ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2023

HOTĂRÂRE

05.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 843/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 29 iulie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se dispună recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și obligarea Curții de Apel București la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 (1 august 2016) și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006; repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătată mai sus și indemnizația de încadrare plătită efectiv; obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu 1 august 2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, și cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 și Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, O.U.G. nr. 20/2016, dispozițiile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 9/2017 și ale Legii cadru nr. 153/2017, invocate în cuprinsul cererii, art. 1531 și art. 1535 C. civ. precum și pe dispozițiile art. 166 Codul muncii.

Prin sentința nr. 1596 din 6 octombrie 2022, Tribunalul Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În esență, Tribunalul Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că, deși scopul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. este de a evita aparența de lipsă de imparțialitate a instanței învestite, prin ipotetica influență pe care partea, respectiv judecător, procuror, grefier etc., care funcționează la parchetul de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei sau de pe lângă o instanță superioară, o poate exercita asupra completului de judecată, acest text de lege nu este aplicabil în cauză întrucât reclamanții funcționau, la data promovării cererii principale, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, autoritate judiciară inferioară instanței competente material, în raport de valoarea obiectului, să judece prezenta cauză. În consecință, instanța a constatat că Tribunalul București, instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâților, este instanța competentă să soluționeze cauza.

Prin sentința civilă nr. 97 din 13 ianuarie 2023, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În esență, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că din adeverințele depuse la dosar rezultă că reclamantele F. și J. sunt angajate în funcția de grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, reclamantul I. este angajat în funcția de șofer în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, iar ceilalți reclamanți dețin funcția de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele F. și J. fiind de competența instanței pe lângă care funcționează parchetul la care își desfășoară activitatea reclamantele. Instanța a constatat că aceste reclamante au procedat în mod corect când au sesizat Tribunalul Gorj, în temeiul art. 127 C. proc. civ., această instanță fiind competentă și în raport de ceilalți reclamanți, în temeiul dispozițiilor art. 59 din același cod și ale art. 269 alin. (1) și (3) din Codul muncii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Tribunalul Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai mulți angajați ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București și ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care dețin funcțiile de grefier și șofer, prin care aceștia au solicitat acordarea unor drepturi salariale.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține instanței de la domiciliul reclamantului. Alin. 3 al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Instanța supremă constată că o parte din reclamanți își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar instanța competentă să soluționeze cauza, determinată în raport de prevederile legislației muncii, ar fi fost Tribunalul București.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a arătat, în considerentele Deciziei nr. 7/2016, că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înțeleasă ca referindu-se și la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1) al aceluiași text de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) din același cod, judecătorul care are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea "va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța la care își desfășoară activitatea.", Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prorogarea de competență operează și în cazul grefierilor.

Față de dispozițiile legale citate mai sus, în mod corect reclamanții au sesizat Tribunalul Gorj, ca instanță de același grad din circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea aceștia.

Întrucât pretențiile formulate de reclamanți sunt similare, având o cauză juridică identică, aceștia expunând aceleași motive de fapt și de drept în justificarea obiectului, în temeiul art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Gorj este competent a soluționa cererea și în raport de reclamanții care nu dețin calitățile expres prevăzute de art. 127 alin. (3) C. proc. civ. sau care nu funționează la instanța competentă a soluționa cauza în primă instanță.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.