ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 749/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă la 22 iunie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București și C. - intervenient forțat obligarea la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând prejudiciu nepatrimonial; 17.819 RON, reprezentând prejudiciu patrimonial, o sumă egală cu venitul minim lunar de la data introducerii acțiunii și până la momentul până la obținerea unei pensii de invaliditate; o prestație lunară egală cu diferența dintre venitul minim net și pensia de invaliditate, care se va stabili în conformitate cu evoluția venitului minim net pe fiecare an și a cuantumului pensiei de invaliditate, de la încetarea stării de nevoie; obligarea (în baza art. 21 din Legea nr. 132/2017) la plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% pentru suma care se va stabili, începând cu data de 14 iulie 2018 și până la executarea efectivă a obligației.

Prin cererea înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea la 2 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București și intervenientul forțat E. obligarea pârâtei la plata sumelor de 450.000 RON, reprezentând daune morale, 0,2% pe zi penalități întârziere și de 1.000 RON, daune materiale începând cu 05.08.2018.

Cele două cauze au fost conexate prin încheierea din 18 octombrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 63 din 23 septembrie 2020, Tribunalul Vrancea a admis în parte acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 și a obligat pârâta B. să plătească reclamantului A. următoarele sume de bani:

- 13.584 RON, reprezentând câștig din muncă nerealizat calculat pentru perioada 21.08.2017-18.06.2018 și în continuare până la data obținerii unei pensii de invaliditate și la 735 RON contravaloare raport de expertiză;

- daune morale în cuantum de 45.000 RON;

- penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 15 iulie 2018 și până la achitarea efectivă a prejudiciului.

A admis în parte acțiunea conexă înregistrată sub nr. x/2018 și a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON; penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 5 august 2018 și până la achitarea integrală a prejudiciului; 63 RON, contravaloarea raportului de expertiză.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., D. și pârâta B. S.A. București au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au fost admise apelurile declarate de reclamanții A. și D. împotriva sentinței civile nr. 63 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte și, în rejudecare:

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, în loc de 45.000 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale, în loc de 60.000 RON.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri.

A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea sentinței și a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Vrancea.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că hotărârea instanței de fond este nelegală referitor la daunele morale, în sensul că sentința civilă nu este motivată în raport cu norma specială incidentă și jurisprudența în materie, conține motive străine de natura pricinii și de susținerile părților și că nu este motivată cu privire la obligarea asigurătorului la plata penalităților de întârziere - aplicabilitatea dispozițiilor C. civ. și înlăturarea normei speciale - Norma CSA nr. 20/2017 și că dezlegarea acestei probleme de către Tribunalul Vrancea nu îndeplinește criteriile obligatorii prevăzute de art. 13, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

Se mai susține că sentința civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material.

Referitor la daunele morale, se apreciază că instanța de apel a încălcat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale neanalizând jurisprudența în materie. Practic, instanța de apel a majorat de 5 ori daunele morale acordate de către Tribunalul Vrancea fără ca pe parcursului procesului în apel să se fi făcut dovezi că starea de sănătate a reclamanților s-ar fi degradat, aspect considerat de recurentă ca fiind inexplicabil.

Se mai arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 21 alin. (4)-(6) din Legea nr. 132/2017 ca și prevederile art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017 cu privire la penalitățile de întârziere, precum și art. 2213, art. 2224 din C. civ. ca și ale art. 1523 și art. 1535 C. civ. referitor la obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere legale de la data producerii evenimentului rutier până la data plății, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului. Totodată, s-au încălcat și dispozițiile legale prevăzute de art. 1388 și art. 1385 alin. (2) C. civ.

În subsidiar, recurenta solicită casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, critica fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 C. proc. civ., întrucât decizia civilă a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de procedură cuprinse în art. 14 alin. (6) C. proc. civ. (contradictorialitate) privitor la analizarea culpei comune a victimei în producerea propriului prejudiciu și că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Referitor la acordarea daunelor morale, recurenta susține lipsa motivării în raport cu art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 - practica judiciară în materie, decizia civilă conține motive contradictorii și nu cuprinde motivele privitoare la acordarea penalităților de întârziere de la data producerii evenimentului rutier până la data plății.

Totodată, se arată că decizia civilă stabilește o prestație periodică cu încălcarea art. 1385 alin. (2) C. civ. ca și ale art. 1388 C. civ., încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la daunele morale, se arată că instanța de apel a încălcat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale neanalizând jurisprudența în materie, sens în care solicită desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 52/A/2021 ca și a sentinței de fond nr. 63/2020 a Tribunalului Vrancea, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial în calea de atac a recursului.

Mai susține recurenta, că elementele evenimentului rutier din 21 august 2017 au fost lămurite de abia odată cu soluționarea dosarului penal nr. x/2017, așa încât la momentul promovării cererii de chemare în judecată reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357, 1349 C. civ. pentru a putea fi atrasă răspunderea B..

În acest sens, recurenta formulează critici de nelegalitate, cu privire la faptul că aceasta a fost obligată la plata penalităților de întârziere de la 15 iulie 2018 și până la achitarea efectivă a prejudiciului.

Din această perspectivă, susține că cele două instanțe nu motivează în mod clar care a fost rațiunea obligării recurentei la plata penalităților de întârziere, atâta timp cât de abia în momentul cercetării judecătorești în cauza de față s-a stabilit pe baza probelor administrare vinovăția asiguratului său, având în vedere că la data formulării cererilor de despăgubire reclamanții nu aveau nici o dovadă certă privind culpa procesuală a intervenientului forțat C..

Așadar, susține recurenta că un asigurător RCA nu poate fi obligat, în mod legal, la plata dobânzii penalizatoare/penalităților de întârziere, atâta timp cât odată cu formularea cererii de despăgubire nu se aduc dovezi ale vinovăției depline sau parțiale a persoanei pentru care societatea de asigurare răspunde, iar societatea de asigurare care se afla într-una dintre ipostazele prezentate, pe cale de consecință, datorează exclusiv penalități de întârziere după 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive, reglementate prin legislația specială (derogatorie de la dreptul comun) în materie ca reprezentând sancțiunea specifică aplicabilă acestor categorii de debitori.

În continuare, recurenta face o descriere a parcursului procesual dintre părți, cu soluțiile pronunțate în cauză și prezintă practica judiciară în materie cu deciziile pronunțate de Înalta Curte pe acest aspect.

În final, recurenta susține că decizia atacată este dată cu încălcarea prevederilor legale privitoare la despăgubirea ce poate fi acordată - în speță art. 1385 alin. (2) C. civ. care stabilește că "(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Ori, prin decizia Curții de Apel Galați, fără a se avea în vedere faptul că reclamantul păstrează 1/2 din capacitatea de muncă, a fost obligată recurenta să plătească "suma reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă, încălcându-se astfel art. 1532 C. civ. - conform căruia, prejudiciul trebuie să fie cert la momentul stabilirii lui.

Prin întâmpinarea depusă la 12 august 2021, intimații A. și D. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și ca neîntemeiat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată solicită instanței de recurs să verifice, în raport de criticele aduse prin întâmpinare, motivele de nulitate ale recursului. Cu caracter de excepție solicită anularea recursului, motivat de faptul că cererea de recurs a fost depusă peste termenul de recurs prevăzut de lege.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a acordat termen la data de 17 martie 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susține că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată, aceasta nu cuprinde considerentele pentru care au fost majorate daunele morale acordate reclamantului.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, referitor la daunele morale, se apreciază că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 stabilind daunele morale fără analizarea jurisprudenței în materie, având în vedere că instanța de apel a majorat de cinci ori daunele morale acordate de către Tribunalul Vrancea fără să se fi făcut dovezi în sensul că starea de sănătate a reclamanților s-ar fi degradat pe parcursului procesului în apel și că hotărârea nu cuprinde motivele privitoare la acordarea penalităților de întârziere de la data producerii evenimentului rutier până la data plății.

Se mai susține că au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (4)-(6) din Legea nr. 132/2017 ca și prevederile art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017 cu privire la penalitățile de întârziere, precum și art. 2213, art. 2224 din C. civ. ca și ale art. 1523 și art. 1535 C. civ. referitor la obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere legale de la data producerii evenimentului rutier până la data plății, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului. Totodată, se susține că s-au încălcat și dispozițiile legale prevăzute de art. 1388 și art. 1385 alin. (2) C. civ.

Privitor la motivul de recurs referitor la întinderea daunelor morale acordate de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea unor norme de drept substanțial, prin întreaga argumentare se tinde la reevaluarea unor aspecte de netemeinicie, aspect incompatibil căii de atac a recursului, care se limitează la analizarea/cenzurarea unor motive de nelegalitate a deciziei atacate. Modalitatea în care instanța de apel a valorificat anumite elemente de fapt, considerate relevante pentru evaluarea întinderii daunelor morale acordate, sunt aspecte de fapt, de temeinicie, stabilirea lor fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și neputând fi cenzurate în calea extraodinară a recursului ca urmare a indicării formale a unor norme de drept material cu caracter general, pretins a fi încălcate.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că argumentele recurentei nu pot fi valorificate nici din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia atacată cuprinde considerentele avute în vedere de instanța de apel pentru majorarea daunelor morale acordate, iar modalitatea de valorificare a situației de fapt relevante cu privire la acest aspect nu poate fi reevaluată de instanța de recurs.

În ceea ce privește respingerea apelului pârâtei și menținerea soluției instanței de fond de obligare a pârâtei cu privire la penalitățile de întârziere, instanța de apel a reținut că reclamanții au făcut dovada formulării cererii de despăgubiri și a depunerii la asigurător a documentelor aferente, astfel că în mod corect tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamanților penalitățile de întârziere, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, începând cu momentul expirării termenului de 30 de zile acordat asigurătorului pentru a răspunde cererilor formulate.

Față de acest aspect, recurenta formulează critici de nelegalitate, cu privire la faptul că aceasta a fost obligată la plata penalităților de întârziere și aferent unei perioade în care prejudiciul nu era cert, cu încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea 132/2017 și a art. 20-30 din Norma CSA nr. 20/2017, respectiv prevederile art. 1523, 1535 C. civ., și fără ca decizia să respecte cerințele de motivare cu privire la acest aspect.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată fondat recursul prin raportare la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de plată a penalităților, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 132/2017 și a Normei ASF nr. 20/2017, aspect ce nu este contestat de recurentă, aceasta susținând doar greșita aplicare a acestora. În acest cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în motivarea soluției asupra acestei cereri, instanța de apel s-a limitat la a enunța dispozițiile art. 21 din Legea nr. 132/2017 și la a evidenția formularea de către reclamanți a unor cereri de despăgubire, fără a analiza apărările pârâtei referitoare la caracterul incert al pretențiilor la acele momente. Astfel, în raport de cadrul normativ amintit, nu s-a verificat în niciun fel motivația conduitei pârătei și posibilitatea efectivă a unei despăgubiri amiabile în acest caz în condițiile existenței unui dosar penal (care a constituit și cauza suspendării judecății în fața primei instanțe) și a formulării acțiunilor la instanța civilă anterior expirării termenului de 30 de zile conferit asigurătorului pentru a răspunde cererilor de despăgubire.

Recurenta a criticat și soluția instanței de apel cu privire la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând diferența dintre venitul minim net lunar pe economia națională și cuantumul pensiei de invaliditate acordată reclamantului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la încetarea stării de invaliditate sau până la data la care reclamantul va beneficia de pensie pentru vechimea în muncă.

În acest cadru, s-a invocat de către recurentă în cuprinsul întâmpinării depuse în apel apărărea potrivit căreia, la calculul acestei categorii de despăgubiri, ar trebui să se țină cont de faptul că reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate, având capacitatea de muncă redusă cu 50%, putând astfel păstra o anumită activitate profesională, aspect ce nu a primit însă nciun fel de analiză din partea instanței de apel, pentru a face posibilă verificarea motivului de recurs corespunzător invocat ulterior de aceeași parte.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 și 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de părți cu privire la aspectele reținute în cuprinsul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 52/A din 25 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și D. și intimatul-intervenient C..

Casează decizia atacată.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanții A., D. și de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 63 din 23 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.