ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2021

HOTĂRÂRE

21.09.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 23.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor dintre drepturile salariale calculate, pentru perioada 15.07.2016- 31.07.2016, inclusiv, prin raportare la coeficientul de multiplicare stabilit la lit. a), pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, respectiv 19 (în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) și drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor dintre drepturile salariale calculate, pentru perioada 01.08.2016- 01.02.2018, inclusiv, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605.225 RON și la coeficientul de multiplicare stabilit la lit. a), pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, respectiv 19 (în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) și drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 374/05.02.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu; s-a declinat competența teriorială de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în față primei instanțe.

Conform art. 127 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Potrivit art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Prin decizia nr. 290/26.04.2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. (forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), Curtea Constituțională a statuat în sensul că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale precum și că dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În considerentele deciziei nr. 290/2018, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea din cuprinsul lor. 46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție. 49. Curtea reține că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46 al prezentei decizii, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu. In aceste condiții, Curtea reține că noțiunea de judecător privită stricto sensu din cuprinsul dispozițiilor legale criticate, are un caracter restrictiv și nu corespunde cerințelor de imparțialitate obiectivă a instanțelor".

În cauză, reclamantul A. are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești.

Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și faptul că reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești, instanța a reținut că Tribunalul Prahova nu este competent să soluționeze prezenta cauză, având în vedere obligativitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești, de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Ploiești.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, care, prin sentința nr. 902 din 03.06.2021, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, secția I civilă, invocată din oficiu; a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția I civilă. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Galați, secția I civilă și Tribunalul Prahova, secția I civilă, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Galați a reținut următoarele:

Din interpretarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. rezultă că este incidentă competența facultativă atunci când reclamantul are calitatea de judecător într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care reclamantul își desfășoară activitatea.

Or, prezenta cerere vizând drepturi salariale este de competența tribunalului, instanță superioară celei la care reclamantul își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoria Ploiești.

De altfel, aceasta a fost și rațiunea modificării textului legal inițial, respectiv aceea a măririi gradului de protejare a aparenței de imparțialitate obiectivă în soluționarea cauzei, nu numai în primă instanță, ci inclusiv în căile de atac.

Față de considerentele expuse, a constatat că în mod corect reclamantul a sesizat Tribunalul Prahova, instanță care nu se putea dezînvesti în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Prahova și Tribunalul Galați - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Acțiunea are ca obiect obligarea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Prahova, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor dintre drepturile salariale calculate, pentru perioada 15.07.2016 - 31.07.2016, inclusiv, prin raportare la coeficientul de multiplicare stabilit la lit. a), pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, respectiv 19 (în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) și drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective; - obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor dintre drepturile salariale calculate, pentru perioada 01.08.2016 - 01.02.2018, inclusiv, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 605.225 RON și la coeficientul de multiplicare stabilit la lit. a), pct. 6-13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, respectiv 19 (în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) și drepturile salariale efectiv încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care să se adauge dobânda legală aferentă începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Așadar, reclamantul a învestit instanța cu un litigiu de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

În speță, reclamantul este judecător la Judecătoria Ploiești, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă, instanță superioară celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, se constată că aceasta nu se aplică și în speța de față, întrucât la data înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Prahova - 23 octombrie 2020, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. fusese modificat prin Legea nr. 310/2018, iar considerentele acesteia nu vizează situația din cauza pendinte.

Totodată, nici dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acestea vizează calitatea de parte în proces a instanței de judecată, or în cauză calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, care nu fac parte din categoria instanțelor de judecată, dispozițiile articolului precitat fiind de strictă interpretare.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ. competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Prahova.