ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1295/2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 733 din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea – secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., față de calitatea pârâtului de consumator, competența de soluționare a cererii aparținând Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 2055/2024 din 27 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București – secția a II-a Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că, în cauză, competența este de ordine privată întrucât cererea are ca obiect pretenții civile reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale iar pârâtul are calitatea de profesionist, nefiind incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ.

S-a constatat că, față de dispozițiile art. 131 C. proc. civ., având în vedere și faptul că pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, competența de soluționare a cauzei aparține instanței sesizate de reclamant.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Instanțele au fost învestite cu o cerere de valoare redusă, întemeiată pe prevederile art. 1.026 C. proc. civ., prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, persoană juridică, la plata contravalorii facturilor emise în temeiul contractului seria x nr. x/01.03.2021 și a penalităților de întârziere prevăzute contractual, între emitentul facturilor de servicii și reclamant intervenind un contract de cesiune de creanțe.

Potrivit art. 1.028 C. proc. civ., instanța competentă să judece o astfel de cerere este judecătoria, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.

Se reține că, față de calitatea pârâtului de persoană juridică, profesionist, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ. referitoare la litigiile cu consumatori.

În cauză este aplicabilă regula generală în materie de competență teritorială, edictată de art. 107 C. proc. civ., care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce privește invocarea excepției de necompetență, se impune a fi distins după cum necompetența este de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competența generală, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat, precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată.

Or, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege evocat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile legii, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

În cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanța sesizată de reclamant nu putea invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, competența acestei instanțe fiind consolidată și câștigată definitiv cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.