ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2024

HOTĂRÂRE

28.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă sub nr. x/2022, la 15.07.2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G.,H., I., J., K., L., M., N. și O. au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună recunoașterea stării de discriminare în care reclamanții se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și, pe cale de consecință, să oblige Curtea de Apel Ploiești la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecărui reclamant, având în vedere funcția deținută, conform prevederilor Legii nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006, 01.08.2016, și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător avut în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale aferente ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., așa cum au fost prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 și la repararea prejudiciului produs prin neaplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, prejudiciu constând în diferența dintre indemnizația de încadrare calculată potrivit modalității de calcul arătată anterior și indemnizația de încadrare plătită efectiv, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, de la data nașterii/recunoașterii dreptului, 01.08.2016 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, prejudiciu creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții; să oblige Tribunalul Prahova la plata în favoarea reclamanților a diferențelor de drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, având în vedere funcția deținută, prin raportare la nivelul indemnizației personalului auxiliar și conex din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., pentru perioada efectiv lucrată, începând cu 01.08.2016 și în continuare, până la încetarea condițiilor legale de acordare, sume ce se vor actualiza cu indicele ratei de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, începând cu data scadenței și până la plata efectivă a acestora.

La termenul din 01.02.2023, tribunalul a disjuns cererea formulată de reclamantul B., în calitate de aprod în cadrul Judecătoriei Mizil, constituindu-se dosarul nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 172/MAS/16.02.2023, pronunțată în dosarul nou format, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că, față calitatea reclamantului de aprod în cadrul Judecătoriei Mizil, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., întrucât acestea se referă numai la situația judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor care își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 28.02.2023, sub același număr unic.

Prin sentința civilă nr. 136/21.02.2024, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov; constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ. și decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638/23.07.2018, a stabilit că, în speță, sunt aplicabile prevederile textului de lege menționat mai sus, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată și în contradictoriu cu Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești. Totodată, a reținut că reclamantul B. a sesizat Tribunalul Brașov, ca instanță aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, datorită calității pârâților, nicidecum în virtutea calității sale de aprod în cadrul unei judecătorii.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

Prin cererea inițială, înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă sub nr. x/2022, din care s-a disjuns cauza privind reclamantul reclamantul B., reclamanții A., B., C., D., E., F., G.,H., I., J., K., L., M., N. și O., în calitate de personal de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Mizil, au învestit Tribunalul Brașov cu un litigiu de muncă, având ca obiect drepturi salariale derivând din raporturile de muncă stabilite cu Judecătoria Mizil, pârâți fiind MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL PRAHOVA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Regula de drept comun în jurisdicția muncii - art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 alin. (2) C. proc. civ. - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul/sediul sau locul de muncă reclamantul, care, în speță, determinată în raport cu locul de muncă al reclamanților, Judecătoria Mizil, ar fi Tribunalul Prahova.

Cu toate acestea, pentru situația particulară a unor litigii legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., că "(1) dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Textul de lege evocat cuprinde norme speciale, derogatorii de la normele de competență teritorială, și reglementează, pe de o parte, un caz de necompetență teritorială a instanței la care ori pe lângă care își desfășoară activitatea judecătorul ori procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, care are calitate de reclamant într-o pricină de competența instanței respective ori a uneia inferioare acesteia, iar, pe de altă parte, la alin. (2), un caz de prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Totodată, alin. (2

) al aceluiași articol stabilește că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În speță, în calitate de pârâți, figurează și Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, instanțe competente să soluționeze pricina.

Prin urmare, dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, alegerea instanței competente aparținând titularului acțiunii, în temeiul art. 116 din același Cod.

Cum reclamantul, împreună cu ceilalți reclamanți, a înțeles să sesizeze Tribunalul Brașov, instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că acesta și-a manifestat opțiunea recunoscută de lege, care, față de textul ultim-enunțat, nu mai putea fi contestată de instanță din oficiu, competența fiind câștigată definitiv de către instanța inițial învestită.

Relevanță pentru pronunțarea regulatorului de competență în favoarea Tribunalului Brașov prezintă și dispozițiile art. 59 C. proc. civ. și ale art. 269 alin. (3) Codul Muncii, în temeiul cărora, în caz de coparticipare procesuală activă, acțiunea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Aceasta întrucât, pretențiile reclamantului din cauza de față sunt similare celor deduse judecății de către ceilalți titulari ai acțiunii și sunt întemeiate pe o cauză juridică identică, iar aceste elemente se circumscriu unui caz de coparticipare procesuală activă.

În acest context, ca efect al formulării acțiunii introductive alături de reclamanții față de care instanța și-a confirmat competența, Înalta Curte constată în privința cererii formulate de reclamantul B. a operat prorogarea legală de competență derivată din prevederile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, în favoarea Tribunalului Brașov.

Pe cale de consecință, măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu era de natură să înlăture competența instanței inițial învestite, aceasta, în virtutea textului de lege ultim-indicat, consolidându-se la momentul învestirii Tribunalului Brașov cu acțiunea comună.

Așa fiind, pentru toate considerentele expuse mai sus, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., precum și ale art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii reclamantului B. în favoarea Tribunalului Brașov.