ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 943/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 943/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă la 31.08.2022, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să constate starea de discriminare în care se află în raport cu personalul de specialitate auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și să oblige pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăreia dintre reclamante, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G nr. 27/2006, respectiv 01.08.2016, și în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerarea a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006; au solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la repararea prejudiciului produs până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității arătate prin acțiune și indemnizația de încadrare plătită efectiv, de la 01.08.2016 până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare. Au mai solicitat obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea la plata diferențelor de drepturi salariale, rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare, și actualizarea tuturor acestor sume cu indicele de inflație, precum și dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculată de la data scadenței sumelor ce trebuiau achitate reclamantelor, până la plata lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 2027/03.11.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a hotărî astfel, a reținut incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., precum și statuările deciziei nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și a stabilit că reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, astfel încât a apreciat că Tribunalul Galați este competent, potrivit prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., să soluționeze cauza.

Astfel învestit, Tribunalul Galați, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 273/21.03.2023, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică doar în ceea ce privește necompetența instanței vizate de textul legal. Or, reclamantele nu au sesizat Tribunalul Tulcea, față de care ar fi fost incidente aceste dispoziții, nici altă instanță din raza curților de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea, ci o altă instanță, respectiv Tribunalul Dâmbovița, care nu face parte dintre cele vizate de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. În aceste condiții, a apreciat că excepția de necompetență capătă caracter privat, putând fi invocată doar de pârât prin întâmpinare; în speță, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat excepția, solicitând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, iar această excepție trebuia soluționată în limitele precizate de acest pârât. Însă, nefiind incident art. 127 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Galați a considerat că a operat o prorogare de competență în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu asimilat conflictelor de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Normele legale evocate partajează competența de soluționare a unor astfel de litigii între tribunalele de la domiciliile reclamanților și cele în circumscripția cărora aceștia își au locul de muncă; potrivit datelor de la dosar, competența revine Tribunalului Tulcea, pe criteriul domiciliului reclamantelor, nu și pe cel al locului de muncă, întrucât raporturile de muncă ale acestora au încetat, prin pensionare.

Reclamantele, foști grefieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, au învestit Tribunalul Dâmbovița, împrejurare care impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2

), aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În speță, Înalta Curte reține că reclamantele au deținut funcția de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, însă la data învestirii instanței nu mai aveau această calitate, încetându-și activitatea prin pensionare, astfel că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., privind desfășurarea activității la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății sau la un parchet de pe lângă instanța superioară acesteia.

Așa fiind, competența teritorială nu poate să fie determinată în condițiile acestei dispoziții legale.

Totodată, competența nu poate fi determinată nici conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., nicio instanță neavând calitate de parte în dosar, ci mai multe unități de parchet.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 133 pct. 2 și art. 135 C. proc. civ., expunând condițiile conflictului de competență, nu restrâng dreptul instanței de regulator de a identifica instanța competentă și nu exclud desemnarea unei terțe instanțe față de cele aflate în conflict, ca fiind competentă să judece cauza.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele și-au încetat raporturile de muncă prin pensionare și fostul loc de muncă nu mai poate constitui un criteriu pentru stabilirea competenței, va fi avut în vedere domiciliul acestora, situat în municipiul Tulcea; în consecință Tribunalul Tulcea este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.