitate de Ministerul Finanțelor se efectuează începând cu 1 aprilie 2024, a intrat în vigoare abia la 27 octombrie 2023, adică după ce titlul de plată al reclamanților aferent tranșei a doua devenise deja scadent, la 1 octombrie 2023, plata trebuind a fi fost făcută cel târziu la acea dată – prevederile actului normativ neputând retroactiva. De altminteri, însuși pârâtul a efectuat plata la scurt timp după aceea, anume la data 13 noiembrie 2023, fără a mai aștepta împlinirea perioadei până la care ordonanța de urgență amânase scadența titlurilor de plată care îi făceau obiectul, semn că a apreciat în sensul inaplicabilității amânării în cazul concret al reclamanților, renunțând la a se prevala de actul normativ evocat. În aceste condiții, constatând nefondate criticile din cererea de recurs, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.