ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2024

HOTĂRÂRE

31.01.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 191/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă la 18.07.2022, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să constate starea de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și să oblige Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente fiecăruia dintre reclamanți, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2016 și, în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006, repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale invocate anterior, până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată în modalitatea solicitată prin primul capăt de cerere și indemnizația de încadrare plătită efectiv de la 01.08.2016 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, actualizarea sumelor cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculată începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit achitate și până la plata lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1792/12.10.2022, Tribunalul Dâmbovița – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., însă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, întrucât Curtea de Apel Ploiești, în a cărei circumscripție teritorială se află Tribunalul Dâmbovița, nu se învecinează cu Curtea de Apel Constanța, în raza căreia își desfășoară activitatea reclamanții.

Astfel învestit, Tribunalul Galați – secția I Civilă a declinat, prin sentința civilă nr. 271/20.03.2023, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Această instanță a statuat că reclamanții – având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia – nu se încadrează, ratione personae, în domeniul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și nu li se poate recunoaște dreptul de a alege o altă instanță; pe de altă parte, a observat că aceștia nu s-au prevalat de regula instituită la art. 127 alin. (2) din cod și au înregistrat cererea pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 3636/11.12.2023, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a avut în vedere decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 și a apreciat incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., statuând că jurisdicția competentă este Tribunalul Galați, aflat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Galați, învecinată Curții de Apel Constanța, în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea reclamanții.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un litigiu asimilat celor de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 – în vigoare la data sesizării instanțelor, 18.07.2022 –, potrivit cărora conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

Astfel cum rezultă din întâmpinarea formulată de pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în fața primei instanțe sesizate, reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate – grefieri – la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

În aceste condiții, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este de competența judecătoriei și cum nu există nicio instanță inferioară acesteia, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2

) al aceluiași articol, aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Față de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că nu poate fi determinată competența teritorială nici în temeiul art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., întrucât nicio instanță nu are calitate de pârâtă în dosar, ci mai multe unități de parchet.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamanților este în județul Constanța, Tribunalul Constanța este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.