ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 805/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția civilă în 14.05.2024, sub nr. x/93/2024, revizuenta A a solicitat suspendarea executării și anularea deciziei nr. 2358A/09.05.2024, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarul nr. y/93/2024, pentru încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023, pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarul nr. x/94/2023.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2857/04.06.2024, Tribunalul Ilfov - Secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuenta A în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 03.07.2024.

Prin decizia nr. 782A/11.07.2024, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a aceleiași decizii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta A.

Recurenta invocă greșita aplicare, de către curtea de apel, a art. 978 și art. 1002 C. proc. civ., sens în care arată că instanța de revizuire nu trebuia să dea o nouă dezlegare pricinii, ci doar să se limiteze la verificarea triplei identități (de obiect, cauză și părți) și, constatând încălcarea principiului autorității de lucru judecat, să dispună anularea celei de-a doua decizii, rolul acesteia, conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind tocmai acela de a constata și sancționa nerespectarea principiului autorității de lucru judecat.

Consideră că decizia atacată cu recurs încalcă dispozițiile art. 987 C. proc. civ., întrucât există două hotărâri judecătorești potrivnice pronunțate în cereri de ordonanță președințială, cea dintâi stabilind domiciliul minorului la mamă, iar cea de-a doua stabilind domicilul minorului la tată, în condițiile în care nu s-au schimbat împrejurările care au dus la pronunțarea celei dintâi hotărâri.

Astfel, deși exista decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă, prin care tribunalul s-a pronunțat asupra unei cereri de ordonanță președințială formulată de revizuentă (între aceleași părți și având același obiect), stabilind, în mod definitiv, până la soluționarea cauzei în fond, domiciliul minorului la revizuentă și obligarea intimatului la plata pensiei de întreținere, precum și stabilirea unui program de vizitare a minorului, Tribunalul Ilfov a făcut abstracție de principiul autorității de lucru judecat și, cu încălcarea dispozițiilor legale, a admis apelul și a schimbat hotărârea primei instanțe, care invocase din oficiu autoritatea de lucru judecat și reținuse în mod corect că există autoritate de lucru judecat în raport cu cea dintâi hotărâre invocată.

Precizează că decizia a cărei revizuire o solicită încalcă toate exigențele cerute de lege pentru ca o hotărâre să fie legală și temeinică.

Referitor la invocarea excepției autorității de lucru judecat, arată că aceasta a avut loc anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire o solicită, ceea ce înseamnă că această din urmă hotărâre se află în contradicție cu decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

Menționează că atât jurisprudența națională, cât și practica CEDO sunt unanim de acord să se procedeze la efectuarea judecății cu respectarea a ceea ce s-a tranșat anterior în legătură cu un anumit aspect al litigiului, indicând că o altfel de abordare ar avea consecințe și sub aspectul dreptului la un proces echitabil din perspectiva art. 6 CEDO, nefiind respectată stabilitatea raporturilor juridice, precum și accesul la instanță (art. 13 CEDO), întrucât partea ar fi lipsită de orice remediu procedural pentru înlăturarea acestei neregularități, care afectează, în mod esențial, efectele hotărârii judecătorești

Sub aspectul respectării celor statuate deja de o instanță, Curtea europeană a stabilit în mod constant că „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante” și că „unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care urmărește, între altele, ca o soluție definitivă pronunțată de instanțe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuție” (hotărârea pronunțată în cauza Rozalia Avram împotriva României, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Mitrea împotriva României).

Referindu-se, de asemenea, la jurisprudența CEDO, recurenta arată că instanța europeană a considerat, în mai multe cauze, că, fie și în absența anulării unei hotărâri, repunerea în discuție a unei soluții adoptate într-un litigiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cadrul unei alte proceduri judiciare, poate aduce atingere art. 6 CEDO, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul la o instanță și să încalce principiul securității juridice, respectiv că repunerea în discuție a unor soluții definitive din litigii pronunțate de instanțe sunt de natură a determina o incertitudine permanentă și a diminua încrederea publicului în sistemul judiciar, care constituie una dintre componentele fundamentale ale statului de drept și că pronunțarea unei decizii radical opuse unei decizii anterioare poate fi considerată, în mod rezonabil, că a adus atingere principiului securității juridice, în special datorită faptului că reclamanta aștepta, în mod legitim, ca instanța să tranșeze urmarea aceluiași litigiu, în sensul respectării autorității de lucru judecat a deciziei sale anterioare.

A nega, printr-o interpretare denaturată și incompletă a textului legal, calea revizuirii pentru sancționarea încălcării efectului pozitiv al lucrului judecat, înseamnă lipsirea părții de orice remediu procedural și, astfel, încălcarea art. 13 din Convenție, care garantează dreptul de acces în fața judecătorului intern pentru înlăturarea încălcării drepturilor protejate de Convenție.

Odată manifestată funcția jurisdicțională a statului, prin intermediul instanței și a hotărârilor pronunțate de aceasta, nu mai este posibilă contestarea sau combaterea celor stabilite decât prin intermediul căilor de atac.

Intenția legiuitorului a fost, pe de o parte, de a interzice reluarea acelorași judecăți, dar și de a accelera cursul justiției, câtă vreme, într-un proces ulterior, partea se poate prevala de ceea ce a statuat o primă instanță, chiar dacă a făcut-o pe cale incidentală, toate acestea prin conservarea autorității lucrului deja judecat, care nu mai poate fi contestat și pus în discuție în raporturile dintre aceleași părți.

Întrucât art. 509 pct. 8 C. proc. civ. face referire la revizuirea pentru existența de hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, pentru stabilirea domeniului de aplicare a textului, acesta trebuie coroborat cu prevederile art. 430 - 431 C. proc. civ., care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat.

Se observă, astfel, că intră sub protecția autorității de lucru judecat nu doar dispozitivul hotărârii și considerentele pe care se sprijină acesta, ci și acele considerente „decizorii”, adică acelea care conțin soluții de sine stătătoare și că efectul autorității de lucru judecat este deopotrivă unul negativ, care împiedică reluarea aceleiași judecăți pe temeiul aceleiași acțiuni (identitate de părți, obiect, cauză), cât și unul pozitiv, care presupune că ceea ce a statuat o instanță, inclusiv pe cale incidentală, să fie folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (sancționându-se nu doar contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și între considerentele acestora, atunci când ele conțin dezlegări intrate sub puterea lucrului judecat).

Or, în speță, prin respingerea cererii de revizuire, curtea de apel a validat, practic, decizia nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă, în condiții evidente de încălcare a autorității de lucru judecat.

Intimatul B a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Deși recurenta menționează că face referire la aspecte de nelegalitate, indicând pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Arată că, din motivarea memoriului de recurs, se poate observa că recurenta este nemulțumită de împrejurarea că instanța de revizuire a respins cererea formulată.

Mai mult, în cuprinsul recursului nu se invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, recurenta făcând doar o prezentare a situației de fapt.

De asemenea, a precizat și că recurenta doar reiterează apărările formulate în fata curții de apel, fără a formula, în concret, motive de recurs.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sens în care a menționat că instanța de revizuire nu putea să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date deja de către o altă instanță asupra autorității de lucru judecată, astfel cum încearcă recurenta să susțină.

Astfel, instanța de revizuire în mod corect a analizat condițiile de admisibilitate a revizuirii și a constatat că autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/94/2023 a fost supusă analizei instanței de apel în cel de-al doilea proces.

Prin urmare, atât timp cât în cererea intimatului de emitere a ordonanței președințiale a fost pusă în discuție excepția autorității de lucru judecat, fiind invocată decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă, iar instanța a respins această excepție, recurenta nu mai poate susține că instanța de revizuire trebuia să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în speță nefiind îndeplinită condiția ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost ridicată, aceasta să nu se fi discutat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor formulate.

Referitor la excepția nulității recursului, a menționat că a invocat greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la autoritatea de lucru judecat, mai exact a dispozițiilor art. 987 și art. 1002 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat a ordonanței președințiale, respectiv că a dezvoltat pe larg, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare invocat și argumentele ce decurg din textele de lege indicate, iar în combaterea apărărilor intimatului, recurenta a reluat aspectele evocate prin memoriul recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În mod formal afirmă recurenta, referitor la reținerea instanței de revizuire a neîndeplinirii cerinței ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, această să nu fi fost discutată (ce se degajă din art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept al căii extraordinare de atac în retractare promovate), că „aceasta a fost invocată anterior pronunțării deciziei nr. 2358A/09.05.2024 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă”, astfel încât aceasta s-ar afla în contradicție cu decizia nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă.

Astfel, recurenta omite a dezvolta o argumentație juridică pertinentă, care să permită cenzura instanței de recurs, atunci când arată că, deși în litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită a fost invocată și, implicit, discutată excepția autorității de lucru judecat a actului jurisidicțional anterior (constând în decizia nr.3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă), acest aspect nu ar avea, totuși, consecințele juridice reținute de către instanța de revizuire în planul litigiului pendinte (constând în urmărirea, inadecvat procedural, a reformării dezlegărilor jurisdicționale date acestui aspect litigios în cea de-a doua cauză), strict prin raportare la momentul la care s-ar fi statuat asupra sa.

Or, această atitudine procesuală, de a nu indica modul concret în care cercetarea, în litigiul ulterior, a aspectului autorității de lucru judecat al primei hotărâri pronunțate pe calea ordonanței președințiale nu ar împieta judecata cererii de revizuire formulate, nu combate, în niciun fel, ceea ce a statuat instanța de revizuire, în sensul că, în realitate, printr-o abordare care ar nesocoti aspectul dezlegat deja în legătură cu felul în care se produce efectul autorității de lucru judecat, s-ar mai deschide o cale de reformare a hotărârii, în absența unei căi legale de atac.

Lipsa unei argumentații juridice relative la modalitatea în care ar fi trebuit să procedeze instanța de revizuire cu ocazia verificării îndeplinirii cerinței legale în discuție, în acord cu condițiile ce se degajă din motivul de revizuire invocat, situează susținerile recurentei în afara controlului legalității deciziei recurate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context, se remarcă faptul că, învestită fiind cu examinarea pretinsei nesocotiri a autorității de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă de către hotărârea ulterioară, constând în decizia nr. 2358A/09.05.2024 a aceleiași instanțe, curtea de apel a constatat că acest aspect a primit deja o dezlegare în cea din urmă pricină.

În analiza sa, instanța de retractare a reținut, totodată, că, prin cererea formulată, revizuenta a apreciat, în esență, ca fiind corectă soluția de admitere a excepției autorității de lucru judecat pronunțată în dosarul nr.y/94/2023, de către Judecătoria Buftea, prin sentința nr.7507/29.08.2023, prin care s-a apreciat că „împrejurările care au stat la baza pronunțării deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă nu s-au schimbat”.

Mai mult, verificând parcursul procesual al pricinii în care a fost pronunțată decizia care face obiectul revizuirii, instanța de revizuire a stabilit că, din considerentele acestei din urmă decizii, rezultă că tribunalul, examinând pretinsa incidență a autorității de lucru judecat prin raportare la decizia pronunțată în dosarul nr. x/94/2023, a constatat că, prin decizia intermediară nr. 5418A/11.10.2023 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă în dosarul nr. y/94/2023, a fost admis apelul formulat de apelantul B împotriva sentinței nr. 7507/29.08.2023 a Judecătoriei Buftea, dispunându-se anularea acesteia și reținerea cauzei spre rejudecare.

S-a constatat, totodată, că, în cuprinsul aceleiași decizii intermediare, s-a verificat și tranșat modul de soluționare, de către judecătorie, a excepției autorității de lucru judecat, apreciindu-se că efectul negativ al autorității de lucru judecat nu poate opera, stabilind, în acest sens, că decizia nr.3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă nu are autoritate de lucru judecat în raport cu cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. y/94/2023, „intervenind o modificare a situației de fapt în raport cu cea analizată în dosarul nr. x/94/2023”.

S-a mai reținut, de către instanța de retractare, și că împotriva deciziei intermediare nr. 5418A/11.10.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă nu s-a formulat contestație în anulare de către contestatoarea A, care a înțeles să își îndrepte respectiva cale extraordinară de atac doar împotriva deciziei nr. 6457A/13.12.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă, pronunțate în apel după rejudecarea fondului, astfel că dezlegările date prin decizia intermediară (potrivit căreia nu acționează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă) și-au menținut caracterul definitiv în litigiul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, date fiind carențele în motivarea prezentei căi extraordinare de atac, toate aceste considerente ale instanței de revizuire, ce antamau cerința specifică revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, ca în litigiul ulterior să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat, au rămas, practic, în afara unor critici propriu-zise de nelegalitate, nefiind contestate juridic de către recurentă.

În acest context, simpla referire la dispozițiile art. 1002 alin. (1) C. proc. civ. (care stabilesc că ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au constituit-o), nu e susținută de o argumentație în drept propriu-zisă, grefată pe considerentele deciziei atacate, care au vizat, cum s-a arătat, strict neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire (ca efect al existenței, în cadrul litigiului în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, a unei statuări jurisdicționale definitive în sensul lipsei opunerii autorității de lucru judecat a deciziei nr. 3922A/14.06.2023 a Tribunalului Ilfov - Secția civilă în litigiul ulterior, finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită), iar nu aspecte de fond, precum cele afirmate de recurentă.

Nici reiterarea, cu o argumentație identică, a susținerilor formulate prin cererea de revizuire nu este în măsură să reflecte aplicarea sau interpretarea greșită, de către curtea de apel, a regulilor procedurale incidente cauzei, în condițiile în care acestea sunt, în mod evident, străine de considerentele deciziei recurate.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța de retractare în justificarea soluției de respingere a cererii de revizuire, cu referire la aspecte de nelegalitate subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, iar nu să se constituie într-o preluare a motivelor revizuirii, aspecte ce transced limitelor în care se realizează verificarea hotărârii recurate în prezenta etapă procesuală.

Astfel fiind, neindicând, într-o modalitate care să se grefeze pe dezlegările instanței de revizuire, greșelile anume imputate curții de apel, recurenta evocă, în realitate, doar dezacordul său în raport cu decizia de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire, chestiune care nu se circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, fără să combată în vreun fel argumentele curții de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății din fața instanței de revizuire și natura căii extraordinare de atac a recursului, situație față de care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei nr. 782 A din data de 11 iulie 2024 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Reținând culpa procesuală a recurentei-revizuente și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul B a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 lei, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin factura fiscală nr. 1710/25.03.2025 și achitate prin chitanța nr. 10359/25.03.2025, depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuenta A împotriva deciziei nr. 782 A din data de 11 iulie 2024 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 4.500 lei către intimatul B, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.