ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1380/2021

Ședința publică din data de 8 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.07.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 23.000 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin aceeași cerere, reclamanta A., în calitate de reprezentant al minorului D., a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin aceeași cerere, reclamantul E. solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin aceeași cerere, reclamantul F. solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

La 03.10.2018, reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat obligarea pârâtei și la penalități de întârziere în cuantum de 0,2%, calculate pe fiecare zi de întârziere începând cu 01.07.2018 și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 9 din 20 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă, s-a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A., D., reprezentat legal de mama sa A., E. și F..

Prin decizia civilă nr. 155/A din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de reclamanți și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 30.000 euro și reclamanților D., E. și F. câte 20.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale. Totodată, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitelor principale, cu începere de la 01.07.2018 și până la achitarea integrală a acestora.

Au fost respinse ca nefondate pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților-apelanți suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată nu este motivată în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., coroborat cu art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și cu alte principii fundamentale ale procesului civil.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt la care să aplice legea, fie prezintă motive vădit contradictorii, or, așa cum constant statuează jurisprudența în ipoteza în care casează hotărârile pe astfel de motive, o asemenea situație face imposibilă chiar exercitarea controlului judiciar.

Astfel, apreciază recurenta că hotărârea atacată este nemotivată în privința punctului ce făcea obiectul principal al apelului, respectiv aspectul daunelor morale, câtă vreme argumentele instanței impun raportarea la jurisprudență, legea neoferind criterii obiective, însă nu se face nicio referire în concret la această jurisprudență, astfel neputând fi cunoscute motivele reale pentru care instanța de apel a considerat că suma de 30.000 euro, respectiv câte 20.000 euro, este corespunzătoare și reflectă criteriile pe care le-a statuat jurisprudența constantă a instanțelor.

Totodată, recurenta susține că instanța de apel a făcut o aplicare eronată a prevederilor referitoare la aplicarea penalităților de la 01.07.2018, așa cum au solicitat reclamanții, hotărârea dată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a temeiurilor de drept.

În cuprinsul memoriului de recurs se arată că la dimensionarea daunelor morale acordate, instanța de apel nu a avut în vedere, în primul rând, dispozițiile privind culpa comună, din acest punct de vedere susținând că victima G. a contribuit la producerea accidentului și pe de altă parte, la stabilirea daunelor morale trebuie avută în vedere contribuția victimei, consecința nefericită a accidentului fiind cauzată de aspectul că victima, aflată în stare de ebrietate, nu a avut cuplată centura de siguranță, în calitate de pasager, încălcând dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică decizia din apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, inclusiv cu neobservarea regulilor privind concursul dintre norma generală și norma specială. De asemenea, se invocă faptul că instanța de apel a nesocotit criterii legale care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, încălcând astfel dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014 care stipulează că daunele morale, în caz de vătămare corporală a unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Recurenta susține că s-a nesocotit jurisprudența CEDO și nu s-a observat faptul că despăgubirea morală acordată echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză, fiind nerezonabilă și fiind artificial amplificată pe considerentul că se suportă de asigurător, aspect care este de natură a încălca și principiul nediscriminării (în materie de reparație, axată pe calitatea persoanei care face plata).

În opinia recurentei, instanța de apel nu a avut în vedere jurisprudența relevantă în materie depusă, cuantificarea daunelor morale realizându-se exclusiv în baza propriilor aprecieri pur subiective, fără o raportare concretă la toate deciziile jurisprudențiale invocate în apărare.

Mai învederează recurenta că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 38 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, acordând penalități reclamanților, atâta timp cât recurenta își îndeplinise obligațiile ce îi reveneau, deschizând dosarul de daună și comunicând cu reclamanții.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului și în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul formulat este admisibil în principiu.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 16 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă excepția nulității recursului, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta- pârâtă împotriva deciziei civile nr. 155/A din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 8 iunie 2021.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Critica recurentei-pârâte privind nerespectarea jurisprudenței depuse la dosarul cauzei este nefondată. Susținerile recurentei referitoare la inexistența motivării sunt formale și exprimă nemulțumirea acesteia față de modul în care Curtea de apel a analizat cererile părților și a stabilit situația de fapt prin raportare la consecințele accidentului.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța de judecată acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind doar o marjă de apreciere pentru instanța de judecată, aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România însă, în lipsa unor criterii legale, instanța de judecată este suverană să aprecieze în fiecare cauză, pe baza probelor administrate, cuantumul daunelor morale cuvenite.

În aceste condiții, aprecierile reținute de instanța de apel cu privire la jurisprudența depusă la dosar de părți nu au caracterul unor considerente contradictorii, având în vedere, astfel cum corect a reținut instanța de apel, că întinderea unui astfel de prejudiciu, cu reflectarea acestuia în plan moral, nu se comportă identic, fiind necesară o apreciere concretă a acestora în fiecare cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.371 C. civ. și ale art. 28 din Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, susținând că a existat o culpă comună în producerea accidentului, în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate în cauză și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanța de apel.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Mai mult, instanța de apel a reținut culpa comună a victimei G., pe care a apreciat-o într-un procent de 15% la producerea prejudiciului, iar apoi a ținut cont de aceasta la acordarea despăgubirilor, fiind aplicate corect normele de drept material invocate de recurentă.

Nu pot fi considerate critici de nelegalitate nici susținerile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. d) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, din moment ce instanța de apel a arătat că, la evaluarea daunelor morale, a ținut cont de principiul echității, de principiul reparării integrale a prejudiciului, de anumite criterii consacrate în jurisprudență, însă a avut în vedere și caracteristicile concrete ale speței.

Or, nu este posibilă identificarea unor criterii de ordin general și aplicarea totală și unitară a precedentului judiciar, întrucât aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferințelor fizice și psihice pe baza unui calcul matematic, acestea fiind inestimabile, ci înseamnă aprecierea în concret, multilaterală, a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale în care activează reclamanții.

Înalta Curte va înlătura și critica prin care se susține că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 37-38 din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 23/2014, cu referire la obligarea recurentei-pârâte la plata penalităților de întârziere aferente sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri, de la data de 01.07.2018 și până la data plății efective.

Instanța de apel a reținut în mod corect culpa recurentei-pârâte în îndeplinirea obligației de despăgubire și a acordat penalizarea prevăzută de art. 38 din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A. nr. 23/2014.

Deși, prin cererea de recurs, pârâta B. a susținut că își îndeplinise obligațiile legale, deschizând dosarul de daună și comunicând cu reclamanții, Înalta Curte constată că, din înscrisurile aflate la dosarul Tribunalului Vrancea, rezultă că reclamanții au formulat avizare de daună, iar recurenta a răspuns acestora că polița RCA nu era valabilă la data producerii evenimentului rutier, fără însă a face o ofertă concretă de despăgubire.

În cursul procesului, prin decizia de apel, s-a stabilit, în mod necontestat de recurentă, că B. avea calitatea de asigurator RCA, astfel încât obligația pârâtei de a răspunde la avizarea de daună a fost îndeplinită în mod defectuos.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 155/A din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimata-reclamantă A. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 2.300 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedit prin chitanța depusă la dosar.

Constatând îndeplinite cerințele art. 452 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga obligă recurenta-pârâtă B. S.A la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.300 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 155/A din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.300 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 iunie 2021.