ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1150/2024

Ședința publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 21 februarie 2024, creditoarea A., prin intermediul executorului judecătoresc SCPEJ B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301 din 11 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775, pronunțată la 16 noiembrie 2021 de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

2.1 Prin sentința civilă nr. 3476 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sector 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță învestită cu soluționarea litigiului a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., față de faptul că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, motiv pentru care a apreciat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

De asemenea, instanța a considerat că, deși în raport cu debitorii, care au calitatea de instanțe de judecată, competența teritorială ar fi alternativă conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., trebuie ținut cont de principiul unicității instanței de executare, chemate să judece o serie de acțiuni ulterioare încuviințării executării silite în care debitorii instanțe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanți.

2.2 Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, prin sentința civilă nr. 1844 din 14 martie 2024, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că au calitatea de pârâți Curtea de Apel București și Tribunalul București, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 127 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, la alegerea reclamanților, fie la această instanță, fie la una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii, fiind vorba de o competență teritorială alternativă.

Astfel, a reținut că în cauză competența teritorială este alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revenind reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., care a ales să sesizeze Judecătoria Sector 4 București, instanță aflată în raza Curții de Apel București. Astfel, după ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, iar pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

De asemenea, instanța învestită prin declinare a mai reținut că Judecătoria Slatina face parte din cadrul Curții de Apel Craiova, care nu este învecinată cu Curtea de Apel București.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, SCPEJ B. a solicitat încuviințarea executării silite a debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, la cererea creditoarei A., în dosarul execuțional nr. x/2024.

În materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenței prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

În conformitate cu aceste dispoziții, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorilor. În cauză, debitorii Curtea de Apel București și Tribunalul București au sediul în municipiul București, respectiv Sectorul 3, particularitatea cauzei fiind dată însă de faptul că debitorii au calitatea de instanțe de judecată.

Prevederile art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", stipulează că: (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)

1

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Executorul judecătoresc învestit de creditoare nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță în a cărei circumscripție se află sediul unuia dintre debitori, și anume Curtea de Apel București.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță din oficiu, întrucât în ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Față de considerentele menționate, prin aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 127 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că îi revine Judecătoriei Sectorului 4 București competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2024.