ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1240/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 23 mai 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în principal, să se dispună obligarea pârâtei de rd. I să actualizeze cu indicele prețurilor de consum (111,99 %) valoarea imobilelor (3.101.214 puncte) ce fac obiectul Deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020, și să emită un titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, ia în subsidiar, obligarea pârâtei de rd. II să actualizeze cu indicele prețurilor de consum (111,99%) valoarea imobilelor (3.101.214 puncte) ce fac obiectul Deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 precum și obligarea pârâtei de rd. I la emiterea titlului de plată pentru suma de 371.835,5 RON, cu cheltuieli de judecată În drept au fost invocate prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, aprobată prin Legea nr. 193/2021, coroborate cu art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 219/C din 13.12.2022 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 806A/06.07.2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta A., în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 219/C din data de 13 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2022, pe care a păstrat-o în întregime.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 806A/06.07.2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă a învederat că solicită casarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată. Consideră că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, coroborate cu prevederile art. 21 alin. (9) și 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013. Astfel, deși legiuitorul a edictat această normă juridică specială, prin care a recunoscut tuturor persoanelor îndreptățite dreptul de a obține actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele prețurilor de consum, instanța de apel a decis că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza pendinte. Sub aspect procedural, arată că instanța de apel a menționat în mod eronat că decizia civilă nr. 806/A/2023 este definitivă, având în vedere prevederile art. 483 alin. (1) raportat la art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. În cauză nu e incidentă niciuna dintre excepțiile prevăzute de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., deoarece prima instanță s-a învestit cu judecarea cauzei, în mod expres, în baza principiului competenței generale a Tribunalului în materie civilă, conform art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind vorba despre o cerere care are ca obiect o valoare mai mare de 200.000 RON (371.835,5 RON). Astfel, temeiul juridic al învestirii instanței 1-a reprezentat criteriul valoric, iar nu procedura specială prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013, în speță se aplică principiul general al posibilității de exercitare a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor date în apel, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, apreciază că problema actualizării despăgubirilor stabilite prin titlul executoriu (sentința nr. 76/C/2020 a Tribunalului Bihor) este una distinctă de problematica existenței per se a dreptului la despăgubire, aspect ce rezultă și din conținutul normativ al prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020, în condițiile în care aceste ultime prevederi legale au intrat în vigoare în timpul derulării procesului de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar decizia nr. 38335/06.01.2021 emisă de Comisia Națională de Compensare a Imobilelor a avut la bază tocmai titlul executoriu emis consecutiv acelui litigiu. Astfel, contrar celor reținute de Curtea de Apel Oradea, instanța de fond nu avea posibilitatea legală de a face aplicarea, din oficiu, a prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 în timpul derulării litigiului, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității (art. 9 C. proc. civ.). Totodată, nici reclamanta nu a avut posibilitatea juridică de a formula o modificare de acțiune, raportat la prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., deoarece încă la data de 19.05.2020, data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență nr. 72/2020, deci, înainte de primul termen de judecată (10.06.2020), expirase deja termenul peremptoriu de 30 de zile de la comunicarea primei decizii cu nr. 31557/15.01.2020 (prevăzut de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013). De asemenea, reclamanta nu avea nici posibilitatea juridică de a contesta decizia nr. 38335/06.01.2021 în sensul celor arătate în cererea din cauză, având în vedere că această decizie reprezenta tocmai punerea în executare de bunăvoie a sentinței civile nr. 76/C/2020 a Tribunalului Bihor, iar titlul executoriu nu se referă la problema actualizării conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020. În consecință, din cauza impedimentelor procedurale descrise mai sus și ca urmare a refuzului tacit al intimatelor de a se conforma benevol obligației legale stabilite în sarcina lor, afirmă că a formulat acțiune pentru a-și dobândi efectiv dreptul la actualizarea valorii despăgubirilor cu indicele prețurilor de consum. De asemenea, reclamanta a avut în vedere la formularea cererii introductive absenta oricăror dispoziții procedurale speciale privind stabilirea și plata valorii actualizate a despăgubirilor, în cazurile în care deciziile de compensare au fost emise înainte de data de 19.05.2020, când s-a născut dreptul la "actualizarea" valorii despăgubirilor cu indicele prețurilor de consum. Arată că a formulat o acțiune de drept comun din cauza inexistenței vreunei proceduri speciale privind exercitarea controlului jurisdicțional cu privire la refuzul intimatelor de a actualiza, din oficiu, valoarea despăgubirilor. Nu în ultimul rând, în lipsa vreunei indicări legale a identității debitorului obligației de actualizare (A.N.R.P. sau C.N.C.I.), arată că a fost nevoită să formuleze petitul cererii de chemare în judecată în principal și în subsidiar fiindcă oricare dintre cele două variante o exclude pe cealaltă. Totuși, din modul de formulare al art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 - potrivit căruia în situația în care grilele notariale sunt elaborate în moneda națională a României, leul, valoarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada mai 2013 - data aprobării emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor -, obligația de actualizare pare să aparțină intimatei de ord. I, deoarece valoarea imobilelor se exprimă în RON, în timp ce C.N.C.I. emite doar decizii de compensare prin puncte, conform art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013. A fortiori, conform art. 31 alin. (3) si (3 1 ) din Legea nr. 165/2013, intimata de ord. I este cea care emite titlurile de plată în RON, sens în care obligația de a actualiza valoarea despăgubirilor conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020 poate îmbrăca această formă procedurală. În concluzie, norma de drept precitată a dat naștere în mod cert unui drept în patrimoniul celor care sunt îndreptățiți la obținerea de despăgubiri, respectiv unei obligații corelative a intimatelor de a realiza efectiv și imediat această actualizare, în caz de neexecutare benevolă, această obligație poate fi adusă la îndeplinire prin mijlocirea instanțelor judecătorești. În sensul acestei susțineri privind caracterul "executoriu", în faza administrativă, al noilor prevederi legale este și un paragraf din preambulul Ordonanței: "cu scopul de a preveni apariția de noi litigii cu privire la valoarea despăgubirilor, cauzate de data soluționării dosarelor și de variațiile grilelor notariale". În drept a indicat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică.

Apărările formulate în cauză Intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională nu au formulat întâmpinare în cauză.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 23 ianuarie 2024 a fost fixat termen de judecată în 14 mai 2024 pentru soluționarea recursului, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prioritar, cu privire la excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Astfel, prin această dispoziție legală, legiuitorul a înțeles să confere caracter definitiv hotărârilor pronunțate în apel, în cauzele care au ca obiect deciziile emise de către entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legilor reparatorii, în condițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 sau refuzul emiterii acestora. În cauza pendinte, reclamanta, în privința căreia procedura specială administrativ jurisdicțională s-a epuizat, a solicitat obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să actualizeze cu indicele prețurilor de consum valoarea imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 și să emită un titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, iar în subsidiar, să actualizeze cu indicele prețurilor de consum valoarea imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 precum și obligarea pârâtelor la emiterea titlului de plată pentru suma de 371.835,5 RON. Cererea introductivă de instanță urmărește obligarea instituțiilor statului cu atribuții în punerea în executare a deciziei de compensare emise în baza legilor speciale de reparații, la plata unor despăgubiri rezultate, astfel cum susține reclamanta, din devalorizarea cu indicele de inflație, a creanței pe care aceasta o are asupra statului. Cum acțiunea pendinte nu are ca obiect o etapă din procedura de soluționare reglementată de Legea nr. 165/2013, ci are ca obiect o chestiune de executare a dreptului deja recunoscut, prin prisma unui prejudiciu cauzat de împrejurări ulterioare recunoașterii acestui drept, aceasta nu se poate circumscrie dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 care vizează litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi, existența și întinderea dreptului de proprietate și acordarea măsurilor reparatorii ori refuzul emiterii acestor decizii, cazuri în care hotărârea de primă instanță este supusă numai apelului. Ca atare, dacă legea specială nu reglementează acest aspect, în mod derogatoriu, înseamnă că, în privința căilor de atac, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun din C. proc. civ., în considerarea prevederilor art. 2 din același act normativ. În ceea ce privește recursul, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată, având ca obiect pretenții, nu poate face obiectul dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că dreptul de exercitare a recursului în privința acesteia nu poate fi considerat suprimat. Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat în cauza de față este admisibil, excepția inadmisibilității căii de atac urmând a fi respinsă ca nefondată. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) menționat de recurentă drept punctul 1, însă care se încadrează în prevederile punctului 8, recurenta-reclamantă aduce critici hotărârii recurate raportat la pretențiile de actualizare cu indicele prețurilor de consum a valorii imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare nr. 38335/06.01.2021, pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020 și emiterea unui titlu de plată pentru suma totală de 371.835,5 RON, susținând că soluția este dată cu interpretarea greșită art. 21 alin. (9) și art. 31 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 și art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020. A explicitat că, deși prin act normativ li se recunoaște tuturor persoanelor îndreptățite dreptul de a obține actualizarea cuantumului despăgubirilor cu indicele prețurilor de consum, instanța de apel a decis că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza pendinte, prevederile O.U.G. nr. 72/2020 intrând în vigoare în timpul derulării procesului de stabilire a cuantumului despăgubirilor, iar decizia nr. 38335/2021 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a avut la bază tocmai titlul executoriu emis consecutiv litigiului, instanța de fond neavând posibilitatea legală de a face aplicarea, din oficiu, a acestor prevederi. A mai subliniat că nu a mai putut formula modificare de acțiune, nemaifiind partea în termen și nici contesta decizia de compensare, aceasta reprezentând numai punerea în executare a titlului emis. Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate. Așa cum a reținut și instanța de apel, având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 76/C/01.07.2020 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 941/09.11.2020 a Curții de Apel Oradea, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 38335/06.01.2021 prin care s-a validat dispoziția Primarului Mun. Marghita nr. 144/18.03.2016 și s-a stabilit un număr de 3.101.214 puncte în favoarea reclamantei, fără a se proceda la anterior la actualizarea valorii imobilelor conform art. 4 din O.U.G. nr. 72/2020. La solicitarea reclamantei, în baza deciziei de compensare sus-menționate, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis titlul de plată nr. x pentru suma de 3.101.214 RON cu titlu de despăgubire, iar Ministerul Finanțelor Publice a efectuat plata conform OP nr. x/20.01.2022, număr recipisă consemnare 207790183. Respectiva decizie de compensare nu a fost contestată de către reclamantă în sensul solicitării indexării cuantumului cu indicele prețurilor de consum a valorii imobilelor ce fac obiectul deciziei de compensare pentru perioada mai 2013 - decembrie 2020, iar dispozițiile O.G. nr. 72/2020 au intrat în vigoare pe parcursul soluționării litigiului ce a avut ca obiect contestația recurentei împotriva deciziei de compensare prin puncte emisă de CNCI. Înalta Curte reține că respectiva chestiune de drept privind aplicabilitatea în litigiu a intervenției legiuitorului pe parcursul soluționării contestației a fost lămurită prin Decizia nr. 26 din 9 mai 2022 a instanței supreme, referitor la interpretarea efectelor Deciziei Curții Constituționale a României nr. 189 din 18 martie 2021, în sensul de a stabili dacă declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 219/2020, are ca efect repunerea în vigoare a normei juridice în forma sa anterioară modificării declarate neconstituționale precum și cu privire la aplicarea art. 1 alin. (2) și art. 16 din Legea nr. 165/2013 prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. Astfel, prin decizia nr. 26 din 9 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2022 s-a reținut: "68. Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, anterior amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea, stabilind că: Ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. 69. În considerentele acestei decizii, la paragrafele 95-98, se arată: " 95. Se reține că pentru dezlegarea chestiunii de drept în prezenta cauză prezintă relevanță soluția dată în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 privind exclusiv statuarea asupra existenței unei situații juridice în curs de constituire, această calificare fiind regăsită și în deciziile ulterioare ale Curții Constituționale din perspectiva compatibilității ei cu principiile legii fundamentale. 96. Trebuie astfel precizat că raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Astfel, dreptul de creanță de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie nu este un drept cert și exigibil, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, atunci când este contestată decizia autorității administrative. 97. Instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 568 din 9 iulie 2020, s-a raportat la aceeași hotărâre (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, paragrafele 64-66), în contextul examinării principiului neretroactivității legii civile, analizând modificările legislative intervenite asupra Legii nr. 165/2013, statuând în sensul că «nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi». 98. O consecvență de interpretare impune, sub acest aspect, aceeași soluție pentru problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, în sensul că, de principiu, se poate considera că, în cauză, până la soluționarea definitivă de către instanța de judecată a contestației formulate împotriva deciziei de compensare/validare parțială, raportului juridic ce face obiectul litigiului i se va aplica legea nouă, fără a putea fi considerată retroactivă." 70. În consecință, modificarea legislativă intervenită după formularea sesizării de față se va aplica, de principiu, și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare, inclusiv celor aflate în calea de atac a apelului, astfel cum se arată în jurisprudența anterioară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - atât în decizia citată, nr. 46 din 7 iunie 2021, cu referire expresă la modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, cât și anterior, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018. 71. De aceea, se consideră că intervenția legiuitorului asupra dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, intervenită după pronunțarea încheierii de sesizare, va fi aplicabilă atât pentru soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere, cât și pentru soluționarea altor cauze aflate în fața primei instanțe sau a instanței de apel." În lumina dezlegărilor Înaltei Curți în decizia sus-menționată, deși prevederile O.U.G. nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii au intrat în vigoare pe parcursul judecății în fața primei instanțe în cadrul litigiului prin care reclamanta recurentă a contestat decizia de compensare prin puncte, nimic nu împiedica instanța de judecată să aplice norma respectivă, iar partea nu putea fi împiedicată să formuleze în cauză o cerere privind aplicarea respectivei norme, ceea ce însă nu s-a realizat. De aceea, fiind finalizată în modalitatea arătată procedura de reparație pusă de lege la dispoziția persoanelor îndreptățite, nu poate fi primită cererea de față, într-un litigiu inițiat ulterior definitivării acelei proceduri, de actualizare a cuantumului despăgubirilor. Mai mult decât atât, nimic nu împiedica partea interesată a ataca a doua decizie de compensare prin puncte emisă de autoritatea competentă, ulterior finalizării litigiului de contestație, dacă aprecia că emitentul era ținut a proceda la actualizarea valorii despăgubirilor la acel moment, nici acest instrument nefiind folosit de reclamantă, cu consecința că decizia de compensare definitivă, executată de autoritate, este prezumată a reprezenta o reparație deplină și în acord cu legea aplicabilă. Pe cale de consecință, criticile astfel expuse sunt nefondate și reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, conform art. 496 C. proc. civ., ca nefondat.