ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1217/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă la data de 24 mai 2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

(i) recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași;

(ii) revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute de Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizație cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procent legal (în total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% și a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

(iii) uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

(iv) repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;

(v) obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;

(vi) actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să le fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1021 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18 octombrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 127 din 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței civile nr. 127 din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea căii de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanții arată că, deși au formulat un capăt de cerere vizând revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pretenția principală a acțiunii era aceea de recunoaștere a stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, precum și de uniformizare a modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție cu personalul din aceste instanțe. Scopul urmărit prin acțiune este acela de egalizare a salariilor personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lână Tribunalul Iași cu cel al personalului auxiliar de specialitate de la curțile de apel menționate, iar nu revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018.

Arată recurenții-reclamanți că împotriva Deciziei nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au formulat contestație, soluționată prin Hotărârea nr. 4/05.04.2018 a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Împotriva acestei hotărâri s-a formulat plângere în fața instanței de contencios administrativ, înregistrată în fond la data de 03.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. de dosar x/2018, în prezent aflată în stadiul procesual al recursului, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Mai susțin recurenții-reclamanți că acțiunea prin care a fost atacată Decizia nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București anterior prezentei acțiuni adresate Tribunalului Neamț, prin care s-a urmărit doar uniformizarea salariilor. Tribunalul Neamț a declinat, însă, competența de soluționare a acestei acțiuni, iar împotriva încheierii de declinare a competenței nu s-a putut exercita vreo cale de atac, fiind pronunțată fără cale de atac.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a depus întâmpinare, prin care nu a invocat excepții, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Urmare a decesului recurentei-reclamante H., survenit în cursul judecății, prin încheierea din 19 ianuarie 2022 instanța de recurs a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor L. și M., conform certificatului de moștenitor depus la dosarul cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziții se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința recurată, prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins în consecință cererea de chemare în judecată, reținând că reclamanții au solicitat revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar nu a hotărârii organului de conducere al parchetului emisă în soluționarea contestației formulate împotriva acestei decizii, contrar prevederilor art. 7 din Anexa V din Legea nr. 153/2017.

În recurs, reclamanții au susținut că pretenția principală a acțiunii nu este cea de revocare a acestei decizii, ci aceea de constatarea a stării de discriminare și de uniformizare a salariilor la nivelul celor stabilite de alți ordonatori secundari de credite. Pe de altă parte, au arătat că au contestat Decizia nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 4/05.04.2018 au formulat acțiune, ce face obiectul dosarului nr. x/2018, aflat în stadiul procesual al recursului.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, cu consecința menținerii sentinței recurate.

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de modul de configurare a acesteia și de motivele de fapt și de drept expuse în susținerea ei, Înalta Curte constată, contrar susținerilor reclamanților, că pretenția principală este aceea de revocare a Deciziei nr. 826/X/2/2018 din 28.02.2018, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a stabilit drepturile salariale cuvenite, cu începere de la 01.01.2018, personalului auxiliar de specialitate, personalului conex și tehnicienilor criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Deși acțiunea cuprinde, într-adevăr, și două petite prin care se solicită recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții și uniformizarea salarială, aceste pretenții au caracter accesoriu, soarta lor depinzând de soluția pronunțată asupra capătului de cerere principal.

Astfel, petitul referitor la recunoașterea stării de discriminare nu reprezintă o pretenție propriu-zisă, ci un argument în sprijinul nelegalității deciziei contestate, întrucât reclamanții au la dispoziție, potrivit art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, o acțiune în realizare (anularea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale), iar nu una în constatare. Totodată, solicitarea de uniformizare salarială la nivelul altor ordonatori secundari de credite reprezintă o consecință a constatării nelegalității Deciziei nr. 826/X/2/2018 pentru motive de discriminare.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că petitul principal îl reprezintă cererea de revocare a deciziei emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Or, potrivit art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, obiectul al acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă hotărârea organului de conducere prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de stabilire a drepturilor salariale, acest din urmă act neputând face, în mod singular, obiectul contestării în instanță. Mai exact, în speță reclamanții ar fi trebuit să solicite anularea Hotărârii nr. 4/05.04.2018 a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar nu a Deciziei nr. 826/X/2/2018, astfel că soluția primei instanțe, de inadmisibilitate a acțiunii, corespunde dispozițiilor legale incidente.

Cât privește argumentul recurenților-reclamanți în sensul că au formulat contestație administrativă și, ulterior, împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 4/05.04.2018 au formulat acțiune, ce face obiectul dosarului nr. x/2018, Înalta Curte reține că, la data judecării prezentului recurs, acest dosar este definitiv soluționat prin decizia nr. 5726/19.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respins recursul declarat de reclamanți, fiind menținută sentința instanței de fond, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată.

Această împrejurare nu schimbă în vreun fel soluția de inadmisibilitate a acțiunii de față, întrucât, deși reclamanții au formulat contestație administrativă împotriva deciziei de stabilire a drepturilor salariale și apoi au contestat pe cale judiciară, în dosarul nr. x/2018, hotărârea organului de conducere de soluționare a contestației, în prezenta cauză au înțeles să solicite doar revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018, demers considerat inadmisibil, conform considerentelor anterior prezentate. Trebuie subliniat că instanța de fond nu a admis excepția inadmisibilității în prezenta cauză pe motivul neurmării de către reclamanți a procedurii contestației administrative prevăzute de art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, ci pe motivul neatacării hotărârii de soluționare a contestației, în condițiile alin. (2) al aceluiași articol. Ca atare, sunt nerelevante argumentele prin care se invocă respectarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 153/2017 și atacarea actului administrativ emis în această procedură, într-un alt litigiu decât cel de față.

În plus, dacă s-ar considera, așa cum pretind recurenții-reclamanți, că cererea de anulare (revocare) a Deciziei nr. 826/X/2/2018 este admisibilă și în condițiile neatacării exprese a Hotărârii nr. 4/05.04.2018 a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care a fost soluționată contestația administrativă, finele de neprimire rămâne valid întrucât acestei judecăți i se opune autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4439/01.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, menținută prin decizia nr. 5726/19.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții B., F., J., A., E., I., D., L., M., C., G. și K. împotriva sentinței civile nr. 127 din 16 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.