ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 785/2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 25 martie 2024, sub nr. x/311/2024, contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Oporelu, a formulat contestație împotriva actelor de executare silită inițiate de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oporelu și reprezentate de somația înregistrată cu nr. 21 din 23 februarie 2024 și titlul executoriu nr. 20 înregistrat cu nr. 20 din 13 februarie 2024, de care a luat cunoștință prin email în data de 08 martie 2024, întrucât sunt acte de executare silită inițiate nelegal, creanța neavând un caracter cert, lichid și exigibil, solicitând instanței anularea acestora.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (10), art. 215 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 230 alin. (1), art. 260 C. proc. fisc.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5288 din 18 decembrie 2024, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul A, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Oporelu, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În fundamentarea acestei soluții, reținând incidența dispozițiilor art. 260 alin. (4) C. proc. fisc., coroborat cu cele ale art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta contestație la executare este Judecătoria Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul debitorului, încă din 25 ianuarie 2024, conform verificărilor bazei de date D.E.P.A.B.D.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 2 București, Secția civilă, prin sentința civilă nr. 1773 din 17 februarie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Slatina; a constatat survenit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la cele statuate prin decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (considerentul nr. 65), instanța a reținut că, la Judecătoria Slatina, termenul din 26 septembrie 2024 a fost primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, termen la care nu s-a pus în discuție competența de soluționare a contestației la executare, deși, la interpelarea instanței, contestatorul a indicat că are domiciliul în municipiul București, b-dul (...), sector 2 București.

Totodată, a avut în vedere faptul că instanța a dispus prorogarea discutării competenței ulterior depunerii dosarului de executare, fără a motiva în vreun fel acordarea termenului de judecată în vederea determinării competenței, cât timp motivul declinării competenței a constat în verificarea D.E.P.A.B.D. ce exista deja la dosar anterior termenului de judecată.

În aceste circumstanțe, a apreciat că neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine publică în termenul stabilit de legiuitor are ca efect consolidarea competenței instanței sesizate, care nu are temei de invocare din oficiu a necompetenței, față de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta devenind instanță competentă teritorial exclusiv să soluționeze cauza.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, în considerarea argumentelor ce succed:

Pe calea contestației la executare, contestatorul A a solicitat anularea actelor de executare reprezentate de titlul executoriu nr. 20 din 13 februarie 2024 și somația de plată nr. 20 din 21 februarie 2024 emise de Unitatea Administrativ Teritorială Oporelu, pentru recuperarea creanței fiscale în cuantum de 935 lei datorate de contestator.

În drept, contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 47 alin. (10), art. 215 alin. (1) și alin. (2) și ale art. 230 alin. (1), art. 260 C. proc. fisc.

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că problema de drept care a generat conflictul negativ de competență de față nu privește, așa cum reiese din considerentele reținute în sentințele pronunțate de către instanțele aflate în conflict, norma de drept aplicabilă obiectului dedus judecății din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Astfel, Judecătoria Slatina a reținut incidența, în cauză, pe de o parte, a dispozițiilor art. 260 alin. (4) C. proc. fisc. coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în aplicarea cărora a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, iar, pe de altă parte, că domiciliul debitorului se află în sectorul 2 București, aspect reliefat de verificările efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D.

În schimb, Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine publică în termenul stabilit de legiuitor a avut ca efect consolidarea competenței instanței sesizate, aceasta devenind instanța competentă teritorial exclusiv să soluționeze cauza, în sprijinul acestui argument venind și considerentul nr. 65 din Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Așadar, particularitatea cauzei vizează modul de stabilire a momentului până la care instanța putea invoca excepția necompetenței sale teritoriale în accepțiunea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în interpretarea cărora a fost pronunțată Decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Înalta Curte reține că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”, iar art. 131 din același cod prevede că „(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.”

Din interpretarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial să o soluționeze, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă acțiunea ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În egală măsură, Înalta Curte reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită (limine litis) pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la „primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepție de la regula verificării din oficiu a competenței și, implicit, a soluționării excepției de necompetență la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, motiv pentru care se va acorda un singur termen.

În alte cuvinte, ca regulă generală, deși chestiunea competenței trebuie lămurită chiar la primul termen de judecată, părțile trebuie să fie legal citate în acest sens, iar, în mod excepțional, dacă pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuția părților și se va acorda un termen în acest scop, legiuitorul acordând această posibilitate tocmai pentru ca aspectul esențial al stabilirii competenței de soluționare a cauzei să fie tranșat cu respectarea garanțiilor procesuale instituite de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Relevante sub acest aspect sunt statuările instanței supreme din Decizia nr. 27/2021, pronunțată în soluționarului unui recurs în interesul legii, prin care, la paragraful 45, s-a stabilit că: „Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în materia procedurii contencioase, judecătorul este obligat, din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Verificarea competenței instanței de soluționare a cererilor aflate pe rol, exclude riscul încălcării regulilor de competență de ordine publică, constituind o garanție că va fi rezolvată într-un stadiu incipient al procesului chestiunea competenței‟.

Asupra efectelor nerespectării termenului prevăzut de lege pentru invocarea necompetenței, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a pronunțat prin Decizia nr. 31/2019, stabilind următoarele:

,,63. (...) în ceea ce privește necompetența de ordine publică, premisa raționamentului corect este că, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate - ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Prin urmare, ipoteza relevantă pentru a se reține incidența unei prorogări legale de competență sui-generis este cea a neinvocării excepției de necompetență materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în față primei instanțe și la care au putut pune concluzii.

O astfel de ipoteză este incidentă în speță din moment ce excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată în termenul stipulat de art. 131 alin. (1) raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în măsura în care primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii l-a reprezentat termenul din 26 septembrie 2024, cauza fiind amânată la 05 decembrie 2024 în vederea depunerii dosarul de executare, prorogându-se, totodată, discutarea excepției necompetenței teritoriale.

Înalta Curte observă că ipoteza de excepție reglementată de prevederile alin. (2) ale art. 131 C. proc. civ. presupune punerea în discuția părților a necesității lămuririi chestiunii competenței prin administrarea unui probatoriu suplimentar, însă, din analiza încheierii de ședință din 26 septembrie 2024, nu rezultă că motivul avut în vedere de către prima instanță pentru acordarea unui alt termen de judecată avea vreo legătură cu existența unor nelămuriri asupra aspectelor relevante din perspectiva competenței instanței, mai ales că verificarea domiciliului debitorului era posibilă la primul termen de judecată, existând la dosar relațiilor furnizate de D.E.P.A.B.D..

În contextul factual reliefat, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost, în fața Judecătoriei Slatina, cel din 26 septembrie 2024, întrucât părțile au fost legal citate și din piesele dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenței instanței. Cu toate acestea, aspectul necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slatina a fost pus în discuția părților abia la termenul de judecată din 05 decembrie 2024, ulterior primului termen de judecată, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2024, la care excepția a fost admisă prin sentința civilă nr. 5288.

Or, punerea în discuție a excepției de necompetență teritorială de soluționare a cauzei cu depășirea pragului procesual reglementat de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai era posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată contestația la executare. Efectul nepunerii în discuție în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilizarea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat prin declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe.

Cum Judecătoria Slatina a pus în discuție și a admis excepția de necompetență teritorială după primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii pe acest aspect, cu depășirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca lipsită de efecte juridice invocarea în acest stadiu a excepției necompetenței teritoriale, așa încât Judecătoria Slatina este instanța care a rămas legal învestită cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Slatina este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.