ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția I civilă la 18.07.2022, reclamantele A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să recunoască starea de discriminare în care se află în raport cu personalul de specialitate auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și să oblige Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăreia dintre reclamante, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G nr. 27/2006, respectiv 01.08.2016, și în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător, avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006; au solicitat obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la repararea prejudiciului produs până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității arătate prin acțiune și indemnizația de încadrare plătită efectiv, de la data de 01.08.2016 până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare. Au mai solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava la plata diferențelor de drepturi salariale, rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu 01.08.2016 și în continuare până la încetarea condițiilor legale de acordare și actualizarea tuturor acestor sume cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculată de la data scadenței sumelor ce trebuiau achitate reclamantelor, până la plata efectivă a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1514/07.12.2022, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece reclamantele, având calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Suceava sau la o instanță inferioară acestuia; totodată, nu sunt incidente nici prevederile art. 127 alin. (2

) coroborate cu art. 127 alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâții nu sunt instanțe de judecată competente să soluționeze cauza. Prin urmare, a apreciat că instanța competentă teritorial este Tribunalul Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportat la art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Astfel învestit, Tribunalul Suceava, secția I civilă a pronunțat sentința nr. 452/04.04.2023, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și, evocând considerentele deciziei nr. 290/26.04.2018 pronunțată de Curtea Constituțională, a apreciat că Tribunalul Mureș este competent teritorial, fiind una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Suceava, în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamantele.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu asimilat celor de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor și grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

În speță, reclamantele dețin funcția de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, însă, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamante nu este de competența judecătoriei și cum nu există nicio instanță inferioară acesteia, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2

) al aceluiași articol, aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că nu poate fi determinată competența teritorială nici pe temeiul art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., întrucât nicio instanță nu are calitate de pârâtă în dosar, ci mai multe unități de parchet.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamantelor este în județul Suceava, Tribunalul Suceava este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.