ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2059/2024

Ședința publică din data de 8 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 14.11.2023 sub nr. x/2023, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B. S.A., contestație la executare privind toate înscrisurile din dosarul de executare nr. 207/EX/2016 de la C., solicitând: anularea tuturor formelor de executare din dosarul nr. x/2016, obligarea pârâtei B. S.A. la cheltuieli de judecată aferente soluționării cauzei.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1758 din 11 aprilie 2024, Judecătoria Slatina, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Pentru a decide astfel, a arătat că prin încheierea din data de 17.09.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost încuviințată executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit card nr. x/04.08.2008.

Instanța a reținut că este competentă să soluționeze contestația la executare, Judecătoria Sector 6 București, având în vedere Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și că încheierea de încuviințare a fost pronunțată de această instanță.

2.2. Prin sentința civilă nr. 6169 din 10 iulie 2024, Judecătoria Sector 6 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sector 6 București și Judecătoria Slatina.

În motivarea soluției, Judecătoria Sector 6 București a arătat că prin încheierea din 17.09.2015, Judecătoria Sectorului 6 a dispus în dosarul nr. x/2015 învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contract de card nr. x/04.08.2008.

La data de 26.02.2016, Judecătoria Slatina a încuviințat executarea silită în dosarul cu nr. x/2016, împotriva debitorului D., cu domiciliul în Județul Olt.

A concluzionat că Judecătoria Sector 6 nu este instanță de executare, aceasta din urmă fiind doar instanța care a învestit titlul cu formulă executorie, în timp ce competența de soluționare a contestației la executare, într-o ipoteză precum cea existentă în cauză, se determină conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., adică o atare cerere revine în competența teritorială exclusivă a instanței de executare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Slatina și Judecătoria Sector 6 București.

Ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), prin cererea formulată de creditor, totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Drept urmare, elementul care condiționează întreaga fază procesuală execuțională este procedura încuviințării executării silite.

Astfel, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite, (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța supremă a stabilit că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare.

În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În speță, prin încheierea din 17.09.2015 Judecătoria Sectorului 6 București, a dispus nu încuviințarea executării silite, cum a reținut Judecătoria Slatina, ci învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu constând în contract de card nr. x/04.08.2008.

Încuviințarea executării silite a fost dispusă de Judecătoria Slatina în dosarul cu nr. x/2016, prin încheierea din data de 26.02.2016, împotriva debitorului D., cu domiciliul în Județul Olt.

Ținând cont de principiul unicității instanței de executare, principiu care presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ca urmare a caracterului imperativ al normei înscrise în art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., aplicând prin analogie dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Judecătoria Slatina a devenit instanța competentă să soluționeze contestația la executare.

Împrejurarea că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Sectorului 6 București nu o transformă pe aceasta în instanță de executare, competentă a soluționa contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanța competentă a soluționa cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, și instanța competentă a soluționa contestația la executare (instanța de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.

În acest context normativ, instanța care învestește titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă cu instanța de executare și nici nu devine instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Slatina, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2024.