ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1440/2023

Ședința publică din data de 13 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 (01.08.2016) și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;

- repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătată la pct. 1 și indemnizația de încadrare plătită efectiv (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017) de la data nașterii/recunoașterii dreptului (01.08.2016) și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;

- obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare;

- actualizarea sumelor cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Reclamanții au precizat că nu solicită valorificarea coeficientului de multiplicare 19% prevăzut de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T., deși există o similitudine între solicitarea lor și solicitările admise ale magistraților care au câștigat coeficientul aplicabil procurorilor D.N.A și D.I.I.C.OT.

În drept, reclamanții au invocat art. 194, art. 95 și art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 și cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 04.06.2018 și Decizia nr. 23 din 26.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale a României, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 9/2017 și Legea cadru nr. 153/2017, art. 1.531 și art. 1.535 din C. civ., precum și dispozițiile art. 166 din Codul Muncii.

În prealabil, reclamanții au arătat că dețin calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Prin sentința civilă nr. 1260 din data de 26.10.2022, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivarea soluției, prima instanță învestită cu soluționarea litigiului dintre părți a reținut că prevederile art. 127 C. proc. civ. nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, întrucât, pe de o parte, reclamanții, deși au calitatea de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, totuși, nu se încadrează în prevederile alin. (1) al articolului 127 C. proc. civ., în condițiile în care cauza de față nu este de competența Judecătoriei Fălticeni și nici a unei instanțe inferioare acestora, ci de competența unei instanțe superioare, respectiv a Tribunalului Suceava.

Pe de altă parte, chiar dacă pârâți în cauză sunt și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, instanța a reținut că acest aspect nu determină competența Tribunalului Mureș din perspectiva art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., întrucât acest text de lege are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în prezenta cauză, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe. Or, dispoziția legală analizată nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Suceava a reținut, în esență, că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și fiind îndeplinită condiția premisă, aceea ca judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, a constatat că operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Mureș, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș.

În acest sens, a făcut referire la considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 ale Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 638/23.07.2018, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

În speță, prin acțiunea formulată, reclamanții, personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalculare, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare.

Așadar, reclamanții au învestit instanța cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Pentru soluționarea acestor litigii, dispozițiile procesuale de drept comun se regăsesc în prevederile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu data cererii de chemare în judecată (18.07.2022).

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte reține că aceste prevederi legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3) aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor din cadrul parchetelor potrivit deciziei RIL nr. 7/2016 (M. Of. nr. 461 din 22 iunie 2016).

Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, în timp ce competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

În soluționarea unui conflict de muncă în care reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2

1

) și (3) din C. proc. civ., așa cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acțiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe judecătorești și nu instanțe de judecată, prevederile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ. fiind de strictă interpretare.

Conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, ceea ce nu este cazul în speță.

În acest caz sunt incidente dispozițiile de drept comun pentru soluționarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Suceava, acest ultim criteriu fiind avut în vedere la stabilirea instanței competente teritorial.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.