ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 576/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate dintre noua indemnizație de încadrare calculată prin raportare la coeficientul de multiplicare prevăzut în Anexa I lit. A). punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcției de conducere exercitate și indemnizația actuală de încadrare, pentru perioada aferentă ocupării funcției de conducere și, în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, precum și la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 293/2015, Legea nr. 71/2015, art. 253, art. 266, art. 270, art. 272 și art. 275 Codul muncii, art. 2.517, art. 2.526, art. 1.535 și art. 6 alin. (4) C. civ., precum și prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 614 din 13 decembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Teleorman – secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta, având domiciliul în Pitești, ocupă funcția de judecător și își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Horezu, aflate în circumscripția Curții de Apel Pitești, cu consecința că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

S-a constatat, dimpotrivă, incidența normelor de competență prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora, soluționarea conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, s-a concluzionat că, în raport cu domiciliul reclamantei, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Argeș – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată la 2 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Argeș – secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, față de calitatea Tribunalului Vâlcea de pârât, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., astfel încât Tribunalul Teleorman, reprezentând instanța sesizată de reclamantă, în virtutea dreptului de opțiune oferit de aceste texte de lege și, totodată, a dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., a devenit instanța competentă să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată la 20 decembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub același număr.

Reclamanta, judecător în cadrul Judecătoriei Horezu, ocupând începând cu 15.01.2021 funcția de președinte al acestei instanțe, a învestit Tribunalul Teleorman cu un conflict de muncă, pârât în cauză fiind Tribunalul Vâlcea.

Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ.: "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În cauză, se reține că, acțiunea a fost introdusă împotriva pârâtului Tribunalul Vâlcea, respectiv împotriva instanței căreia i-ar reveni competența soluționării în primă instanță a cererii, prin raportare la locul de muncă al reclamantei.

Ca o consecință, devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă cererea este introdusă împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aceste norme reglementează dreptul de opțiune al părții reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă, aplicând regula generală în materie de competență, fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Or, în caz de competență teritorială alternativă, alegerea instanței competente aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, în toate cazurile de competență alternativă, reclamantul are dreptul să aleagă instanța competentă iar, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea reclamantului nu poate fi cenzurată.

În cauză, se constată că reclamanta și-a manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., sesizând astfel una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Astfel, reclamanta a sesizat Tribunalul Teleorman, aflat în circumscripția Curții de Apel București, aceasta fiind una dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Pitești, din circumscripția căreia face parte și pârâtul Tribunalul Vâlcea.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Teleorman, competența acestei din urmă instanțe de a soluționa acțiunea cu care a fost învestită a fost stabilită în mod definitiv, fiind câștigată cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman – secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, Completul Specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.