ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3059/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3059/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

Prin sentința civilă nr. 409 din 14

noiembrie 2011, Tribunalul Brașov

a

anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Greco-Catolică

V.J., în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă V.J., admițând excepția

lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei.

În motivarea sentinței, prima instanță

a apreciat că, în aplicarea art. 28 din Decretul nr. 177/1948 - în vigoare până

la abrogarea sa prin art. 51 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea

religioasă și regimul general al cultelor - și art. 17 din același decret,

precum și a dispozițiilor art. 28 și 32 din Decretul nr. 31/1954, pentru

reînființarea Parohiei Greco-Catolice V.J. și, implicit, pentru redobândirea

calității de persoană juridică, trebuiau îndeplinite condițiile prevăzute de

legea cultelor, respectiv înscrierea în registrul special al primăriei, cu

arătarea organelor de conducere și control și cu indicarea numerică a

membrilor.

Această nu a fost îndeplinită, în

condițiile în care, potrivit adreselor din 01 aprilie 2005, din 09 septembrie 2005

și din 21 iunie 2006 emise de Primăria Comunei P., după anul 1990 nu a fost

înregistrată în evidențele acesteia Parohia Greco-Catolică V.J., cu respectarea

prevederilor Legii nr. 177/1948 și altor legi emise după 1989, singura parohie

înregistrată pentru localitatea menționată fiind cea ortodoxă.

De asemenea, din adresa din 14 martie 2000

emisă de Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic F., rezultă că „pentru reactivarea

unei Parohii Greco-Catolice conform normelor în vigoare, este nevoie de 21 membri,

care să semneze un proces-verbal de constituire a Parohiei (de reînființare),

proces-verbal ce trebuie înregistrat la Primăria comunei de care aparține Parohia

nou înființată". Un astfel de proces-verbal nu este înregistrat în evidențele

Primăriei Comunei P. în ceea ce privește satul V.J., astfel cum rezultă din adresa

din 19 octombrie 2010.

Întrucât potrivit art. 8 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor,

sunt persoane juridice și părțile componente ale cultelor, așa cum sunt menționate

în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerințele prevăzute

în acestea, ar fi trebuit îndeplinite cerințele Codului Canoanelor Bisericilor Orientale,

pe baza căruia se organizează și funcționează Biserica Română Unită cu Roma - Greco-Catolică

(recunoscut prin H.G. nr. 1218/2008 - anexa 2), fiind relevante canoanele 276&1,

279, 280 &2, 280&3, 290&1, 515&1, pe care tribunalul le-a citat

în cuprinsul sentinței.

Parohia legitim înființată (de către episcopul

eparhial) este prin dreptul însuși persoană juridică, fiind reprezentată din punct

de vedere juridic de persoana parohului.

Instanța a constatat că nu s-a făcut nici

o dovadă a reînființării Parohiei Greco-Catolice V.J. ulterior anului 1989, când

Cultul Greco-Catolic a fost recunoscut oficial, existența personalității juridice

fiind de altfel motivată prin existența acestei parohii înainte de desființarea

Cultului Greco-Catolic și prin faptul că aceasta nu a fost desființată vreodată,

dat fiind caracterul abuziv al Decretului nr. 358/1948.

Din adeverința din 10 ianuarie 2011 eliberată

de Mitropolia de Alba lulia și F., rezultă că Parohia V.J. din cadrul Vicariatului

de F. este înscrisă în „Statul de Funcții și Personal al Mitropoliei de Alba lulia

și F.-B.". Nu s-a făcut, însă, dovada actului prin care această parohie a fost

înființată după anul 1989, a numărului de credincioși care o compun sau a existenței

unui paroh numit pentru această parohie, a înregistrării sale în evidențele fiscale

(așa cum sunt înregistrate de altfel alte parohii din cadrul Vicariatului F. - adresa

din 11 iulie 2007 a Administrației Finanțelor Publice F.). Recunoașterea Cultului

Greco-Catolic nu reprezintă și redobândirea necondiționată a personalității juridice

a tuturor parohiilor existente anterior desființării, necesar fiind a se îndeplini

condițiile impuse de legiuitor, aspect ce rezultă chiar din adresa din 14

martie 2000 emisă de Protopopiatul Român Unit cu Roma Greco-Catolic F..

Prin decizia nr. 60 din 17 mai 2012, Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale,

a

respins excepția autorității de lucru judecat și apelul declarat de apelanta reclamantă

Parohia Greco-Catolică V.J. împotriva sentinței menționate, confirmându-se legalitatea

și temeinicia considerentelor primei instanțe pe aspectul lipsei capacității de

folosință a reclamantei.

S-a arătat în plus că adeverința din

10 ianuarie 2011 eliberată de Mitropolia Alba Iulia și F. - B. nu face dovada reînființării

Parohiei Greco-Catolice V.J., în condițiile în care nu precizează actul de înființare

după 1989, numărul de credincioși ce compun această parohie și înregistrarea sa

în evidențele fiscale, iar prima instanță a reținut în mod corect că recunoașterea

Cultului Greco-Catolic nu reprezintă și redobândirea automată a personalității juridice

a tuturor parohiilor existente anterior desființării.

Cu privire la excepția autorității de lucru

judecat invocată de intimata Biserica Ortodoxă în legătură cu sentința civilă

nr. 1304 din 18 august 2011 pronunțată de Judecătoria F. în Dosarul nr. 2597/226/2010

și decizia civilă nr. 1654 din 22 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov pronunțată

în Dosarul nr. 2597/226/2010, s-a apreciat că nu este întemeiată, în raport de dispozițiile

art. 166 C. proc. civ. raportat la art. 1201 C. civ., nefiind îndeplinită tripla

identitate de părți, obiect și cauză.

împotriva deciziei menționate, a declarat

recurs, în termen legal, reclamanta,

criticând-o

pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând,

în esență, că Parohia Greco-Catolică V.J. a făcut dovada capacității sale de folosință,

în raport chiar de dispozițiile legale reținute de către instanțele de fond, care

au fost, însă, greșit aplicate.

Astfel, este incident Codul canoanelor

bisericilor orientale pe baza căruia se organizează și funcționează Biserica Română

Unita cu Roma Greco-Catolică (recunoscut prin H.G. nr. 1.218 din 1 octombrie 2008

privind recunoașterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice și a

Codului Canoanelor Bisericilor Orientale - anexa 2), conform art. 8 din Legea

nr. 489/2006, legea cultelor în vigoare.

Pe lângă prevederile citate prin hotărârile

pronunțate în cauză, recurenta a considerat că sunt relevante și canoanele 923 -

(cf 115 § 2) și 925 - (= 120 § 2), potrivit cărora „O totalitate de persoane nu

poate fi constituită ca persoană juridică dacă nu este compusă din cel puțin trei

persoane fizice", respectiv „Dacă supraviețuiește un singur membru al unei

persoane juridice și dacă, conform statutelor, aceasta nu a încetat să existe, exercitarea

tuturor drepturilor acelei persoane juridice îi revin acelui membru".

În acest sens, trebuie menționat că nu

există nici un statut sau Cod canonic Greco-Catolic, care să fi recunoscut sau să

recunoască încetarea existenței cultului greco-catolic.

S-a mai susținut că, în mod greșit, instanța

de apel a făcut aplicarea Decretului nr. 177/1948, care, la data formulării cererii

de chemare în judecată, 16 februarie 2011, era abrogat (la 11 ianuarie 2007, prin

art. 51 din Legea nr. 489/2006). Or, dispozițiile unei legi sunt aplicabile numai

în perioada de valabilitate a acesteia, astfel încât, în mod nelegal, au fost aplicate

dispozițiile vechii legi a cultelor, în loc să aplice legea nouă, în vigoare la

data acțiunii introductive și care nu impune cerințe de înregistrare nici la primărie

și nici la fisc.

Calitatea reclamantei de persoană juridică,

atât în drept, cât și în fapt, este atestată și de adeverința din 10 ianuarie 2011

eliberată de Mitropolia de Alba Iulia și F., din care rezultă că Parohia Greco-Catolică

V.J. din cadrul Vicariatului de F. este înscrisă în „Statul de Funcții și Personal

al Mitropoliei de Alba Iulia și F.-B. a Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică.

Recurenta a mai susținut că prima instanță

și instanța de apel nu au manifestat un rol activ în judecarea obiectivă a cauzei,

atitudine explicabilă prin faptul că judecătorii sunt de credință ortodoxă, care

acționează în sensul neretrocedării bunurilor furate de la Biserica Română Unită

cu Roma Greco-Catolică.

Examinând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat

Menținând soluția primei instanțe de anulare

a cererii de chemare în judecată pentru lipsa capacității procesuale de folosință

a reclamantei, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

ce prevăd condițiile pentru existența reclamantei ca persoană juridică, a căror

îndeplinire nu a fost probată în cauză.

Susținerile recurentei, în sensul că doar

Legea cultelor nr. 489/2006 este relevantă în speță, nu țin cont de principiul tempus

regit actum ce guvernează aplicarea legii în timp, în raport de faptul juridic analizat,

anume înființarea persoanei juridice, care s-ar fi realizat potrivit legii în vigoare

la acel moment.

În aplicarea acestui principiu, reclamanta

ar fi trebuit, așadar, să probeze că a fost înființată ca persoană juridică în conformitate

cu exigențele formale prescrise de legea în vigoare la momentul înființării persoanei

juridice.

Întrucât recunoașterea oficială a Bisericii

Române Unite cu Roma Greco-Catolică) a intervenit prin Decretul-Lege nr. 126/1990,

reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că, după acel moment, Parohia Greco-Catolică

V.J. s-a constituit ca persoană juridică, cu respectarea legii în vigoare.

După cum s-a arătat, în mod corect, prin

ambele hotărâri de fond pronunțate în cauză, până la data adoptării Legii nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, și-a produs efectele

Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, care cuprindea

norme referitoare la personalitatea juridică a părților componente locale ale cultelor

religioase recunoscute, inclusiv parohii.

În acest sens, decretul trimitea la legea

persoanelor juridice, este adevărat, numai în privința numărului legal de membri,

nu și al formalităților de înregistrare sau de înscriere prevăzute de art. 28 din

Decretul nr. 31/1954 (astfel cum au interpretat instanțele de fond în cauză).

Decretul prevedea, totuși, o formalitate

de înscriere a parohiei în registrul special al primăriei, cu arătarea nominală

a organelor de conducere și control și cu indicarea numerică a membrilor care fac

parte din ele (art. 17), formalitate de a cărei îndeplinire legiuitorul lega însăși

existența valabilă a parohiei ca persoană juridică, însă nu a fost probată în cauză.

Drept urmare, pentru perioada 1990-2006,

nu s-a dovedit dobândirea statutului de persoană juridică de către reclamantă.

În ceea ce privește exigențele formale

prevăzute de legile ulterioare anului 2006, se constată că recurenta nu contestă

raționamentul juridic ce a fost conceput prin hotărârea primei instanțe și confirmat

prin decizia recurată, întemeiat pe prevederile art. 8 alin. (2) din Legea cultelor

nr. 489/2006, potrivit cărora „sunt persoane juridice și părțile componente ale

cultelor, așa cum sunt menționate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă

îndeplinesc cerințele prevăzute în acestea."

Pe acest temei, sunt relevante, într-adevăr,

dispozițiile H.G. nr. 1218 din 1 octombrie 2008 privind recunoașterea Codului de

Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice și a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale,

publicată în M. Of. nr. 798/27.11.2008.

Se reține că potrivit Canonului 114 - &

1, constituirea unui ansamblu de persoane (definit în Canonul 115 - & 2) ca

persoană juridică se face prin însăși dispoziția dreptului, fie printr-o concesiune

specială din partea autorității competente, dată printr-un decret.

Doar o parohie înființată în mod legitim

se bucură ipso iure de personalitate juridică (Canonul 515 - & 3), înființare

ce este de competența episcopului diecezan, conform Canonului 515 - & 2.

Este relevant, de asemenea, Canonul în

conformitate cu care „Nici un ansamblu de persoane sau de lucruri care vrea să dobândească

personalitate juridică nu o poate dobândi dacă statutele lui nu au fost aprobate

de către autoritatea competentă".

Prin motivele de recurs, nu se contestă

aplicarea normelor reținute de către instanțele de fond, dar se susține că numărul

minim necesar pentru constituirea unei persoane juridice este de 3 membri, astfel

cum prevede Canonul 923.

Instanța de judecată nu poate face ea însăși

verificări cu privire la îndeplinirea ori neîndeplinirea de către reclamantă a numărului

minim de membri necesar înființării sale ca persoană juridică, această atribuție

revenindu-i autorității competente a dispune constituirea persoanei juridice.

În aplicarea normelor anterior citate,

reclamanta ar fi trebuit să înfățișeze însuși decretul de înființare emis de autoritatea

competentă (episcopul diecezan), pe baza statutului parohiei, aprobat ca atare,

și în urma verificării tuturor condițiilor de înființare, ceea ce nu s-a întâmplat.

În același timp, recurenta face referire

la Canonul potrivit căruia „Dacă supraviețuiește un singur membru al unei persoane

juridice și dacă, conform statutelor, aceasta nu a încetat să existe, exercitarea

tuturor drepturilor acelei persoane juridice îi revin acelui membru".

Această normă nu este relevantă în cauză,

întrucât se referă la modul de exercitare, într-o ipoteză particulară, a drepturilor

unei persoane juridice care nu și-a încetat existența.

Or, premisa de aplicare a acestei norme

nu este îndeplinită, din moment ce Parohia Greco-Catolică V.J. și-a încetat existența

în virtutea Decretului nr. 358/1948, prin care s-a arătat că „în urma revenirii

comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român

și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale

și statutare ale acestui cult (...) încetează de a mai exista".

În aceste condiții, reclamanta ar fi trebuit

să probeze că, începând cu anul 1990, a redevenit persoană juridică, dovadă ce nu

a fost realizată.

Recurenta nu arată în concret în ce constă

lipsa de rol activ a instanțelor de fond în cauză, invocată prin motivele de recurs

și, de altfel, soluția adoptată reflectă neîndeplinirea de către reclamanta însăși

propriilor obligații procesuale legate de dovedirea pretențiilor și apărărilor în

proces, în conformitate cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Or, partea nu se poate prevala de propria

culpă procesuală pentru a pretinde neîndeplinirea de către instanța de judecată

a obligațiilor ce-i revin acesteia în proces, respectiv absența unui rol activ.

Pentru aceste argumente și în temeiul

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Parohia Greco-Catolică V.J. împotriva deciziei nr. 60/Ap din 17 mai

2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31

mai 2013.