ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2051/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2051/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cauzei
Este reprezentat de recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 392 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Decizia pronunțată de Curtea de Apel București
Prin decizia nr. 392/03.05.2023, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale; a anulat, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 117/13.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A..
Recurentul a arătat că prin hotărârea recurată i-au fost încălcate, în mod grav, drepturi procesuale fundamentale, că nu se procedează la soluționarea cererilor deduse judecății, sunt ignorate probele depuse în diversele dosare în care recurentul figurează ca parte și nu se răspunde, de către instanțe, excepțiilor invocate.
Recurentul a expus, pe larg, istoricul litigiilor în care este implicat și a reiterat aspecte de fond ale pricinii.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 08.11.2023.
Recurentul a formulat punct de vedere la raport, prin care a reiterat aspectele învederate în cadrul memoriului de recurs.
Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Totodată, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.", iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Prin decizia recurată a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 117/13.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 117/13.02.2023, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 102/R/25.06.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă în dosarul nr. x/2021.
Prin decizia nr. 102/R/25.06.2021, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 62/12.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă în dosarul nr. x/2020.
Prin decizia nr. 62/12.03.2021, Tribunalul București, secția a III a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziilor nr. 40R/28.05.2020 și 39/28.05.2020, pronunțate de Tribunalul București-Sectia a V a civilă în dosarul nr. x/2019.
Prin decizia nr. 40/R/28.05.2020, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 135/R/25.04.2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018.
Prin decizia nr. 135/R/25.04.2019, Tribunalul București, secția a V a civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din 28.11.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2018, prin care a fost dispusă suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ.
Față de istoricul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești pe care recurentul le-a contestat prin căile de atac exercitate, rezultă că împotriva soluției de anulare, ca netimbrată, a cererii de revizuire a deciziei nr. 117/13.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021, nu este admisibilă calea de atac a recursului, fiind incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nici decizia nr. 117/13.02.2023 a aceleiași instanțe nu este susceptibilă de o asemenea cale extraordinară de atac, fiind definitivă.
Văzând soluțiile pe care le conține decizia atacată nr. 392/03.05.2023, se mai reține doar sub aspect teoretic că o cale de atac (cea a recursului) era deschisă recurentului exclusiv în privința respingerii, ca inadmisibile, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, însă din analiza memoriului de recurs nu rezultă că partea a înțeles să supună cenzurii această dispoziție, neexistând referiri specifice care să o vizeze și care, dacă ar fi existat, n-ar fi putut învesti în mod valabil instanța față de tardivitatea recursului în acest caz.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 392 din 3 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 392 din 03 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2023.