ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5726/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, formulând plângere împotriva Hotărârii nr. 4 din 05.04.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând:

(1) revocarea Deciziei nr. 826/X/2/2018 din data de 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate cu funcții de conducere, personalul auxiliar de specialitate, personalului conex și tehnicianului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 și a modului de calcul aplicat prin Decizia nr. 25/1/A/l din 02.02.2018 a Curții de Apel Bacău și prin Decizia nr. 160 din 06.03.2018 a Curții de Apel București, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex beneficiază de salariul de bază cu aplicarea sporului de 15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, a sporului de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de 5% pentru confidențialitate;

(2) acordarea nediscriminatorie a sporurilor ce revin categoriilor profesionale mai sus menționate (personalului auxiliar de specialitate cu funcții de conducere, personalul auxiliar de specialitate și personal conex) având în vedere că aceste categorii își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 4439 din 01 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respinsă în consecință cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva unor critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că toți angajații din sistemul judiciar au beneficiat de salarii și sporuri la același nivel maxim, legiuitorul realizând uniformizarea salariilor și sporurilor în perioada 01.04.2015 - 01.01.2018, indicând în acest sens prevederile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență nr. 83/2014, art. 1 al 1 și 2 din Ordonanța de urgență nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 99/2016 și Legea nr. 153/2017.

Recurenții arată că beneficiază de sporuri calculate la nivel maxim angajații din cadrul Curții de Apel București, Curții de Apel Bacău și Curții de Apel Ploiești, modul de calcul al drepturilor salariale aplicat de primele două instanțe fiind recunoscut ca fiind cel corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 si agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României. De asemenea, Ministerul Justiției, prin circulara nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018 a recomandat ordonatorilor secundari de credite ca, la stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Referitor la sporurile pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru confidențialitate, afirmă recurenții că nu au fost respectate dispozițiile legale incidente.

Astfel, potrivit art. 5, Capitolul VIII, Secțiunea I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, "Judecătorii de la înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, (...)/asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate (...), personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Or, deși legea stabilește două sporuri (de 25 % și respectiv 5 % din indemnizația brută de încadrare), în anexa deciziei deduse judecății cele două sporuri nu au fost distinct prevăzute, fiind, de fapt, cumulate prin stabilirea unei singure sume sub denumirea de "cuantum spor risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate".

Totodată, deși nu s-a precizat procentul celor două sporuri acordate (și care, cumulate, trebuiau să fie de 30 %), ci doar cuantumul acestora, rezultă că, în realitate, acestea reprezintă 15% din salariul de bază lunar, respectiv din indemnizația lunară de încadrare, deci sub jumătate din drepturile aplicabile personalului din justiție.

Menționează recurenții prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 - CAP. VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției ce stabilesc că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 acordă și un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

În raport de modul de calcul aplicat la unele curți de apel, la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Au susținut recurenții că orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 14 din CEDO potrivit cărora discriminarea înseamnă aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Driha c. României din 21 februarie 2008, cauza Marcks c. Belgiei -1979, etc), fiin încălcate și prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Au invocat, de asemenea, și principiul conform căruia "pentru muncă egală, plată egală", în ceea ce privește aplicarea cuantumului diferențiat al sporurilor.

Or, prin Decizia nr. 826/X/2 din data de 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeași categorie de personal din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, în sensul că, în timp ce pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul curților de apel enumerate au fost stabilite și plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost stabilit un cuantum al sporurilor de 30% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, recurenții precizează că pârâtul are calitate procesuală pasivă, întrucat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a recunoscut în adresa nr. x/2018 că a pus în aplicare grilele de salarizare stabilite de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În final, recurenții invocă în susținerea cererii de actualizare a sumelor solicitate, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014, Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 1535 din C. civ.

Față de considerentele arătate, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimații Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminări nu au depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În acord cu judecătorul fondului cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, Înalta Curte reține că acesta nu se află în vreun raport de serviciu din perspectiva stabilirii și plății drepturilor salariale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași are calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale pentru recurenții reclamanți, iar Decizia atacată prin cererea de chemare în judecată a fost emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, motiv pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție nu are calitate procesuală pasivă în proces, această parte nefiind emitent al actului administrativ unilateral litigios și neavând obligația de a emite respectiva decizie de încadrare salarială, ce revine în competența președintelui curții de apel.

Din această perspectivă, argumentele recurenților nu pot conduce la o soluție contrară cele stabilite de prima instanță.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea deciziei prin care au fost limitate sporurile acordate și obligarea autorității pârâte la emiterea unei noi decizii de salarizare care să dispună calcularea sporurilor în cuantum de 45%, (15% pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate) prevăzute de art. 4 și art. 5 din Cap. VIII al Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, privind personalul plătit din fondurile publice, începând cu data de 01.01.2018, la zi și pentru viitor.

Curtea de Apel București a respins excepțiie invocate și acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiate, reținând că diferențele salariale existente sunt rezultatul aplicării legii, și nu al încălcării acesteia.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar reține că la emiterea deciziei contestate au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2007, recurenții criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire cuantumul sporurilor care nu a fost stabilit în nivelul maxim prevăzut de lege, existând diferențe salariale între angajați, în sensul că, în condițiile în care autoritățile pârâte au înțeles să acorde sporuri în valoare procentuală de 30%, acestea trebuiau să se raporteze la fondul de salarii al ordonatorului de credite și nu la salariul de bază al fiecărui salariat în parte, situație în care s-ar fi beneficiat de un cuantum al sporurilor mai mare, în procent total de 45%. Or, în cauză angajatorul limitează, în mod nelegal, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică la 10%, deși cuantumul acestuia este de 25%.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 și, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creșteri salariale și, particularizat cauzei de față, în privința personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuției întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice și aplicarea dispozițiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, așa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privința salariului de bază cât și în privința sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispozițiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate și aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite și nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, potrivit cărora se impunea acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, prevederile Legii nr. 153/2017 nu conțin o astfel de dispoziție ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor și nu unul fix.

Dispozițiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că "pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevede că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare.

Așadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referință a dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare; un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim și nici posibil, atunci când s-ar depăși limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte apreciază că între dispozițiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 și cele reprezentate de art. 4 și 5 din Anexa V a aceleiași legi nu există un raport de genul celui menționat de recurenții reclamanți ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referință a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaționale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu și, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispozițiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reține că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1 din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaște și excepții, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiași articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4) și 6) și nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziții au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege și nu normele înscrise în anexele aceleiași legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reținut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispozițiile art. 4 și art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 față de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeași lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariați, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret și cu atât mai puțin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor și altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la curțile de apel nominalizate, se constată că nu se poate reține un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, instanța de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pentru că aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată și neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În jurisprudența sa, C.E.D.O. a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hot. din 08.11.2005, pron. în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeași instanță a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei).

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva sentinței civile nr. 4439 din 01 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.