ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea – Secția a II-a Civilă la data de 22.06.2018, sub nr. x/91/2018, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâta B S.A. și intervenientul forțat C obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciu nepatrimonial, a sumei de 17.819 lei, reprezentând prejudiciu patrimonial, a unei sume egale cu venitul minim lunar de la data introducerii acțiunii și până la obținerea unei pensii de invaliditate; a unei prestații lunare egale cu diferența dintre venitul minim net și pensia de invaliditate, care se va stabili în conformitate cu evoluția venitului minim net pe fiecare an și a cuantumului pensiei de invaliditate, de la încetarea stării de nevoie și obligarea pârâtei (în baza art. 21 din Legea nr. 132/2017) la plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% pentru suma care se va stabili, începând cu data de 14.07.2018 și până la executarea efectivă a obligației. În drept au fost invocate prevederile art. 1357, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1391, art. 253 alin. (4) C. civ. și Legea nr. 132/2017. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.07.2018 sub nr. y/91/2018 pe rolul Secției a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Vrancea reclamanta D a solicitat în contradictoriu cu pârâta B S.A. București și intervenientul forțat C obligarea pârâtei la plata sumei de 450.000 lei, cu titlu de daune morale, la plata unor penalități întârziere în cuantum de 0,2% pe zi și la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de daune materiale începând cu 05.08.2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 253 alin. (4), art. 1391 C. civ. și Legea nr. 132/2017. Cele două cauze au fost conexate prin încheierea de ședință pronunțată în data de 18 octombrie 2018. Prin sentința civilă nr. 63/23.09.2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/91/2018, s-a admis în parte acțiunea înregistrată sub nr. x/91/2018, fiind obligată pârâta B S.A. să plătească reclamantului A suma de 13.584 lei, reprezentând câștig din muncă nerealizat, calculat pentru perioada 21.08.2017 -18.06.2018 și în continuare până la data obținerii unei pensii de invaliditate, și la 735 lei contravaloare raport de expertiză; daune morale în cuantum de 45.000 lei; penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 15.07.2018 și până la achitarea efectivă a prejudiciului. De asemenea, s-a admis în parte acțiunea conexă înregistrată sub numărul y/91/2018, fiind obligată pârâtă să plătească reclamantei D despăgubiri morale în cuantum de 60.000 lei; penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 05.08.2018 și până la achitarea integrală a prejudiciului; respectiv 63 lei, contravaloarea raportului de expertiză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A și D și pârâta B S.A. București. Prin decizia civilă nr. 52/A din 25 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția I Civilă în dosarul nr. x/91/2018, instanța a admis apelurile declarate de reclamanții A și D împotriva sentinței civile nr. 63/23.09.2020 pronunțate de Tribunalul Vrancea - Secția a II-a Civilă, a schimbat în parte sentința apelată și, în rejudecare, a obligat pârâta să plătească reclamantului A suma de 300.000 lei, cu titlu de daune morale, în loc de 45.000 lei, a obligat pârâta să plătească reclamantului A suma reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei D suma de 350.000 lei, cu titlu de daune morale, în loc de 60.000 lei. De asemenea, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta B S.A. împotriva aceleiași sentințe apelate, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu erau contrare hotărârii pronunțate în apel.

Împotriva acestei decizii pârâta B S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Vrancea. Prin decizia nr. 749 din 31 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a Civilă, în temeiul art. 496 și 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată, fiind trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 63 din 23 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Vrancea - Secția a II-a Civilă. Prin decizia de casare, Înalta Curte a reținut, cu privire la solicitarea de plată a penalităților, că instanța de apel nu a analizat apărările pârâtei referitoare la caracterul incert al pretențiilor solicitate de către reclamanți prin verificarea conduitei acesteia și posibilitatea efectivă a unei despăgubiri amiabile în condițiile existenței unui dosar penal și a formulării acțiunilor la instanța civilă anterior expirării termenului de 30 de zile conferit asigurătorului pentru a răspunde cererilor de despăgubire. De asemenea, instanța supremă a mai constatat că instanța de apel a omis să analizeze apărarea pârâtei prin care s-a susținut că la calculul despăgubirilor reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată ar trebui să se țină cont de faptul că reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate, având capacitatea de muncă redusă cu 50%, putând astfel păstra o anumită activitate profesională.

Urmare a acestei decizii de casare, dosarul cauzei a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Galați – Secția I Civilă sub nr. x/91/2018*. Prin decizia civilă nr. 12/A din 16 ianuarie 2023, a acestei instanțe, au fost admise apelurile reclamanților A și D și pârâtei B S.A. declarate împotriva sentinței civile nr. 63/23.09.2020 pronunțate de Tribunalul Vrancea - Secția a II-a Civilă, a fost schimbată în parte sentința apelată și, în rejudecare: A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului A suma de 300.000 lei, cu titlu de daune morale, în loc de 45.000 lei. A fost obligată pârâtă către reclamantul A la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu 04.01.2020, până la achitarea efectivă a prejudiciului. A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei D suma de 350.000 lei, cu titlu de daune morale, în loc de 60.000 lei. A fost obligată pârâtă către reclamanta D la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu 04.01.2020, până la achitarea efectivă a prejudiciului. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare hotărârii pronunțate în rejudecarea apelurilor.

Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs atât reclamanții A și D, cât și pârâta B S.A. BUCUREȘTI. 5.1. Prin recursul declarat la 29 martie 2023, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanții A și D au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate cu privire la dispozițiile de admitere a apelului formulat de către pârâta B S.A., cât și a apelului formulat de către A în raport cu obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordate reclamantului până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă. Reclamanții au solicitat în rejudecarea cauzei respingerea apelului B S.A. și menținerea soluției instanței de fond privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data de 05.08.2018, până la achitarea integrală a prejudiciului în favoarea ambilor reclamanți. De asemenea, tot în rejudecare au solicitat recurenții-reclamanți admiterea apelului formulat de A cu consecința modificării în parte a hotărârii instanței de fond și obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce privește penalitățile de întârziere și data ce le marchează debutul, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 22 alin. (5) lit. c) din Norma CSA nr. 20/2017, stabilind că pârâta ar fi avut elementele să determine din actele încheiate de autorități atât răspunderea civilă, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția conducătorului auto care urma să fie trimis în judecată doar de la data de 04.12.2019, ce coincide cu momentul la care a fost emisă ordonanța de confirmare a continuări urmăririi penale față de suspectul C. Au susținut recurenții-reclamanți că pârâta ar fi putut să identifice elementele prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate încă de la data de 05.08.2018, moment ce marchează data până la care pârâta ar fi trebuit să soluționeze cererea de despăgubire a celor doi reclamanți. Titularii memoriului de recurs au arătat că de la 21 august 2017, data întocmirii procesului-verbal de cercetare de la fața locului, existau argumente suficiente pentru organul de urmărire penală care să determine începerea urmăririi penale in personam, argumente ce ar fi trebuit să fie suficiente și pentru asigurătorul B pentru soluționarea cererii de despăgubire. Totodată, aceleași argumente au fost susținute prin Decizia nr. 1122 din 12 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. z/91/2018, ce o privește pe E, victimă a aceluiași accident rutier, sora reclamantei D, respectiv fiica reclamantului A. Or, prin reținerea unui alt moment decât data de 05.08.2018, confirmat în precedent de către instanța supremă, s-ar produce o discriminare în raport de membrii aceleiași familii, victime ale aceluiași incident. În ceea ce privește pretenția reclamantului A de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensia pentru vechime în muncă, s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1393, art. 1385 și art. 1388 C. civ. În rejudecare instanța de apel a respins apelul reclamantului A motivat de faptul că prejudiciul viitor nu este cert, dar și în raport de faptul că reclamantul are o capacitate de muncă păstrată în proporție de 50%, criteriu ce poate fi avut în vedere pentru a face o echivalență între cuantumul venitului minim net pe economie și capacitatea de muncă pierdută doar pe jumătate. Practic, instanța de apel a apreciat că pentru o persoană ce a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, salariul ce ar putea fi obținut este tot de jumătate din minimul pe economie al cărui cuantum este mai mic decât pensia de invaliditate, sens în care se impune respingerea cererii. Astfel, pentru a-și întemeia raționamentul, instanța în mod greșit a făcut referire la dispozițiile art. 1388 alin. (3) C. civ. Arată recurenții-reclamanți că textul de lege se rezumă la a dispune cu privire la ipoteza ce trebuie abordată în condițiile în care păgubitul nu are o calificare profesională, trimițând în mod obligatoriu la salariul minim net pe economie, neexistând nicio trimitere la echivalența însușită de către instanța de apel. Având în vedere că în mod cert capacitatea de muncă a reclamantului este iremediabil afectată, iar dinamica locurilor de muncă vacante la nivelul județului Vrancea nu reflectă ideea că reclamantul ar avea posibilitatea reală de a se angaja, devin incidente dispozițiile art. 1385 C. civ., ce reglementează posibilitatea victimei de a obține reparații de ordin patrimonial pentru câștigul ce l-ar fi putut realiza, inclusiv pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea acestuia este neîndoielnică. 5.2. Prin recursul declarat la 24 martie 2023, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta B S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 12/A din 26 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția I Civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a Civilă la 12 aprilie 2023. La 17 iulie 2023 reclamanții A și D au depus întâmpinare la recursul pârâtei B S.A., prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 5 decembrie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din 19 martie 2024, dată fiind deschiderea procedurii falimentului împotriva recurentei B S.A., prin sentința civilă nr. 2920 din 9 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/3/2023 de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, instanța supremă a constatat că se impune refacerea procedurii de comunicare a actelor de procedură reprezentantului legal desemnat în procedura insolvenței, respectiv F S.P.R.L., cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să își însușească recursul declarat de pârâta B S.A., și dacă confirmă mandatul de reprezentare acordat avocatului semnatar al cererii de recurs. Prin precizările depuse la 9 mai 2024, practicianul în insolvență F S.P.R.L., în calitate de reprezentant legal al pârâtei B S.A., a menționat că își însușește calea extraordinară de atac declarată în cauză de către pârâtă, prin societatea de avocați G, confirmând totodată mandatul de reprezentare acordat avocatului semnatar al cererii de recurs. La termenul de judecată din 17 septembrie 2024, Înalta Curte a constatat că se impune și timbrarea căii extraordinare de atac a recursului declarate de pârâta B S.A., având în vedere pronunțarea Deciziei nr. 2 din 26 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. La 13 noiembrie 2024, magistratul-asistent raportor a procedat la completarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor în ceea ce privește situația juridică a societății recurente B S.A. Prin încheierea din 19 noiembrie 2024, instanța a dispus comunicarea suplimentului efectuat la raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin punctul de vedere transmis la dosar în data de 30.12.2024, recurenții-reclamanți A și D au solicitat anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta B S.A., având în vedere că aceasta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din 17 septembrie 2024. În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursurilor la 4 martie 2025. Constituită în completul de filtru, Înalta Curte, potrivit art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursurilor, reținând următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege. În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Obligația părții recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu se sancționează cu nulitatea recursului, însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Cu privire la recursul reclamanților A și D, instanța supremă reține că, deși se invocă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material prin decizia recurată. Invocarea în mod valabil a motivului de casare anterior evocat presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile, modul în care, în aprecierea părții, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății și discordanța acestei interpretări cu cea oferită de către instanța de apel prin hotărârea recurată. Așadar, teza încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material trebuie să fie argumentată în concret, neputându-se invoca prin enunțuri generice, lipsite de acoperire argumentativă. Motivul de recurs nu este invocat procedural atunci când, deși se susține nelegalitatea hotărârii, în realitate este criticată situația de fapt reținută sau modul de interpretare a probelor ori alte elemente care, deși au și o semnificație juridică, acestea implică un grad mare de apreciere a instanțelor de fond, care sunt suverane în ce le privește. Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât situația de fapt și aprecierea probelor administrate intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, reține Înalta Curte că, în fapt, reclamanții critică soluția instanței de apel din perspectiva modului de stabilire a penalităților de întârziere și al acordării despăgubirilor în raport cu vătămările suferite în urma accidentului de circulație. Invocând formal aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 alin. (5) lit. c) pct. II din Norma CSA nr. 20/2017, au susținut recurenții-reclamanți că pârâta ar fi putut să identifice elementele necesare pentru stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă încă de la 05.08.2018 și că din momentul întocmirii procesului-verbal de cercetare la fața locului, 21.08.2017, existau suficiente date pentru soluționarea cererii de despăgubire de către B S.A. În legătură cu aceste critici se observă că, sub pretinsa invocare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept substanțial, recurenții-reclamanți apreciază diferit asupra cunoașterii pagubei, punct de plecare al calculului penalităților de întârziere solicitate, chestiuni ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate. Susținerile recurenților privesc exclusiv aspecte ce țin de reevaluarea situației de fapt, în scopul stabilirii unui alt moment ce marchează debutul penalităților de întârziere. Or, această chestiune nu echivalează cu cercetarea interpretării ori aplicării regulilor de drept substanțial de către instanța de apel, ci readuce în discuție aprecierile asupra probatoriului în legătură cu conduita pârâtei și reperele unei înțelegeri amiabile înainte de expirarea termenului legal. De asemenea, în mod formal s-a reproșat instanței de apel greșita interpretare a dispozițiilor art. 1393, art. 1385 și art. 1388 C. civ. în ceea ce privește repararea prejudiciului suferit prin afectarea capacității de muncă în urma accidentului de circulație, dezvoltarea criticilor formulate evidențiind readucerea în discuție a chestiunilor de fond, care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate, deoarece recurentul tinde la rejudecarea litigiului prin reevaluarea întinderii prejudiciului, în scopul obținerii despăgubirilor în cuantumul pretins. Înalta Curte reiterează că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere asupra probatoriului administrat, în timp ce instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor și la analizarea criticilor de netemeinicie a deciziei instanței de apel. Așa fiind, întrucât modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către recurenții-reclamanți D și A nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., în cauză nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate potrivit art. 489 alin. (3) din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod va constata nulitatea căii extraordinare de atac declarate împotriva deciziei civile nr. 12/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția I Civilă. În ceea ce privește recursul pârâtei B S.A., Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu prioritate va examina chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, ce țin de aspectele de fond ori de conținut ale cererii de recurs: Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. În speță, având în vedere statuările obligatorii ale Deciziei nr. 2 din 26 februarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și constatând că în etapa devolutivă a apelului a fost stabilită în sarcina pârâtei B S.A. obligația de a timbra apelul formulat, la termenul de judecată din 17 septembrie 2024, instanța supremă, constituită în completul de filtru, a considerat că se impune și timbrarea căii extraordinare de atac a recursului declarat de pârâtă, intrarea în insolvență fiind ulterioară declarării căii de atac. Potrivit statuărilor obligatorii ale deciziei pronunțate în interesul legii, societățile intrate în faliment au obligația de a timbra acțiunile și căile de atac formulate, inclusiv în ipoteza însușirii acestora de către practicianul în insolvență desemnat în procedura ulterior declanșată, această condiție procedurală neputând fi considerată o restricționare a accesului la justiție, societatea debitoare putând beneficia, în condițiile legii, de facilități la plata taxelor judiciare de timbru. Prin adresele comunicate la 18.10.2024 și 22.10.2024, potrivit proceselor-verbale de comunicare aflate la filele 98-100, i s-a comunicat pârâtei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, provizorie, în sumă de 5.220,42 lei și de a preciza cuantumul penalităților de întârziere de 0,2%/zi, calculate începând cu 4 ianuarie 2020 și până la data formulării recursului, 24 martie 2023, asupra sumelor de 300.000 lei și 350.000 lei, de a arăta modul de calcul și de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la cuantumul total rezultat. Cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de timbru, i s-a adus la cunoștință recurentei-pârâte, posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare facilități în termen de 5 zile de la primirea comunicării, precum și cerere de reexaminare a taxei judiciare, în termen de 3 zile de la comunicare, recurenta neprevalându-se de aceste drepturi. Constatând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația timbrării căii extraordinare de atac și că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației ce îi revenea în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea prevăzută de art. 197 C. proc. civ. și să anuleze recursul declarat de pârâta B S.A., în faliment, prin lichidator judiciar F S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 12/A din 26 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați - Secția I Civilă.