ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 456/2025

HOTĂRÂRE

04.03.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 456/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 29.03.2023 pe rolul Tribunalului Prahova – Secția I Civilă, sub nr. x/105/2023, reclamantele A și B, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție — Serviciul Teritorial Brașov, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâților la recalcularea și plata efectivă a indemnizațiilor brute de încadrare și a sporurilor aferente, prin includerea procentului de 2% pe zi din indemnizația brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite prin art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 27.03.2020 și până la intrarea în vigoare a Legii nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

De asemenea, reclamantele au solicitat actualizarea sumelor rezultate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data de 27.03.2020 și până la plata efectivă.

În drept, reclamantele au invocat Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, art. III din O.U.G. nr. 20/2016, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, art. 253 alin. (1) - (2), art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 C. muncii, art. II pct. 3 din O.U.G. nr. 92/15.10.2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, art. 882 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele statuate prin Decizia nr. 21/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, Decizia în interesul legii nr. VI din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, Decizia nr. 13/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentința civilă nr. 640 din 23 mai 2024, Tribunalul Prahova - Secția I Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea soluției, instanța a reținut că reclamantele au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, respectiv instanța de la domiciliul său și instanța de la locul de muncă.

Totodată, tribunalul a statuat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, având în vedere că reclamantele își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și nu în cadrul Tribunalului Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – Secția I Civilă, care prin sentința civilă nr. 2359/MAS/2024 pronunțată la 19 decembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța, dând eficiență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., a reținut că, deși prin natura funcțiilor deținute, reclamantele dețin competența de a instrumenta dosare penale la nivel național, în concret acestea își desfășoară efectiv activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Brașov, unitate ce se află în circumscripția Curții de Apel Brașov, iar soluționarea litigiului de către Tribunalul Brașov ar putea genera suspiciuni cu privire la imparțialitatea instanței.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a Civilă la 21 ianuarie 2025.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - Secția I Civilă, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantele A și B, în calitate de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov au chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru nerecunoașterea unor drepturi salariale.

Articolul 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, invocat de instanțele aflate în conflict, prevede că „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Este adevărat că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, însă sintagma „se aplică în mod corespunzător” vizează desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3 ind. 1) din O.G. nr. 43/2002, Direcția Națională Anticorupție este o structură cu personalitate juridică, ce își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea corupției, fiind înființată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, subunitățile sale nefiind arondate instanțelor, astfel că ipoteza avută în vedere prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu este incidentă în cauză.

De asemenea, Tribunalul Brașov nu figurează în cauză în calitate de pârât, pentru a fi atrasă incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2 ind. 1) prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, în vigoare la data sesizării, 29.03.2023, și revine instanței de la domiciliul sau reședința reclamantelor, respectiv Tribunalului Brașov, aceasta fiind, de altfel, și instanța de la locul lor de muncă.

În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov - Secția I Civilă.