ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2139/2021

HOTĂRÂRE

14.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2139/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamantul A., în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, art. 269, art. 272 și art. 275 din Codul muncii, ale art. 208, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, precum și ale art. 95 din C. proc. civ., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov - reprezentat prin Procurorul General și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariate începând cu data de 04.08. 2017 - la zi si pentru viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului (termenul de prescripție de 3 ani, anterior datei formulării prezentei cereri de chemare în judecată) pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), prin obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător; obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov la plata pentru fiecare lună, începând cu data de 04.08.2017- la zi si pentru viitor, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățit și venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație, și la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele necesare și să vireze în cont sumele necesare efectuării plății sumelor cuvenite către reclamant.

Tribunalul Prahova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 3092 din 10.12.2020 pronunțată în dosar nr. x/2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ reprezentat prin Procurorul General, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov reprezentat prin Procurorul General și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, competența urmând a fi stabilită în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, coroborate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, cu modificările și completările ulterioare, judecarea conflictelor de muncă, în care se încadrează și cauza de față, este de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar reclamantul din prezenta cauză, are domiciliul în jud. Brașov, ceea ce atrage competența Tribunalului Brașov.

Tribunalul Brașov, secția I civilă prin sentința civilă nr. 473/Ap/2021 din 01 aprilie 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că în analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un procuror de la o instanță, nu trebuie să ne raportăm la dispozițiile de drept comun, ci la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Prahova, secția I civilă și Tribunalul Brașov, secția I civilă, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Prahova, secția I civilă, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față este un conflict de muncă, în care deși regula în funcție de care se verifică competența este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, este instituită și o excepție prevăzută de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Această prevedere instituie o prorogare legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, în situația în care pârâtul are calitatea de judecător la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 din 26.04.2018 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23.07.2018, s-a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în interpretare restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituție și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Astfel fiind, se apreciază că, în cauză, competența teritorială se determină în raport de pârâții chemați în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente" ceea ce presupune că, în cazul în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acțiunii la Tribunalul Prahova, reclamantul, conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței aflate în circumscripția curții de apel învecinate celei în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

În consecință, având în vedere faptul că reclamantul a sesizat mai întâi Tribunalul Prahova, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ., acestei instanțe îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.