ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1852/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorul 4 București la data de 21 februarie 2024, petenta A. a solicitat la cererea creditoarei B., încuviințarea executării silite asupra debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția Civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 4775/16.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3478 din data de 29 februarie 2024 Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii care face obiectul dosarului x/2024 în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a hotărî astfel, instanța s-a raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ.

Față de prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ., și față de faptul că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

În considerentele sentinței civile Judecătoria Sectoruluiul 4 București a reținut și faptul că deși în cererea de încuviințare debitorii instanțe de judecată sunt pârâți, aspect care ar determina o competență alternativă conform art. 127 alin. (2)

1

prin raportare la art. 127 alin. (2) C. proc. civ. aceasta a avut în vedere și unicitatea instanței de executare, chemate să judece o serie de acțiuni ulterioare încuviințării executării silite în care debitorii instanțe de judecată (ierarhic superioare prezentei judecătorii) ar fi reclamanți.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Slatina, secția civilă, prin încheierea civilă nr. 1872 din data de 14 martie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, Judecătoria Slatina a reținut că prezenta cerere a fost declinată la Judecătoria Slatina în temeiul art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., însă, Judecătoria Slatina nu este instanță din circumscripția vreunei curți de apel învecinată cu Curtea de Apel București (dispoz. art. 127 alin. (2) C. proc. civ., fiind imperative). Pe cale de consecință, reținând faptul că una din curțile de apel învecinate este Curtea de Apel Pitești, dar și faptul că fondul cauzei s-a judecat (tot din rațiuni impuse de art. 127 C. proc. civ.) la Tribunalul Vâlcea, va declina prezenta cauză la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

2.3. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2357 din data de 27 martie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat existența conflictului negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea soluției de declinare a competenței Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut faptul că nu există niciun temei legal care ar atrage competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite de către instanța care a soluționat fondul dreptului.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. (2) C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. Această din urmă ipoteză este incidentă în cauză.

Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă a apreciat că deși dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o competență alternativă, în cauză trebuie avută în vedere și unicitatea instanței de executare, chemate să judece o serie de acțiuni ulterioare încuviințării executării silite în care debitorii instanțe de judecată (ierarhic superioare Judecătoriei Sectorul 4 București) ar fi reclamanți.

Judecătoria Slatina a considerat că aceasta nu este instanță din circumscripția vreunei curți de apel învecinată cu Curtea de Apel București (dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., fiind imperative) și având în vedere faptul că fondul cauzei s-a judecat (tot din rațiuni impuse de art. 127 C. proc. civ.) la Tribunalul Vâlcea a declinat cauză către Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorul 4 București, apreciind că nu există niciun temei legal care să îi atragă competența teritorială.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunțată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploiești în același dosar, debitorii fiind Curtea de Apel București și Tribunalul București, cu sediile în sectorul 4, respectiv sectorul 3 din Municipiul București.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., competentă fiind, ca instanță de executare, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., text cu denumirea marginală "Competența facultativă":

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(21) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Creditoarea (care în ipoteza încuviințării executării silite, fiind cea a cărei voință declanșează demersul judiciar, are poziția procesuală a reclamantului), a ales să introducă cererea de încuviințare a executării silite la Judecătoria Sectorului 4 București (judecătoria de la sediul unuia dintre debitori, competentă teritorial în aplicarea art. 651 alin. (1) și art. 112 C. proc. civ.).

Din aceste motive, Judecătoria Sectorului 4 fiind competentă teritorial, iar creditoarea neavând calitatea de judecător/grefier/în cadrul acestei instanțe, nu se pune problema încălcării normei de competență din alin. (1) al textului mai sus evocat, care se referă la situația când reclamantul are calitatea de judecător (respectiv grefier, în aplicarea alin. (3) și își desfășoară activitatea la instanța competentă.

Cu privire la incidența alin. (2) al textului, se observă că pentru ipoteza când o instanță are calitatea de pârât, acest text stabilește o normă de competență alternativă dacă pricina este de competența instanței pârâte sau a unei instanțe inferioare acesteia, precum în speță:

"reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii…".

Rezultă prin urmare că, în cazul cererii de încuviințare a executării silite făcute de un creditor care nu are vreuna din calitățile arătate expres de art. 127 C. proc. civ. împotriva unei instanțe judecătorești, se aplică prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., iar nu ale alin. (1).

Or, creditoarea a făcut această alegere în acord cu prevederile art. 116 C. proc. civ., sesizând instanța competentă teritorial conform art. 651 și art. 112 C. proc. civ., de la sediul unuia dintre debitori, cum s-a subliniat mai sus și optând a nu folosi beneficiul competenței alternative reglementate în favoarea sa de alin. (2) al art. 127 C. proc. civ.

Devin incidente, în aceste coordonate, prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece competența în cauză este reglementată de norme de ordine privată din perspectiva aplicării art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și totodată nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. - ce stabilesc o normă de competență de ordine publică - și instanța nu putea invoca din oficiu necompetența cât timp alegerea revenea reclamantei creditoare.

Eventualitatea în care, ulterior încuviințării executării silite care formează obiectul prezentei cauze, s-ar ajunge la formularea unor contestații la executare de către instanțele care au calitatea de debitoare este, în mod evident, irelevantă în cauză, din cel puțin două considerente:

În primul rând, instanța învestită cu cererea de încuviințare a executării silite nu poate anticipa asupra unei cereri viitoare, oricât de previzibilă ar fi aceasta din urmă. În al doilea rând, viitoarele cereri de natura contestațiilor la executare ori altele asemenea au natura juridică a unor incidente ivite în cadrul executării silite, urmând a fi de competența Judecătoriei sectorului 4, ca instanță de executare determinată potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a cărei competență pentru întreaga executare silită inclusiv prin raportare la incidente de natura art. 127 C. proc. civ. rezultă limpede din Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și din jurisprudența constantă a instanței supreme.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect încuviințare executare silită este Judecătoria Sectorului 4 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.