ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1370/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și pe cale de consecință să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 (01.08.2016) și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;

- repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătată la pct. l și indemnizația de încadrare plătită efectiv (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017) de la data nașterii/recunoașterii dreptului (01.08.2016) și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem;

- obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale calculate, începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

La primul termen de judecată, din data de 16.05.2023, Tribunalul Galați a prorogat discutarea competenței instanței pentru următorul termen de judecată.

La al doilea termen de judecată, din data de 14.09.2023, Tribunalul Galați a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanții K. și L..

În dosarul nou format, având numărul 3710/121/2023 cu termen de judecată la data de 14.09.2023, Tribunalului Galați a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepție pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 874 din 15 septembrie 2023 și a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În motivarea soluției sale, Tribunalul Galați, raportându-se la dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și la cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 (în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată - 01.08.2022), a reținut că soluționarea conflictelor de muncă se află în competența tribunalului în a cărui circumscripție se află domiciliul sau reședința sau locul de muncă a reclamantului.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, Tribunalul Galați a constatat că reclamanții K. și L. nu au domiciliul sau reședința în circumscripția teritorială a Tribunalul Galați, iar locul muncii acestora este în municipiul Iași, având funcția de șoferi în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, astfel încât a apreciat că îi revine Tribunalului Iași competența teritorială de soluționarea cauzei.

În opinia instanței, nu se poate reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., prin aplicarea Deciziei nr. 7/2016 a ICCJ, pentru atragerea competenței Tribunalului Galați, ca instanță egală în grad aflată în circumscripția unei curți de apel vecină Curții de Apel Iași, întrucât reclamanții nu au funcția de procuror sau grefieri, iar dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) nu sunt aplicabile când calitatea de pârâta o are parchetul de pe lângă o instanță de judecată.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență, sens în care a dispus suspendarea cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a avut în vedere atât dispozițiile art. 131 și cele ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., cât și Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, reținând că invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

Potrivit celei de-a doua instanțe sesizate, primul termen de judecată nu îl reprezintă termenul acordat după disjungerea cererii formulate de reclamanții K. și L., ci cel acordat înainte de disjungere, în data de 14.09.2023, dată la care Tribunalul Galați a dispus doar disjungerea, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale. Prin urmare, a considerat că cel târziu la termenul de judecată din data de 14.09.2023 prima instanță învestită avea obligația de a invoca excepția necompetenței teritoriale și nu după ce s-a dispus disjungerea și formarea unui nou dosar.

Raportându-se la Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a doua instanță sesizată a considerat că la termenul de judecată din data de 14.09.2023 a operat o consolidare a competenței în favoarea Tribunalului Galați. A mai subliniat că nu se poate considera că primul termen de judecată este cel acordat în dosarul disjuns, întrucât o astfel de interpretare ar însemna o nesocotire a dispozițiilor legale, în contextul în care disjungerea este o măsură ce poate interveni pe tot parcursul judecății.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. de dosar x/2022, instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale, litigiul având caracterul unui conflict individual de muncă.

Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2022, pentru reclamanții care nu au domiciliul sau reședința în circumscripția teritorială a Tribunalului Galați, iar locul muncii acestora este în municipiul Iași, având funcția de șoferi în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în fața primei instanțe sesizate, reclamanții fac parte din personalul conex - șoferi - la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În aceste condiții, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2

1

) al aceluiași articol, aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că nu poate fi determinată competența teritorială nici în temeiul art. 127 alin. (2

1

) din C. proc. civ., întrucât nicio instanță nu are calitate de pârâtă în dosar, ci mai multe unități de parchet.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În ceea ce privește invocarea excepției necompetenței teritoriale, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Galați a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanții K. și L., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023, ocazie cu care, la același termen de judecată, a fost invocată și excepția necompetenței teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ. "(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."

De asemenea, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Aceste dispoziții legale nu pot fi însă interpretate și aplicate decât în corelare cu necesitatea asigurării celorlalte garanții procesuale ale părților, îndeosebi a efectivității principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Astfel, pentru a se putea efectua verificarea competenței, instanța trebuie să se asigure că părțile au posibilitatea de a pune concluzii, problema competenței teritoriale de ordine publică urmând a fi tranșată definitiv înaintea instanței respective printr-o încheiere interlocutorie.

În situația particulară a litigiului pendinte, nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați în cadrul procedurii de verificare a competenței chiar de la primul termen de judecată din 16 mai 2023, urmare a aprecierii de către prima instanță sesizată că sunt necesare lămuriri suplimentare în vederea stabilirii competenței.

Spre deosebire de forma anterioară a art. 131 alin. (2) C. proc. civ. care impunea punerea în discuția părților și verificarea competenței la primul termen la care părțile sunt legal citate, textul, în forma modificată face referire la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii."

Prin urmare, noua reglementare permite ca, în mod excepțional, verificarea competenței și invocarea subsecventă a excepției de necompetență să aibă loc și la termenul imediat următor termenului la care părțile au fost legal citate, dacă s-au ivit alte incidente procedurale, fără a opera sancțiunea decăderii instanței din dreptul de a invoca excepția necompetenței teritoriale de ordine publică, ipoteză care se regăsește în speță.

Este de observat, din această perspectivă, că stabilirea limitei temporale pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică este dată de termenul la care părțile din proces pot pune și concluzii asupra competenței, deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, astfel cum se reține și în considerentele Deciziei nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 133/19.02.2020, cu referire, ca exemplu, la amânarea judecății în temeiul art. 222 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit aceleiași hotărâri de unificare a jurisprudenței menționate anterior, în această situație, instanța sesizată prin declinarea competenței poate să verifice modul în care normele referitoare la condițiile și termenul de invocare a excepției de necompetență au fost respectate, fără a se putea transforma într-o instanță de control judiciar, deci fără a avea de analizat aspectele privind legalitatea și oportunitatea măsurilor procesuale concrete luate pentru respectarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, care au condus la amânarea judecății (paragraful 71).

În acest context, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei a fost invocată în termen de către Tribunalul Galați, termenul stabilit la data de 14.09.2023 având semnificația primului "termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

În raport de considerentele expuse, față de împrejurarea că reclamanții au locul de muncă în județul Iași, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.