ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5579/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5579/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 27 martie 2007,

reclamanta Parohia Greco-Catolică Bucium, prin Vicariatul Roman Unit

Greco-Catolic Făgăraș, a chemat în judecată Parohia Ortodoxă Română Bucium,

solicitând pronunțarea unei sentințe prin care: să se constate nelegalitatea

Decretului nr. 358/1948, de scoatere în afara legii a cultului greco-catolic;

să se constate că prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost în mod expres abrogat

Decretul nr. 358/1948 și s-a recunoscut legitimitatea cultului greco-catolic;

să se constate, pe cale de consecință că, începând cu acea dată, și-au reluat

existența și activitatea legală, și Vicariatul Roman Unit Greco-Catolic Făgăraș

și Parohia Greco-Catolică Bucium; să se constate nelegalitatea și, pe cale de

consecință, nulitatea absolută a încheierii nr. 12/1968 a notariatului de stat

local-cartea funciară-în sensul ilegalei intabulări a proprietăților sale la

Parohia Ortodoxă Română Bucium și, în consecință, să se dispună rectificarea C.F.

nr. 127 Bucium, Șinca Veche nr. top 54.616, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei și reînscrierii dreptului său.

În motivarea cererii de chemare în

judecată, reclamanta a arătat că a dobândit în mod legal, imobilele:

Biserica-lăcaș de cult-situat din Bucium precum și cimitirul din Bucium, toate

înscrise în C.F. nr. 127 Bucium, Șinca Veche nr. top 54.616, că, până la data

de 2 decembrie 1948, Comuna Bisericească Greco-Catolică, proprietara acestor

bunuri imobile, a ființat în mod constituțional și legal, însă de la această

dată, prin Decretul nr. 358/1948 autoritățile bolșevice au dispus samavolnic revenirea

la cultul ortodox român a comunităților locale (parohii) ale cultului

greco-catolic.

În temeiul dispozițiilor art. 13 din

Decretul nr. 177/1948, toate organizațiile statutare ale cultului greco-catolic

și-au încetat existența, toată averea mobilă și imobilă a acestora urmând să

revină statului.

Prin sentința civilă nr. 62 din 6

martie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă, s-a admis în parte cererea de

chemare în judecată și în consecință, s-a constatat nulitatea încheierii de C.F.

nr. 12/1968, s-a dispus rectificarea C.F. nr. 127 Bucium, în sensul radierii

dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei asupra imobilelor Biserică

și cimitir de sub nr. topografice 54, 616 și reînscrierii dreptului de proprietate

al reclamantei asupra acestor imobile.

A fost respins restul pretențiilor

formulate.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că nelegalitatea Decretului nr. 358/1948 nu poate fi

analizată în cadrul prezentului litigiu, actul normativ fiind abrogat expres

prin Decretul nr. 9/1989.

S-a mai reținut că primele trei

petite urmează a fi respinse, întrucât prima solicitare vizează constatarea

unor situații de drept, prin a doua se solicită constatarea unor aspecte

generale pentru justificarea capacității de folosință a reclamantei care au

fost analizate de instanță la momentul soluționării excepției menționate.

În ce privește restul cererilor

formulate, s-a reținut de către tribunal că imobilele înscrise sub nr.

topografic 54, 616 constând în locaș de cult și cimitir au aparținut Eclesiei

Greco-Catolice Bucium.

La data de 26 februarie 1968, în

baza cererii Parohiei Ortodoxe Bucium și în temeiul Decretului nr. 358/1948, a

fost emisă încheierea nr. 12/1968 de către Notariatul de Stat Local Făgăraș -

cartea funciară prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate

asupra imobilelor în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Bucium.

S-a mai reținut că bunurile cultului

greco-catolic ce a fost scos în afara legii, treceau de drept în proprietatea statului

care prin procedura specială instituită de art. 2 din Decretul nr. 177/1948

putea decide asupra transmiterii lor în proprietatea Bisericii Ortodox Române

or, în speță, parcurgerea acestei proceduri speciale nu a fost făcută, radierea

dreptului de proprietate al reclamantei din evidențele de C.F. realizându-se în

baza unei simple cereri formulate de Parohia Ortodoxă Bucium, inaptă din punct

de vedere juridic de a realiza transferul dreptului de proprietate. Simpla

cerere întemeiată pe prevederile Decretului nr. 358/1948, nu putea sta la baza

intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra bunurilor imobile în

litigiu, în lipsa hotărârii comisiei interministeriale prevăzute de art. 2 din

decret și atâta timp cât cele cuprinse în conținutul său nu au fost consfințite

printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile reglementate de art.

37 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul juridic al cultelor religioase.

Împotriva sentinței civile nr. 62/S

din 07 martie 2008 a Tribunalului Brașov a declarat apel Parohia Ortodoxă

Română Bucium, care a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:

- Fără a avea temei legal și nici

suport probatoriu pentru a radia înscrierea pârâtei din cartea funciară,

instanța a fost în eroare atât în ce privește stabilirea stării de fapt cât și

în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr.

115/1938, precum și a dispozițiilor Legii nr. 126/1990 privind unele măsuri

referitoare la biserica greco-catolică;

- Instanța de fond a minimalizat voința

comunității, reținând ca temei refuzul preotului paroh ortodox de a se întruni

în comisie, aspect neesențial întrucât parohul nu este reprezentant al cultului

potrivit statutului și codului canonic al Bisericii Ortodoxe Român;

- Vicariatul român unit

greco-catolic Făgăraș cât și Parohia greco-catolică Bucium cu sediul în satul

Bucium și-au încetat existența în anul 1948 potrivit art. 1 din Decretul nr. 358

din 02 decembrie 1948, iar reclamanta nu a produs nicio dovadă că Vicariatul și

Parohia și-au redobândit capacitatea de folosință așa cum dispune art. 28 din

Decretul nr. 31/1954;

- Era necesară o hotărâre

judecătorească prin care să se constate că reclamanta este aceeași persoană

juridică cu parohia desființată, astfel încât a fost reiterată excepția lipsei capacității

de folosință a Vicariatului și a Parohiei, aceste entități neavând calitatea de

a sta în judecată;

- Pe fondul pricinii, cum primele

trei petite formulate de reclamantă au fost respinse, acțiunea în rectificare

de C.F. este o acțiune accesorie grefată pe acțiunea principală care rămâne

fără suport juridic;

- În ce privește înscrierea dreptului

de proprietate al apelantei în cartea funciară, aceasta s-a efectuat în baza

legii, cu respectarea procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938, iar abrogarea

Decretului nr. 358/1948 nu poate avea consecințele pretinse de către

reclamantă, întrucât prin abrogare, singurul său efect este că nu se mai aplică

pentru viitor, dar rămân valabile efectele juridice produse până la acel moment,

în aplicarea principiului neretroactivității legii civile conform art. 1 C.

civ.;

Învestită cu soluționarea apelului,

ca urmare a strămutării judecății cauzei (încheierea nr. 5032 din 29 aprilie 2009

a Î.C.C.J.), Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia civilă nr. 176 din 28

octombrie 2009, prin care a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în

sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, în mod prioritar, sub aspectul excepțiilor vizând lipsa

capacității procesuale de folosință a reclamantei și a calității de

reprezentant a Vicariatului, reiterate în calea de atac, că acestea au fost

rezolvate de prima instanță conform încheierii din 10 octombrie 2007, încheiere

care nu a făcut obiectul apelului și ca atare, nu mai pot fi luate în examinare

(față de abrogarea, prin Legea nr. 219/2005, a dispozițiilor alin. (3) al art.

282 C. proc. civ., conform cărora apelul declarat împotriva hotărârii se

socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare).

Pe fondul litigiului, criticile au

fost găsite întemeiate, reținându-se că tribunalul a admis doar în parte

cererea de chemare în judecată, apreciind, potrivit considerentelor sentinței,

că primele trei capete de cerere trebuie respinse.

Or, acțiunea de nulitate a

încheierii de C.F. și de rectificare a acesteia în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei (cea care a făcut obiectul soluției de admitere) este o

acțiune cu un caracter subsidiar, grefată pe o acțiune de fond – fie pe o

acțiune în nulitate sau în anularea actului pe temeiul căruia s-a dispus

intabularea, fie pe orice altă acțiune principală prin care s-a constatat

nevalabilitatea înscrierii sau a titlului în temeiul căruia s-a săvârșit

înscrierea.

Cât timp în cauză prima instanță a

respins capetele de acțiune referitoare la nevalabilitatea Decretului nr.

358/1948, în temeiul căruia s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei, rezultă

că nu se putea constata nulitatea încheierii de C.F. și nici rectificarea

acesteia.

Acțiunea în rectificare de C.F. (nr.

127 Bucium) nu putea fi soluționată de instanță pe alte considerente decât cele

invocate în acțiunea cu care a fost învestită prin cererea de chemare în

judecată.

Cum unul din motivele de apel l-a

constituit modul de soluționare a capetelor de cerere formulate, instanța de

apel a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii prin prisma acestui motiv

de apel prioritar, reținând că într-adevăr, acțiunea de nulitate a cărții

funciare și de rectificare a acesteia are un caracter subsidiar iar prima

instanță nu putea să admită această acțiune pentru alte considerente.

Considerentele primei instanțe

referitoare la parcurgerea sau nu a procedurii instituite în art. 2 din

Decretul nr. 358/1948, trecerea sau nu a credincioșilor greco-catolici la

cultul ortodox sunt chestiuni de fapt pe care prima instanță putea să le

analizeze în cererea vizând nevalabilitatea înscrierii sau titlul în temeiul

căruia s-a săvârșit înscrierea.

Existând numai apelul formulat de

Parohia Ortodoxă Română Bucium față de principiul „

non reformatio in peius

”

consacrat de art. 296 teza II C. proc. civ., instanța de apel s-a limitat

astfel la examinarea cauzei numai în limitele învestirii deduse din criticile

pârâtei.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă, care a susținut următoarele aspecte vizând nelegalitatea

soluției:

- Intabularea dreptului de

proprietate al intimatei-pârâte în C.F. s-a făcut în mod ilegal, fără a se

respecta procedura prevăzută de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, în

vigoare la acest moment.

Astfel, intimata-pârâtă nu a produs

vreo dovadă din care să rezulte existența unui acord între cultul greco-catolic

și cel ortodox, în vederea constituirii dreptului de proprietate în favoarea

Parohiei Ortodoxe;

- În mod greșit instanța de apel a

calificat acțiunea în rectificarea cărții funciare ca având caracter subsidiar

pentru că în realitate, această rectificare constituia unicul scop al acțiunii

promovate, soluție impusă și de dispozițiile Legii nr. 7/1996 (art. 22, art. 35,

art. 36 și art. 37);

- Niciunul din motivele de apel nu

se referea la aspectul pentru care instanța a admis calea de atac (respectiv,

caracterul subsidiar al acțiunii în rectificare).

Aceasta înseamnă că instanța a luat

în considerare și a analizat un motiv neformulat de niciuna dintre părțile

litigante.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul

următoarelor considerente:

- Aspectul dedus judecății în

legătură cu nelegalitatea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei în

cartea funciară nu poate constitui obiect de analiză în recurs, față de

împrejurarea că soluția asupra acestei pretenții s-a definitivat conform hotărârii

de primă instanță, neatacată cu apel de către reclamantă.

Astfel, pe acest aspect tribunalul a

constatat că nelegalitatea Decretului nr. 358/1948 – titlul în baza căruia s-a

intabulat dreptul pârâtei – nu poate fi analizată întrucât excepția de nelegalitate

a unui act normativ poate viza doar acele dispoziții legale în vigoare la data

sesizării instanței, or, actul normativ menționat a fost abrogat în mod expres

prin Decretului nr. 9/1989.

Pe aceste considerente, capătul de

cerere vizând constatarea nelegalității titlului în baza căruia s-a pronunțat

încheierea nr. 12/1968 de intabulare în cartea funciară, în favoarea pârâtei, a

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a fost respins ca

neîntemeiat.

Neexercitând calea de atac a

apelului împotriva sentinței, reclamanta a lăsat să se definitiveze, în sensul

menționat, soluția asupra primului capăt de cerere.

Nu s-ar fi putut susține lipsa de

interes în promovarea apelului (întrucât reclamanta obținuse satisfacție în

primă instanță, prin admiterea cererii în rectificare tabulară), în condițiile

în care sentința fusese atacată de către partea adversă, care tindea la o

schimbare în tot a hotărârii.

Or, pentru asemenea ipoteze, partea

are la îndemână instituția apelului incident, reglementată de art. 293 C. proc.

civ. (conform căruia „intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului

de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere

proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe”).

Așadar, nemulțumită de soluția

tribunalului, care a reținut că nu poate aprecia asupra nevalabilității

titlului și intabulării proprietății pârâtei, reclamanta putea să exercite

apelul incident pentru a repune în discuție, în calea devolutivă a apelului,

soluția pe acest aspect.

Cum nu s-a conformat dispozițiilor

procedurale menționate, criticile deduse judecății direct în faza recursului

sunt formulate

omisso medio

(cu nerespectarea ierarhiei căilor de atac)

și ca atare, nu pot fi primite.

- Susținerea recurentei conform

căreia este greșită calificarea dată de către instanța de apel acțiunii în

rectificare de C.F. ca fiind una subsidiară, nu poate fi primită.

Astfel, cererea prin care se tinde

la rectificarea situației de C.F. și punerea de acord a acesteia cu situația

prezentă a imobilului vine să protejeze un drept subiectiv derivat din

încălcarea dreptului real pretins de către parte, prin înscrierea săvârșită în

cartea funciară în favoarea altei persoane.

Potrivit susținerilor reclamantei,

această nevalabilitate a înscrierii provenea din nevalabilitatea titlului

pârâtei, ceea ce însemna ca în prealabil să se verifice jurisdicțional acest

aspect.

Conform considerentelor arătate

anterior, prin neatacarea sentinței tribunalului, asemenea analiză nu s-a mai

putut realiza în faza apelului.

În aceste condiții, anularea

încheierii de C.F. și rectificarea acesteia prin înscrierea dreptului în

favoarea reclamantei a rămas fără suport.

- Este nefondată și susținerea

recurentei conform căreia, prin motivele de apel nu s-ar fi invocat caracterul

subsidiar al acțiunii în rectificare și astfel, instanța ar fi judecat în afara

limitelor învestirii.

În realitate, această critică a fost

dedusă judecății, pârâta-apelantă arătând expres, în dezvoltarea motivelor sale

că, „respingându-se primele trei petite, în mod necesar se impunea a fi

respinse și celelalte”, reclamanta însăși precizând că „atât nulitatea, cât și

rectificarea cărții funciare sunt urmarea directă și inevitabilă a primelor

trei petite”.

În susținerea aceleiași critici din

apel s-a arătat că „acțiunea în rectificare de C.F. este o acțiune accesorie

grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic” (fila 14,

dosar apel).

Așadar, contrar afirmației

recurentei-reclamante, instanța de apel nu a examinat „un motiv neformulat”, ci

s-a pronunțat în limitele devoluțiunii determinate prin criticile formulate de

către pârâtă.

Pentru considerentele arătate, toate

aspectele de nelegalitate pretinse a fi fost săvârșite în judecata apelului au

fost găsite nefondate, recursul urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Reclamanta Parohia Greco Catolică Bucium împotriva deciziei nr.167

din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2010.