ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2021

HOTĂRÂRE

07.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 16.07.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să recunoască starea de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției, respectiv uniformizarea modului de calcul a salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale acestora, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,22 RON, începând cu 10.01.2017 și în continuare; au mai solicitat repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentate de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și cea actuală de încadrare, începând cu 10.01.2017 până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze; obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru perioada 10.01.2017 și pentru viitor; actualizarea sumelor cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să le fie achitate până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate.

Prin sentința civilă nr. 2709/06.11.2020, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Slatina, astfel că, în raport cu art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și decizia nr. 290/26.04.2018 a Curții Constituționale, a apreciat că nu este competent să soluționeze litigiul, având în vedere obligativitatea sesizării uneia dintre instanțele judecătorești, de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 405/08.03.2021, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., ci cele de drept comun reglementate de art. 269 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., context în care competența este alternativă, reclamanții având dreptul de alegere între instanțe, iar instanța pe care au ales-o a fost Tribunalul Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 29.03.2021.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile citate se aplică în mod corespunzător și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Aceste prevederi vizează o categorie specială de cereri, în care calitatea de reclamant aparține unui judecător sau, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., unui procuror, asistent judiciar sau grefier, și ele trasează reclamantului obligația de a se adresa unei instanțe de același grad din circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei rază se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Interesul ocrotit de norma legală este unul general, și anume apărarea prestigiului justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței.

În speță, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sinaia.

Având în vedere că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță (tribunalul, aspectul competenței materiale nefiind disputat) nu este nici cea la care sunt angajați reclamanții, nici una inferioară acesteia, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar competența aparține, așa cum rezultă din art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își au domiciliul sau locul de muncă.

Este real că Tribunalul Prahova are calitatea de pârât.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii", iar în conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Reclamanții au învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Prahova în a cărui circumscripție își au domiciliul și locul de muncă.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceștia și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând competența teritorială a respectivului tribunal în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată atrage incidența unor norme de competență teritorială de ordine privată, care reglementează o competență alternativă, sunt incidente prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Așadar, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă putea fi invocată numai de pârâți, nu și de instanță din oficiu.

Cu alte cuvinte, Tribunalul Prahova nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât o asemenea conduită contravine art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

De aceea, cât timp pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, această instanță a fost legal învestită.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Prahova.