ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2025

HOTĂRÂRE

18.03.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 668/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Prin acțiunea formulată la data de 06 martie 2024 pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea și înregistrată sub numărul de dosar x/288/2024, contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimata Banca C S.A., au formulat contestație împotriva actului de executare emis la data de 16 februarie 2024, a executării silite și a tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare silită nr. x/EJ/2021 aflat la BEJ D, solicitând anularea acestora și a actelor de executare subsecvente și suspendarea executării silite.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 712 - 719 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3675/2024 din data de 21.08.2024, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, în dosar nr. x/288/2024, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

În motivare, această instanță a reținut că executarea silită a fost demarată împotriva debitorilor D, E, A și B la cererea creditorului inițial, Banca C S.A., în acest sens înregistrându-se dosarul de executare silita nr. x/2015, pe rolul BEJ F. Ulterior, a fost deschis pe rolul BEJ D dosarul de executare nr. x/EJ/2021, acesta fiind cel care a preluat dosarul nr. x/2015 al BEJ F.

A mai subliniat că executarea silită a fost încuviințată de instanța de executare prin încheierea din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr. x/301/2015.

În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. privind excepția de necompetență teritorială exclusivă de ordine publică, ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 132 C. proc. civ., precum și ale art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., în lumina Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 (RIL) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, a reținut că o dată cu încuviințarea executării silite în dosarul nr. x/2015, pe rolul BEJ F, ce a fost preluat de către BEJ D primind un nou număr de dosar, x/EJ/2021, Judecătoria Sector 3 a câștigat calitatea de instanță de executare, care rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care – exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu – toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

Pentru aceste considerente, a apreciat că se impune admiterea excepției de necompetență teritorială exclusivă de ordine publică și a declinat dosarul la Judecătoria Sector 3 București spre soluționare.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 3 București, prin sentința civilă nr. 1059 din 12 februarie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma avută la 19 noiembrie 2015, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel.”

A argumentat că în speță, prin contestație se critică executarea silită pornită la data de 19.11.2015 de intimata creditoare împotriva debitorilor contestatori, cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, așadar competența de soluționare revine, față de normele sus indicate, ca instanță de executare, instanței în raza căreia sa află domiciliul debitorilor, respectiv Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

S-a mai avut în vedere și că Judecătoria Râmnicu Vâlcea a devenit instanță de executare o dată cu soluționarea contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/288/2020, astfel încât raționamentul expus prin Decizia RIL nr. 20/2021 conduce la dobândirea calității de instanță de executare de către această instanță.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competență îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimata Banca C S.A., împotriva actului de executare emis la data de 16 februarie 2024, a executării silite și a tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare silită nr. x/EJ/2021 aflat la BEJ D, prin care aceștia au solicitat anularea acestora și a actelor de executare subsecvente și suspendarea executării silite.

Înalta Curte constată că în speță, Judecătoria Râmnicu Vâlcea și Judecătoria Sector 3 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, făcând aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Sector 3 București reținând și incidența celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din același cod, potrivit cu care „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a soluționat contestația la executare care a format obiectul dosarului nr. x/288/2020 (filele 161-163 din dosarul de executare), admițând în parte contestația formulată de petenta G, în contradictoriu cu intimații BEJ F, D, E, A și B. A anulat în parte încheierea din data de 04.11.2020 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. x/BEJ/2015, doar cu privire la considerentele reținute în cuprinsul încheierii de către executor, referitoare la pierderea caracterului de titlu executoriu a contractului de credit și a contractului de ipotecă prin încheierea contractului de cesiune, încheierea fiind menținută în rest. Astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a devenit instanță de executare.

Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/1/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că „una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite”.

Câtă vreme în cauză nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost soluționată contestația la executare, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii prezente în care se contestă executarea silită deja declanșată.

Cu alte cuvinte, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu contestația la executarea silită, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum o altă contestație la executare, cerere de suspendare a executării silite sau cerere de întoarcere a executării silite și indiferent de eventuala schimbare a domiciliului debitorului, după încuviințarea executării silite.

Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimatele H S.R.L. și Banca C S.A., în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.