ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 295 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta D.G.P. în contradictoriu cu pârâtul O.G. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: După data când România a devenit membră a U.E., dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora este reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia. Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică; neîndeplinirea condițiilor de călătorie și lipsa documentelor asupra persoanei neîncadrându-se in aceste cazuri de excepție.

Prin Decizia civilă nr. 123 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de D.G.P. - M.I.R.A. împotriva sentinței primei instanțe, pentru următoarele motive: Pârâtul a fost returnat pentru ședere ilegală pe teritoriul Belgiei. Directiva nr. 2004/38 prevede în art. 27 alin. (2) situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste situații poate fi reținută. Deși măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se înscrie printre situațiile expres și limitativ prevăzute de Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite toate condițiile limitării dreptului prevăzute de art. 2 parag.

3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea cererii, recurentul a arătat următoarele: Legea nr. 248/2005 îndeplinește condițiile cerute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii solicitate, în lumina art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului. Astfel, art. 38 din Legea nr. 248/2005, prevede ca măsuri pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate: returnarea cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastă are încheiat acord de readmisie - care nu poate fi cenzurată, iar persoana prin activitatea desfășurată ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale cu statul respectiv.

După cum susține reclamanta, pârâtul a fost returnat în baza acordului de readmisie, iar acesta a declarat la frontieră că a fost găsit de către poliția belgiană fără documente asupra sa. Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege. Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Contrar susținerilor recurentului, returnarea pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al U.E. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei nr. 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Belgia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme nu s-a dovedit prin ce ar amenința conduita pârâtului una din valorile mai sus menționate. Devenind membră a U.E., România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale U.E. Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva nr. 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat - printr-o direcție a M.A.I.

- și un particular. Având în vedere deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru motivul imputat nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor. Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei nr. 123 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.