ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2086/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de reclamanții A., B. și C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 30 martie 2021 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 9.

În cuprinsul cererii de recurs, pe care îl consideră admisibil, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, reclamanții au invocat incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au formulat, în esență, următoarele critici: instanța nu a observat voința legiuitorului, explicată în expunerile de motive la proiectele de acte normative, astfel că a apreciat eronat că neactualizarea cu inflația a sumelor înscrise în titlurile de piață reprezintă o măsură echivalentă unei plafonări a valorii despăgubirilor; poziția instanței de apel cu privire la neaplicarea în cauză a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este eronată; legiuitorul nu a reglementat prin legea specială și situația actualizării cu inflația a tranșelor de despăgubire, astfel că deveneau incidente dispozițiile art. 1 alin. (2) și cele ale art. 2 alin. (2) C. civ., în sensul de a constata că există jurisprudență similară, respectiv Decizia RIL nr. 21/2007 a ICCJ care a statuat că de la emiterea deciziilor de validare a compensațiilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 și până la data plății lor efective se impune actualizarea acestora; principiul echității obligă la actualizarea cu inflația a tranșelor de despăgubire.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, care nu are deschisă calea de atac a recursului.

Totodată, s-a reținut că în temeiul art. 493 alin. (1) C. proc. civ., completul de filtru va aprecia asupra admisibilității în pricipiu a cererii de recurs.

Completul de filtru C9, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5), cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanții C., B. și A. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să emită decizie de actualizare, cu indicele de consum aferent perioadei ianuarie 2018- aprilie 2018, a sumei înscrise în titlul de plată seria x nr. x/26.02.2018, obligarea pârâtei ANRP să emită un titlu de plată aferent deciziei de actualizare emisă conform pct. 1 pentru plata sumei de 4713,2 RON și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în data de 9 octombrie 2018 și a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, iar prin încheierea din data de 8 martie 2019 această instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile a Tribunalului București, reținând că litigiul este supus Legii nr. 163/2015 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Cauza a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 2275 din 18 octombrie 2019 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin aplicarea dispozițiilor nr. 165/2013, în considerarea cărora a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede textual:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." .

Reiese, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Dispozițiile alin. (1) și alin2 ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, la care trimite art. 35 alin. (3), mai sus evocat, vizează toate ipotezele în care instanța judecătorească poate fi sesizată cu o cerere în condițiile și pe temeiul Legii nr. 165/2013, astfel că toate hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul procesual stabilit conform acestei legi speciale reparatorii sunt susceptibile de a fi atacate exclusiv cu apel.

Totodată, Inalta Curte subliniază că potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Conform prevederilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale, cu scopul de a obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești

În conformitate cu principiul statuat prin textul de lege menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, declanșarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea căii de atac în condițiile legii.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, nu este susceptibilă de recurs, purtând această mențiune și în dispozitiv.

Din coroborarea dispozițiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. și cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse exclusiv apelului.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A., B. și C., împotriva deciziei nr. 1437 A din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.