ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3333/2010

Asupra recursului de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6388 din 86 din 18 octombrie 2007, reclamantul H.F., în contradictoriu cu Primăria municipiului Suceava și Statul Român prin Ministerul Agriculturii și Domeniilor, a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, contestație împotriva dispoziției prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1,56 ha (compus din parcelele aaa/1, bbb/1 și bbb/2 din CF ccc a Comunei Cadastrale Mitocu Dragomirnei), situat lângă lacul de acumulare Mitocul Dragomirnei, ce a aparținut autoarei sale C.A. Cererea de restituire a fost respinsă cu motivarea că imobilul, aflat în prezent în proprietatea statului (Stațiunea de Cercetări Agricole Suceava), ar fi fost dobândit de stat în baza convenției Româno-Germane, respectiv Decretul-lege nr. 2360/29 octombrie 1940 și, ca atare, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a apreciat motivarea nelegală, întrucât autoarea sa nu a părăsit teritoriul României, domiciliind până la data decesului în orașul Gura Humorului. Pe de altă parte, terenul a fost preluat în anul 1956, iar convenția a fost abrogată în anul 1948, astfel încât preluarea nu se mai putea face în baza decretului menționat. Prin Sentința nr. 1239 din 2 iunie 2009 Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respingând, totodată și acțiunea, ca nefondată. Analizând probele administrate, tribunalul a reținut că prin actul de donație din 23 octombrie 1940, transcris la aceeași dată, L.J.G.

a donat fiicei sale C.A., născută G., parcelele nr. bbb/2 și nr. aaa/1 din Mitocu Dragomirnei, precum și parcela nr. 222 din Ițcani Noi. Prin același act parcela nr. aaa/1 din Mitocu Dragomirnei a fost donată fiicei H.S. născută G. De asemenea, din înscrisurile depuse rezultă că parcelele nr. bbb/2 arătură în suprafață de 1,1338 ha și nr. aaa/1 arătură de 0,4262 ha, înscrise în CF qqq cu proprietar tabular C.A., au trecut în anul 1956 la CF www, proprietar tabular Statul Român - Ministerul Agriculturii și Domeniilor în baza Decretului-lege nr. 3620/1940, acesta fiind intabulat și cu parcela bbb/1 arătură, în baza aceluiași act normativ, transcrisă din CF rrr de la proprietarul anterior H.S. S-a mai reținut că reclamantul este fiul numitei H.E., aceasta, la rândul său fiind fiica autoarei C.A., precum și că terenul revendicat în suprafață de 1,56 ha identic cu parcelele nr. bbb/2 și nr. aaa din 1 este situat în intravilanul mun.

Suceava și se află în proprietatea mai multor persoane fizice, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost respinsă atât față de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, cât și față de cele ale O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, reținându-se că terenul este situat în intravilan și că nu s-a făcut dovada că la data preluării ar fi fost în extravilan, respectiv că terenul în litigiu nu a aparținut unei comunități a minorităților naționale, ci unei persoane fizice.

S-a mai constatat că pentru acest teren nu se aplică nici dispozițiile legilor fondului funciar, întrucât din probele administrate nu rezultă că autoarea reclamantului a fost membru cooperator, că ar fi adus terenul în C.A.P. sau i-ar fi fost preluat de C.A.P., iar terenul nu este în administrarea consiliului local și nici nu a fost preluat în baza Decretului nr. 712/1966. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale invocată chiar de către acest pârât a fost respinsă, dat fiind că figurează înscris în CF ca proprietar al parcelelor revendicate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect, avându-se în vedere precizarea reclamantului de la termenul din 11 martie 2008 privind cadrul procesual pasiv în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu M.F.P., precizare în raport cu care această parte a fost scoasă din cauză. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că data înscrierii Statului Român în CF (27 august 1956) nu echivalează cu data dobândirii dreptului de proprietate, astfel încât nu se poate considera că preluarea terenului a avut loc în perioada reglementată de Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că autoarea reclamantului nu a părăsit teritoriul României, astfel încât Convenția nu ar fi aplicabilă nu are relevanță, câtă vreme actul normativ și preluarea terenului sunt anterioare datei de 6 martie 1945, deci în afara domeniului de reglementare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței pronunțată de prima instanță reclamantul a formulat apel, care a fost admis prin Decizia nr. 113 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Sentința a fost schimbată în parte, în sensul că a acțiunea a fost admisă, a fost anulată dispoziția atacată și s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață totală de 1,56 ha, identic cu parcelele nr. aaa din 1 și bbb/2 ale com. cadastrale Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei. Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimații au fost obligați să plătească reclamantului H. suma de 3565 RON cheltuieli de judecată din ambele instanțe.

Pentru a aprecia dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001 instanța de apel a avut în vedere faptul că este certă doar data preluării în fapt a imobilului de către Statul Român, care a avut loc în anul 1956. Nu există dovezi în sensul aplicării, în speță, a prevederilor Convenției Româno-Germane, a mai reținut instanța de apel. Imobilul nu figurează în documente referitoare la bunuri ale germanilor repatriați și nu există document de preluare în baza Convenției întocmit la data pretinsei preluări. Au fost, însă, administrate înscrisuri din care reiese că autoarea reclamantului a arendat terenul în litigiu în anii 1941 și 1946 și că a figurat în evidențele Casei Județene de Pensii Suceava între 1 februarie 1940 și 22 decembrie 1984 (data decesului).

Aceste împrejurări, coroborate cu mențiunea înscrierii dreptului Statului Român în anul 1956 dovedesc faptul că autoarea reclamantului nu a părăsit teritoriul României și a folosit terenul cel puțin până după data de 6 martie 1945, Statul preluând terenul fără titlu valabil în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, a mai apreciat instanța de apel. În consecință, a constatat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și a dispus în sensul celor arătate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs D.G.F.P. Suceava în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice și Municipiul Suceava. Întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice vizează nelegala sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, față de precizările reclamantului referitoare la pârâții pe care a înțeles să îi cheme în judecată și dispoziția instanței de fond de scoatere din cauză a M.F.P. Întemeindu-și recursul, de asemenea, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Municipiul Suceava a susținut că preluarea imobilului și înscrierea dreptului de proprietate s-au făcut în temeiul Decretului-lege nr. 3620 din 29 octombrie 1940, instanța de apel reținând, în mod eronat, că aceasta s-ar fi făcut în baza întabulării dreptului în CF. Împrejurarea că autoarea reclamantului nu ar fi părăsit teritoriul României nu prezintă importanță întrucât deposedarea în temeiul actului normativ menționat este anterioară datei de 6 martie 1945. Din înscrisurile depuse reiese că imobilul a intrat mai întâi de drept în proprietatea statului și ulterior în fapt, la momentul înscrierii în CF, astfel încât autoarea reclamantului a fost în măsură să îl arendeze, a mai susținut recurentul.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, instanța va reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea pârâtului Statul Român, prin D.G.F.P. Suceava, se constată că la termenul din 12 februarie 2008 (încheierea de ședință de la dosarul de fond), instanța a introdus în cauză M.F.P., la cererea reclamantului, motivată în sensul că, în funcție de răspunsul pe care îl va da intimata Stațiunea de Cercetări Agricole Suceava, este posibil să solicite măsuri reparatorii prin echivalent, care se stabilesc cu avizul M.F.P. La termenul următor, de la 11 martie 2008 (încheierea de ședință), instanța a scos din cauză această parte, avându-se în vedere precizarea reclamantului privind cadrul procesual pasiv, în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu M.F.P.

Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, din considerente rezultând că excepția, invocată chiar de către parte, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, față de precizările reclamantului de la termenul din 11 martie 2008. Instanța de apel a schimbat în parte sentința apelată, constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei dată în apel și a obligat intimații la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată din fond și apel. Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speță, prima instanță a scos din cauză Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea, iar instanța de apel, admițând acțiunea, nu a stabilit vreo obligație pentru M.F.P., pe fondul cauzei, față de reclamant. Așa fiind, rezultă că recurentul M.F.P. nu a căzut în pretenții față de reclamant, soluția de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel fiind nelegală. În consecință, acest recurs este fondat, iar decizia atacată se va modifica în parte, în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată din sarcina recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Cât privește recursul declarat de Municipiul Suceava, criticile formulate de acesta sunt nefondate.

În sistemul de publicitate reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la locul situării imobilului, înscrierea în cartea funciară are efect constitutiv de drepturi (art. 17), așa cum corect a reținut instanța de apel, critica recurentului pe acest aspect fiind vădit nefondată. De asemenea nefondată, în raport de probele administrate, este și susținerea conform căreia preluarea s-ar fi făcut în temeiul Decretului-lege nr. 3620 din 29 octombrie 1940 și anterior datei de 6 martie 1945. Criticile vizând modul în care instanța de apel a stabilit, prin interpretarea probelor administrate, situația de fapt constând în aceea că autoarea reclamantului a dispus de bun prin arendare în anii 1941 și 1946 și a figurat în evidențele Casei Județene de Pensii Suceava de la 1 februarie 1940 până la data decesului, deci nu a părăsit țara, exced cadrului legal al recursului, nu mai pot fi legal analizate de instanța de recurs.

Pe de altă parte această stare de fapt nu a fost infirmată de înscrisuri noi administrate în recurs. Nici în această fază procesuală nu au fost administrate dovezi de la momentul invocatei preluări a terenului în baza prevederilor Decretului-lege nr. 3620/29 octombrie 1940 ori anterior perioadei de referință a Legii nr. 10/2001. La această situație de fapt, astfel cum a fost stabilită, instanța de recurs constată că dispozițiile legale în materie au fost corect aplicate. Terenul solicitat a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i din Legea nr. 10/2001, în anul 1956, data înscrierii în CF, intrând, în consecință, sub incidența Legii nr. 10/2001. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. se va respinge acest recurs, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Suceava prin Primar împotriva Deciziei nr. 113 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia, în sensul că: Înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată din sarcina recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2010. Procesat de GGC - NN