ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1805/2025

Ședința publică din data de 3 decembrie 2025 Asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței supreme la 13 august 2025, sub nr. x/2025, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 186 din 4 februarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020. Motivele invocate sunt, în esență, următoarele: Autorul căii de atac susține că dispozițiile C. proc. civ. ar trebui să permită anularea unei hotărâri pronunțate cu încălcarea cerințelor de fond și de formă. Apreciază că forma actuală a art. 503 C. proc. civ. nu dau părții posibilitatea de a invoca astfel de vicii. În opinia sa, decizia atacată trebuie anulată deoarece a fost pronunțată pe baza considerentelor a două decizii ale Curții Constituționale și pentru că a fost redactată cu încălcarea art. 426 alin. (5) C. proc.

civ., fiind comunicată abia la 22 iulie 2025. Mai susține că recursul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2024 de instanța supremă în dosarul nr. x/2020 a fost judecat cu încălcarea termenului de 3 zile prevăzut de Legea nr. 47/1992. Consideră că lipsa semnăturilor judecătorilor care au pronunțat decizia nr. 186 din 4 februarie 2025 este un alt viciu al hotărârii contestate. Contestatorul a indicat în cerere dispozițiile art. 503 C. proc. civ. Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare pot fi invocate numai nereguli de natura procedurală, cum ar fi: nelegala citare și absenta părții de la termenul la care a avut loc judecata, necompetența instanței, nelegala alcătuire a instanței, eroarea materială, omisiunea de a se pronunța asupra unuia dintre recursurile declarate ori aceea de a cerceta vreunul dintre motivele de casare. Din conținutul cererii formulate nu rezultă care este temeiul concret de drept la care înțelege să se raporteze contestatorul întrucât acesta nu identifică niciunul din cazurile de conestație îm anulare generală sau specială pe care le prevede legea. De altfel, autorul căii de atac afirmă în mod repetat că situațiile pe care le invocă nu sunt prevăzute de art. 503 C. proc.

civ. Afirmațiile autorului căii de atac sunt propuneri de lege ferenda, pe care Înalta Curte nu le poate avea în vedere întrucât în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă ce are și valoare de principiu constituțional. Conform art. 457 C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile (…) stabilite de aceasta", potrivit cu natura și scopul lor. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 186 din 4 februarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 186 din 4 februarie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 decembrie 2025.