ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4099/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 30 iunie 2023 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție - prin Președinte, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

I. Obligarea pârâtei să emită ordinele individuale prin care să stabilească indemnizația de încadrare calculată conform dispozițiilor hotărârilor judecătorești definitive, respectiv prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON și la coeficientul de multiplicare 19,00 stabilit în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. a), pct. 13, pentru fiecare titular în parte, de la momentul prevăzut expres în titlurile executorii;

II. Obligarea pârâtei la revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 959/1/12.04.2023, în sensul de a indica în mod expres în cuprinsul art. 1 următoarele 3 aspecte:

a) data de la care se cuvin drepturile salariate neplafonate menționate în grilele din anexele 1-13, respectiv:

- în principal, data stabilită în titlurile executorii deținute de titularii acțiunii de față;

- în subsidiar, data de 01 ianuarie 2018, menționată în titlul grilelor din anexele parte integrantă a Ordinului nr. 959/1/12.04.2023;

- într-un al doilea subsidiar, data de 30 decembrie 2018-3 ani anterior emiterii Ordinului MJ nr. 6245/30 decembrie 2021;

- într-un al treilea subsidiar, data de 12 aprilie 2019 - 3 ani anterior emiterii ordinului anterior contestat

- într-un al patrulea subsidiar, data de 30 decembrie 2021, respectiv aceea a emiterii Ordinului MJ nr. 6245/30 decembrie 2021.

b) faptul că sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile salariale respective toți judecătorii aflați în activitate la data de la care se cuvin indemnizațiile neplafonate, conform precizărilor de la punctul a al acestui capăt de cerere

c) acordarea sporurilor în procent de 45 %, iar, în subsidiar, a celui de 37% acordat prin Decizia Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/16.12.2022.

2.1. Prin sentința nr. 238 din 2 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție - prin Președinte, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1), Cap VIII din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, având în vedere că reclamanții au solicitat emiterea ordinelor de încadrare, respectiv revocarea/modificarea ordinului nr. 959/1/12.04.2023, emis de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederi care stabilesc expres modalitatea de contestare a stabilirii drepturilor salariale și care atrag competența exclusivă a Curții de Apel București în soluționarea cauzei.

2.2. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la 06.02.2024, sub nr. x/2023.

La primul termen de judecată în fața Curții de Apel București din 15.03.2024, instanța a invocat excepția necompetenței sale teritoriale de a soluționa primul capăt de cerere și, prin încheierea din data de 28.03.2023, a disjuns primul capăt de cerere al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea la emiterea ordinelor individuale prin care să se stabilească indemnizația de încadrare calculată conform dispozițiilor hotărârilor judecătorești definitive și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect obligare emitere act administrativ, având aceleași părți în aceleași calități, respectiv dosarul nr. x/2024.

Prin sentința nr. 937 din 24 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect obligarea la emiterea ordinelor individuale prin care să se stabilească indemnizația de încadrare calculată conform dispozițiilor hotărârilor judecătorești definitive, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Curtea de Apel București a reținut că nu îi aparține competența teritorială de soluționare a cauzei, întrucât ambele petite ale cererii de chemare în judecată, introdusă pe rolul Curții de Apel Constanța, respectiv cenzurarea afirmatului refuz nejustificat al pârâtei de emitere a unor acte administrative de recunoașterea a drepturilor salariale suplimentare acordate lor prin hotărâri judecătorești (petitul I al acțiunii) și anularea parțială a unui act administrativ tipic de stabilire a drepturilor salariale - Ordinul ICCJ nr. 959/1/12.04.2023 (petitul II al acțiunii), au caracter principal, sens în care Curtea a apreciat că nu există niciun raport de dependență între acestea.

De asemenea, curtea a reținut că cele două capete de cerere ale acțiunii inițiale sunt întemeiate pe fapte și cauze diferite (refuzul punerii în executarea a unor hotărâri judecătorești, respectiv emiterea unui act de stabilire a drepturilor salariale afirmat nelegal din perspective care excedează dispozițiilor hotărârilor judecătorești a căror executarea se solicită prin capătul I de cerere), așadar competența de soluționarea a acestora se stabilește în mod independent.

În concluzie, Curtea de Apel București a apreciat că dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale magistraților, litigiul fiind de competența Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, instanță în circumscripția căreia reclamanții își au domiciliu.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit urmare a declinărilor succesive, în raport cu hotărârile pronunțate și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține următoarele.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

În ceea ce privește cadrul procesual, se constată că acțiunea inițială formulată de reclamanți cuprinde două petite: obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanților, conținând drepturile salariale suplimentare acordate lor prin hotărâri judecătorești, de la momentul prevăzut expres în titlurile executorii indicate (petitul I) și obligarea pârâtei la revocarea/modificarea parțială a anularea parțială a unui act administrativ tipic de stabilire a drepturilor salariale, respectiv Ordinul nr. 959/1/12.04.2023, emis de președintele ÎCCJ (petitul II).

Curtea de Apel București a disjuns primul petit al cererii de chemare în judecată, dispunând formarea unui nou dosar și s-a declarat necompetentă în a soluționa cauza disjunsă, apreciind că cele două capete de cerere ale acțiunii inițiale sunt întemeiate pe fapte și cauze diferite. Astfel, s-a apreciat că între cele două petite ale cererii de chemare în judecată nu există niciun raport de dependență.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru determinarea instanței competente teritorial să soluționeze prezentul proces prezintă relevanță a se stabili dacă între cele două petite ale acțiunii inițiale formulate de reclamanți există un raport de dependență.

În raport de modalitatea de formulare a acțiunii, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată vizează, în primul petit, obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanților, conținând drepturile salariale suplimentare acordate lor prin hotărâri judecătorești, de la momentul prevăzut expres în titlurile executorii indicate, iar, în petitul II, se solicită revocarea/modificarea parțială a Ordinului nr. 959/1/12.04.2023, emis de președintele ÎCCJ, în sensul de a se indica în mod expres în cuprinsul art. 1, data de la care se cuvin drepturile salariate neplafonate menționate în grilele din anexele 1-13, respectiv, în principal, data stabilită în titlurile executorii deținute de reclamanți (pct. II lit. a) din acțiune).

Din analiza conținutului celor două capete de cerere, contrar celor reținute de Curtea de Apel București, Înalta Curte apreciază că cele două petite ale acțiunii inițiale formulate de reclamanți sunt în interdependență, soluția dată petitului I depinzând de modul în care va fi soluționat petitul II al cererii de chemare în judecată, cu privire la care a apreciat că este competentă.

Legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Instanța învestită cu regulatorul de competență are în vedere că, în principiu, petitul II al acțiunii reclamanților, personal din cadrul familiei ocupaționale "justiție", având ca obiect obligarea pârâtei la revocarea/modificarea parțială a unui act administrativ tipic de stabilire a drepturilor salariale, este de competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit prevederilor legale speciale - art. 7 cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010, respectiv art. 7 Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea nr. 153/2017.

Însă, având în vedere faptul că cele două petite ale acțiunii sunt în strânsă legătură, devin incidente prevederile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora, "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Dacă nu s-ar considera astfel, Curtea de Apel Constanța fie ar proceda la efectuarea unei judecăți proprii, concomitent cu analiza similară și simultană ce ar fi efectuată de Curtea de Apel București, existând chiar posibilitatea pronunțării de soluții contradictorii, fie ar proceda la suspendarea judecății potrivit prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă nu aceasta trebuie să fie finalitatea sesizării instanței de judecată.

Pe cale de consecință, reținând că cele două petite ale acțiunii reclamanților se află în interdependență și raportat la scopul urmărit de reclamanți prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței judecătorești, competența de soluționare a cauzei aparține, în conformitate prevederile legale anterior evocate, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În considerarea argumentelor arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții E., I., F., H., A., B., D., G. și C. și pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție prin Președinte, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.