ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2223/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2024, la data de 20.02.2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța și Tribunalul Tulcea, cu citarea, Consiliului Național pentru Combterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1.recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale sale raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.07.2021 la zi;

2.repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența, salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 01.07.2021 până la zi, și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;

3.obligarea pârâților Curtea de Apel Constanța și Ministerul Justiției la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare prin obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care este îndreptățit și venitul efectiv plătit, pentru perioada 01.07.2021 și pentru viitor,

4.actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenței plătii sumelor ce ar fi trebuit să-i fie achitate (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința civilă nr. 297 din 08.05.2024 Tribunalul Teleorman a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.

În fundamentarea acestei sentințe, în aplicarea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținându-se și Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, s-au arătat, în esență, următoarele considerente:

Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."

Din modul în care sunt redactate și față de importanța pe care legiuitorul o acordă aparenței de imparțialitate a instanțelor, rezultă că prevederile alin. (1) al art. 127 din C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași articol instituie o competență de ordine publică, aplicabilă numai cererilor formulate de către judecători, grefieri, asistenți judiciari, care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece respectiva cerere.

Fiind o normă de competență specială, este de strictă interpretare și se aplică numai personalului instanțelor care își desfășoară efectiv activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza în prima instanță, în apel sau recurs.

Prin urmare, nu se aplică grefierilor din cadrul judecătoriei pentru cauzele care sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul judecătoriei în cauză, cum este cazul reclamantului, în funcția de grefier la Judecătoria Măcin, interpretarea textului normativ respectiv, neputând fi extinsă în afara cadrului legal.

Prezenta cerere a fost înregistrată la Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, astfel că, în cauză sunt incidente prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, rep., cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr. 42/2023, în care se arată:,,(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

Prin urmare, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile de ordine publică cuprinse în art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., rep., care conțin o derogare de la normele de competență teritorială, reglementând o situație excepțională, reclamantul are domiciliul în mun. Tulcea și își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Măcin, în raza teritorială a Tribunalului Tulcea, instanța competentă să se pronunțe asupra acțiunii care face obiectul prezentei cauze.

Pe rolul Tribunalului Tulcea dosarul a fost înregistrat la data de 19 iunie 2024.

Prin sentința civilă nr. 1242/2024 din data de 25 octombrie 2024, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect calcul drepturi salariale, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Constanța, Ministerul Justiției, Tribunalul Tulcea, și citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Tulcea și Tribunalului Teleorman și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență; totodată, a suspendat din oficiu orice altă procedură în cauză.

În fundamentarea acestei sentințe s-a reținut că în discuție sunt regulile de competență teritorială stabilite de art. 127 din C. proc. civ. și că reclamantul este grefier în cadrul Judecătoriei Măcin, judecătorie subordonată ierarhic Tribunalului Tulcea, tribunal care, în litigiul de muncă deschis, a fost chemat în judecată ca pârât.

Reclamantul s-a adresat cu cerere în aceste condiții Tribunalului Teleorman în considerarea calității de parte a angajatorului său care este în același timp și instanța competentă material să soluționeze cauza.

S-a reținut că sunt aplicabile în acest caz prevederile art. 127 alin. (2) coroborat "corespunzător" cu cele ale alin. (2) indice 1 ale art. 127 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, reclamantul a ales să se judece într-un litigiu de muncă, în care pârât este Tribunalul Tulcea, la un alt tribunal dintr-o curte de apel învecinată Curții de Apel Constanța.

Prin urmare, Tribunalul Teleorman era competent teritorial să judece cauza potrivit alegerii realizate de reclamant, astfel că declinarea dispusă încalcă competența dobândită a acestei instanțe.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanșat de către reclamantul A., care are calitatea de grefier în cadrul Judecătorie Măcin; de asemenea, constată că reclamantul s-a adresat Tribunalului Teleorman, împrejurări ce impun verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018.

Potrivit alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Întrucât cauza dedusă judecății nu este de competența judecătoriei la care reclamantul își desfășoară activitatea și nici nu există o instanță inferioară acesteia, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile prevederile legale examinate mai sus.

Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.", iar potrivit alin. (2) indice 1, aceste dispoziții, împreună cu cele ale alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În speță, Tribunalul Tulcea are calitatea de pârât, împrejurare care atrage incidența art. 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., iar utilizarea, în cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., a verbului "poate" relevă că reclamantul este cel care decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a se adresa unei instanțe de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Reclamantul a înțeles să se îndrepte în fața unei asemenea instanțe, și a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Teleorman.

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamantul și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială a Tribunalului Teleorman în soluționarea cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții, față de considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2024.