ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5891/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Brașov, secția civilă, la 25 noiembrie 2010, reclamanta Parohia Greco-Catolică B.

a chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română B., solicitând obligarea

acesteia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul biserică,

înscris în C.F. A Bucium, nr. top. 1, comuna Șinca Veche, județul Brașov, în

suprafața totală de 1.647 m.p. trecut prin conversie în C.F. B Șinca, precum și

imobilul teren cu nr. top. 616 din aceeași carte funciară, cu destinația de

cimitir, în suprafață de 2.586 m.p. S-a solicitat să se constate fraudarea de

către pârâtă a dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938, prin utilizarea

Decretului nr. 358/1948 și a dispozițiilor Decretului nr. 177/1948, prin

utilizarea Decretului nr. 358/1948, precum și fraudarea dispozițiilor art. 480,

481 C. civ. și să se dispună radierea dreptului de proprietate înscris în

favoarea pârâtei, urmând a fi înscris dreptul de proprietate pe numele

reclamantei.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 480, 481 C. civ., art. 37, 38, 39 din

Decretul nr. 177/1948, ale Decretului nr. 358/1948, ale Decretului-Lege nr.

115/1938 și ale O.G. nr. 64/2004, reclamanta a arătat că prin Decretul nr.

358/1948 a fost practic desființată Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică,

averea acesteia trecând în proprietatea statului, sub pretextul revenirii

comunităților locale la cultul ortodox, în lipsa oricăror probe de natura celor

prevăzute de legea cultelor, respectiv de Decretul nr. 177/1948, astfel că

măsura este lovită de nulitatea absolută.

Reclamanta a mai

susținut că Decretul nr. 358/1948 a fost emis fraudulos, cu încălcarea

Decretului nr. 177/1948, iar înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei s-a

făcut cu eludarea dispozițiilor art. 17, 45, 46 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

S-a invocat, totodată,

încălcarea prevederilor art. 480, 481 C. civ., reclamanta având calitatea de

proprietar tabular, deposedat de bunurile sale, prin fraudarea legii și

înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor revendicate

fără a exista vreo hotărâre judecătorească în acest sens.

Prin sentința civilă

nr. 182/S pronunțată la 28 martie 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a

respins acțiunea reclamantei și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din mențiunile

înscrise în C.F. B și C Șinca, proprietară tabulară asupra imobilelor cu nr.

top. 1 și, respectiv 2, este pârâta, prin lege, în cotă de 1/1, conform

Decretului nr. 358/1948.

S-a constatat că

pârâta a dobândit dreptul de proprietate prin lege, în condițiile art. 645 C.

civ.

Prima instanță a

considerat că nu se poate reține fraudarea de către pârâtă a prevederilor Decretului-Lege

nr. 115/1938, prin utilizarea dispozițiilor Decretului nr. 358/1948, întrucât

dobândirea proprietății s-a făcut prin lege și nu printr-un act juridic la

încheierea căruia să se fi folosit manopere dolosive.

Totodată, s-a reținut

că nu s-au încălcat dispozițiile art. 22 și 24 din Decretul-Lege nr. 115/1938,

astfel cum susține reclamanta, acestea referindu-se la transferul dreptului de

proprietate prin convenție, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, s-a

apreciat că nu există temeiuri pentru rectificarea cărții funciare, pentru ca,

ulterior acestei operațiuni, reclamanta să poată invoca calitatea sa de

proprietar tabular asupra imobilelor în cauză, pentru a putea solicita

obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie bunurile.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta Parohia Greco-Catolică B., criticând-o ca

nelegală și netemeinică pentru greșita reținere a Decretului nr. 358/1948 ca

fiind titlul valabil cu care pârâta deține imobilele, în condițiile în care

adepții acestui cult din Șinca nu au dispărut.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin decizia nr. 94 A din 07 septembrie 2011, a respins

excepțiile lipsei capacității de folosință a reclamantei și autorității de

lucru judecat, invocate de intimata Parohia Ortodoxă Română B.

Prin aceeași hotărâre

s-a respins apelul reclamantei Parohia Greco-Catolică B. și s-a luat act că nu

s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate de intimată prin întâmpinare, instanța de apel a

reținut că acestea sunt nefondate, ambele părți având personalitate juridică,

conform înscrisurilor emise de Secretariatul de Stat pentru Culte.

S-a reținut că, deși

într-un litigiu anterior, soluționat irevocabil prin decizia nr. 5579/2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă cererea reclamantei cu

privire la rectificarea cărții funciare și reînscrierea dreptului său de

proprietate asupra imobilului în litigiu, nu există autoritate de lucru

judecat, întrucât instanțele s-au pronunțat asupra unui alt obiect, respectiv

nelegalitatea Decretului nr. 358/1948, ce constituie titlul pârâtei.

S-a considerat că

puterea de lucru judecat nu împiedică soluționarea pe fond a acțiunii în

revendicare formulate de reclamantă.

Instanța de apel a

constatat că apelul este nefondat, întrucât s-a reținut corect de prima

instanță că reclamanta nu justifică titlul său de proprietate asupra bunului a

cărui restituire o solicită, ci contestă titlul pârâtei. S-a considerat că

pârâta și-a dovedit titlul ca fiind „legea”, respectiv Decretul nr. 358/1948,

care, deși abrogat în prezent, a constituit temeiul în baza căruia aceasta

(pârâta) a dobândit proprietatea, fiind valabil în raport cu normele

constituționale și legile organice (Decretul nr. 177/1948) la acea vreme.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Parohia Greco-Catolică

B., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată.

Dezvoltând criticile

aduse deciziei recurate, reclamanta a invocat în susținerea primului motiv de

recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că a dovedit cu

probe existența dreptului real de proprietate în patrimoniul său, acțiunea sa

fiind născută dintr-un raport juridic conflictual născut la 02 decembrie 1948,

prin frauda produsă de statul comunist stalinist ateu și Biserica Ortodoxă

Română la nivel național și local, prin Parohia Ortodoxă Română B.

Cel de-al doilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

vizat greșita interpretare a chestiunii titlului pârâtei, considerat ca fiind

legea, respectiv Decretul nr. 358/1948.

S-a susținut că

întabularea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 17 și 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938, întrucât normele de

dispoziție din cuprinsul Decretului nr. 358/1948 nu îndeplinesc cerințele

legale (ale Decretului-Lege nr. 115/1938) – pentru ca înscrierea în cartea

funciară să fie constitutivă de drepturi.

Cel de al treilea

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a

vizat neanalizarea fondului cererii de chemare în judecată, raportat la

temeiurile sale de drept și nereținerea contradicției dispozițiilor Decretului

nr. 358/1948 cu legile organice, art. 480 și 481 C. civ., cu Decretul nr.

177/1948, cu Decretul-Lege nr. 115/1938 și Legea cultelor.

S-a reținut,

totodată, că pârâta este dobânditor de rea-credință, astfel că nu poate

beneficia de protecția legii.

Examinând criticile

recurentei-reclamante raportat la motivele de nelegalitate invocate, Curtea va

constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Nu poate fi primită

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulată

prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând nelegalitatea titlului pârâtei,

respectiv înscrierea acesteia în cartea funciară cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale Decretului-Lege nr. 115/1938.

Chestiunea

nelegalității întabulării dreptului de proprietate al intimatei-pârâte în

cartea funciară, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 17 din Decretul-Lege

nr. 115/1938 a fost dezlegată irevocabil prin decizia nr. 5579 din 27 octombrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

Prin decizia

menționată, respingând ca nefondat recursul reclamantei Parohia Greco-Catolică B.

împotriva deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, Înalta

Curte s-a pronunțat, cu putere de lucru judecat, asupra aspectelor deduse

judecății în legătură cu nelegalitatea întabulării în cartea funciară a

dreptului de proprietate al pârâtei în baza Decretului nr. 358/1948.

Prin urmare, deși nu

există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1201 C. civ. între litigiul

soluționat irevocabil prin decizia menționată și prezenta cauză, având un alt

obiect, respectiv revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480, 481 C. civ.,

considerentele deciziei nr. 5579 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție se impun în virtutea efectului pozitiv al puterii lucrului

judecat, împiedicând reanalizarea criticilor referitoare la încălcarea

dispozițiilor Decretului-Lege nr. 115/1938 la momentul înscrierii dreptului de

proprietate al pârâtei intimate în cartea funciară.

Critica formulată

prin primul motiv de recurs nu va fi analizată întrucât nu se circumscrie

motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Pornind de la

definiția acțiunii în revendicare dată de Dicționarul Explicativ al Limbii

Române și al acțiunii petitorii și încheind cu anatema la adresa judecătorilor,

recurenta nu a arătat în ce cauză greșita interpretare a actului juridic dedus

judecății, ori schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia, ci la greșita interpretare a probelor, care constituie o chestiune

de fapt, ce nu justifică invocarea cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Nici critica

formulată prin ultimul motiv de recurs, vizând nemotivarea hotărârii nu va fi

primită.

Instanța de apel a

expus în considerentele deciziei atacate motivele de fapt și de drept care au

condus la soluția pronunțată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, instanța de

apel a reținut că reclamanta nu-și justifică titlul de proprietate, astfel că

nu sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea cu succes a acțiunii în

revendicare.

Procedând la

verificarea titlurilor de proprietate specifică acțiunii întemeiate pe art. 480

C. civ., instanțele de fond și apel au constatat că titlul pârâtei, constituit

în temeiul Decretului nr. 358/1948 subzistă, chiar dacă acest act normativ a

fost abrogat, acesta producând efecte juridice valabile.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat formal, recurenta-reclamantă

referindu-se la neanalizarea probelor sale și menținerea relei-credințe a

intimatei, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, în

actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Parohia Ortodoxă Română B.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Parohia Greco-Catolică B. împotriva deciziei

nr. 94/Ap din 07 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 02 octombrie 2012.