ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1550 din 21 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 460/A din 22.09.2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind respinsă, totodată, cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare pârâtul Cabinet de Avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 27.02.2024, sub nr. x/2024, prin care a solicitat admiterea contestației, cu consecința anulării hotărârii atacate și reținerii cauzei spre judecare, în sensul admiterii cererii formulate și rejudecarea cauzei în fond, pentru a îndrepta neregularitățile care s-au produs prin judecarea dosarului nr. x/2018, fără a fi legal citat și nici prezent în instanță.

În contestația în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul a relevat, pe scurt, situația de fapt a cauzei, susținând nulitatea absolută a procedurii sale de citare, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

Cabinetul de avocat A. a fost citat la adresa din Unirii 63, când, în realitate Cabinetul A. își mutase sediul în adresa din Unirii 77 din data de iunie 2018 înainte de data de 18.09.2018, moment la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018.

Imobilul în care era situat Cabinetul de avocatură a ieșit din patrimoniul Cabinetului de avocat A. încă din luna iunie 2018 (după cum reiese și din contractul de vânzare-cumpărare situat la dosarul cauzei). Cererea de chemare în judecată a fost depusă în septembrie 2018, moment la care Cabinetul de avocatură A. nu își mai avea sediul la imobilul din Blv. Unirii, nr. 63.

Arată că modificarea nu a operat în registrul Baroului decât la nivelul anului 2019 deoarece între perioada de vânzare a imobilului (iunie 2018) și luna iunie a anului 2019, titularul cabinetului, avocatul A. a luat o pauză ca urmare a problemelor personale, astfel încât nu a sesizat Baroul cu cererea de modificare a sediului.

Chiar dacă modificarea nu a operat la sediul Baroului București, în opinia sa, citarea trebuie privită în concret, și nu procedural. În realitate, Cabinetul A. nu putea să fie citat la o adresă la care imobilul a fost înstrăinat, iar între Cabinetul A. și noul proprietar nu a existat și nu există un contract de comodat. Instanța trebuie să analizeze vătămarea reală cauzată de această lipsă de citare și totodată trebuie să analizeze care sunt motivele pentru care instanța de fond nu a dispus realizarea unei căutări, or nu a dispus citarea prin afișare la sediul instanței.

Contestatorul apreciază că instanța a fost părtinitoare cu reclamanta Cet Govora, această reclamanta fiind de mare influență în zona Râmnicu Vâlcea.

Conform dispozițiilor de procedură civilă, este datoria reclamantului de a da dovadă de bună-credință și de a indica în mod corect datele de identificare și sediul pârâtului. Reprezentanții Cet Govora aveau cunoștință de adresa de e-mail a Cabinetului de avocat, cât și de numărul de telefon al avocatului A., detalii publice pe site-ul Baroului București, însă aceștia au dat dovadă de rea-credință și după o relație profesională de 10 ani de tip avocat - clientul a ales calea mai ușoară, de a se judeca fără prezența pârâtului, Cet Govora S.A. preferând să mușamalizeze totul în speranța rămânerii definitive a unei hotărâri nelegale.

Arată că momentul la care a luat la cunoștință reală de existența acestui litigiu, se situează ulterior pronunțării hotărârii în fond, la data de 19.03.2021 și menționează, totodată, că a formulat cerere de repunere în termen și a îndeplinit actul de procedură neexercitat în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. A luat la cunoștință de existența prezentului dosar la data de 19.03.2021, iar cererea de apel a fost depusă în aceeași zi, imediat cum s-a luat la cunoștință de existența dosarului, fiind respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 186 C. proc. civ.. A luat cunoștință despre existența acestui dosar în urma efectuării unei căutări cu alt scop pe site-ul portal.just.ro. Termenul a fost respectat, având în vedere că a depus cererea în aceeași zi în care a luat la cunoștință de existența dosarului.

Contestatorul a mai susținut că, faptul că a fost citat la o adresa unde nu își desfășura activitatea este sancționată de lege cu nulitatea absolută a procedurii de citare, nulitate expresă, totală și necondiționată ce intervine, deci, fără a fi necesar ca partea să fie obligată să dovedească producerea vreunei vătămări, conform art. 174 alin. (1) C. proc. civ. și, în acest sens, a făcut referire și la decizia nr. 349 din 11 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În fine, contestatorul a mai susținut că în soluționarea prezentului dosar instanța trebuie să aibă o viziune de ansamblu a faptelor petrecute și este necesară o analiză în spiritul legii, nu neapărat în litera sancționatorie și restrictivă a legii. Căutarea "spiritului legii" este definită ca fiind căutarea "sensului dorit de legiuitor", adică a afla "ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul" prin emiterea actului normativ în discuție (supus interpretării). În litera ei, legea este aceeași pentru toți, însă spiritul unei legi (adică ceea ce se vrea reglementat) este avut în vedere de legiuitor încă înainte de conceperea și emiterea actului normativ.

Autorul căii de atac a indicat în cerere dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Intimata CET GOVORA S.A. prin administrator judiciar B.. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, și în subsidiar, ca neîntemeiată.

Contestatorul nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Conform prevederilor art. 503 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: Obiectul și motivele contestației în anulare, "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Din perspectiva acestui text de lege, contestatorul susține, pe calea contestației în anulare pendinte, neregularitatea și nelegalitatea procedurii de citare în fața primei instanțe, întrucât a fost citat la adresa unde nu își mai desfășoară activitatea încă din luna iunie 2018 și care este sancționată de lege cu nulitatea absolută a procedurii de citare, nulitate expresă, totală și necondiționată, potrivit art. 174 alin. (1) din C. proc. civ.

Contrar susținerilor contestatorului, Înalta Curte constată că nu se impune retractarea deciziei nr. 1550 din 21 iunie 2023, întrucât, autorul căii de atac a invocat aspectele legate de nerespectarea normelor de procedură privind citarea sa și prin cererea de recurs exercitată, iar instanța supremă a încadrat aceste critici și le-a analizat, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele pe larg expuse la paginile 5 și 6 ale deciziei contestate.

Or, conform art. 504 alin. (1) C. proc. civ., cu denumirea marginală Condiții de admisibilitate, "Contestația în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului".

Astfel, condiția esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun este cea prevăzută de dispozițiile legale anterior redate - imposibilitatea invocării motivelor pe calea apelului sau a recursului.

Această "imposibilitate" se referă însă la un alt aspect decât cel dezvoltat de contestator, care a înțeles să justifice imposibilitatea invocării motivelor prin faptul că, față de schimbarea sediului cabinetului, nu a știut de existența dosarului, nu a participat la judecarea acestuia în fond și nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată.

Astfel cum a fost formulat de legiuitor, textul de lege invocat drept temei al contestației în anulare de față consacră caracterul subsidiar al contestației în anulare.

Nu există un drept de opțiune între apel sau recurs, pe de o parte, și contestația în anulare, pe de altă parte. Persoana care justifică un interes trebuie să exercite apelul sau recursul, eventualul viciu al procedurii de citare neputând fi invocat direct în calea de retractare a contestației în anulare.

Abia după ce constată caracterul admisibil al contestației în anulare, instanța este îndrituită a stabili dacă, în raport cu cadrul procesual al litigiului, procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza a fost legal îndeplinită.

Or, câtă vreme motivul pe care contestatorul și-a fundamentat contestația în anulare îl reprezintă neregularitatea procedurii sale de citare, pe care a invocat-o și în recurs, considerându-se de către instanța de recurs că nu poate fi reținută, calea contestației în anulare nu mai poate fi deschisă pentru valorificarea acestui motiv, în acest sens, fiind dispoziția expresă și imperativă a art. 504 alin. (1) C. proc. civ., anterior redată.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii, totodată, pentru aceleași exigențe fiind exclusă examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În fine, restul argumentelor din cererea de contestație în anulare și afirmațiile prin care partea își exprimă nemulțumirea față de soluțiile pronunțate anterior, considerând că "în soluționarea prezentului dosar, instanța trebuie să aibă o viziune de ansamblu a faptelor petrecute și este necesar să analizeze tematica în spiritul legii, nu neapărat în litera sancționatorie și restrictivă a legii" nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., fiind aspecte ce țin, mai mult, de retorica în "căutarea spiritului legii".

Pentru aceste considerente, față de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația în anulare formulată de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul CABINET DE AVOCAT A. împotriva deciziei nr. 1550 din 21 iunie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.