ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5579/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 27 martie 2007, reclamanta Parohia Greco-Catolică Bucium, prin Vicariatul Roman Unit Greco-Catolic Făgăraș, a chemat în judecată Parohia Ortodoxă Română Bucium, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care: să se constate nelegalitatea Decretului nr. 358/1948, de scoatere în afara legii a cultului greco-catolic; să se constate că prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost în mod expres abrogat Decretul nr. 358/1948 și s-a recunoscut legitimitatea cultului greco-catolic; să se constate, pe cale de consecință că, începând cu acea dată, și-au reluat existența și activitatea legală, și Vicariatul Roman Unit Greco-Catolic Făgăraș și Parohia Greco-Catolică Bucium; să se constate nelegalitatea și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a încheierii nr. 12/1968 a notariatului de stat local-cartea funciară-în sensul ilegalei intabulări a proprietăților sale la Parohia Ortodoxă Română Bucium și, în consecință, să se dispună rectificarea C.F.

nr. 127 Bucium, Șinca Veche nr. top 54.616, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și reînscrierii dreptului său. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a dobândit în mod legal, imobilele: Biserica-lăcaș de cult-situat din Bucium precum și cimitirul din Bucium, toate înscrise în C.F. nr. 127 Bucium, Șinca Veche nr. top 54.616, că, până la data de 2 decembrie 1948, Comuna Bisericească Greco-Catolică, proprietara acestor bunuri imobile, a ființat în mod constituțional și legal, însă de la această dată, prin Decretul nr. 358/1948 autoritățile bolșevice au dispus samavolnic revenirea la cultul ortodox român a comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic.

În temeiul dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 177/1948, toate organizațiile statutare ale cultului greco-catolic și-au încetat existența, toată averea mobilă și imobilă a acestora urmând să revină statului. Prin sentința civilă nr. 62 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată și în consecință, s-a constatat nulitatea încheierii de C.F. nr. 12/1968, s-a dispus rectificarea C.F. nr. 127 Bucium, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei asupra imobilelor Biserică și cimitir de sub nr. topografice 54, 616 și reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile. A fost respins restul pretențiilor formulate.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că nelegalitatea Decretului nr. 358/1948 nu poate fi analizată în cadrul prezentului litigiu, actul normativ fiind abrogat expres prin Decretul nr. 9/1989. S-a mai reținut că primele trei petite urmează a fi respinse, întrucât prima solicitare vizează constatarea unor situații de drept, prin a doua se solicită constatarea unor aspecte generale pentru justificarea capacității de folosință a reclamantei care au fost analizate de instanță la momentul soluționării excepției menționate. În ce privește restul cererilor formulate, s-a reținut de către tribunal că imobilele înscrise sub nr. topografic 54, 616 constând în locaș de cult și cimitir au aparținut Eclesiei Greco-Catolice Bucium.

La data de 26 februarie 1968, în baza cererii Parohiei Ortodoxe Bucium și în temeiul Decretului nr. 358/1948, a fost emisă încheierea nr. 12/1968 de către Notariatul de Stat Local Făgăraș - cartea funciară prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Bucium. S-a mai reținut că bunurile cultului greco-catolic ce a fost scos în afara legii, treceau de drept în proprietatea statului care prin procedura specială instituită de art. 2 din Decretul nr. 177/1948 putea decide asupra transmiterii lor în proprietatea Bisericii Ortodox Române or, în speță, parcurgerea acestei proceduri speciale nu a fost făcută, radierea dreptului de proprietate al reclamantei din evidențele de C.F.

realizându-se în baza unei simple cereri formulate de Parohia Ortodoxă Bucium, inaptă din punct de vedere juridic de a realiza transferul dreptului de proprietate. Simpla cerere întemeiată pe prevederile Decretului nr. 358/1948, nu putea sta la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra bunurilor imobile în litigiu, în lipsa hotărârii comisiei interministeriale prevăzute de art. 2 din decret și atâta timp cât cele cuprinse în conținutul său nu au fost consfințite printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile reglementate de art. 37 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul juridic al cultelor religioase.

Împotriva sentinței civile nr. 62/S din 07 martie 2008 a Tribunalului Brașov a declarat apel Parohia Ortodoxă Română Bucium, care a criticat hotărârea sub următoarele aspecte: - Fără a avea temei legal și nici suport probatoriu pentru a radia înscrierea pârâtei din cartea funciară, instanța a fost în eroare atât în ce privește stabilirea stării de fapt cât și în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și a dispozițiilor Legii nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la biserica greco-catolică; - Instanța de fond a minimalizat voința comunității, reținând ca temei refuzul preotului paroh ortodox de a se întruni în comisie, aspect neesențial întrucât parohul nu este reprezentant al cultului potrivit statutului și codului canonic al Bisericii Ortodoxe Român; - Vicariatul român unit greco-catolic Făgăraș cât și Parohia greco-catolică Bucium cu sediul în satul Bucium și-au încetat existența în anul 1948 potrivit art. 1 din Decretul nr. 358 din 02 decembrie 1948, iar reclamanta nu a produs nicio dovadă că Vicariatul și Parohia și-au redobândit capacitatea de folosință așa cum dispune art. 28 din Decretul nr. 31/1954; - Era necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate că reclamanta este aceeași persoană juridică cu parohia desființată,

astfel încât a fost reiterată excepția lipsei capacității de folosință a Vicariatului și a Parohiei, aceste entități neavând calitatea de a sta în judecată; - Pe fondul pricinii, cum primele trei petite formulate de reclamantă au fost respinse, acțiunea în rectificare de C.F.

este o acțiune accesorie grefată pe acțiunea principală care rămâne fără suport juridic; - În ce privește înscrierea dreptului de proprietate al apelantei în cartea funciară, aceasta s-a efectuat în baza legii, cu respectarea procedurii prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938, iar abrogarea Decretului nr. 358/1948 nu poate avea consecințele pretinse de către reclamantă, întrucât prin abrogare, singurul său efect este că nu se mai aplică pentru viitor, dar rămân valabile efectele juridice produse până la acel moment, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile conform art. 1 C. civ.; Învestită cu soluționarea apelului, ca urmare a strămutării judecății cauzei (încheierea nr. 5032 din 29 aprilie 2009 a Î.C.C.J.), Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia civilă nr. 176 din 28 octombrie 2009, prin care a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în mod prioritar, sub aspectul excepțiilor vizând lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei și a calității de reprezentant a Vicariatului, reiterate în calea de atac, că acestea au fost rezolvate de prima instanță conform încheierii din 10 octombrie 2007, încheiere care nu a făcut obiectul apelului și ca atare, nu mai pot fi luate în examinare (față de abrogarea, prin Legea nr. 219/2005, a dispozițiilor alin. (3) al art. 282 C. proc. civ., conform cărora apelul declarat împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare). Pe fondul litigiului, criticile au fost găsite întemeiate, reținându-se că tribunalul a admis doar în parte cererea de chemare în judecată, apreciind, potrivit considerentelor sentinței, că primele trei capete de cerere trebuie respinse.

Or, acțiunea de nulitate a încheierii de C.F. și de rectificare a acesteia în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei (cea care a făcut obiectul soluției de admitere) este o acțiune cu un caracter subsidiar, grefată pe o acțiune de fond – fie pe o acțiune în nulitate sau în anularea actului pe temeiul căruia s-a dispus intabularea, fie pe orice altă acțiune principală prin care s-a constatat nevalabilitatea înscrierii sau a titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea. Cât timp în cauză prima instanță a respins capetele de acțiune referitoare la nevalabilitatea Decretului nr. 358/1948, în temeiul căruia s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei, rezultă că nu se putea constata nulitatea încheierii de C.F.

și nici rectificarea acesteia. Acțiunea în rectificare de C.F. (nr. 127 Bucium) nu putea fi soluționată de instanță pe alte considerente decât cele invocate în acțiunea cu care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată. Cum unul din motivele de apel l-a constituit modul de soluționare a capetelor de cerere formulate, instanța de apel a examinat legalitatea și temeinicia hotărârii prin prisma acestui motiv de apel prioritar, reținând că într-adevăr, acțiunea de nulitate a cărții funciare și de rectificare a acesteia are un caracter subsidiar iar prima instanță nu putea să admită această acțiune pentru alte considerente.

Considerentele primei instanțe referitoare la parcurgerea sau nu a procedurii instituite în art. 2 din Decretul nr. 358/1948, trecerea sau nu a credincioșilor greco-catolici la cultul ortodox sunt chestiuni de fapt pe care prima instanță putea să le analizeze în cererea vizând nevalabilitatea înscrierii sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea. Existând numai apelul formulat de Parohia Ortodoxă Română Bucium față de principiul „ non reformatio in peius ” consacrat de art. 296 teza II C. proc. civ., instanța de apel s-a limitat astfel la examinarea cauzei numai în limitele învestirii deduse din criticile pârâtei. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a susținut următoarele aspecte vizând nelegalitatea soluției: - Intabularea dreptului de proprietate al intimatei-pârâte în C.F.

s-a făcut în mod ilegal, fără a se respecta procedura prevăzută de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la acest moment. Astfel, intimata-pârâtă nu a produs vreo dovadă din care să rezulte existența unui acord între cultul greco-catolic și cel ortodox, în vederea constituirii dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe; - În mod greșit instanța de apel a calificat acțiunea în rectificarea cărții funciare ca având caracter subsidiar pentru că în realitate, această rectificare constituia unicul scop al acțiunii promovate, soluție impusă și de dispozițiile Legii nr. 7/1996 (art. 22, art. 35, art. 36 și art. 37); - Niciunul din motivele de apel nu se referea la aspectul pentru care instanța a admis calea de atac (respectiv, caracterul subsidiar al acțiunii în rectificare).

Aceasta înseamnă că instanța a luat în considerare și a analizat un motiv neformulat de niciuna dintre părțile litigante. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Aspectul dedus judecății în legătură cu nelegalitatea intabulării dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară nu poate constitui obiect de analiză în recurs, față de împrejurarea că soluția asupra acestei pretenții s-a definitivat conform hotărârii de primă instanță, neatacată cu apel de către reclamantă.

Astfel, pe acest aspect tribunalul a constatat că nelegalitatea Decretului nr. 358/1948 – titlul în baza căruia s-a intabulat dreptul pârâtei – nu poate fi analizată întrucât excepția de nelegalitate a unui act normativ poate viza doar acele dispoziții legale în vigoare la data sesizării instanței, or, actul normativ menționat a fost abrogat în mod expres prin Decretului nr. 9/1989. Pe aceste considerente, capătul de cerere vizând constatarea nelegalității titlului în baza căruia s-a pronunțat încheierea nr. 12/1968 de intabulare în cartea funciară, în favoarea pârâtei, a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a fost respins ca neîntemeiat. Neexercitând calea de atac a apelului împotriva sentinței, reclamanta a lăsat să se definitiveze, în sensul menționat, soluția asupra primului capăt de cerere.

Nu s-ar fi putut susține lipsa de interes în promovarea apelului (întrucât reclamanta obținuse satisfacție în primă instanță, prin admiterea cererii în rectificare tabulară), în condițiile în care sentința fusese atacată de către partea adversă, care tindea la o schimbare în tot a hotărârii. Or, pentru asemenea ipoteze, partea are la îndemână instituția apelului incident, reglementată de art. 293 C. proc. civ. (conform căruia „intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe”). Așadar, nemulțumită de soluția tribunalului, care a reținut că nu poate aprecia asupra nevalabilității titlului și intabulării proprietății pârâtei, reclamanta putea să exercite apelul incident pentru a repune în discuție, în calea devolutivă a apelului, soluția pe acest aspect.

Cum nu s-a conformat dispozițiilor procedurale menționate, criticile deduse judecății direct în faza recursului sunt formulate omisso medio (cu nerespectarea ierarhiei căilor de atac) și ca atare, nu pot fi primite. - Susținerea recurentei conform căreia este greșită calificarea dată de către instanța de apel acțiunii în rectificare de C.F. ca fiind una subsidiară, nu poate fi primită. Astfel, cererea prin care se tinde la rectificarea situației de C.F. și punerea de acord a acesteia cu situația prezentă a imobilului vine să protejeze un drept subiectiv derivat din încălcarea dreptului real pretins de către parte, prin înscrierea săvârșită în cartea funciară în favoarea altei persoane. Potrivit susținerilor reclamantei, această nevalabilitate a înscrierii provenea din nevalabilitatea titlului pârâtei, ceea ce însemna ca în prealabil să se verifice jurisdicțional acest aspect.

Conform considerentelor arătate anterior, prin neatacarea sentinței tribunalului, asemenea analiză nu s-a mai putut realiza în faza apelului. În aceste condiții, anularea încheierii de C.F. și rectificarea acesteia prin înscrierea dreptului în favoarea reclamantei a rămas fără suport. - Este nefondată și susținerea recurentei conform căreia, prin motivele de apel nu s-ar fi invocat caracterul subsidiar al acțiunii în rectificare și astfel, instanța ar fi judecat în afara limitelor învestirii. În realitate, această critică a fost dedusă judecății, pârâta-apelantă arătând expres, în dezvoltarea motivelor sale că, „respingându-se primele trei petite, în mod necesar se impunea a fi respinse și celelalte”, reclamanta însăși precizând că „atât nulitatea, cât și rectificarea cărții funciare sunt urmarea directă și inevitabilă a primelor trei petite”.

În susținerea aceleiași critici din apel s-a arătat că „acțiunea în rectificare de C.F. este o acțiune accesorie grefată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic” (fila 14, dosar apel). Așadar, contrar afirmației recurentei-reclamante, instanța de apel nu a examinat „un motiv neformulat”, ci s-a pronunțat în limitele devoluțiunii determinate prin criticile formulate de către pârâtă. Pentru considerentele arătate, toate aspectele de nelegalitate pretinse a fi fost săvârșite în judecata apelului au fost găsite nefondate, recursul urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Reclamanta Parohia Greco Catolică Bucium împotriva deciziei nr.167 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.