Decizia nr. 2678/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cereri de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2.04.2018 pe rolul Tribunalului Constanța, Secția I civilă, sub nr. x /118/2018, reclamanții A, B, C, D și E au solicitat în contradictoriu cu pârâții F și G, precum și cu intervenienții H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, U, V, W, X și Y, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de aproximativ 210 mp, înglobată în mod abuziv în imobilul situat în Mun. Constanța, str. (...), conform art. 563 C. civ.; desființarea oricăror lucrări, construcții, plantații realizate pe terenul reclamanților, pe cheltuiala pârâților, conform art. 582 alin. (1) lit. c) C. civ.; rectificarea înscrierii în cartea funciară privind suprafața de 210 mp teren, întrucât aceasta nu este în concordanță cu situația juridică a imobilului, cu cheltuieli de judecată. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța – Secția I civilă Prin sentința civilă nr. 3603/11.10.2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților. A admis acțiunea precizată de reclamanții A, B, Z și AA, D, E în contradictoriu cu pârâții F, G și intervenienții H, I, J, K, L, M, P, Q, R, S, T, V, W, X, Y, AB, U, AC și AD. A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților și intervenienților suprafața de teren de 239 m.p., situată în Municipiul Constanța, str. (...), jud. Constanța, identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de d-nul expert AE, delimitată de punctele A, B, C, D, E, F, G, H, în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate ce constituie anexa la raport. A obligat pârâții să desființeze lucrările realizate asupra imobilului mai sus menționat, respectiv umbrar în suprafață de 21 m.p., platformă beton în suprafață de 25 m2 și grad de beton delimitat prin punctele A, I, G, F, V, E, D, C, în planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate ce constituie anexa la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică (completare) întocmit de d-nul expert AE. A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect rectificare înscriere în Cartea Funciară. A încuviințat decontul justificativ depus la dosar de către domnul expert tehnic judiciar AE, pentru diferența de onorariu în sumă de 2.300 lei. A obligat în solidar reclamanții la plata sumei de 2.300 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice și Judiciare Constanța, cu titlu de diferență de onorariu cuvenit domnului expert tehnic judiciar AE, conform decontului depus la dosarul cauzei. A obligat în solidar pârâții la plata cheltuielilor de judecată, astfel: suma de 5.355 lei către reclamantul A, cu titlu de taxă judiciară de timbru; 4.700 lei către reclamantul B, reprezentând onorariu provizoriu de expertiză și onorariu avocațial, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.; suma de 2.300 lei către reclamanți, reprezentând diferență de onorariu conform decontului depus la dosarul cauzei. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Constanța – Secția I civilă Prin decizia civilă nr. 23C din 25 ianuarie 2023, Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă a admis apelul formulat de pârâții F și G împotriva sentinței civile nr. 3603 din 11.10.2021 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x /118/2018*, a anulat sentința civilă apelată și actele de procedură întocmite după data de 25.06.2020 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. I.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 23C din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Constanța – Secția I civilă în dosarul nr. x /118/2018* au declarat recurs reclamanții A, B, Z, AA, D, E și intervenienta U, criticând soluția pentru nelegalitate. S-a arătat în dezvoltarea motivelor de critică, întemeiate de recurenți pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., că decizia atacată este nelegală, întrucât încalcă regulile de procedură ce atrag sancțiunea nulității și cuprinde motive contradictorii. Au invocat faptul că instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe motivat de împrejurarea că a fost pronunțată în contradictoriu cu două persoane decedate în timpul procesului, ignorând ea însăși această împrejurare și pronunțând, la rândul ei, decizia recurată tot în contradictoriu cu părți decedate, AB și I, ambele având calitatea de interveniente. Au susținut recurenții că au fost încălcate normele procesuale prevăzute de art. 38, art. 39, art. 153 și de art. 412 C. proc. civ. Totodată, instanța de apel a făcut trimitere numai la decesul intimatei V, ignorând faptul că și intimata I a decedat, iar în apel au depus cerere de introducere în cauză a moștenitoarei acesteia, AF, care a fost citată în calitate de succesor universal. Recurenții susțin că au solicitat instanței de apel aplicarea dispozițiilor art. 38 C. proc. civ. efectuarea de adrese la Camerele Notarilor Publici pentru a se comunica moștenitorii decedatelor I și AB, însă Curtea a refuzat. Au mai susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 175, art. 176 și art. 179 C. proc. civ., arătând că demersul judiciar a fost formulat împotriva unor persoane care aveau capacitate de folosință la data inițierii, iar nulitatea sentinței opera numai dacă cererea de chemare în judecată era introdusă împotriva unor persoane anterior decedate. Au mai subliniat că situația decesului unei părți pe parcursul soluționării cauzei nu atrage nulitatea hotărârii pentru că legiuitorul a prevăzut că se impune citarea moștenitorilor acestora. Instanța de apel a transformat o nulitate relativă în nulitate absolută. Au arătat, de asemenea, că moștenitorii persoanelor decedate erau singurii îndreptățiți să invoce nulitatea hotărârii. Or, instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv nici apelanții și nici intimații nu au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar acest aspect nu a fost pus în discuția părților litigante. Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată ocazionate în apel și recurs. În drept, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză Intimații F și G au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurenților - reclamanți în fața instanței de recurs, având în vedere că procurile acordate reclamantului A sunt mandate generale, astfel că nici avocatul nu a fost legal împuternicit de acest mandatar. Au arătat că recurenții-reclamanți au folosit procuri emise încă din anul 2008 și o procură din anul 2017, depuse la dosar doar în copie, care au caracter general și nu special, fiind astfel neconforme pentru reprezentare în cauză. Astfel, intimații au apreciat că, potrivit art. 86 și art. 108 C. proc. civ., procurile prezentate nu îndeplinesc condițiile necesare, nefiind conforme cu prevederile legale, ceea ce duce la imposibilitatea încheierii valabile a contractului de asistență juridică și, implicit, la imposibilitatea exercitării recursului. În subsidiar, intimații au susținut respingerea recursului ca fiind nefondat având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe a fost corect anulată de Curtea de Apel Constanța, deoarece în timpul judecării cauzei au decedat două persoane interveniente, V (decedată la 07.05.2021) și AB (decedată la 25.06.2020), iar dezbaterile asupra fondului cauzei au continuat fără introducerea în cauză a moștenitorilor. Intimații au mai arătat că toate actele procesuale efectuate după decesul părților menționate anterior sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv hotărârea primei instanțe. Aceștia au invocat dispozițiile imperative prevăzute de art. 174 și art. 176 C. proc. civ., care reglementează nulitatea absolută și necondiționată de vătămare pentru încălcarea cerințelor legale privind capacitatea procesuală (deoarece judecata și hotărârea au fost efectuate în contradictoriu cu persoane decedate). De asemenea, au susținut că instanța de apel a procedat corect și legal prin anularea hotărârii Tribunalului Constanța și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât aceasta este singura soluție corectă procedurală într-o astfel de situație. Intimații au concluzionat că recursul trebuie respins, fie ca urmare a admiterii excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, fie ca fiind neîntemeiat în mod vădit din perspectiva respectării riguroase a dispozițiilor procedurale de către instanța de apel. Recurenții au depus răspuns la întâmpinare, solicitând, totodată, introducerea în cauză a Municipiului Brașov, în calitate de succesor al defunctei AB, arătând că prin încheierea din 03.05.2023 emisă în dosarul succesoral nr. x/2023 deschis la SNP Notarială AG, a fost desemnată curator special de către notar pentru administrarea bunurilor doamna avocat AH, dată fiind existența unor indicii în sensul că succesiunea acestei defuncte urmează a fi declarată vacantă cu privire la o parte din masa succesorală pentru care nu au fost identificați moștenitori legali sau testamentari. De asemenea, a solicitat introducerea în cauză a Municipiului București, în calitate de succesor al defunctei I, arătând că prin încheierea din 26.05.2023 emisă în dosarul succesoral nr. 63/2023 deschis la BNP AI, a fost numit curator special de către notar pentru administrarea bunurilor numitul A, prin avocat AJ, dată fiind existența unor indicii în sensul că succesiunea acestei defuncte urmează a fi declarată vacantă, nefiind identificați moștenitori legali sau testamentari. I.

Procedura de filtru Prin încheierea pronunțată la data de 28 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a recurentului reclamant, a prorogat discutarea cererii de introducere în cauză a Municipiului Brașov, a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți B, D, E, Z, AA – toți prin mandatar A, A și recurenta-intervenientă U împotriva deciziei nr. 23C din 25 ianuarie 2023 a Curții de Apel Constanța – Secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți G și F și cu intimații-intervenienți AF (moștenitoare defunct V), H, I – decedată, pe numele moștenirii, J, K, L, M, P, Q, R, S, T, V – decedată, pe numele moștenirii, W, X, Y, AB – decedată, pe numele moștenirii, AC și AD, ambii moștenitori ai lui N, fixând termen de judecată la data de 26 martie 2024, ora 10:00, în ședință publică, cu citarea părților. Pe parcursul judecății în recurs a decedat intimata pârâtă G (la data de 18.07.2023), fiind dispusă introducerea în cauză a moștenitoarelor indicate, AK și AL, fiice, alături de soțul supraviețuitor, F, ce deținea deja calitatea de intimat-pârât. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Circumstanțele esențiale ale litigiului pendinte, relevante pentru soluționarea recursului de față, sunt următoarele: Prima instanță a fost învestită la data de 2 aprilie 2018 cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanții au solicitat în principal obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a unei suprafețe de teren situată în Municipiul Constanța, teren în privința căruia reclamanții au pretins a fi proprietari, alături de intervenienții chemați în judecată în coordonatele art. 68 C. proc. civ., în timp ce, au arătat aceștia, pârâții nu justifică un drept pentru deținerea imobilului. Tribunalul a pronunțat sentința civilă nr. 3603 la data de 11 octombrie 2021, admițând acțiunea reclamanților, în condițiile în care intervenienta AB a decedat la data de 25 iunie 2020, iar intervenienta V a decedat la data de 7 mai 2021, fără ca această împrejurare să fie adusă la cunoștința primei instanțe. Sentința a fost atacată cu apel de pârâții F și G, iar pe parcursul soluționării cauzei în apel apelanții au învederat luarea la cunoștință despre decesul intervenientelor, invocând în acest context nulitatea sentinței atacate pentru lipsa capacității de folosință a celor două interveniente decedate. Curtea de apel a pus în discuția părților, odată cu dezbaterile asupra apelului declarat, motivul de apel de ordine publică al nulității sentinței pentru considerentul arătat. Prin decizia recurată, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de apelanții-pârâți F și G împotriva sentinței civile nr. 3603/11.10.2021 pronunțată de Tribunalul Constanța, a dispus anularea sentinței atacate și a actelor procedurale întocmite după data de 25.06.2020, trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond. Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut, în esență, că la data pronunțării sentinței apelate de Tribunalul Constanța, două dintre părți (intervenientele V și AB) erau decedate, fiind incidente dispozițiile art. 56 C. proc. civ., ce impun ca cerința capacității procesuale de folosință (respectiv ca părțile să fie în viață) să fie îndeplinită pe tot parcursul judecății. Astfel, pronunțarea unei hotărâri împotriva unor persoane decedate atrage nulitatea absolută a hotărârii. Curtea a reținut dispozițiile art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 1 C. proc. civ. privind nulitatea absolută necondiționată, având în vedere încălcarea normelor privind capacitatea procesuală a părților, justificând astfel soluția casării hotărârii și rejudecarea cauzei începând de la ultimul act procedural valid. Cu privire la consecințele anulării sentinței, au fost aplicate dispozițiile art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, având în vedere „manifestarea expresă de voință a apelanților reclamanți exprimată în notele scrise din data de 9.09.2022, (imediat după ce a fost relevată instanței situația de fapt a decesului uneia dintre părți în raport de care s-a pronunțat hotărârea în cauză - a se vedea fila 24 vol. II dosar apel)”. Decizia este parțial nelegală, după cum se va arăta în cele ce succed, fiind fondat exclusiv motivul de recurs ce privește greșita aplicare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Celelalte motive ale recursului sunt nefondate, pentru motivele ce urmează: Astfel, deși recurenții reproșează instanței de apel omisiunea de a proceda conform art. 38 și art. 39 C. proc. civ., în sensul de a da curs măsurilor reglementate pentru ipoteza transmiterii calității procesuale – și în același registru și dispozițiilor art. 412 pct. 1 C. proc. civ. – instanța de recurs constată că în speță cadrul procesual nu putea fi întregit direct în etapa procesuală a apelului, după cum în mod corect a observat Curtea de apel. Dispozițiile procedurale invocate de recurenți impun instanței de judecată în fața căreia se ivește decesul uneia dintre părți să procedeze conform art. 412 pct. 1 C. proc. civ., respectiv să dea posibilitatea părților interesate în continuarea procesului să ceară introducerea în cauză a moștenitorului celui decedat pe parcursul judecății pendinte (alternativ cu aplicarea măsurii suspendării judecății, în absența unei asemenea inițiative), tocmai pentru că este necesară soluționarea cauzei în prezența tuturor părților cu capacitate procesuală de folosință. În acest context, măsurile de întregire a cadrului procesual pentru ipoteza decesului unei părți în timpul procesului se iau înainte de pronunțarea hotărârii – pentru că în speță decesul intervenientelor menționate s-a produs în timpul judecății la tribunal, în fața primei instanțe. Astfel cum a reținut în mod corect instanța de apel, prevederile art. 56 C. proc. civ. impun menținerea pe tot parcursul judecății a capacității de folosință a părților. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și respectiv art. 56 C. proc. civ. rezultă că atât în cazul celui ce formulează și susține o cerere adresată instanței (reclamantul), cât și în cazul persoanelor ce stau în judecată ca pârâte (și formulează apărări), capacitatea procesuală trebuie să subziste pe tot parcursul desfășurării litigiului. De altfel, art. 56 C. proc. civ. reglementează în alin. (2) excepțiile de la regula capacității de folosință a părților, a contrario rezultând că în orice altă situație părțile procesului civil trebuie să aibă capacitate de folosință. Intervenienții aduși în proces pe calea prevăzută de art. 68 C. proc. civ. dobândesc – conform art. 70 din Cod – poziția procesuală de reclamant, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 55 din Cod, toate argumentele de mai sus le sunt aplicabile. Fiind învestită de pârâții apelanți cu calea de atac a apelului și fiind totodată invocat pe parcursul judecății motivul de apel de ordine publică (chestiune ce va fi argumentată ulterior) al nulității sentinței, Curtea de apel era chemată a verifica legalitatea sentinței sub acest aspect și nu a complini ea însăși cadrul procesual subiectiv, măsura introducerii în cauză a moștenitorilor părților defuncte fiind necesar a fi luată numai în ceea ce privește părțile decedate în cursul etapei procesuale în desfășurare (respectiv în apel) – și a fost, de altfel, luată cu privire la o a treia intervenientă care a decedat în acest interval de timp – și nu cu privire la persoane fizice care nu mai existau la data pronunțării sentinței apelate. Legat de acest aspect, se impune analiza prevederilor art. 174 și următoarele C. proc. civ. cu privire la sancțiunea ce intervine în ipoteza nerespectării dispozițiilor procedurale relative la capacitatea procesuală. În această analiză, este important a se distinge între două tipuri de clasificare a nulităților în procesul civil – respectiv nulitatea absolută sau relativă și nulitatea condiționată sau necondiționată, distincție pe care o face și legiuitorul prin dispozițiile mai sus evocate. Aceste moduri de clasificare a nulităților de ordin procedural au în vedere criterii distincte (interesul protejat și respectiv modul de operare a nulității) și de aceea este necesar pe de-o parte a determina dacă nulitatea ce intervine în speță are caracter relativ sau absolut (pentru a cunoaște dacă ea putea fi invocată de pârâții apelanți sau de instanță din oficiu) și totodată dacă ea este una condiționată sau necondiționată (pentru a cunoaște dacă cel care invocă nulitatea – în ipoteza pârâților – este ținut a face dovada unei vătămări). Înalta Curte reține în acest context că nulitatea care intervine pentru actele de procedură efectuate față de o persoană lipsită de capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Această concluzie rezultă fără dubiu din modul de formulare a dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., care arată în alineatul al treilea că „Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută”. Posibilitatea invocării lipsei capacității de folosință în orice stare a pricinii confirmă teza caracterului absolut al nulității care intervine și pentru actele de procedură întocmite față de o persoană decedată (nu doar a nulității actelor săvârșite de o persoană lipsită de capacitate de folosință, chestiune reglementată expres de teza finală a textului). Astfel, în cazul nulităților relative, art. 178 alin. (2) C. proc. civ. prevede că aceasta poate fi invocată numai de partea interesată și în termenele prevăzute la alin. (3) al textului. Coroborând cele două reglementări, rezultă că nulitatea decurgând din nesocotirea regulilor referitoare la capacitatea de folosință este una absolută, ea putând fi invocată oricând în cursul judecății. În plus, în ceea ce privește natura interesului ocrotit prin art. 56 C. proc. civ., pornind de la prevederile art. 174 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat și în doctrină că acesta este un interes general, pe de-o parte pentru că cerințele de exercițiu ale acțiunii civile – cuprinse în art. 32 C. proc. civ., între care se numără și capacitatea procesuală – au caracter imperativ și pe de altă parte observându-se existența unui interes general al societății de a nu se recunoaște efecte unor acte de procedură ce privesc persoane care nu mai există, o concluzie contrară aducând atingere necesității de disciplină, previzibilitate și echitate a procesului civil. De aceea, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte apreciază că sancțiunea ce intervine pentru nerespectarea regulilor privind capacitatea procesuală este nulitatea absolută. În consecință, ea putea fi invocată și de pârâți, dar și de instanța de apel din oficiu, în coordonatele art. 479 alin. (1) teza finală C. proc. civ., din această perspectivă criticile formulate de recurenți fiind nefondate. Pe un alt palier de analiză a efectelor nulității, se reține că, în mod indiscutabil, sunt aplicabile prevederile art. 176 pct. 1 C. proc. civ., deoarece norma nesocotită – art. 56 C. proc. civ. – reglementează capacitatea procesuală. Prin urmare, nulitatea care operează în situația soluționării cauzei în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, deci care nu are nici capacitate procesuală, nu este condiționată de vătămare. Prin prisma acestei constatări, odată reținută ipoteza în discuție, nulitatea produce efecte indiferent de existența unei vătămări și de aceea nu sunt întemeiate susținerile recurenților care pretind că instanța de apel a omis a observa că pârâților apelanți nu li s-a produs vreo vătămare prin sentința atacată. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu a realizat o greșită aplicare a prevederilor art. 174 C. proc. civ., impunându-se în cauză a se face distincția între ceea ce au susținut aceștia – că decesul intervenientelor putea atrage nulitatea cererii de chemare în judecată numai dacă se producea anterior sesizării instanței, chestiune străină cauzei, pentru că niciun moment nu s-a discutat despre nulitatea cererii de chemare în judecată – și ceea ce s-a reținut de către instanța de apel – și anume că actele de procedură realizate de prima instanță după decesul celor două interveniente sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv sentința pronunțată asupra fondului, din motivele anterior arătate. În concluzia tuturor acestor argumente, se reține că în speță în mod corect instanța de apel a anulat sentința primei instanțe, fiind legal învestită cu motivul de apel de ordine publică ce consta în decesul a două dintre părțile procesului anterior datei la care prima instanță a pronunțat sentința atacată cu apel. Este fondată însă critica formulată de recurenți cu privire la nelegalitatea măsurii de trimitere a cauzei la prima instanță pentru rejudecare, măsură dispusă în consecința anulării sentinței pentru viciul corect constatat. Această critică nu poate fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat de recurenți, nefiind identificată împrejurarea concretă legată de nelegalitatea în discuție care să fie aptă a atrage incidența acestui motiv de recurs. În schimb, el poate fi analizat în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece este în discuție nesocotirea unei norme de procedură ce atrage sancțiunea nulității. Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.” Se observă astfel că apelanții pârâți au atacat sentința primei instanțe, a cărei schimbare au solicitat-o, fără a cere și trimiterea cauzei la tribunal pentru o nouă judecată în fond. Corespunzător, nici intimații reclamanți sau intimații intervenienți nu au formulat o atare solicitare. De altfel, Curtea de apel nici nu reține că s-ar fi cerut trimiterea prin cererea de apel sau prin întâmpinare, ci se consideră legal învestită cu o cerere de trimitere a cauzei spre rejudecare formulată de apelanții pârâți atunci când au invocat motivul de apel derivând din decesul intervenientelor, pe parcursul judecății în apel. Primo, se impune a consemna că regula instituită prin art. 480 alin. (3) C. proc. civ. pentru cazurile de anulare a sentinței acolo evocate este judecarea procesului la instanța de apel, care va evoca fondul. Ipoteza trimiterii la prima instanță este reglementată ca excepție, o singură dată în cursul procesului și numai dacă apelantul sau intimatul au solicitat expres o atare măsură, prin cererea de apel sau prin întâmpinare. Rezultă din analiza dispozițiilor evocate pe de-o parte că, fiind o normă de excepție, teza a doua a alin. (3) va primi o interpretare și aplicare strictă, neputând fi extinsă prin analogie la ipoteze similare; pe de altă parte, textul are caracter imperativ pentru că legiuitorul a declarat prin regula din prima teză a art. 480 alin. (3) C. proc. civ. că primează necesitatea de a nu prelungi procesul civil, mai ales în condițiile caracterului complet al devoluțiunii realizate de instanța de apel care, în limitele învestirii sale, judecă pricina în fapt și în drept. De aceea, chiar dacă împrejurările excepționale ale cauzei de față justificau imposibilitatea părții apelante de a cere prin cererea de apel trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru motivul nulității mai sus examinate – împrejurările relevante fiind cunoscute ulterior împlinirii termenului de apel – o atare împrejurare excepțională nu justifica derogarea de la art. 480 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., pentru că textul are caracter imperativ și permite a se cere trimiterea numai prin cererea de apel și prin întâmpinare și nu ulterior. Secundo, Înalta Curte constată că în realitate dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. nu erau incidente în speță. Astfel, cazurile de anulare reglementate de această normă sunt soluționarea cauzei fără legala citare a unei părți și respectiv soluționarea cauzei în mod greșit fără a cerceta fondul pricinii. Niciunul dintre aceste motive de nulitate nu este incident în speță – în mod evident nesocotirea regulilor capacității de folosință nu echivalează cu necitarea sau citarea nelegală a părții, iar prima instanță a judecat cauza în fond. În același timp, se observă că legiuitorul tratează și alte cazuri de nulitate a sentinței în prevederile alin. (4) – (6) ale art. 480 C. proc. civ., respectiv cazul necompetenței primei instanțe invocată în condițiile legii și respectiv al competenței ca primă instanță a însăși instanței de apel. Succesiv acestor cauze de nulitate, art. 480 alin. (6) C. proc. civ. prevede că: „Când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5) [constatarea competenței de primă instanță a instanței de apel, n.red.], iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel anulând în tot sau în parte procedura urmată în fața primei instanțe și hotărârea atacată, va reține procesul spre judecare, pronunțând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.” De aceea, pentru cazul nulității sentinței pentru lipsa capacității de folosință a unor părți la data pronunțării, instanța de apel nu putea aplica art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci alin. (6) al textului, ce acoperă orice alt caz de nulitate a sentinței decât cele de la alin. (3) – (5), fiind ținută a anula sentința și a reține cauza pentru o judecată în fond, împrejurare în care urma a se da curs și dispozițiilor art. 412 pct. 1 C. proc. civ. Față de aceste împrejurări și constatând că legea nu prevede expres sancțiunea nulității pentru nerespectarea art. 480 C. proc. civ., se reține că operează o nulitate condiționată virtuală conform art. 175 C. proc. civ., astfel că – în prezența vătămării invocate de reclamanți, rezultată din prelungirea nelegală a procedurii ca urmare a trimiterii spre rejudecare la prima instanță – este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată – numai cu privire la soluția de trimitere a cauzei la prima instanță, măsura admiterii apelului fiind menținută ca urmare a netemeiniciei motivelor de recurs ce o priveau – și va trimite cauza la curtea de apel pentru evocarea fondului, urmând ca judecata să fie reluată de la data producerii decesului intervenientei I, cu respectarea cadrului procesual ce va fi stabilit corespunzător succesiv decesului ambelor interveniente.