ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 295/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 295/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Constată că prin sentința civilă nr. 319 din 28 mai 2007 Tribunalul

Bistrița-Năsăud a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Biserica

Greco-Catolică Bistrița împotriva pârâtelor Parohia Ortodoxă „

Intrarea în Biserică a

Maicii Domnului” Bistrița,

Parohia Ortodoxă „Pogorârea Sfântului Duh” Bistrița,

Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Bistrița și în

consecință, a dispus rectificarea intabulării efectuată în C.F. 424 Bistrița,

sub B 19, și a notării de sub B 23, referitor la imobilul biserică din Piața

Unirii și teren de 1497 mp, înscrise sub A 9, nr. top. 1020/1/1, în sensul

radierii înscrierilor efectuate în favoarea Parohiei Ortodoxe „Intrarea în

Biserică a Maicii Domnului”.

Au fost respinse cererile de rectificare a intabulărilor efectuate sub B

24 și B 25 în favoarea Parohiei Ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” și Parohiei

Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, pentru cota de câte 1/3 parte a

fiecăreia dintre cele două pârâte.

S-a dispus revenirea cotei de 1/3 parte din imobil în favoarea

proprietarului de sub B 10, Biserica Greco-Catolică din Bistrița, și efectuarea

mențiunii laterale „cota de 2/3 părți înscrisă sub B 24 și B 25”.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, ridicată de pârâte, este

neîntemeiată.

Aceasta, întrucât proprietar tabular în C.F. 424 Bistrița, sub B 10,

figurează Comunitatea Bisericii Greco-Catolică Bistrița, înscriere neradiată,

deși, ulterior, s-au efectuat înscrieri prin care dreptul de proprietate s-a

intabulat în favoarea pârâtelor.

Cum se face referire expresă la comunitatea credincioșilor

greco-catolici din unitatea administrativ-teritorială orașul Bistrița, s-a

reținut că sub B 1 și B 10 este înscrisă, ca proprietar, partea componentă

locală a cultului religios greco-catolic care, în sensul art. 28 din Decretul

nr. 177/1948, are personalitate juridică. Proprietarul de sub B 1 nu este

Biserica Greco-Catolică din România, reprezentantul central al acestui cult

religios, ci componenta locală (din Bistrița) a acestui cult.

Acțiunea fiind formulată de componenta locală actuală a cultului

greco-catolic, continuatoarea proprietarului înscris în C.F., s-a concluzionat

că reclamanta are calitate procesuală activă, în sensul art. 34 din

Decretul-lege nr. 115/1938, art. 36 din Legea nr. 7/1996, de a solicita

rectificarea înscrierilor din C.F.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, componenta locală de pe teritoriul

municipiului Bistrița a cultului creștin greco-catolic, denumită fie

Comunitatea Bisericii Greco-Catolice din Bistrița, fie Biserica Greco-Catolică

din Bistrița, era, în anul 1938, titulara dreptului de proprietate asupra mai

multor imobile înscrise în C.F. 424 Bistrița, printre care și biserica din

Piața Unirii și teren, care în urma mai multor dezmembrări are suprafața în

prezent de 1497 mp.

Biserica și terenul sunt evidențiate sub nr. top. 1020/1/1, iar la data

de 14 ianuarie 1971, proprietatea de sub B 10 și B 16 s-a transferat, conform

Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române.

Intabularea s-a efectuat în baza adresei nr. 56/1971 a Parohiei Ortodoxe

Române, apreciindu-se că această intabulare nu justifică ieșirea dreptului de

proprietate din patrimoniul reclamantei întrucât Decretul nr. 358/1948 a avut

caracter abuziv, desființând cultul greco-catolic. Pe de altă parte, la data

intabulării Bisericii Ortodoxe Române nu a existat acordul proprietarului de

C.F. și nici o hotărâre judecătorească (potrivit art. 17 din Decretul-lege nr.

115/1938), astfel încât intabularea nu are la bază un just titlu.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtele.

admiterii în întregime a acțiunii iar în subsidiar, desființarea acesteia cu

trimitere spre soluționare la judecătorie, deoarece cererea formulată are ca

obiect rectificarea cărții funciare.

calității procesuale a reclamantei, în condițiile în care nu există o entitate

cu personalitate juridică în măsură să-și asume drepturi și obligații sub

denumirea cu care apare reclamanta, Biserica Greco-Catolică din Roma.

Din acest punct de vedere, se poate vorbi chiar de lipsa capacității

procesuale de folosință a reclamantei, așa cum este ea definită de art. 5 alin.

(2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece, lipsindu-i personalitatea juridică,

reclamanta nu are nici aptitudinea de a avea drepturi și obligații.

Prin decizia civilă nr. 470/A/2007, Curtea de Apel Cluj a admis apelul

declarat de pârâte și a schimbat sentința, în sensul că a anulat cererea de

chemare în judecată pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

reclamantei. A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că cererea care a

învestit prima instanță și prin care se tinde la clarificarea regimului juridic

al imobilului în litigiu este derivată din prevederile Decretului-lege nr.

126/1990 și atrage competența de primă instanță a tribunalului.

Analizând cu prioritate excepția ce a făcut obiect al criticilor

formulate în apelul declarat de pârâte, referitoare la lipsa capacității

procesuale de folosință a reclamantei, instanța a constatat caracterul

întemeiat al acesteia.

Astfel, s-a reținut că, deși prin Decretul nr. 358/1948 a fost

desființat cultul greco-catolic, Biserica Greco-Catolică și-a continuat

activitatea clandestin, până în decembrie 1989 când, prin Decretul-lege nr. 9

din 31 decembrie 1989, s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 și s-a recunoscut

oficial Biserica Română Unită cu Roma.

Această biserică cuprinde cinci dieceze (eparhii), din care cea de

Alba-Iulia și Făgăraș au rang superior, de Arhidieceză și Mitropolie. Eparhiile

sunt structurate în vicariate, protopopiate și parohii, toate aceste forme de

organizare fiind reglementate în Codul dreptului canonic.

Eparhia Greco-Catolică de Cluj – Gherla, cu sediul în Cluj-Napoca, are

jurisdicție în întreg județul Bistrița-Năsăud și se compune dintr-un vicariat

la Gherla, mai multe protopopiate (din care unul cu sediul în Bistrița) și

peste 100 de parohii cu preoți încadrați.

Regulamentul de organizare și funcționare a Eparhiei Române Unite cu

Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla (depus de reclamantă în apel) cuprinde

dispoziții generale vizând statutul juridic, sediul, teritoriul, apoi

conducerea exercitată prin autoritatea supremă a Pontifului Roman și a

celorlalte organe aparținând Bisericii Catolice, cele specifice ritului grec al

Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla. Este menționată

structura organizatorică centrală a eparhiei și cea teritorială, aceasta din

urmă reprezentată de protopopiat, parohie, filie, administrator parohial și

vicar parohial.

Chiar în conținutul prevederilor de ordin general se afirmă că

activitatea eparhiei este supusă normelor din Codul canonic, iar articolele din

regulament se constituie în trimiteri la dispoziții și paragrafe din Codul

dreptului canonic.

În privința alcătuirii teritoriale s-a constatat că parohia este

persoana juridică, reprezentată prin paroh, iar mai multe parohii formează un

protopopiat.

Or, în raza administrativ-teritorială a municipiului Bistrița există

trei parohii, și anume: Parohiile Române Unite cu Roma Greco-Catolice I și II,

ambele cu sediul în Bistrița, Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică III,

cu sediul în Bistrița, toate aflate sub jurisdicția Protopopiatului Român Unit

cu Roma Greco-Catolic Bistrița, cu sediul în Bistrița (precizări consemnate în

încheierea de ședință din 15 noiembrie 2007, f. 66 dosar).

S-a reținut așadar, că în circumscripția municipiului Bistrița sunt

organizate și funcționează legal trei parohii greco-catolice, toate aparținând

de Protopopiatul Bistrița, structuri înglobate teritoriului pe care își

exercită jurisdicția Eparhia Română Unite cu Roma, Greco-Catolică, de

Cluj-Gherla.

Parohiile, protopopiatul și eparhia sunt persoane juridice, ca părți

componente ale Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, reprezentată prin

Arhiepiscopia de Alba-Iulia și Făgăraș, recunoscute și menționate în propriul

cod canonic.

Față de toate aceste elemente, s-a constatat că acțiunea ce face

obiectul judecății nu a fost intentată de nici una din aceste organizații și

autorități ale cultului greco-catolic, ci de către o entitate intitulată

Biserica Greco-Catolică din Bistrița, cu sediul declarat în Bistrița.

Or, personalitatea juridică, definită ca aptitudinea de a putea fi

titular de drepturi și obligații, se dobândește prin întrunirea cumulativă a

cerințelor inserate în art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954, respectiv:

organizarea de sine stătătoare, patrimoniu distinct, scop determinat și licit,

iar capacitatea procesuală de folosință, în sensul art. 5 și art. 33, nu poate

avea decât o persoană juridică.

Reclamanta Biserica Greco-Catolică din Bistrița este însă o entitate

fără personalitate juridică, nerecunoscută ca formă de organizare și

structurare a Bisericii Greco-Catolice arondată întregului teritoriu

administrativ al municipiului Bistrița. La adresa din Bistrița, se află sediul

legal al Parohiei Greco-Catolică „Intrarea în Biserică a Preasfintei Fecioare

Maria” Bistrița II, persoană juridică, parte componentă distinctă a cultului

greco-catolic.

Împrejurarea că proprietară tabulară, la nivelul anilor 1895 și 1911

este înscrisă Comunitatea Bisericii Greco-Catolice Bistrița, a fost găsită

lipsită de relevanță asupra capacității de folosință a reclamantei, deoarece

continuatoare în drepturi a proprietarei tabulare este persoana legal

constituită ce i-a preluat activul și pasivul, fără a exista condiția

identității de nume. Părțile componente locale ale cultului greco-catolic pe

teritoriul municipiului Bistrița sunt cele trei parohii, arondate

Protopopiatului Bistrița, altele decât reclamanta din proces.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a

susținut caracterul nelegal al soluției sub următoarele aspecte:

- Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 196/1998, „natura juridică a

locașurilor de cult va fi stabilită” ..., ceea ce înseamnă că prin sintagma

„natura juridică” legiuitorul a avut în vedere dreptul de proprietate asupra

locașurilor de cult, care nu mai trebuie să fie cercetat dacă rezultă din

cartea funciară;

- Dobândirea dreptului de proprietate al Bisericii Române Ortodoxe

asupra averii recurentei cu referire la art. 37 din Legea nr. 177/1948 nu poate

fi discutată, deoarece credincioșii nu au trecut de la un cult la altul, ci au

fost trecuți forțat, prin desființarea cultului catolic;

- Decizia este contradictorie și „nesinceră”, deoarece pe de o parte,

susține că reclamanta nu poate sta în proces de sine-stătător, iar pe de altă

parte, apreciază că mandatul dat pentru declanșarea procesului de către

Episcopie se referă la Protopopiat, deși mandatarul nu este protopop ci preot

paroh;

- Modalitatea în care a fost rezolvată chestiunea capacității procesuale

a reclamantei-recurente este de un formalism și meticulozitate excesive, de

natură să adâncească diferențele dintre cele două culte.

Aceasta, întrucât, prin Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică se

înțeleg inclusiv Protopopiatul și parohiile dintr-o localitate, se înțelege

cultul religios respectiv.

Criticile nu au fost încadrate în drept.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat

respingerea recursului întrucât instanța de apel a apreciat corect asupra

lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, care este o

entitate fără personalitate juridică.

Examinând criticile deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte

constată următoarele:

Soluția din apel s-a fundamentat pe lipsa capacității procesuale de

folosință a reclamantei, argumentată de instanță cu referire la cadrul normativ

actual, inclusiv la Regulamentul de organizare și funcționare a Eparhiei Române

Unite cu Roma (și de care s-a prevalat însăși reclamanta).

S-a reținut că, potrivit acestui Regulament este reglementată structura

organizatorică centrală a eparhiei și cea teritorială (reprezentată aceasta din

urmă de protopopiat, parohie, filie, administrator parohial și vicar parohial),

având personalitate juridică la nivel teritorial în primul rând, parohia.

Cum Biserica Greco-Catolică din Bistrița nu este recunoscută ca formă de

organizare și structurare a Bisericii Greco-Catolice pentru întregul teritoriu

administrativ al municipiului Bistrița, s-a concluzionat că este o entitate

fără personalitate juridică, față de dispozițiile art. 26 lit. e) din Decretul

nr. 31/1954 și care astfel, nu justifică nici capacitatea de folosință [așa cum

este ea circumscrisă de dispozițiile art. 5 alin. (2) și art. 33 din Decretul

nr. 31/1954].

Criticile formulate pe calea recursului de către apelanta-reclamantă nu

sunt îndreptate însă împotriva soluției și a argumentelor care au stat la baza

adoptării ei.

Astfel, reclamanta își exprimă nemulțumirea în legătură cu aspecte de

fond ale pricinii, susținând că, reglementând natura juridică a locașurilor de

cult, legiuitorul ar fi avut în vedere dreptul de proprietate asupra acestora,

care în situația recurentei nu mai trebuie cercetat, câtă vreme rezultă din

mențiunile de carte funciară anterioare desființării cultului greco-catolic prin

Decretul nr. 358/1948.

În același sens, se susține preluarea abuzivă a dreptului de

proprietate, aspect care însă, nu a putut face, obiectul judecății în apel,

față de soluția adoptată.

Referindu-se la excepția lipsei capacității procesuale de folosință reținută

de instanță, recurenta arată doar, că este vorba de o soluție formalistă

întrucât prin Biserica Română Unită cu Roma trebuie să se înțeleagă inclusiv

Protopopiatul, parohiile dintr-o localitate, cultul religios respectiv.

Aceasta nu se poate constitui însă, într-o critică de nelegalitate care

să fie supusă cenzurii instanței de recurs, câtă vreme recurenta face o simplă

afirmație, fără să aducă vreun argument în combaterea considerentelor deciziei

din apel.

Astfel, recurenta nu arată pe ce temei legal (de natură să combată

Regulamentul de organizare și funcționare a Eparhiei Române Unite cu Roma,

Greco-Catolică) trebuie ignorate entitățile cu personalitate juridică (parohia,

protopopiatul) și considerat că prin Biserica Greco-Catolică Bistrița s-ar înțelege

deopotrivă și aceste entități.

Neformulând argumente în combaterea celor reținute de instanța de apel,

simplele afirmații nu se pot constitui în critici care să facă posibil

controlul de legalitate.

În mod asemănător, susținându-se caracterul contradictoriu al deciziei

se face trimitere la mandatul de reprezentare care ar fi fost dat de către

Eparhie Protopopiatului, fără ca o asemenea susținere să vină în justificarea

capacității procesuale a recurentei, care a acționat în nume propriu și nu în executarea

unui mandat dat de către Protopopiat.

Rezultă, față de cele arătate anterior, că nemulțumirile formulate pe

calea recursului vizează fie aspecte de fond, care nu au fost cercetate de

instanța de apel, pentru a putea fi criticate în recurs, fie sunt simple

afirmații, care nu se pot constitui în critici de nelegalitate.

Cum în calea extraordinară de atac a recursului, verificarea legalității

hotărârii se poate realiza doar în condițiile strict reglementate de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., fără posibilitatea devoluării fondului,

rezultă că prin modalitatea de exercitare a căii de atac, reclamanta s-a situat

în afara limitelor controlului de legalitate.

Criticile formulate de reclamantă nu au fost încadrate în niciunul din

motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestora nu face posibilă [în condițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.] încadrarea lor de către instanță.

În consecință, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit.

c), art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează să se constate că operează

sancțiunea nulității cererii de recurs formulate fără indicarea motivelor de

nelegalitate astfel cum sunt reglementate de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de

de reclamanta B.R.U.

Greco-Catolică împotriva deciziei nr. 470/A din 20 decembrie 2007 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2009.