ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 martie 2024
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe aflate în conflict
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 06.07.2020, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor DNA și DIICOT, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,000 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcția deținută sau cu care este asimilată potrivit legii, începând cu data numirii în funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Constanța și în continuare, pentru viitor;
obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățită și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății efective.
obligarea Ministerului de Justiție la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător.
1.2. Prin sentința civilă nr. 2508 din 27 aprilie 2023, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța, în esență, în raport cu art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa nr. 5 la Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., că cererea de chemare în judecată vizează reîncadrarea reclamantei (având calitatea de judecător) și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare.
Hotărârea celei de-a doua instanțe sesizate
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04.08.2023.
Prin sentința civilă nr. 296 din 20 noiembrie 2023, Curtea a admis excepția necompetenței teritoriale, ridicată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.
A reținut instanța dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamanta are domiciliul în județul Bacău.
Hotărârea ultimei instanțe sesizate, care a constatat ivit conflictul negativ de competență
Caza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2023.
Prin sentința nr. 13 din 12 februarie 2024, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
A reținut instanța, în esență, că reclamanta nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduce judecății un act administrativ asimilat, ci pretinde plata/acordarea unor sume de bani, invocând, practic, o pretinsă stare de discriminare față de alți colegi care ar fi avut în perioada de referință drepturi salariale de natura celor solicitate prin cererea introductivă. Capătul al treilea al cererii, având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător, are o natură accesorie primului capăt de cerere, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ.
De asemenea, prin capătul de cerere vizând emiterea ordinului de salarizare nu se solicită analizarea vreunui act administrativ și nici nu se deduce judecății un act administrativ asimilat, reclamanta neinvocând faptul că ar fi adresat vreo solicitare către pârât de emitere a unui ordin de salarizare.
Astfel, obiectul acțiunii este reprezentat de o cerere din cadrul jurisdicției muncii, raportat la art. 1 din Codul muncii.
Curtea, reținând art. 133 pct. 2 teza finală C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului de competență
Analizând conflictul negativ de competență intervenit urmare a declinărilor succesive, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.
Aspectul care a generat conflictul negativ între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
În raport de modalitatea de formulare a acțiunii, obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantei, în calitate de judecător, la obligarea pârâților la emiterea unui ordin de salarizare în raport cu dispozițiile legale invocate.
Potrivit art. 8 alin. (2) din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, "Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți, inspectorilor judiciari și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale personalului de instruire de la Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, directorul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel."
Conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (în vigoare la data învestirii instanței), "Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite."
Totodată, se constată că acțiunea nu privește o situație de fapt particulară privind un raport individual sau colectiv de muncă, ci vizează interpretarea unor norme de lege cu aplicabilitate generală pentru personalul din familia ocupațională (coeficientul de multiplicare fiind un element al salarizării de bază și comun personalului din "Justiție"), instanțele având de dat relevanță deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 care pune în discuție efectele juridice ale unor hotărâri pronunțate în materia salarizării personalului din aceeași familie ocupațională.
Prin urmare, Înalta Curte reține că obiectul cauzei nu îl reprezintă contestarea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, respectiv la emiterea ordinului privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi, aceste pretenții intrând în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.
Calificarea pe care legea o dă actului de stabilire a drepturilor salariale, ca fiind un act administrativ, lasă fără valoare, din perspectiva stabilirii competenței instanței de contencios administrativ, faptul că pretențiile sunt formulate în cadrul raportului juridic de muncă.
În ceea ce privește competența sub aspect material, având în vedere calitatea pârâtului Ministerul Justiției de autoritate publică centrală, devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care "litigiile (…) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", astfel că cererea dedusă judecății este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Deși competența aparține instanței de contencios administrativ, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, legiuitorul prevăzând competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.
În acest context, în ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că reclamanta are domiciliul în județul Bacău și, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.