ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1697/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă la data de 18 iulie 2022, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV, cu citarea CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanți, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 (01.08.2016) și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006;

- repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în plata diferenței dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătată la pct. l și indemnizația de încadrare plătită efectiv (inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017), de la data nașterii/recunoașterii dreptului (01.08.2016) și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;

- obligarea PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu data de 01.08.2016 și, în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Prin sentința civilă nr. 1513 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în materia competenței teritoriale de soluționare a cauzelor având ca obiect conflicte individuale de muncă, inclusiv salariale, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prezintă un obiect de reglementare mai restrâns (limitat numai la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt, ca persoane încadrate în muncă, judecătorii, asistenții judiciari, procurorii sau grefierii; respectiv la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt instanțele de judecată aflate în raporturi de muncă), față de prevederile de drept comun al muncii, cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 (referitoare la conflictele individuale de muncă, în general).

Prin urmare, prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispozițiile speciale și derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., deoarece reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Brașov (competent teritorial, potrivit dreptului comun al muncii) sau la o instanță inferioară acesteia.

De asemenea, în speță nu pot primi aplicare nici dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (2)

1

, coroborate cu cele ale alin. (2) ale aceluiași articol din C. proc. civ., întrucât pârâții nu sunt instanțe de judecată competente să soluționeze cauza.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor imperative ale art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportate la cele ale art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, este instituită o competență teritorială exclusivă, de ordine publică (potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.).

Prin sentința nr. 768/MAS/2023 din 26 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că art. 269 alin. (2) din Codul muncii prevede că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul.

De asemenea, art. 210 din Legea nr. 62/2010, legea dialogului social, prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În același timp, potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Astfel, rezultă că judecătorul, procurorul, asistenții judiciari și grefierii trebuie să se adreseze de la început uneia dintre instanțele arătate de art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Necompetența, în cazul reglementat de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., este una de ordine publică, acest caracter fiind generat de valoarea ocrotită - asigurarea prestigiului justiției, ea putând fi invocată și de instanță, din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la noțiunea de "instanță la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanța a avut în vedere și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 271/29.01.2015, pronunțată în regulator de competență, în sensul că "legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea".

Ca atare, instanța a arătat că dispozițiile susmenționate au în vedere ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care judecătorul își desfășoară activitatea sau, potrivit modificărilor normei, ipoteza în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței inferioare față de instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile susmenționate se aplică în mod corespunzător și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor de la instanță și unitățile de parchet.

A mai arătat instanța că, prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și, în consecință, a stabilit că:

"Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."

Tribunalul a avut în vedere și decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., instanța constituțională reținând următoarele:

"Prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza și nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia.

În acest context, se reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Prin urmare, puterea judecătorească se circumscrie activității instanțelor judecătorești desfășurate de către judecătorii care alcătuiesc aceste instanțe.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a constatat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât instanța din care face parte cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces. Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46 al deciziei, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu. În aceste condiții, Curtea a reținut că noțiunea de judecător privită stricto sensu din cuprinsul dispozițiilor legale criticate are un caracter restrictiv și nu corespunde cerințelor de imparțialitate obiectivă a instanțelor.

Prin urmare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Și în acest caz, în mod simetric constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. cu privire la conținutul constituțional al normei menționate, Curtea și-a extins controlul, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sub aspectul sensului constituțional al acestuia. Astfel, Curtea a reținut că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a reținut că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Instanța a arătat că un astfel de argument în baza art. 127 alin. (3) C. proc. civ. este aplicabil și în cazul procurorilor din cadrul parchetelor precum și parchetelor, în situația în care au calitatea de parte, așa cum este cazul în speță. Or, cum reclamanții din prezenta cauză sunt personal auxiliar și conex, iar unitățile de parchet figurează ca părți pârâte, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curte de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă conform legii.

În cauză, astfel cum a constatat instanța, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1), art. 21 și art. 3 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a prezentei cauze nu aparține Tribunalului Brașov.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale. Având în vedere cele solicitate în cuprinsul cererii de chemare de judecată, rezultă faptul că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

În cauza dedusă judecății, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, aceste dispoziții legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (…)

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Se reține că Legea nr. 310/2018, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii - 18 iulie 2022, a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea.

Totodată, prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești și că sintagma "se aplică în mod corespunzător", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. trebuie înțeleasă ca referindu-se și la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1) al aceluiași text de lege.

Însă, în speță, reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

În consecință, așa cum s-a arătat în precedent, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora este competentă, instanța de la domiciliul reclamanților sau instanța de la locul de muncă.

Deși reclamanții au introdus acțiunea pe rolul Tribunalului Mureș, niciunul dintre ei nu a făcut dovada că are domiciliul în circumscripția acestui tribunal.

Dat fiind că aceștia au locul de muncă în circumscripția Tribunalului Brașov, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.