ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2024

Obiectul cererii de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în data de 28.10.2022, sub nr. x/2022, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., revizuirea deciziei nr. 693/27.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017, arătând că este potrivnică deciziei nr. 483/19.09.2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2003 (irevocabilă prin decizia nr. 1176/24.05.2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În data de 08.02.2023, revizuenta a depus o cerere completatoare a cererii de revizuire. În data de 28.04.2023, revizuenta a depus precizări cu privire la hotărârile invocate ca fiind contradictorii. La termenul de judecată din 05.05.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității cererii de revizuire, formulată prin întâmpinare, constatându-se că termenul de o lună, pentru formularea cererii, s-a împlinit în data de 27.10.2022, iar cererea de revizuire a fost formulată în data de 26.10.2022.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 402R din 05.05.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 693/27.09.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta A. în contradictoriu cu intimata B..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 402R din 05.05.2023 a declarat recurs revizuenta A.. Prin memoriul de recurs, sub un prim aspect, recurenta a arătat că înțelege să invoce "excepția necompetenței materiale", având în vedere că recursurile au fost soluționate de Curtea de Apel București, iar, în opinia sa, cererea de revizuire trebuia să se judece de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Printr-o altă critică, recurenta a invocat încălcarea "excepției autorității de lucru judecat", făcând trimitere la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Susține recurenta că instanța de revizuire a încălcat cele două hotărâri anterioare, respectiv decizia nr. 483/19.09.2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și decizia nr. 1176/24.05.2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că actul de adjudecare emis pe numele său este pe deplin valabil. Evocând situația de fapt, arată că în anul 2009 a intrat în posesia ordonanței nr. 302/P/2008, respectiv că intimata, deși a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, potrivit ordonanței referite, a promovat, cu acte false, în anul 2017, o acțiune în rectificarea cărții funciare. Precizează că pentru a putea formula o astfel de acțiune, în primul rând, reclamantul trebuie să aibă calitatea de proprietar, în baza unor acte autentice. Or, susține revizuenta, intimata s-a prevalat de acte false, fară să anuleze actul de adjudecare emis pe numele revizuentei, fiind ilegală solicitarea de rectificare a cărții funciare, în aceste condiții. Menționează și că a depus, în data de 05.05.2023, în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel București, actul de adjudecare și procesul-verbal de punere în posesie referite. De asemenea, susține că a depus și precizări cu privire la hotărârile contradictorii, în raport de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că legea prevede că cea mai veche hotărâre o anulează pe ultima. Mai arată că, în speță, decizia nr. 483/19.09.2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și decizia nr. 1176/24.05.2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie trebuie să anuleze decizia nr. 4580/16.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2011. Menționează că această hotărâre, decizia nr. 693/27.09.2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2017 și decizia recurată sunt ilegale, având în vedere că se sprijină pe acte false.

Apărările formulate în cauză În data de 7.12.2023, în termen legal, a formulat întâmpinare intimata, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat intimata că susținerile recurentei evocate la cel dintâi punct al memoriului de recurs, deși încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., sunt, însă, nefondate, în timp ce criticile dezvoltate în cea de-a doua secțiune a memoriului de recurs reprezintă doar aspecte de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care exced chiar motivele invocate prin cererea de revizuire. Precizează că hotărârea supusă revizuirii este decizia nr. 693/27.09.2022 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2017, motivul de revizuire invocat fiind cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Mai arată și că recurenta-revizuentă a susținut contradictorialitatea între decizia menționată și decizia nr. 483/2005 a Tribunalului București. Văzând dispozițiile art. 510 alin. (2) teza I C. proc. civ., competentă a soluționa revizuirea este instanța superioară în grad celei care a pronunțat prima hotărâre. Cum prima hotărâre (decizia nr. 483/2005) a fost pronunțată de Tribunalul București, soluționarea cererii de revizuire revine Curții de Apel București, sens în care concluzionează că decizia recurată a fost pronunțată de o instanță competentă material. În termen legal, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a menționat că își menține susținerile formulate prin cererea de recurs, respectiv că intimata are obligația de a se prezenta personal la proces, cu actele în original.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la 16.09.2024, respectiv la 17.09.2024 . La 26.09.2024, recurenta a transmis la dosar punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a expus considerente privind situația de fapt și a arătat ca va formula cerere de înscriere în fals. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 11 decembrie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Conform dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege. În cauză, se constată, însă, că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, susținerile formulate având fie un caracter formal și, din această perspectivă, plasându-se în afara limitelor în care instanța de recurs poate proceda la examinarea legalității actului jurisdicțional atacat, fie neopunând critici în raport cu raționamentul judiciar al curții de apel, fiind străine, practic, de acesta. Astfel, deși, printr-o primă critică, recurenta invocă o pretinsă necompetență materială a curții de apel în soluționarea cererii de revizuire, susținerea nu este, însă, una aptă a învesti legal prezenta instanță de recurs, tocmai ca efect al manierii deficitare în care a fost formulată. În acest sens, fără a dezvolta o argumentație juridică propriu-zisă, prin care să arate, în concret, în raport cu unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în ce constă eventuala neobservare a dispozițiilor procedurale din materia competenței instanței de revizuire (corelativ cazului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, cu care a fost învestită aceasta), recurenta se limitează doar la a invoca, în mod formal, că, "având în vedere că recursurile au fost soluționate de Curtea de Apel București, cererea de revizuire trebuia să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție". Or, dat fiind nivelul de generalitate al susținerilor recurentei, care nu permite identificarea unor critici concrete care să reflecte nesocotirea dispozițiilor procedurale din materia competenței de soluționare a unei cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, respectiv neconturându-se în ce ar fi constat încălcarea dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc competența în această ipoteză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt elementele de nelegalitate ale deciziei recurate în raport cu aspectul evocat. Dimpotrivă, exigențele de motivare a recursului, astfel cum sunt stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., presupuneau, astfel cum s-a arătat, construirea unei minime argumentații juridice, subsumabile motivului de casare aplicabil ipotezei referite, prin raportare atât la cadrul procesual (astfel cum a fost fixat acesta prin cererea de revizuire, în conformitate cu prevederile art. 511 alin. (4) C. proc. civ.), cât mai ales la elementul definitoriu al dezbaterii, în fața instanței de revizuire (sau, după caz, a unei eventuale imposibilități a realizării acesteia), a aspectului invocat în fața instanței de recurs. Toate aceste elemente erau, așadar, indispensabile analizei legalității deciziei atacate, prim prisma prevederilor relative la competența de soluționare a unei cereri de revizuire întemeiate pe pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., din moment ce instanța de recurs nu se poate substitui recurentei în ceea ce privește dezvoltarea criticilor formulate. Drept urmare, nu orice simple alegații ale titularului căii extraordinare de atac a recursului sunt apte a declanșa controlul judiciar de legalitate specific prezentei faze procesuale, în lipsa formulării unor argumente juridice pertinente, efective, care să tindă la anularea hotărârii atacate. Nici susținerile expuse în continuare în cuprinsul memoriului de recurs, referitoare la încălcarea deciziei nr. 483/19.09.2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a deciziei nr. 1176/24.05.2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu opun veritabile critici de nelegalitate hotărârii recurate. Astfel, se constată că, în dezvoltarea susținerilor formulate, recurenta se limitează la a expune situația de fapt, pentru ca ulterior să invoce nelegalitatea hotărârii a cărei revizuire o solicită (alături de cea a hotărârii recurate și a deciziei nr. 4580/16.10.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2011), pentru motivul că "se sprijină pe acte false". Or, ignorând dezlegările judiciare date, de către curtea de apel, aspectelor de drept deduse judecății prin cererea sa de revizuire, din moment ce nu formulează critici concrete în legătură cu cele două condiții reținute ca nefiind îndeplinite (referitoare la existența triplei identități de părți, obiect și cauză juridică între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins potrivnice și cea ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, chiar dacă s-a ridicat, să nu se fi discutat), pentru a se putea da curs ipotezei normative invocate, recurenta s-a limitat doar la a antama chestiuni de temeinicie și aspecte străine de considerentele deciziei recurate, context în care considerentele curții de apel referitoare la neîndeplinirea celor două cerințe apar, practic, ca nefiind necontestate în prezenta cale de atac. Astfel, în acord cu cele arătate anterior, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implica tocmai determinarea, în concret, a greșelilor anume imputate instanței de revizuire și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., cerință neîndeplinită, însă, de către recurentă. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 402 R din 5 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.