ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 906/2020

Ședința publică din data de 29 mai 2020

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând obligarea pârâtei la achitarea următoarelor sume cu titlu de despăgubiri:

A) Despăgubiri materiale în cuantum de 55.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R Ia data plății) solicitate în conformitate cu prevederile art. 61 C. civ.:

"viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege", celelalte prevederi ale C. civ. precum și în conformitate cu prevederile art. 26 (și urm.) din cadrul Normelor RCA puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011;

B) Obligarea pârâtei la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună începând din data de 03.03.2015 până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limita de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la fiecare scadență;

C) Obligarea pârâtei la plata sumei de 450 RON/lună cu titlu de prestație periodică începând din data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieșirea din starea nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație la fiecare scadență;

D) Despăgubiri morale în cuantum de 650.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R la data plății);

E) Obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plății efective, în cuantum de 0,2% pe zi din despăgubirile datorate, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum și la plata

F) Cheltuielilor de judecată și reprezentare.

Prin sentința civilă nr. 4898 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., astfel cum a fost completată.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 250.000 de RON cu titlu de daune morale, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate de la expirarea unui termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății integrale a sumei de 250.000 de RON.

A respins, în rest, cererea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal, motivat, apelantul-reclamant A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul de a obliga S.C. B. S.A., în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata de:

Despăgubiri materiale în cuantum de 55.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R. la data plății) solicitate în conformitate cu prevederile art. 61 Noul C. civ.:

"viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a persoanei sunt ocrotite în mod egal de lege", celelalte prevederi ale C. civ. precum și în conformitate cu prevederile art. 26 (și urm.) din cadrul Normelor RCA puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, așa cum au fost acestea detaliate prin cererea de chemare în judecată;

Obligarea pârâtei la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună începând din data de 03.03.2015 până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limita de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează fi actualizată periodic cu indicele de inflație la fiecare scadență;

Obligarea pârâtei la plata sumei de 450 RON/lună cu titlu de prestație periodică începând din data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieșirea din starea de nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflație la fiecare scadență;

Obligarea pârâtei la plata sumei de 25.000 euro (echivalent RON la cursul valutar stabilit de B.N.R la data plății) pentru operațiile aferente intervențiilor chirurgicale (asanare, ablație material osteosinteză, cura pseudoartrozei);

Despăgubiri morale în cuantum de 750.000 euro (echivalent RON cursul valutar stabilit de B.N.R la data plății);

Obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, calculate de la momentul avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plății efective, în cuantum de 0,2% pe zi din despăgubirile datorate, conform prevederilor art. 37 din cadrul Normelor R.C.A de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1959 din 15 octombrie 2018, a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A..

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data avizării de daună, respectiv 15.07.2014, până la data plății efective a sumei de 500.000 RON.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a unei prestații periodice lunare în cuantum de 688 RON/lună, începând cu data de 03.03.2015 și până la împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a victimei, cu titlu de pierdere de venit, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflație la fiecare scadență.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 450 RON/lună, cu titlu de prestație periodică, începând cu data de 08.04.2014, momentul accidentului, până la ieșirea din starea de nevoie a victimei, sumă ce urmează a fi actualizată periodic cu indicele de inflație la fiecare scadență.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A luat act că apelantul reclamant a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.

Recurentul-reclamant A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, cu privire la capătul de cerere ce vizează daunele morale și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Referitor la daunele morale, recurentul a precizat că, în cuantificarea acestora, instanța de apel a nesocotit următoarele norme de drept material: art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 61 C. civ., art. 58 C. civ., art. 252 C. civ., art. 1355 C. civ. și art. 34 din Constituție.

Consideră că transpunerea textelor legale reprezentate de art. 1385, art. 1.391 și art. 1.355 C. civ. și a celorlalte norme citate la speța dedusă judecății s-a realizat în mod nelegal prin decizia recurată, deoarece instanța, contrar motivărilor generale folosite, și-a întemeiat soluția nu pe vătămarea deosebit de gravă a recurentului, cuantificată din punct de vedere medico-legal la 300 de zile de îngrijiri medicale, pe invaliditatea sa permanentă ce a determinat pierderea capacității de muncă, pe restrângerea posibilităților de viață familială și socială a victimei ori raportat la prejudiciile cauzate integrității sale - așa cum impun normele de drept material în vigoare la momentul judecății și așa cum sunt reținute aceste elemente în rapoartele medico-legale realizate și celelalte documente medicale eliberate reclamantului existente la dosarul cauzei, ci pe un element extras din context și lipsit de importanță, ce nu exprimă în niciun fel consecințele definitive ale accidentului rutier produs în 2014 reprezentat de faptul că:

"prin acordarea unor sume de bani compensatorii se urmărește exclusiv conferirea unui grad de satisfacție persoanei care a suferit dauna, ori aplicarea unei sancțiuni persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului cauzat".

Se arată că instanța de apel a aplicat greșit jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit s.a.) - obligatorie conform art. 11 și art. 20 din Constituție, respectiv art. 4 C. civ. - jurisprudență ce a statuat că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

În opinia recurentului-reclamant, prin greșita aplicare a legii, în speță a jurisprudenței obligatorii a Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește modul de cuantificare a daunelor morale instanța a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1.385 C. civ.

Apreciază recurentul că instanța de apel ar fi trebuit să ia în considerare probatoriul administrat (numeroasele înscrisuri medicale ce se coroborează cu expertizele realizate și cu declarațiile martorilor audiați), să aplice în mod corect jurisprudența CEDO, să aibă în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, fiind necesar a evalua posibilitatea reală a victimei de a desfășura o viața normală prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei, hotărârea recurată fiind astfel pronunțată cu încălcarea normelor de drept material ce ar fi impus, în baza probatoriului administrat și necesar a fi apreciate din perspectiva art. 264 C. proc. civ., repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul invocă faptul că instanța de apel nu a arătat în cadrul considerentelor motivele concrete ce au constituit pentru reclamantul din prezenta cauză, temeiul pentru acordarea daunelor morale, folosind doar argumente generale, că prin folosirea motivării facile privind evitarea oricărei tendințe de îmbogățire fără justă cauză, instanța de apel a restrâns în mod nejustificat aplicarea prevederilor legale, nesocotind aspecte importante ale prejudiciului suferit de reclamant, ce solicitau o apreciere corespunzătoare.

Se susține că motivarea deciziei prin raportare la principiul îmbogățirii fără justă cauză este fără legătură cu prezenta cauză, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1.345 C. civ., solicitarea unor despăgubiri echitabile, proporționale prejudiciului suferit, nereprezentând o încercare de îmbogățire fără justă cauză, ci o dreaptă și cuvenită reparație, venită din partea instanței, sens în care face trimitere la jurisprudența pe care o consideră relevantă în materie.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susține, în esență, că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudența și doctrina în materie, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, recurenta invocă aspecte jurisprudențiale și doctrinare pe care le consideră relevante în susținerea criticilor formulate.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta apreciază că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu nesocotirea art. 45 alin. (1) și (3), a art. 74 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/201, a art. 1387 alin. (1) și art. 1388, art. 1389 C. civ.

Cu referire la interpretarea eronată a dispozițiilor legale în materie referitoare la penalități, art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, apreciază că instanța de apel a reținut în mod greșit că avizarea de daune s-a făcut la 15.07.2014, iar cererea de chemare în judecată - la 13.12.2016 - între aceste două momente neexistând nici o reacție din partea pârâtei - în calitate de asigurător.

Arată că dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Giurgiu a fost soluționat la data de 3.03.2017 prin decizia penală nr. 343/A/3.03.2017.

Consideră că la acel moment a fost stabilită vinovăția asiguratului și culpa concurentă a persoanelor vătămate.

Prin urmare,obligația lichidă și exigibilă nu avea cum să fie stabilită la momentul producerii accidentului, 08.04.2014, iar despăgubirea solicitată de către reclamant nu avea o cuantificare obiectivă.

În opinia recurentei, avizarea de daună nu a fost făcută corespunzător,nu a cuprins toate elementele și dovezile necesare. La 15.10.2014 (3 luni de la data avizării-15.07.2014) dosarul penal nr. x/2016 nici nu se afla pe rolul instanțelor de judecată - vinovăția asiguratului nefiind stabilită. Ca urmare, pârâta nu avea cum să dea curs cererii de despăgubire formulată de către reclamant.

Totodată, apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1387 alin. (1), art. 1388 și art. 1389 C. civ. în ceea ce privește prestația periodică, pe de o parte echivalentul câștigului din muncă, iar pe de altă parte costul lunar al unei alimentații de la 08.04.2014 până la data încetăriistării de nevoie.

Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pârâtei, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamantului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile din cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 4 octombrie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 au fost respinse excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă, S.C. B. S.A., invocată de recurentul-reclamant și excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă. Au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București - sectia a V-a Civilă și s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor la 20 martie 2020, cu citarea părților.

Prin încheierea din 20 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea de plin drept a judecății cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Prin rezoluția din 13 mai 2020 a fost acordat termen la 29 mai 2020, pentru discutarea repunerii pe rol a cauzei și reluării judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esențial îl reprezintă și întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, cuantum ce a fost majorat în apel.

Totodată, din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Este de menționat că stabilirea cuantumului daunelor morale rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, în speță, toate aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, în funcție de împrejurările concrete ale speței, or, în cauză instanța de apel a aplicat în mod corect regulile de drept și criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speța dedusă judecății.

Așa fiind, instanța de apel, cu respectarea art. 1385 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 61 C. civ., art. 58 C. civ., art. 252 C. civ., art. 1355 C. civ. și art. 34 din Constituție, a soluționat legal problema cuantificării daunelor morale, cu aplicarea principiului echității, a principiului proporționalității și a principiilor jurisprudențiale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de față de așa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victima daunelor morale, conform legislației și jurisprudenței în materie.

De altfel, se constată că recurentul-reclamant a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentația adusă în susținerea acestuia nu conține referiri directe la dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanță, ci referiri ample la jurisprudența în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.

Totodată, susținerile vizând relevanța raportului de expertiză medico-legală întocmit la 19.09.2017 nu reprezintă critici de nelegalitate pentru a putea fi examinate în această etapă procesuală, instanța de apel, ca instanță devolutivă, având plenitudinea de a analiza întregul probatoriu administrat în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că aprecierea instanței de apel cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurentului-reclamant de majorare a sumelor acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurent, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

Trecând la examinarea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a motivat și nu a argumentat, în suficientă măsură, în raport de jurisprudența și doctrina în materie, majorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Recurenta a invocat în acest sens aspecte jurisprudențiale și doctrinare pe care le consideră relevante în susținerea criticilor formulate.

Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt deduse judecății, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Se constată că instanța de apel a majorat suma datorată cu titlu de daune morale, stabilind că un cuantum de 500.000 RON acordat reclamantului A. corespunde unei juste despăgubiri, ținând cont de aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei, aspecte ce au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința stabilirii cuantumului despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Aceasta întrucât un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esențial îl reprezintă și întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel în procedura de cuantificare a daunelor morale a avut în vedere principiul echității și proporționalității daunei cu despăgubirile acordate.

Este de subliniat că rolul jurisprudenței în cuantificarea în bani a unei stări subiective este acela de furniza criterii generale de apreciere fundamentate în practica judiciară, ceea ce nu are legătură cu noțiunea de izvor de drept, în accepțiunea sa de act juridic cu valoare normativă.

Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, la care face referire recurenta-pârâtă nu reprezintă decât un studiu realizat la nivelul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, pentru uzul acestei instituții, iar nu o lucrare cu caracter obligatoriu pentru instanțele învestite cu soluționarea unor cauze având ca obiect despăgubiri pentru daune morale, neputând fi valorificat nici ca sinteză a practicii judiciare naționale în domeniu, în lipsa posibilității verificării jurisprudenței avute în vedere la momentul întocmirii sale și a expunerii circumstanțelor concrete ale cauzelor respective, care au justificat acordarea respectivelor despăgubiri.

Înalta Curte reiterează că susținerile referitoare la greșita apreciere asupra cuantumului daunelor morale acordate vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Deși recurenta-pârâtă se prevalează de o aplicare greșită a prevederilor art. 1387, art. 1.388 și art. 1.389 C. civ., criticile recurentei vizând greșita acordare a celor două tipuri de prestații periodice de către instanța de apel nu susțin motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., ci vizează exclusiv aspecte de temeinicie ("martorul audiat a relatat că reclamantul nu avea loc de muncă la acel moment, că avea grijă de mama"; "reclamantul nu a făcut dovada că ar fi avut asemenea venituri", " instanța nu a avut în vedere că reclamantul a pierdut doar jumătate din capacitatea de muncă" etc.), aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Înalta Curte apreciază însă ca fiind fondate susținerile recurentei conform cărora instanța de prim control judiciar a pronunțat hotărârea cu încălcarea normele de drept material referitoare la acordarea penalităților de întârziere, respectiv dispozițiile art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011.

În esență, critica recurentei vizează soluția privind acordarea penalităților de întârziere cu începere de la data avizării daunei, respectiv 15.07.2014, până la data plății efective a sumei de 500.000 RON daune morale.

Problema de drept privind acordarea penalităților de întârziere urmare a despăgubirii cuvenite reclamantului ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA ce a fost stabilită în cazul procesului pendite în sarcina pârâtei în calitate de asigurator, trebuie analizată prin raportare la Ordinul nr. 14/2011.

Astfel, se reține că situația despăgubirilor și a penalităților datorate de către asigurator este reglementată de art. 36 din Ordinul nr. 14/2011.

Conform art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

Textul evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea. Primul moment vizează ipoteza care consacră principiul acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, situație în care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei(teza I), iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară, situație în care obligația de plată a asigurătorului RCA începe să curgă de la data la care a primit hotărârea judecătorească definitivă (teza II).

Or, în aplicarea textului legal anterior menționat, nu se poate face abstracție de efectele deciziei definitive pronunțate în cadrul dosarului penal nr. x/2016, hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește existența faptei și persoana făptuitorului și care a stabilit răspunderea asiguratului RCA C. pentru producerea accidentului, ceea ce înseamnă că penalitățile de 0,2 pe zi de întârziere sunt datorate de pârâtă după împlinirea termenului de 10 zile de la comunicarea hotărârii definitive, având în vedere că numai în această ipoteză sunt îndeplinite cerințele actului normativ - art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011.

În același sens sunt și dispozițiile art. 36 alin. (5) din Ordinul nr. 14/2011, care stabilesc că asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice.

Față de aceste considerente, în raport de care se constată că decizia recurată este nelegală sub aspectul momentului de la care s-a dispus obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect.

Pentru rațiunile înfățișate, reținând incidența motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel, care urmează a avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1959/2018 din 15 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2020.