ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 758/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.04.2022, sub nr. x/42/2022, reclamanții A, B, C, D, E, BI, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, AE, AF, AG, AH, AI, AJ, AK, AL, AM, AN, AO, AP, AQ, AR, AS, AT, AU, AV, AW, AX, AY, AZ, BA, BB, BC, BD, BE, BF, BG, BH, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, au formulat plângere împotriva adreselor emise de Ministerul Justiției nr. 2/7176/7267/21.03.2022 și nr. 2/17862/01.04.2022 de respingere a contestațiilor și au solicitat: - anularea parțială a Ordinului nr. 6245C din 30.12.2021 și a Ordinului nr. 401C din 07.02.2022 emise de Ministrul Justiției în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; - anularea parțială a Ordinului nr. 401C din 07.02.2022 emis de Ministrul Justiției în ceea ce privește înghețarea sporurilor și obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită un nou ordin prin care să dispună majorarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului pentru păstrarea confidențialității în raport de majorarea indemnizației de încadrare brută lunară; - anularea parțială a Ordinului nr. 6245C din 30.12.2021 și a Ordinului nr. 401C din 07.02.2022 emise de Ministrul Justiției în ceea ce privește data aplicării ordinelor și obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției să emită noi ordine prin care să dispună recalcularea și plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea ordinelor începând cu data de 1 august 2016, nu cu data de 30.12.2021; - obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata diferențelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat începând cu data de 01.08.2016, dacă nu s-ar fi aplicat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și înghețarea sporurilor și drepturilor salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, diferențe ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. Prin Încheierea din data de 11.01.2023 (f. 9 vol. III, dosar fond), în temeiul art. 39 alin. (2) C.proc.civ., art. 142 alin. (6) raportat la art. 162 din Legea nr. 304/2022, s-a dispus introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), citarea în cauză cu copia acțiunii și cu mențiunea de a depune întâmpinare. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capătul de cerere având ca obiect plata diferenței drepturilor salariale, excepția tardivității formulării acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin notele scrise depuse la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat introducerea în cauză a ÎCCJ, art. 142 Legea nr. 304/2022; a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în susținerea acțiunii, arătând că prin sentința nr. 39/2021 definitivă prin decizia nr. 5938/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea reclamanților și a obligat pârâtul la recalcularea indemnizației de încadrare raportat la VRS de 605,225 lei cu respectarea limitelor stabilite de Legea de salarizare nr. 153/2017; a apreciat că există autoirtate de lucru judecat în problema supusă dezlegării – respectarea limitei prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Prin Încheierea din data de 22.02.2023, Curtea a constatat că inadmisibilitatea invocată că ICCJ are natura juridică a unei apărări de fond și nu a unei veritabile excepții. În ce privește tardivitatea formulării acțiunii, Curtea a arătat că, prin încheierea de ședință din 14.09.2022, a respins această excepție, dat fiind faptul că reclamanții nu au contestat ordinele individuale ce le-au fost emise începând cu data de 01.08.2016 pentru ca instanța să analizeze tardivitatea prin raportare la data emiterii acestor ordine, astfel încât, fiind invocată cu aceeași motivare, se menține soluția din 14.09.2022, încheierea fiind de altfel interlocutorie. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea a arătat că a dispus unirea cu fondul a acestor excepții, urmând ca și excepțiile invocate de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție să fie unite cu fondul, respectiv excepția lipsei calității procesual pasive a ICCJ cu privire la capătul de cerere referitor la plata sumelor reprezentând diferențe salariale și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada anterioară celor 3 ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată. Prin Încheierea din 05.04.2023, s-a constatat că în dosarul nr.x/42/2023, disjuns din dosarul nr. y/42/2022 s-a admis excepția litispendenței urmând ca judecata să continue sub nr. de dosar x/42/2022. Curtea a constatat că prin notele scrise, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție care a fost invocată și anterior, fiind unită cu fondul prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2022, urmând ca și pentru aceste considerente să primească o dezlegare odată cu fondul, fiind practic noi motive în susținerea lipsei calității procesuale pasive. În ceea ce privește introducerea în cauză a ICCJ, în calitate de pârâtă, aceasta a fost deja introdusă în cauză, fiind parte în dosar. Totodată, în ce privește excepția lipsei de interes a cererii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin notele de ședință, Curtea a respins-o ca nefondată, constatând că în prezenta cauză se atacă alte ordine față de cele care au făcut obiectul dosarului nr. x/42/2020, neputându-se considera că reclamanții nu prezintă un folos practic din prezentul demers judiciar, în care se contestă plafonarea drepturilor salariale. În ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea procedurii administrative prealabile invocată prin raportare la reclamanta AH, prin întâmpinarea din dosarul nr. y/42/2022, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că reclamanta AH a parcurs procedura administrativă prealabilă, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosar filele 16 – 22, împotriva ambelor ordine contestate, fiind menționată în răspunsurile la contestație nr. 2/17862/2022 și 2/17176/7267/2022.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 66 din 19 aprilie 2023 a Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele: - a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru capătul de cerere având ca obiect plata diferenței drepturilor salariale și s-a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; - a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată; - a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B, C, D, E, BI, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X, Y, Z, AA, AB, AC, AD, AE, AF, AG, AH, AI, AJ, AK, AL, AM, AN, AO, AP, AQ, AR, AS, AT, AU, AV, AW, AX, AY, AZ, BA, BB, BC, BD, BE, BF, BG, BH, persoană desemnată să primească actele de procedură fiind M cu domiciliul ales la Curtea de Apel București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, - s-a anulat în parte Ordinul 6425C din 30.12.2021 și Ordinul nr. 401C din 07.02.2022 emise de Ministerul Justiției în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, aceasta urmând a fi 01.08.2016, - s-a anulat în parte Ordinul nr. 401C din 07.02.2022 emis de Ministerul Justiției în ce privește cuantumul sporurilor, - a fost obligată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine prin care să dispună recalcularea și plata drepturilor salariale ale reclamanților, începând cu data de 01.08.2016, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, sporurile urmând a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea plafonului instituit de art. 25 din Legea nr. 153/2017 începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, - a fost obligată pârâta Curtea de Apel București la plata către reclamanți, în funcție de perioada în care și-au desfășurat activitatea în cadrul acestei instanțe, a diferenței între drepturile salariale, constând în indemnizație de încadrare și sporuri, pe care reclamanții le-ar fi încasat dacă acestea ar fi fost calculate cu aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 01.08.2016 și drepturile efectiv încasate, diferențe care se vor actualiza cu indicele de inflație, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 66 din 19 aprilie 2023 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. A susținut că, în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, așa încât Ministerul Justiției nu mai justifică la acest moment calitatea procesuală în prezenta cauză. Ministerul Justiției justifică, în continuare, interesul în formularea căii de atac. Pe de o parte, chiar dacă subrogarea a avut loc prin efectul legii, ea trebuie constatată de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului în curs de desfășurare, față de necesitatea continuării procesului în contradictoriu cu entitatea care a dobândit, în temeiul legii, calitatea de debitor al obligațiilor a căror aducere la îndeplinire se urmărește pe calea executării silite. În ceea ce privește drepturile și obligațiile sale, Înalta Curte de Casație și Justiție și, după caz, președintele acesteia, trebuie să se bucure de independență procesuală, respectiv să aibă deplina posibilitate de a face acte procesuale de dispoziție și de a ataca hotărârea judecătorească formulând propriile critici, inclusiv pe fondul cauzei. Pentru aceste motive, a solicitat scoaterea din cauză a Ministerului Justiției și menținerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite și emitent al ordinelor de salarizare în ceea ce îi privește pe judecători. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța reține că reclamanților le-a fost recunoscută recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la VRS de 605,225 lei prin sentința civilă nr. 562/2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/120/2020, acest fapt fiind folosit ca argument de către Ministerul Justiției în susținerea excepției lipsei de interes. Astfel, în opinia sa, instanța a respins în mod greșit excepția și nu a ținut cont de faptul că, prin hotărârea judecătorească pe care își întemeiază soluția, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.08.2016-28.01.2017, fiind, așadar, încălcată autoritatea de lucru judecat. Mai mult, pe rolul instanțelor judecătorești a fost înregistrat dosarul nr. x/42/2020, având ca obiect acțiunea judecătorilor reclamanți în prezenta cauză, prin care au solicitat anularea parțială a OMJ nr. 5283/C/2019 și a OMJ 4988/C/2019 emise de Ministrul justiției și obligarea pârâtului la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei și la plata diferențelor salariale. Prin sentința civilă nr. 39/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5938/2022 a Înaltei Curți ce Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea reclamanților, obligând Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei cu respectarea limitelor stabilite de Legea cadru de salarizare nr. 153/2017. De asemenea, în opinia sa, există autoritate de lucru judecat în problema supusă analizei instanței de judecată, respectiv respectarea limitei prevute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum și recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la data de 01.08.2016, care are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției. Apreciind că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărâri recurate și respingerea acțiunii ca lipsită de interes, respectiv ca rămasă fără obiect. A susținut că instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 32 C. proc. civ., ținând cont că intimaților-reclamanți le-au fost recunoscute deja drepturile salariale solicitate prin acțiunea formulată. Având în vedere emiterea Ordinului nr. 959 din 12.04.2023, Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei de obiect, întrucât acțiunea intimaților-reclamanți a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018. Astfel, prin art. 1 al Ordinului emis de președintele Înaltei Curți de Casație nr. 959/2023, s-au dispus următoarele: ,,Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătorilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin. (...) Art. 3 - Drepturile salariale individuale calculate potrivit prezentului ordin vor fi stabilite prin ordine ale președintelui Înaltei Curți de Casație si Justiție, în baza documentației transmise de fiecare curte de apel. Art. 4 - Sumele care reprezintă diferența dintre drepturile stabilite potrivit prezentului ordin si drepturile salariale stabilite anterior cu aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se actualizează cu indicele de inflație, la acestea adăugându-se dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.” În condițiile în care intimații-reclamanți beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale potrivit celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum s-a stabilit prin Ordinul președintelui ICCJ nr. 959/2023, aceștia nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanșarea prezentei cereri de recurs. Enunțând dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d și art. 33 Cod de procedură civilă a arătat că excepția lipsei de interes este o excepție de fond (întrucât vizează nerespectarea uneia dintre condițiile de exercițiu pentru orice actiune civilă), absolută (fiind semnalată încălcarea unor norme de ordine publică) și peremptorie (prin admiterea sa întrerupe judecarea pe fond) în conformitate cu art. 247 alin. (1) Cod de procedură civilă, excepțiile absolute putând fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, chiar în fața instanței de recurs dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi. De asemenea, prin efectul recalculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătorilor având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în anexele 1-13, în opinia sa, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect. Totodată, a solicitat instanței de recurs să constate că Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație nr. 959/2023 a fost emis având în vedere OMJ nr. 6245/C/2021. A mai susținut recurentul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune. Instanța a considerat că nu poate reține că prescripția se mai analizează în funcție de situația particulară a fiecărui reclamant, ci în funcție de situația la nivelul familiei ocupaționale. Însă, nu poate fi ignorat faptul că reclamanții au solicitat atât emiterea unui nou ordin de salarizare raportat la VRS de 605,225 lei, cất și plata diferențelor începând cu data de 01.08.2016, astfel că motivele expuse de instanța de fond nu pot fi reținute, întrucât, potrivit dispoziților art. 2500 coroborat cu art. 2517 C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani. Enunțând dispozițiile art. 2523 C. civ., recurentul a susținut că, având în vedere că reclamanții nu au introdus acțiune până în prezent pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale, pasivitatea nu poate să le profite, făcând trimitere la prevederile art. 171 alin. (1) din C. muncii, dreptul la acțiune fiind parțial prescris.

Apărările formulate în recurs Intimatul-reclamant B a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției de a formula recurs și excepția lipsei de interes a Ministerului Justiției pentru promovarea recursului. În susținerea excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Justiției de a formula recurs, a arătat că, deși litigiul are ca obiect anularea unor ordine emise de Ministerul Justiției, pe parcursul procesului a intervenit transmiterea calității procesuale pasive de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție, așa încât, la acest moment, Ministerul Justiție nu mai are vreo calitate în cauză. Astfel, potrivit art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii. Cu privire la excepția lipsei de interes a Ministerului Justiției pentru promovarea recursului, intimatul a susținut că, din examinarea dispozitivului sentinței recurate se poate observa că instanța nu a stabilit în sarcina Ministerului Justiție vreo obligație, obligațiile fiind slabilite în sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții de Apel București. In aceste condiții, a apreciat că sentința recurată nu produce efecte față de Ministerul Justiției, astfel că acesta nu justifică vreun interes de promovare a prezentului recurs. În ceea ce privește temeinicia recursului, a susținut că, în ipoteza în care vor fi respinse excepțiile invocate, este întemeiat primul motiv de casare prin care Ministerul Justiției susține tocmai faptul că, în baza art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 și art. 38 C. proc. civ. a avut loc transmiterea calității procesuale de la Ministerul Justiției la Înalta Curte Casație și Justiție, astfel că Ministerul Justiției trebuia scos din cauză. În consecință, a considerat că s-ar impune admiterea acestui prim motiv de recurs, cu consecința neanalizării celorlalte motive invocate prin cererea de recurs formulată de Ministerul Justiției. În ceea ce privește critica recurentului referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat a solicitat să fie respinsă întrucât nu se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză, în condițiile în care obiectul prezentei cauze este diferit de obiectul cauzelor soluționate prin sentințele 562/2021 a Tribunalului Dambovița și nr. 39/2021 a Curții de Apel Ploiești, cauzele respective neavând ca obiect anularea Ordinelor nr. 6245C/30.12.2021 și nr. 401C/07.02.2022 emise de Ministrul Justiției. Referitor la susținerile recurentului privind lipsa de interes sau rămânerea fără obiect a cereri de chemare în judecată, intimatul a arătat că, pe de o parte, recurentul consideră eronat că prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație nr. 959/2023 li s-au recunoscut reclamanților drepturile solicitate începând cu data de 01.01.2018, în realitatea ordinul nereferindu-se la această dată, iar, pe de altă parte, aceste excepții nu pot fi admise atât timp cât nu s-a realizat plata drepturilor. A mai susținut că o ultimă critică invocată de recurentul Ministerul Justiției se referă la soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, pe care solicită să fie respinsă având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea termenelor prevăzute de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 și ținând cont că, prin ordinele contestate, s-a urmărit stabilirea unui mod unitar de salarizare la nivelul familiei ocupaționale, în acord cu hotărârile judecătorești definitive, prin care a fost acordată valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu data de 01.08.2016.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimatul B. Recurentul a invocat excepția lipsei de obiect întrucât acțiunea intimaților-reclamanți a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2018, având în vedere Ordinul nr. 959/2023 al Președinteșui Înaltei Curți de Casație și Justiție și faptul că deja s-au efectuat plăți conform dispozițiilor acestui ordin. De asemenea, în opinia sa, reclamanții nu mai justifică interesul privit ca folos practic urmărit prin declanșarea prezentei proceduri judiciare, întrucât beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale potrivit hotărârilor judecătrești. A solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimat, Ministerul Justiției având atât calitate procesuală activă cât și interes în formularea recursului, motivat de faptul cắ, prin Sentința civilă nr. 66/2023, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Minister prin întâmpinarea la acțiune, considerând că acesta are calitate procesuală atât în ceea ce privește anularea, cât și în emiterea ordinelor de salarizare. Or, în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, așa încât Ministerul Justiției justifică, în continuare, interesul în formularea căii de atac. Chiar dacă subrogarea a avut loc prin efectul legii, ea trebuie constatată de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului în curs de desfășurare. Însă, instanța de fond nu a dispus scoaterea din cauză a Ministerului Justiției și continuarea judecății doar cu ÎCCJ, ci, dimpotrivă, așa cum a precizat anterior, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a continuat judecarea în contradictoriu și cu acesta, dispunând anularea actelor administrative emise de către Ministerul Justiției. Mai mult, cu privire la calitatea Ministerului Justiției, instanța a reținut că intervenirea subrogării Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațile Ministerului Justiției nu atrage lipsa calității procesuale pasive a emitentului actelor contestate și că, în temeiul art. 39 C.proc.civ., instanța poate decide dacă înstrăinătorul de drepturi va rămâne în proces, instanța apreciind că este în interesul acestuia să formuleze apărări față de motivele de nulitate invocate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 12 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în urma soluționării unui incident procedural privind declarația de abținere formulată în cauză, stabilindu-se termen la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. La data de la 27.08.2024, intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat că își însușește cererea de recurs și apărările formulate de Ministerul Justiției și solicită să se constate subrogarea acesteia în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, solicitând, totodată respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare. A susținut că soluția instanței de fond este nelegală, impunându-se casarea sentinței, admiterea excepțiilor invocate, iar, pe fond, respingerea în tot a cererii ca neîntemeiată. Astfel, în opinia sa, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.7 C.proc.civ., în raport de sentința civilă nr. 562/2021 a Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și de sentința nr. 39/2021 definitivă prin decizia nr. 5938/2022 a ÎCCJ, prin care s-au stabilit drepturi începând cu data de 27.05.2017 și cu respectarea limitelor stabilite de Legea 153/2017, existând autoritate de lucru judecat în problema supusă analizei - respectarea limitei prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, precum și recalcularea indemnizației de încadrare prin raportare la data de 01.08.2016. La data de 27.08.2024, intimatul AB a depus la dosar, în probațiune, sentința nr. 567/2021 a Tribunalului Dâmbovița și decizia nr.2282/2021 a Curții de Apel Ploiești disjuns din dosarul nr. x/120/2020, prin care i s-a recunoscut dreptul la VRS de 605,225 lei, începând cu data de 20.01.2017. A solicitat respingerea recursului ca nefondat. La termenul de judecată din 13 februarie 2025, Înalta Curte, în ceea ce privește cererea formulată de intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție privind subrogarea în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției și însușirea cererii de recurs formulate de către acesta, având în vedere că, prin încheierea pronunțată la data de 11 ianuarie 2023 de către instanța de fond, a fost introdusă în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 304/2022, iar pârâta a dobândit în cauză această calitate ca urmare a acestei încheieri, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata la acest moment subrogarea în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției și pentru a se lua act de însușirea cererii de recurs formulate de către Ministerul Justiției. În raport de dispozițiile instanței de fond din încheierea menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost introdusă în cauză și a dobândit calitate de pârâtă. În ceea ce privește răspunsul la întâmpinare, formulat de Ministerul Justiției, prin care invocă excepția lipsei de obiect și faptul că reclamanții nu mai justifică un interes în susținerea acțiunii, Înlata Curte a constatat că acestea sunt apărări care privesc fondul recursului formulat de Ministerul Justiției. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. În primul rând, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale și excepția lipsei de interes a Ministerului Justiției pentru formularea recursului, invocată de intimatul-reclamant B. Astfel, amintește instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor Conform art. 32 C. proc. civ.: ”(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.” Așa fiind, între condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune se numără cea privind calitatea procesuală și cea privind interesul de a promova acțiunea, condiții generale care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinite în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Dispozițiile art. 36 C.proc.civ. reglementează calitatea procesuală ca fiind dată de identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acțiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes. Instanța de control judiciar constată că pârâtul Ministerul Justiției a invocat în fața primei instanțe excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de dispozițiile art. 142 162 din Legea nr. 304/2022, aceasta fiind respinsă, iar acțiunea a fost soluționată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, motiv pentru care, în raport de dispozițiile legale antereferite, acesta justifică atât calitate procesuală, cât și interes în formularea recursului de față. În continuare, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., cu privire la dispozițiile art. 142 162 din Legea nr. 304/2022 invocate de pârâtul Ministerul Justiției ca fiind interpretate și aplicate greșit de prima instanță în soluționarea excepției lipsei sale procesuale pasive. Astfel, se reține că în conformitate cu prevederile art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: „(...)(2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor aprobat pentru cheltuielile de personal ale acestor instanțe, precum și cel aprobat pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și este gestionat de aceasta, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la aceste categorii de cheltuieli.(...) (6) Înalta Curte de Casație și Justiție se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor alin. (2), inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii.(...) (8) Prevederile prezentului art. se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2023. În acest scop, proiectul de buget al Înaltei Curți de Casație și Justiției și cel al Ministerului Justiției pe anul 2023 vor cuprinde modificările prevăzute în prezenta lege.” Art. 162 din Legea nr. 304/2022 prevede următoarele: Până la data aplicării dispozițiilor art. 142 a) bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești cu privire la acele categorii de cheltuieli; b) actele privind salarizarea și alte drepturi de natură salarială ale judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești prevăzute la lit. a se emit de ministrul justiției; c) statele de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii se aprobă prin ordin al ministrului justiției. Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 304/2022, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din data de 19.12.2022, intrând în vigoare la data de 22 decembrie 2022. Astfel, pe parcursul derulării procedurilor judiciare în fața primei instanțe, au intrat în vigoare Legea nr. 304/2022, precum și dispozițiile art. 142 alin. (6) din Lege, aplicabile prin intrarea în vigoare a Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, la data de 22.12.2022, care prevăd subrogarea de drept a Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției decurgând din aplicarea prevederilor menționate expres, inclusiv în cele de natură procesuală și cele care decurg din hotărâri judecătorești și alte titluri executorii. Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. În conformitate cu art. 38 C. proc. civ., „Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății." În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care are legitimare procesuală pasivă în cauza de față, atât față de prevederile generale C. proc. civ., cât și față de dispozițiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022, în mod greșit respingând prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în raport de aceste dispoziții și soluționând cauza și în contradictoriu cu acesta. Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune reformarea în parte a sentinței recurate, sub acest aspect, și menținerea în rest a dispozițiilor sentinței recurate, ca urmare a soluției pronunțate nemaimpunându-se analizarea celorlalte critici formulate de recurentul Ministerul Justiției. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei calității procesuale și excepția lipsei de interes a Ministerului Justiției pentru formularea recursului, invocată de intimatul-reclamant B; va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și va respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive; va menține restul dispozițiilor sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge excepția lipsei calității procesuale și excepția lipsei de interes a Ministerului Justiției pentru formularea recursului, invocată de intimatul-reclamant B. Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 66 din 19 aprilie 2023 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respinge acțiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.