ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2819/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2819/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1044/C/2003, reclamanta Parohia

Greco-Catolică „B.V." Brașov a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin

Ministerul Culturii și al Cultelor și Parohia Ortodoxă „B.V." Brașov, solicitând

ca pârâții să fie obligați să îi lase în deplină proprietate, posesie și folosință

imobilul biserică, locaș de cult, din Brașov, strada N.I., imobilul „C.P."

situat în Brașov strada N.I., precum și curtea, parcul aferente acesteia, imobile

înscrise în CF  Brașov sub nr. top X, Y și Z.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că imobilul din litigiu a trecut în mod abuziv în proprietatea pârâtei Parohia Ortodoxă

„B.V.” prin Decretul nr. AA/1948.

Prin încheierea din 20 iunie 2003, instanța

de fond a respins excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta Parohia Ortodoxă

„B.V." și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român și excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Culturii și al

Cultelor pentru Statul Român.

Cu privire la excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de aceeași pârâtă, instanța a apreciat că aceasta nu este o excepție

de procedură, ci o apărare pe fond, situație în care va fi analizată prin hotărârea

finală.

Prin sentința civilă nr. 276/2003, instanța

de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat

prin Ministerul Culturii și Cultelor și a respins acțiunea împotriva ambelor pârâte.

În motivarea hotărârii s-a arătat că în

cauză nu a fost administrată nicio probă de natură a dovedi calitatea acestuia de

posesor al bunurilor imobile revendicate, calitate cerută în cadrul unei acțiuni

în revendicare, astfel că acțiunea împotriva acestei pârâte a fost respinsă ca îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, prima instanță a reținut că imobilele

în litigiu au fost proprietatea comunei B.  greco-catolice Brașov, drept dobândit

prin donație în anul 1923, iar la data de 20 martie 1950, în baza adresei Consiliului

Arhiepiscopesc de la Sibiu și a adresei Ministerului Cultelor nr. CC/1950 s-a rectificat

numele proprietarului de sub B+l ca fiind Parohia Ortodoxă Română „B.V." din

Brașov.

În baza art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938,

instanța de fond a considerat că dreptul de proprietate se prezumă că există în

folosul celui care are intabulat acest drept, în speță în folosul pârâtei, în timp

ce reclamanta nu a făcut dovada existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate

a acțiunii în revendicare.

Totodată, prima instanța a apreciat că

nu a fost sesizată cu o acțiune în constatarea nevalabilității titlului pârâtei

și rectificarea evidențelor de CF.

De asemenea, acțiunea în revendicare dedusă

judecății privește un imobil cu destinația de locaș de cult, ori procedura de

retrocedare a unor astfel de imobile este una specială, reglementată de Decretul-Lege

nr. 126/1990 și de O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum fost modificată prin O.U.G.

nr. 184/2002, retrocedarea acestora făcându-se, la cerere, în acest scop urmând

a se constitui prin hotărâre a Guvernului o comisie specială.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel

reclamanta, iar prin motivele de apel a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătându-se în principal, următoarele:

Prima instanță a deturnat înțelesul exprimat

în acțiunea în revendicare, considerând că s-a cerut obligarea pârâților să îi lase

reclamantei în deplină proprietate, posesie și folosință imobilele în litigiu, deși,

în realitate, s-a solicitat „repunerea" în deplin drept de proprietate. Prin

urmare, reclamanta a revendicat imobilele menționate în cerere, invocând nulitatea

absolută a tuturor actelor juridice ulterioare Decretului nr. 177/1948. Reclamanta

nu avea interesul și nu putea formula o acțiune în constatarea nevalabilității titlului

de proprietate al pârâtei, atâta timp cât se poate cere realizarea dreptului (art.

111 C. proc. civ.), iar constatarea acestei nevalabilități trebuie să se facă în

cadrul judecății.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin

decizia civilă nr. 34/Ap din 21 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat

de Parohia Greco-Catolică „B.V.” Brașov împotriva sentinței civile nr. 276/2003

a Tribunalului Brașov, pe care a menținut-o.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei

Parohia Ortodoxă „B.V.” Brașov suma de 590.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată

în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a

reținut în esență că, prin acțiunea formulată, reclamanta a revendicat imobilele

indicate anterior și a solicitat să fie „repusă în deplin drept de proprietate,

respectiv în posesie, folosință și să i se recunoască dreptul de a dispune de aceste

imobile”.

Față de modul în care a fost formulată

acțiunea, s-a reținut că este o acțiune în revendicare, sens în care a fost calificată

și de către instanța de fond și că folosirea altor termeni de către reclamantă nu

schimbă natura juridică a cererii.

De asemenea, s-a arătat că prin acțiunea

dedusă judecății nu s-a solicitat rectificarea cărții funciare în care imobilele

din litigiu sunt intabulate pe numele pârâtei, deși numai în cauza formulării cererii

cu aceste mențiuni și prin intabularea dreptului de proprietate al reclamantei Parohia

Greco-Catolică „B.V.” ar putea revendica imobilul în litigiu, deoarece așa cum a

reținut și instanța de fond, până la rectificarea cărții funciare se prezumă că

dreptul de proprietate aparține celui care are intabulat acel drept.

S-a mai reținut că reclamanta nu poate

solicita retrocedarea imobilului în litigiu în baza Decretului-Lege nr. 126/1990,

astfel cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, deoarece art. 3 scoate de

sub incidența acestui act normativ „lăcașele de cult", ori, în speță, imobilul

revendicat îl constituie în principal biserica și casa parohială intabulate sub

nr. top menționat în acțiune.

Cu toate acestea, s-a constatat că acțiunea

reclamantei nu poate fi admisă, câtă vreme instanța nu a fost sesizată cu rectificarea

cărții funciare, iar simpla constatare a preluării abuzive a imobilului de către

pârâtă nu are nicio finalitate, câtă vreme dreptul de proprietate al reclamantei

nu este intabulat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs reclamanta Parohia Greco-Catolică „B.V.” Brașov, care, invocând

motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică se referă la interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, critică întemeiată pe disp. art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că a revendicat

imobilele menționate în cerere, invocând nulitatea absolută a tuturor actelor juridice

ulterioare Decretului nr. 177 din 4 august 1948 și nu în baza dispozițiilor dreptului

comun, potrivit art. 480 C. civ., cum greșit a reținut instanța prin hotărârea recurată.

Hotărârea este criticată și prin prisma

motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea recurată

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor privind revendicarea. Se susține că instanța

avea obligația să analizeze situația faptică din perioada anilor 1948-1950, când

reclamanta a fost ilegal desființată prin încălcarea prevederilor legale din acea

perioadă și care, prin Decretul nr. 177/1948 a fost și continuă să fie fraudată

de către stat și de către pârâtă, perioadă în care s-a făcut transferul proprietăților

Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) către Biserica Ortodoxă Română.

Mai arată recurenta că nu avea interesul

și nu putea formula o acțiune în constatarea nevalabilității titlului de proprietate

al pârâtei, în condițiile în care se putea cere realizarea dreptului, iar constatarea

acestei nevalabilități trebuia să se realizeze în cadrul unui proces separat.

De asemenea, se mai susține că rectificarea

cărții funciare putea fi realizată fără a se formula un capăt de cerere distinct,

în baza dispozițiilor imperative ale art. 129 C. proc. civ.

art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat

cu privire la probele administrate la cererea reclamantei pentru dovedirea validității

trecerii credincioșilor greco-catolici de la cultul greco-catolic, la cel ortodox

și nici a probelor administrate în scopul susținerii acțiunii promovate în justiție.

În plus, pe parcursul judecății, la termenul

din 6 februarie 2006, recurenta a solicitat suspendarea cauzei în temeiul art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând că pe rolul Tribunalului Brașov se află

Dosarul nr. 213/C/2006, ce are ca obiect acțiunea în constatarea dreptului de proprietate

asupra imobilului din prezenta cauză, formulată de reclamantă în contradictoriu

cu pârâta.

Prin încheierea de ședință din 6

februarie 2006, cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a litigiului

cu obiectul indicat mai sus.

La 13 mai 2010 s-a solicitat repunerea

cauzei pe rol, anexându-se la dosar decizia civilă nr. 187/C din 6 iulie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă

și asigurări sociale, prin care s-a admis apelul pârâtei Parohia Ortodoxă Română

„B.V.” Brașov, în contradictoriu cu Parohia Greco-Catolică „B.V.” Brașov, a fost

schimbată în tot hotărârea apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei,

invocându-se autoritatea de lucru judecat.

Această hotărâre a rămas definitivă prin

nerecurare.

În cauză, a fost invocat incidentul procedural

al perimării de către intimata Parohia Ortodoxă Română „B.V.” Brașov.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos

cercetarea în continuare a pricinii.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie

să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare

să fie cauzată de culpa părții.

Cauza a fost suspendată în temeiul

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 6 februarie 2006. Pricina

pentru care s-a dispus suspendarea a fost soluționată definitiv și irevocabil la

6 iulie 2009 și repusă pe rol la 13 mai 2010.

Calculându-se termenul potrivit art. 101

alin. (3) și (5) C. proc. civ., se reține că până la data repunerii pe rol (13 mai

2010) nu s-a împlinit termenul de un an pentru constatarea perimării, astfel că,

nefiind îndeplinite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., urmează ca instanța să respingă excepția perimării recursului invocată de

intimată.

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte îl reține ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanța de apel a reținut în mod corect

că reclamanta a sesizat-o cu o acțiune în revendicare, calificată astfel atât de

instanța de fond, cât și de cea de apel. De fapt, reclamanta a cerut „să fie repusă

în deplin drept de proprietate, respectiv în posesie, folosință și drept de a dispune

asupra imobilelor” în litigiu, exprimare ce caracterizează acțiunea în revendicare,

chiar dacă termenii nu sunt strict juridici, astfel că, prin hotărârea recurată

nu a fost schimbată natura juridică a cererii, critica formulată prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind nefondată.

În ceea ce privește cea de a doua critică

referitoare la greșita aplicare a legii, se reține că și aceasta este nefondată,

instanța de apel pronunțând o hotărâre legală. Astfel, corect s-a reținut că reclamanta

nu a făcut dovada existenței condițiilor de admisibilitate a acțiunii în revendicare.

Art. 480 C. civ. face referire la acțiunea

în revendicare imobiliară, care reprezintă acțiunea proprietarului neposesor împotriva

posesorului neproprietar.

În cauză, pârâta Parohia Ortodoxă Română

„B.V.” Brașov este proprietarul tabular al imobilului, având și posesia faptică

a acestuia. Această pârâtă figurează ca proprietar în evidențele cărții funciare.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta

nu a solicitat și rectificarea cărții funciare în care imobilul din litigiu este

intabulat pe numele pârâtei. Este adevărat, că numai în cadrul unei asemenea acțiuni,

care ar fi dus la intabularea dreptului de proprietate al reclamantei se putea revendica

imobilul în discuție, deoarece până la rectificarea cărții funciare operează prezumția

că dreptul de proprietate aparține totdeauna celui care are intabulat acest drept.

De fapt, reclamanta, într-o altă cauză

a solicitat rectificarea cărții funciare, în temeiul art. 34 pct. 1 din Decretul

nr. 115/1938, cu privire la intabularea realizată în favoarea pârâtei pentru imobilul

litigios, cauză soluționată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 14658

din 30 noiembrie1992 a Judecătoriei Brașov prin respingerea acțiunii.

Astfel, corect s-a reținut că acțiunea

reclamantei nu poate fi admisă, în situația în care nu a fost sesizată instanța

cu o cerere pentru rectificarea cărții funciare. Chiar dacă preluarea imobilului

în litigiu a fost abuzivă, acest aspect nu are nicio finalitate, deoarece dreptul

de proprietate al reclamantei asupra imobilelor revendicate nu a fost intabulat.

pe disp. art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se reține că aceasta nu se circumscrie

motivelor de recurs prev. de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. a fost

abrogat prin art. I pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin

Legea nr. 219/2005, situație în care critica întemeiată pe acest text excede motivelor

de recurs.

De fapt, instanța de recurs analizează

motivele de nelegalitate, iar ultima critică formulată de recurentă vizează aspecte

de netemeinicie care nu pot fi analizate în recurs.

Pentru considerentele expuse, urmează ca

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă să

fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția perimării recursului

invocată de intimata Parohia Ortodoxă Română „B.V.” Brașov.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Parohia Greco-Catolică „B.V.” Brașov împotriva deciziei nr. 34Ap din

21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

martie 2011.