ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5374/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând:

- sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

Prin sentința civilă nr. 5242 din 11 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în privința primelor patru capete de cerere și s-au respins primele patru capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins acțiunea, în rest, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 5242 din 11 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantii au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării pe larg a situației de fapt și a enunțării dispozițiilor art. 38 alin. (3) și (6), art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurentii-reclamanti au arătat, în esență, că atâta vreme cât salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, respectiv aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V la legea-cadru și aplicarea art. 5 din același capitol.

Rezultă indubitabil că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depășesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite și aplicate potrivit dispozițiilor legii-cadru și calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută la art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depășească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte.

Astfel, art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până la 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabilește și un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) și art. 5 din Capitolul VIII din Anexa V din lege, rezultă faptul că sporurile la care este îndreptățit personalul auxiliar de specialitate, potrivit legii-cadru, trebuie calculate și acordate în întregime cumulat la salariul de bază.

S-a mai susținut că prin Decizia nr. 824/X/2 din data de 28.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a dispus că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.

În urma emiterii deciziei, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeași categorie de personal din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Ploiești, în sensul că, în timp ce pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul curților de apel enumerate au fost stabilite și plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost stabilit un cuantum al sporurilor de 30% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizația lunară de încadrare.

În prezent, la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

Astfel, pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a prevăzut prin Decizia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 824/X/2 din data de 28.02.2018 că începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menționată.

Din examinarea anexei, în ceea ce privește grefierii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, rezultă că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase a fost, în mod corect, prevăzut în procent de 15 % din salariul brut lunar de încadrare brută. (Legea 153/2017 art. 4 Capitolul VIII, Secțiunea I, Anexa V, iar în privința sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru confidențialitate nu au fost, însă, respectate dispozițiile legale.

Potrivit Legii nr. 153/2017 art. 7 lit. i) "sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcției salariul de funcție, indemnizația de încadrare, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal".

Modul de calcul al drepturilor salariale aplicat de Curtea de Apel Bacău și, ulterior, de Curtea de Apel București, a fost recunoscut ca fiind cel corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, dar care nu a fost aplicat și la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Astfel, Ministerul Justiției prin circulara nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018 a recomandat ordonatorilor de credite ca, la stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Reclamanții au mai arătat faptul că, în ședința din data de 21 martie 2018, Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești a admis contestațiile formulate de personalul auxiliar de specialitate din subordine, urmând a emite decizii de salarizare conform acestui mod de calcul.

În concluzie, prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale s-au creat situații discriminatorii între reclamanți și personalul auxiliar din cadrul Curții de Apel Ploiești sau Curții de Apel București.

Au mai criticat recurenții-reclamanți admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând faptul că pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a susținut că, în calitate de ordonator secundar de credite a pus în aplicare grilele de salarizare elaborate de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În fine, au mai susținut recurenții că se impune și obligarea la plata diferentei de drepturi salariale, făcând trimitere la Decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei nr. 21/2015 a aceleiași instanțe, care să fie actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzilor legale, pentru asigurarea respectării principiului reparării integrale a prejudiciului.

4.1 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, în esență, a susținut că drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite având la bază prevederile incidente din Legea - cadru nr. 153/2017, aceștia beneficiind de sporul de condiții grele de muncă, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, și a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au calitatea de personal de specialitate, funcționând în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin Decizia nr. 824/28.02.2018 emisă de procurorul general al Curții de Apel Iași au fost stabilite în beneficiul reclamanților drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2018, în aplicarea Legii nr. 153/2017.

Reclamanții au formulat contestație împotriva deciziei, ce a fost respinsă prin hotărârea nr. 4/05.04.2018 a Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În acest context, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, anularea acestor acte administrative și emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași prin care să li se stabilească în mod corect drepturile salariale, prin aplicarea în mod legal a dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu luarea în considerare a îndrumărilor Ministerului Muncii, Ministerului Justiției și a Deciziilor nr. 23/1/A/1 din data de 2.02.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău, nr. 160 din data de 06.03.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău și nr. 106 din data de data de 29.03.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Bacău Ploiești, în sensul stabilirii procentului de 30% pe angajator, nu pe angajat și acordarea nivelului maxim al sporurilor (în total de 45%), plata diferentei de drepturi salariale și obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să aloce fondurile necesare în acest sens.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantii formulând critici cu privire la modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, în interpretarea acestora impunându-se aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, în vederea eliminării discriminării față de aceeași categorie de personal din cadrul altor angalatori, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamanți în fața primei instanțe și pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, Înalta Curte constată că este nefondată criticarea soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

Astfel, amintește Înalta Curte că potrivit art. 36 C. proc. civ., legitimarea procesuală pasivă, condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile, reprezintă identitatea care trebuie să existe între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Totodată conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, parchetele de pe lângă curțile de apel și parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, iar potrivit art. 93 din aceeași lege, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terțiari de credite.

Rezultă, deci, că raporturile de muncă ale reclamanților care activează ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași se stabilesc cu angajatorul, în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin urmare, între pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și subiectul obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății nu există identitate.

În egală măsură, este relevant faptul că în materia contenciosului administrativ tipic legitimarea procesuală pasivă aparține emitentul actului a cărui anulare se solicită, în cauză, acesta fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu este justificată calitatea procesuală pasivă în ceea ce privește Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în privința primelor patru capete de cerere.

În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, instanța de control judiciar reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Potrivit art. 25 din același act normativ "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Reclamantelor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

art. 5- Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

În aceste condiții, reclamantilor nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamantele au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității, cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectând pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Astfel, contrar susținerilor acestora, se observă că textele art. 4 și 5 din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu conferă un drept reclamanților de a primi sporurile în cuantumul maxim al acestora, ci doar o vocație în acest sens, ordonatorul de credite fiind cel care este ținut de obligația de respectare a plafonului maxim, în considerarea căruia are dreptul de a stabili cuantumul fiecărui spor, în parte.

Totodată, sunt neîntemeiate alegațiile recurenților-reclamanți prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor sale salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaților Curții de Apel Bacău, a Curții de Apel București și a Curții de Apel Ploiești, întrucât cele două categorii de angajați (reclamanții și persoanele indicate spre comparație) nu se află în aceeași situație, întrucât sunt supuși deciziei unor ordonatori de credite diferiți, iar un element esențial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcționează personalul salarizat.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (…) c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalității, nu și celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

Înalta Curte mai constată că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamantii nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanti, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., împotriva sentinței nr. 5242 din 11 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.