ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 295 din 19 martie

2009 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, s-a respins cererea

formulată de reclamanta D.G.P. în contradictoriu cu pârâtul O.G. prin care s-a

solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului în Belgia

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive:

După data când

România a devenit membră a U.E., dreptul la liberă circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei

acestora este reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European

și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii conferă

fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării

acesteia.

Potrivit normelor

comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere

a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică; neîndeplinirea condițiilor de

călătorie și lipsa documentelor asupra persoanei neîncadrându-se in aceste

cazuri de excepție.

Prin Decizia civilă nr.

123 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de D.G.P. - M.I.R.A. împotriva sentinței

primei instanțe, pentru următoarele motive:

Pârâtul a fost

returnat pentru ședere ilegală pe teritoriul Belgiei.

Directiva nr. 2004/38

prevede în art. 27 alin. (2) situațiile de excepție în care se poate dispune

restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau

sănătatea publică, iar din actele dosarului nu rezultă că vreuna din aceste

situații poate fi reținută.

Deși măsura prevăzută

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se înscrie printre situațiile expres

și limitativ prevăzute de Constituție, respectiv apărarea securității naționale

și a ordinii publice, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite toate condițiile

limitării dreptului prevăzute de art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului.

Împotriva deciziei de

apel a formulat cerere de recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În motivarea cererii,

recurentul a arătat următoarele:

Legea nr. 248/2005

îndeplinește condițiile cerute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii

solicitate, în lumina art. 2 parag. 3 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului.

Astfel, art. 38 din

Legea nr. 248/2005, prevede ca măsuri pentru dispunerea măsurii restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în străinătate: returnarea

cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastă are încheiat acord de

readmisie - care nu poate fi cenzurată, iar persoana prin activitatea

desfășurată ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz,

relațiilor bilaterale cu statul respectiv.

După cum susține

reclamanta, pârâtul a fost returnat în baza acordului de readmisie, iar acesta

a declarat la frontieră că a fost găsit de către poliția belgiană fără

documente asupra sa.

Legiuitorul

constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută,

ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor

condiții stabilite de lege.

Or, aceste reguli,

sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în

străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp,

trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea

prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii,

situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Intimatul nu a depus

la dosar întâmpinare.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut

că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea

națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și

că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce

privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este

prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a

constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar

că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Contrar susținerilor

recurentului, returnarea pârâtului nu poate să constituie un temei suficient

pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în

acest stat al U.E.

Deși potrivit art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat

apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă

circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar

contraveni Directivei nr. 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se

poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de

sănătate publică.

Or, în speță, chiar

dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Belgia, luată în

baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la

liberă circulație pe viitor, câtă vreme nu s-a dovedit prin ce ar amenința

conduita pârâtului una din valorile mai sus menționate.

Devenind membră a U.E.,

România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca

ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale U.E.

Or, dreptul la liberă

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a

comunităților europene, precum și prin Directiva nr. 2004/38 a Parlamentului

European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe,

din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat -

printr-o direcție a M.A.I. - și un particular.

Având în vedere

deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru motivul

imputat nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei

ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia;

ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și

proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se

încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de

circulație a persoanelor.

Cum reclamanta nu a

fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii

solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat

și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei

nr. 123 din 20 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2010.