ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2024

HOTĂRÂRE

30.05.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă sub nr. x/2020, la 08.12.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. (procuror cu grad de Parchet de tribunal, cu o vechime între 10-15 ani, transferat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman începând cu 1.01.2020, în baza Hotărârii CSM nr. 1092/2019) și I., (numit în calitate de procuror stagiar începând cu 1.01.2020 în baza Hotărârii nr. 1327/19.12.2019 a CSM), toți procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, J., grefier șef la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, K., L., M., N., O., (transferat începând cu data de 1.06.2020 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța în baza Deciziei nr. 39/29.05.2020 a Procurorului General a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași), grefieri în cadrul aceluiași parchet și P., în funcția de conducător auto, respectiv personal conex, au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

i) Recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții, din punct de vede salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Târgu Mureș, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională "Justiție", acest mod al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și publicat prin adresa nr. x/28.02.2018 și de către Curtea de Conturi, dar care nu le-a calculat la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020;

ii) Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017;

iii) Repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma plătită efectiv și cea cuvenită fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și condiții de suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București;

iv) Obligarea pârâților la plata și la alocarea sumelor reprezentând aceste deferențe de la data de 1 ianuarie 2018, respectiv de la data de 1 ianuarie 2020 pentru procuror I. (data numirii acestuia în calitate de procuror stagiar în baza Hotărârii nr. 1327/19.12.2019) și până în prezent, precum și în continuare, pentru viitor și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017;

v) Obligarea pârâților la emiterea de noi ordine de salarizare care să cuprindă și aceste drepturi salariale;

vi) Actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturi salariale, începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților și până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1492/2022/15.06.2022, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în favoarea Tribunalului Galați. A disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. și a dispus constituirea unui nou dosar, cu repartizarea la același complet.

În motivarea dispoziției de declinare, tribunalul a reținut că față de calitatea reclamanților de procurori și grefieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, sesizarea Tribunalului Iași atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în raport cu care Tribunalul Galați este competent să judece litigiul.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la 10.08.2022 sub același număr unic.

La termenul din 08.02.2024, primul termen cu procedura legal îndeplinită în fața Tribunalului Galați, s-a procedat la verificarea competentei și din oficiu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale exclusive.

Prin sentința civilă nr. 115/2024/22.02.2024, Tribunalul Galați – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 131 C. proc. civ. și considerentele deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii, a reținut că Tribunalul Iași a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive la al 4-lea termen de judecată, după ce anterior, la termenele de judecată din 15.09.2021 și 10.11.2021 a constatat că procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită și a dispus diverse măsuri, fără a-și verifica competența și fără a dispune în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, a constatat că Tribunalul Iași, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și puteau pune concluzii, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive, astfel încât aceasta nu putea reveni asupra acestei chestiuni ulterior .

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Invocarea excepției necompetenței teritoriale ulterior acestui moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată definitiv de instanța la care a fost introdusă cererea, prin efectul unei prorogării legale de competență rezultată din interpretarea art. 130 și art. 131 C. proc. civ., o interpretare diferită lipsind de conținut aceste texte legale.

Aceeași concluzie derivă și din statuările Înaltei Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii din decizia 31/2019, în care s-a reținut expres că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

Deși, de principiu, această dezlegare vizează competența materială procesuală a instanțelor, față de dispozițiile art. 130 C. proc. civ., efectele ei se răsfrâng și în planul competenței teritoriale.

În speță, reclamanții au învestit Tribunalul Iași cu un litigiu asimilat proceselor de muncă îndreptat împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

La primul termen de judecată din 28.04.2021, această instanță, în acord cu prevederile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul, cauza fiind amânată în vederea administrării probatoriului.

Chestiunea competenței teritoriale din perspectiva dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. a fost pusă în discuția părților abia la cel de-al treilea termen de judecată, 11.10.2021.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată cu nerespectarea art. 131 alin. (1) rap. la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., neregularitate procedurală ce a determinat consolidarea competenței în favoarea instanței inițial învestite, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din același Cod și a operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

De altfel, se cuvine notat că și în acord cu dispozițiile art. 131 alin. (1) teza finală C. proc. civ., coroborat cu cele ale art. 235 din același Cod, față de caracterul interlocutoriu al încheierii din 28.04.2021, prima instanță sesizată, în lipsa unui cadru legislativ, nu putea reveni asupra problemei competenței teritoriale, de vreme ce această chestiune fusese tranșată definitiv la acest prim termen în sensul confirmării acesteia în favoarea sa.

Distinct de această împrejurare, se remarcă că în cauză nici incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. nu putea fi reținută.

Aceasta, în măsura în care, pe de o parte, la data sesizării instanței inițial învestite, reclamanții își desfășurau activitatea în cadrul unui parchet de pe lângă o instanță inferioară celei care ar fi fost competentă să soluționeze cauza, iar, pe de altă, în proces, în calitate de pârât, nu figura niciuna dintre instanțele la care textul de la art. 127 alin. (2) C. proc. civ. face referire.

Pe cale de consecință, față de natura litigiului, competența trebuie determinată potrivit normelor de drept comun în materia conflictelor de muncă, respectiv conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului și art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabil în temeiul art. 24 C. proc. civ., care prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Cum în momentul inițierii procesului, titularii acțiunii își desfășurau activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, situat în Pașcani, județul Iași, raportat la textele de lege ultim evocate, iar aceștia au optat, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., să învestească instanța în circumscripția căreia se afla locul lor de muncă, instanța supremă constată că Tribunalului Iași îi revine competența să judece cererea reclamanților.

Așa fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) Cod părocedură civilă, competența de soluționare a litigiului urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Iași.