ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5466/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 30 decembrie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminărilor și Guvernul României, a solicitat: (i) anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ("Ordinul MMAP nr. 1817/2016"), prin care s-a aprobat Ghidul de finanțare pentru programul guvernamental "Casa Verde Clasic 2016", întrucât art. 4 alin. (1) din acest act normativ obligă persoanele cu handicap să depună personal dosarul de finanțare, la ghișeul instituțiilor publice, deși aceste instituții nu dispun de facilități pentru respectarea drepturilor persoanelor cu handicap, conform Legii nr. 448/2006, ceea ce încalcă principiul nediscriminării și conduce la încălcarea demnității personale, conform art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și intră în conflict cu prevederile art. 50 din Constituție; (ii) constatarea nulității actelor administrative emise de pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Argeș sub nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016, deoarece acestea încalcă dreptul la petiționare și dreptul la egalitatea de șanse (dreptul la nediscriminare); (iii) constatarea încălcării de către pârâți a drepturilor persoanelor cu handicap prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, fapt ce a condus la discriminarea reclamantului și la încălcarea demnității personale, așa cum prevăd dispozițiile O.G. nr. 137/2000, republicată; (iv) obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului material și moral, după cum urmează: a) prejudiciul material în valoare de 6.000 RON, reprezentând finanțarea nerambursabilă pierdută de reclamant din vina pârâților; b) prejudiciul moral în valoare de 150.000 euro, plătibil în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând umilirea la care a fost supus reclamantul în timpul derulării programului "Casa Verde Clasic 2016" și după finalizarea acestui program guvernamental, până la recunoașterea și respectarea drepturilor legale.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 62 din 3 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității de reprezentant a lui B., invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu, a respins excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Protecția Mediului București, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, cu consecința respingerii acțiunii față de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei părți lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a pârâtului Guvernul României, ca rămasă fără obiect, a respins primul capăt de cerere vizând anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016, emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care aprobă Ghidul de finanțare pentru programul "Casa Verde Clasic 2016", ca neîntemeiat, a respins celelalte capete de cerere accesorii, ca lipsite de obiect, a respins excepția inadmisibilității acțiunii vizând capetele de cerere prin care se solicită constatarea nulității actelor emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș sub nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016, invocată de pârâta Agenția pentru Protecția Mediului, prin întâmpinare, ca lipsită de obiect; a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca lipsită de obiect, față de respingerea acțiunii.

Caile de atac exercitate în cauză în primul ciclu processual Împotriva sentinței civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii. Prin Decizia nr. 4555 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva Deciziei nr. 4555 din 8 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat contestație în anulare, prin mandatar B., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate și admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Prin Decizia nr. 1997 din 30 martie 2021 pronunțată de Î.C.C.J., secția de contencios administrativ si fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă excepția tardivității contestației în anulare, ca neîntemeiată, a fost admisă contestația în anulare formulată de A., prin mandatar B., împotriva deciziei nr. 4555 din 08 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a anulat decizia atacată și, în rejudecare, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 62 din 3 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal casată, în parte, sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond. De asemenea, au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantului A., a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Fondului pentru Mediu București și Agenția Națională pentru Protecția Mediului București, precum și cele referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, soluția intrând astfel în puterea lucrurlui judecat. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în esență că, este fondată contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., constatând că instanța de recurs a omis a răspunde tuturor motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant A., soluționând doar partial criticile din recurs subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., răspunzând doar criticilor privitoare la caracterul accesoriu al unor petite ale acțiunii, omițând a analiza și soluționa criticile referitoare la nemotivarea sentinței recurate în raport de textele de lege invocate de reclamant în susținerea acțiunii în anulare. De asemenea, s-a mai reținut că celelalte critici din recurs, prin care recurentul a invocat existența unor nereguli procedurale în adoptarea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, în raport de normele de tehnică legislativă ce fac obiectul Legii nr. 24/2000, precum și încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, Legii nr. 448/2006, art. 2, art. 15, art. 16 și art. 50 din Constituție, art. 14 din Convenția EDO și art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, expuse la pct. b) din cererea de recurs, au fost încadrate de instanța de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu au fost efectiv analizate, considerentele deciziei atacate reluând, în esență, argumentația instanței de fond referitoare la nerespectarea de către reclamant a prevederilor art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanțare a programului "Casa Verde clasic 2016", aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1817/2016. Pentru aceste motive, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 4555 din 08 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, a fost anulată decizia contestată și s-a reluat judecata recursului, în limitele motivelor de casare neanalizate. Analizând, în rejudecare recursul, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantul A., pentru următoarele considerente: Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a analizat doar critica referitoare la nemotivarea sentinței recurate în raport de prevederile O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 448/2006 și Constituția României, din perspectiva dreptului la nediscriminare și a încălcării demnității personale, criticile privind greșita calificare a acestora ca având caracter accesoriu fiind dezlegate definitiv prin Decizia nr. 4555/2019. Din această perspectivă, instanța de control judiciar a apreciat ca fiind fondată această critică, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată de reclamant, precum și de argumentarea lor în fapt și în drept, Înalta Curte a constatat că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și a motivelor expuse de reclamant, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil. Considerentele primei instanțe asupra fondului cauzei se rezumă la redarea contextului factual care a condus la prezentul litigiu, pentru ca, ulterior, să prezinte o serie de argumente succinte referitoare la legalitatea adreselor emise de APM Argeș cu nr. x/08.11.2016 și nr. x/29.11.2016, reținând, în esență, că reclamantul nu a respectat prevederile art. 14 și art. 15 din Ordinul MMAP nr. 1817/2016 referitoare la procedura de depunere a dosarului de finanțare, astfel încât cele două adrese nu constituie un răspuns nejustificat de a soluționa cererea reclamantului. În ceea ce privește capătul de cerere vizând anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, instanța l-a respins, ca neîntemeiat, ca urmare a admiterii excepțiilor invocate în cauză și a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României. Înalta Curte a constatat că, deși strict formal, curtea de apel s-a pronunțat asupra capătului de cerere vizând anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, constatând netemeinicia acestuia, totuși nu a expus considerentele care au condus la această soluție. Simpla trimitere la modalitatea de soluționare a excepțiilor invocate în cauză nu este de natură a susține soluția de netemeinicie, aspectele invocate pe calea excepțiilor neavând vreo legătură cu motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la acest ordin, mai exact cu privire la art. 4 alin. (1), care obligă persoanele cu dizabilități să depună personal dosarul de finanțare. În susținerea cererii de anulare, reclamantul a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 448/2006, a principiului nediscriminării și a demnității personale, astfel cum sunt prevăzute de art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, precum și de art. 50 din Constituția României, argumente de nelegalitate pe care instanța de fond nu le-a analizat în cuprinsul sentinței recurate. Prin urmare, în lipsa analizării efective a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a respins, ca neîntemeiat, primul capăt de cerere, iar în ceea ce privește capătul de cerere referitor la anularea adreselor emise de APM Argeș, se observă o contrarietate în argumentație, pe de-o parte instanța de fond stabilind caracterul legal al acestor adrese (în raport de prevederile Ordinului nr. 1817/2016), iar pe de altă parte, respingându-l ca lipsit de obiect, consecutiv respingerii capătului principal de cerere vizând anularea Ordinului nr. 1817/2016. Totodată, Înalta Curte a constatat că prima instanță nu a mai procedat la analiza excepțiilor inadmisibilității capetelor de cerere referitoare la anularea actelor atacate (petitele 1 și 2), respingându-le ca lipsite de obiect, deși, conform art. 248 C. proc. civ., aceste excepții trebuiau soluționate cu prioritate datorită obiectului lor (lipsa plângerii prealabile). Față de aceste aspecte, Înalta Curte a aprecit că, în cauza de față, considerentele sentinței de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe cale de consecință, impunându-se casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Ca urmare a constatării incidenței acestui caz de casare și a soluției de casare cu trimitere la rejudecare, instanța de recurs nu a mai analizat motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, Legii nr. 448/2006, art. 2, art. 15, art. 16 și art. 50 din Constituție, art. 14 din Convenția EDO și art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, vizând dreptul la nediscriminare, dreptul la demnitate personală, principiul egalității de șanse și a drepturilor persoanelor cu dizabilități, urmând ca aceste argumente să fie avute în vedere de instanța de fond, în rejudecare, întrucât reprezintă chiar temeiul motivelor de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul MMAP nr. 1817/2016 și la Adresele emise de APM Argeș sub nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea procedurii de adoptare a Ordinului MMAP nr. 1817/2016, Înalta Curte a constatat că acest motiv de nelegalitate nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, fiind expus pentru prima dată prin cererea de recurs, iar analizarea acestui motiv de nelegalitate în calea de atac a recursului este contrară prevederilor art. 478 alin. (3) și 483 C. proc. civ.. Prin urmare, atât timp cât reclamantul nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată cu o pretenție distinctă de verificat în calea acțiunii judiciare, referitoare la legalitatea Ordinului MMAP nr. 1817/2016 din perspectiva nerespectării procedurii de adoptare prevăzute de Legea nr. 24/2000, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs. Înalta Curte a menținut soluțiile pronunțate de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a lui B., în reprezentarea reclamantului A. și la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Fondului pentru Mediu București și Agenția Națională pentru Protecția Mediului București, aceste soluții nefiind criticate prin recursul declarat de reclamantul A., precum și soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, care a fost definitiv dezlegată prin decizia nr. 4555/08.10.2019 și nu a fost desființată prin admiterea contestației în anulare. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte a casat sentința recurată și a trimis cauza instanței de fond în vederea rejudecării capătului de cerere principal, referitor la anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016 și a capetelor de cerere accesorii (astfel cum au fost definitiv calificate prin Decizia nr. 4555/08.10.2019), referitoare la anularea adreselor emise de pârâta APM Argeș sub nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 și la obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului pretins de reclamant. Cât privește cel de-al doilea petit al acțiunii, referitor la constatarea încălcării de către pârâți a drepturilor persoanelor cu handicap prevăzute de Legea nr. 448/2006, fapt ce a condus la discriminarea reclamantului și la încălcarea demnității personale, astfel cum este prevăzută de O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte a constatat că, prin decizia nr. 4555/2019, instanța de recurs a clarificat acest capăt de cerere ca reprezentând un motiv de nelegalitate, urmând a fi avut în vedere de instanța de fond din această perspectivă. De asemenea, instanța de recurs a dispus ca, în rejudecare, instanța de fond să reanalizeze și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București, având în vedere că, în primul ciclu procesual, această excepție a fost respinsă ca lipsită de obiect, față de respingerea primului capăt al acțiunii. Odată dispusă desființarea sentinței cu privire la soluția de respingere a acestui petit al cererii, se impune și reluarea dezbaterilor cu privire la excepția inadmisibilității, cu prioritate față de examinarea fondului cererii, conform art. 248 C. proc. civ.. Pentru aceleași considerente, va fi reluată și analiza excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea Adreselor emise de pârâta APM Argeș sub nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016, având în vedere că această excepție a fost respinsă ca lipsită de obiect, iar rejudecarea cererii de anulare a adreselor atacate implică și reluarea dezbaterilor asupra excepției.

Hotărârea instanței în fond după casare Prin sentința civilă nr. 179/F-C din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată, s-a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ca neîntemeiată și s-au respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția Pentru Protecția Mediului Argeș, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Administrația Fondului pentru Mediu, Consiliul National pentru Combaterea Discriminărilor și Guvernul României, prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 1817/20.09.2016 și a adreselor nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 dar și cererile privind obligarea pârâților la plata prejudiciului material și moral, pretins de reclamant. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 179/F-C din 5 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au formulat cerere de recurs reclamantul A. prin mandatar B., și pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului. 4.1. Recurentul-reclamant A., prin mandatar B., din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În dezvoltarea criticilor, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut în esență, referitor la considerentele sentinței de la paragraful 1 și următoarele de la pag. 14, ce a stat la fundamentarea dispozitivului sentinței 179/C-F din 2021, de respingere a cererii de chemare în judecată, că aceasta nu a luat în calcul prevederile art. 7 și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, art. 61 lit. a) din Legea nr. 443/2006, corroborate cu art. 2 raportat la art. 183 alin. (1) si (3) din C. proc. civ. actualizat la 2016. Prin urmare, chiar dacă Ordinul nr. 1817/2016 nu prevede expres depunerea prin scrisoare de recomandată, asta nu înseamnă că o interzice ca modalitate de comunicare a dosarului de finanțare. Cum Ordinul în cauză, este o normă administrativă aceasta se completează cu normele juridice generale si speciale. Instanța de fond, nu a luat în calcul toate apărările formulate de acesta atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin apărările ulterioare, în care specifică faptul că dreptul de a depune dosarul de finanțare se poate face personal prin scrisoare de recomandare la oficiul poștal, situație de fapt si de drept nemotivată de instanță ce a influențat sentința recurată. Tot instanța de fond, prin sentința recurată, constată un fapt ce contravine aplicării Legii nr. 448/2006, în sensul în care, persoanele cu handicap trebuie să se prezinte personal la ghișeul autorității publice, chiar dacă aceasta nu are acces dedicat pentru persoanele cu handicap. O astfel de sentință conduce indubitabil la încălcarea angajamentelor pe care autoritățile publice și le-au asumat față instituțiile europene prin art. 14 Convenția EDO si art. 21 si 26 din Carta Drepturilor Fundamentale ale UE în raport cu legislația internă Legea nr. 448/2006, prin faptul că recurentul reclamant, persoana cu handicap vizual grav-nevăzător trebuia să participe programul de finanțare Casa Verde 2016, stând la coadă cu persoanele care sunt sănătoase, fără a avea acces neîngrădit în instituție, pe nivelul de acces al persoanelor cu handicap. Instanța de fond, prin sentința recurată, a dispus respingerea cererii a cererii de chemare în judecată, fără a lua în calcul drepturi devenite elementare pe teritoriul României, cum sunt drepturile persoanelor cu handicap, recunoscute atât de dreptul intern cât si de dreptul internațional: Legea nr. 448/2006, O.G. nr. 137/2000R, Constituția României, CEDO si Carta Drepturilor Fundamentale ale UE . Mai susține recurentul-reclamant că instanța de fond a omis să se pronunțe pe două capete principale de cerere, petitul nr. 2 și nr. 3 din cererea de chemare în judecată, catalogându-le eronat ca fiind cereri accesorii la cererea de chemare în judecată și respingându-le, ca fiind lipsite de obiect, fără a motiva respingerea acestora. Recurentul arată că, instanța de fond a apreciat greșit cererea de chemare în judecată a recurentului reclamant prin care primul petit a fost catalogat ca cerere principală, celelalte petite 2, 3 și 4, ca fiind cereri accesorii. În susținerea afirmației că petitul nr. 2 și nr. 3 din cererea de chemare în judecată sunt cereri principale rezultă chiar din motivarea cererii reclamantului din care rezultă că soluționarea acesteia nu depinde de anularea actului normativ Ordinul MMAP nr. 1817/2016 ci din neaplicarea prevederilor acesteia, întrucât: Intimații au încălcat prevederile art. 15 și art. 16 din Ordinul MMAP nr. 1817/2016 prin faptul că nu s-a respectat procedura de respingere a cererii de finanțare impusă de legiuitor. Cererea de finanțare depusă la sediul A.P.M. Argeș, trebuia soluționată de către o comisie de evaluare a AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) numită prin Dispoziția Președintelui AFM si nu de către persoane străine de această comisie, fapt care conduce la nelegalitatea actelor emise de APM Argeș prin care restituie dosarul de finanțare prin adresele nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016; Încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap și a principiului egalității de șanse, stări de drept evidențiate de art. 7, art. 61 și art. 62 din Legea nr. 448/2006 și art. 2 și 15 din O.G. nr. 137/2000; Prin Decizia nr. 1997/30.03.2021 din dosarul nr. x/2020, I. C. civ..J-SCAF anulează Decizia nr. 4555/2019 din Dosarul nr. x/2016 și, rejudecând recursul, admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 62 din 3 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, menținând doar dispozițiile referitoare la excepțiile soluționate de aceasta. Prin urmare, instanța de fond, în motivarea sentinței recurate, specifică faptul că petitele 2 și 3 au fost calificate ca fiind cereri secundare în raport cu cererea principală de anulare a Ordinului MMAP nr. 1817/2016, situație care nu se regăsește motivată în sentința nr. 179/F-C din 05.10.2021 fiind incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. procedură civilă. În considerentele sentinței de fond nu sunt respectate exigențele unei motivări corespunzătoare a petitelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei si a argumentelor părților, neîntrunind rigorile art. 6 alin. (1) din Convenția E.D.O. fiind incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Instanța de fond nu a motivat sentința recurată în raport cu cererea de chemare în judecată, petitele 2 si 3, situație de drept ce încalcă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Această dispoziție are caracter imperativ, aspect ce rezultă din folosirea, de către legiuitor a expresiei « va cuprinde » stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile prevederilor art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Pe fondul cauzei, recurentul-reclamant susține în esență că instanța de fond statuează faptul că persoanele cu handicap, în speța de față nevăzător, au obligația să se prezinte personal în fata funcționarului de la A.P.M. Argeș, cunoscând că intimatul pârât restituie dosarul de finanțare cu încălcarea Ordinului nr. 1817/2016, pentru care i s-a lezat dreptul de a fi soluționată de comisia prevăzută la art. 16 din Ghidul de finanțare, fapt ce a lezat dreptul la apărare pe o procedură legal stabilită de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar recurentul-reclamant, pentru a accede la finanțarea nerambursabilă din fonduri publice, conform intimatului pârât, avea obligația să se adreseze cetățenilor sănătoși, care să le ceară voie să intre în instituția publică pentru a depune dosarul de finanțare, situație umilitoare si degradantă la care a fost supuse persoanele cu handicap. Drepturile persoanelor cu handicap și totodată accesul la finanțare nerambursabilă au devenit cerințe de lux, pentru recurentul-reclamant fiindcă intimatul pârât APM Argeș nu le respect și încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii. Instanța de fond nu a verificat o astfel de stare abuzivă, fiindcă, în practică, aceste drepturi ale persoanelor cu handicap au fost create chiar pentru a se respecta astfel de principii: principiul egalității de șanse este un principiu consacrat de art. 16 din Constituția României, sub forma egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dispoziții care se coroborează cu art. 4 alin. (2), care interzic discriminarea, în funcție de criteriile menționate, precum și cu alte alte dispoziții constituționale care implică principiul egalității care sunt în consens cu reglementările internaționale în materie, respectiv art. 14 și art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, care consacră acest principiu și art. 24, care reglementează cauzele de discriminare. Principiul egalității de șanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viața economică și socială fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală. In concluzie, susține recurentul-reclamant, fiind persoană cu handicap, prin acte normative și acte administrative, i s-au restrâns drepturile și libertățile cetățenești, în mod ilegal și discriminatoriu, obligându-l, dacă dorește să acceadă la servicii publice gratuite, să se prezinte personal, să se umilească, să cerșească mila cetățenilor sănătoși și furioși care se îmbulzeau la intrarea APM Argeș. O astfel de stare ilegală statuată atât prin actul normativ atacat cât și prin actele administrative este combătută atât de legea română cât și de cea internațională și comunitară, motiv pentru care solicită obligarea pârâților să-i plătească daunele materiale și morale, precum și cheltuielile de judecată. 4.2. Împotriva aceleiași sentințe și a încheierii de ședință din data de 20.09.2021 a declarat recurs și pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și solicitând casarea parțială a sentinței doar în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate invocată de aceasta. Recurenta-pârâtă a susținut în primul rând că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488, alin. (1),pct. 5 C. proc. civ.), întrucât în cuprinsul încheierii din data de 20 septembrie 2021, din eroare a fost făcută următoarea mențiune: "Procedura de citare este legal îndeplinită." În cauza de față, dosarul a fost repus pe rol la Curtea de Apel Pitești și deși avea calitatea de pârâtă, nu a primit citație după repunerea pe rol a dosarului și prin urmare, nu a putut participa la respectiva fază de desfășurare a procesului, nu și-a putut exercita apărările, încălcându-se prevederile art. 13 C. proc. civ. și deci fiindu-i încălcat dreptul la apărare, procedura de citare nefiind legal îndeplinită cu ANPM. De asemenea, a mai susținut recurenta-pârâtă că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.), prin modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate, arătând, prin raportare la considerentele sentinței de la pag. 12, paragrafele 2, 3 și 4, în primul rând că, ANPM nu este emitent al ordinului a cărei anulare se cere, respectiv al Ordinului nr. 1817/20.09.2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice, emis de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar în al doilea rând, că ANPM nu este nici emitentul adreselor nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016, care, după cum s-a arătat în chiar cererea de chemare în judecată, au fost emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș. Acestea au fost și motivele pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANPM. Referitor la adresele nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, recurenta-pârâtă susține că, în opinia sa, nu sunt acte administrative în înțelesul art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, tipice sau asimilate, adresele în speță fiind acte preparatorii, întrucât nu produc prin ele însele efecte juridice și deci nici nu pot fi atacate în contencios administrativ.

Apărările formulate în recurs Recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar B., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant A. prin mandatar B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, precum și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimați ca fiind neîntemeiate și nefondate și admiterea recursului propriu. Intimatul-reclamant Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, în ceea ce privește dispoziția de respingere a acțiunii formulate de acesta în contradictoriu cu Ministerul.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant constatând recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., iar criticile formulate se circumscriu cel puțin cazului de casare prevăzut de punctul 8, declarația de recurs fiind analizată în mod unitar.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. prin mandatar B. este fondat, iar recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Preliminar, având în vedere stadiul procesual, precum și hotărârile pronunțate anterior, se constată că situația de fapt a fost deja stabilită cu putere de lucru judecat, după cum rezultă din expunerea de la punctele 3 și 4 din prezenta decizie, astfel încât, prin raportare la considerentele deciziei de casare și considerentele sentinței recurate, instanța de control judiciar urmează să analize punctual motivele de nelegalitate invocate și încadrate în cazurile de casare astfel cum au fost invocate în declarațiile de recurs. Din acest punct de vedere, Inalta Curte reține că în mod corect prima instanță a constatat că, așa cum reiese din Decizia de casare nr. 1997/30.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost trimisă la rejudecare doar cu privire la capătul de cerere principal, referitor la anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016, și a capetelor de cerere accesorii, referitoare la anularea adreselor nr x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 și la obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului pretins de reclamant. Făcând aplicarea art. 501 C. proc. civ., instanța a reținut că prin decizia de casare, printre altele, s-a stabilit că cererea privind anularea Ordinului MMAP nr. 1817/2016 este cerere principală iar cererea privind constatarea nulității adreselor nr. x/08.11.2016 și nr y/29.11.2016, dar și cea privind obligarea pârâților la acoperirea prejudiciului pretins de reclamant, sunt cereri accesorii, procedând la analiza acestor cereri în raport cu caracterul avut de fiecare dintre acestea, așa cum a fost indicat prin decizia de casare. De asemenea, instanța a constatat cel de-al doilea petit al acțiunii, referitor la constatarea încălcării de către pârâți a drepturilor persoanelor cu handicap, prevăzute de Legea nr. 448/2006, fapt ce ar fi condus la discriminarea reclamantului și la încălcarea demnității personale, astfel cum este prevăzută de O.G. nr. 137/2000, a fost clarificat de instanța de recurs, prin Decizia nr. 4555/2019, ca reprezentând un motiv de nelegalitate, fiind analizat de instanța de fond din această perspectivă. Statuând că curtea de apel în fond după casare a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 501 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza motivelor de casare în mod unitar, procedând prioritar, având în vedere efectele lor, la analiza crititicilor de natură procedurală și ulterior a celor ce vizează nelegalitatea sentinței pe fond. Recurenta-pârâtă a susținut în primul rând că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul încheierii din data de 20 septembrie 2021, s-a reținut greșit că procedura de citare este legal îndeplinită, în realitate însă, după repunerea pe rol a dosarului urmare a Decizia de casare nr 1997/30.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ne mai primind citație nu și-a putut exercita apărările, încălcându-se prevederile art. 13 C. proc. civ. și implicit dreptul la apărare. Înalta Curte nu poate reține ca fiind valabilă această critică, constatând că la dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești există dovada îndeplinirii valabile a procedurii de citare cu recurenta-pârâtă, primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenței, având semnătura și parafa acesteia, pentru termenul de judecată din data de 20.09.2021, când au lipsit părțile, cauza fiind reținută spre soluționare, având în vedere dispozițiile art. 233 C. proc. civ., reclamantul și pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Notele de ședință, solicitând judecata în lipsă. De asemenea, a mai susținut recurenta-pârâtă că ANPM nu este nici emitentul Ordinului nr. 1817/20.09.2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice, fiind emis de Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și nici al adreselor nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016, ci Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, motiv pentru care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, însă instanța de control judiciar constată că soluția cu privire la această excepție a intrat în puterea lucrului judecat, prin Decizia de casare nr 1997/30.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind menținută sentința nr. 62/03.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești cu privire la respingerea acestei excepții. Această critică a recurentei-pârâte ANPM a fost invocată în contextul mai larg al motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate, arătând că adresele nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, nu sunt acte administrative în înțelesul art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci operațiuni administrative, acte preparatorii, întrucât nu produc prin ele însele efecte juridice și deci nici nu pot fi atacate în contencios administrativ. Înalta Curte constată, în primul rând, că pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a invocat această excepție pentru motivul că adresele contestate de reclamant nu ar fi acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 dar și pentru motivul că cererea acestuia din urmă nu ar fi îndeplinit condițiile legale pentru depunerea dosarului, reglementate prin art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (2) din Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1817/2016. În ceea ce privește această ultimă argumentație, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, în contextul în care reținuse deja caracterul de acte administrative ale celor două adrese, întrucât îndeplinirea sau nu a condițiilor legale pentru depunerea dosarului nu poate determina inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ci reprezintă un aspect care ține de fondul dreptului invocat de reclamant, observându-se în acest sens că reclamantul a solicitat anularea parțială a Ordinului nr. 1817/2016, însă recurenta-pârâtă nu a mai criticat prin cererea de recurs această soluție a instanței ci exclusiv aprecierea instanței asupra naturii juridice de acte administrative a adreselor nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș. În al doilea rând, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a calificat corect cele două adrese ca fiind acte administrative, reținând că prin adresa nr. x/08.11.2016, contestată de către reclamant în cadrul cererii accesorii, i s-a comunicat acestuia că cererea sa nu a îndeplinit condițiile legale pentru depunere, dar și că i se restituie dosarul, și aceasta pe motiv că cererea reclamantului a fost transmisă prin poștă și apoi, prin adresa nr. x/29.11.2016, i s-a comunicat acestuia că s-a respins plângerea prealabilă pe care a formulat-o în raport cu aceleași considerente din adresa nr. x/08.11.2016. Deși instanța de fond nu a precizat concret caracterul tipic sau asimilat al adreselor, instanța de control judiciar constată s-a reținut în mod legal că atâta timp cât prin adresele respective se stabilesc măsurile luate de autoritate, pe de o parte, în raport cu cererea de finanțare depusă de reclamant, iar pe de altă parte, în raport cu plângerea prealabilă formulată de reclamant, dau naștere unui raport juridic de drept administrativ, întrucât se exprimă voința autorității publice emitente de a nu da curs cererii de finanțare formulate de reclamant. În acord cu judecătorul fondului Înalta Curte constată caracterul de acte administrative unilaterale cu caracter individual, asimilat, a adreselor nr. x/08.11.2016 și nr. y/29.11.2016 emise de Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, sub forma refuzului nejustificat al autorității emitente de a rezolva o cerere cu privire la un drept sau interes legitim, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și h) și alin. (2) din Legea nr. x și la conținutul adreselor respective, fiind emise de o autoritate publică, în sensul Legii contenciosului administrativ, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii. Constatând că recurenta-pârâtă nu a formulat critici și cu privire la soluția pe fondul litigiului, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de recurenta-pârâtă declarat împotriva sentinței nr. 179/05.09.2021 și a încheierii de ședință din data de 20.09.2021 ca fiind nefondat. Procedând la analiza criticilor formulate de reclamant prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată cu titlu preliminar, că, deși recurentul și-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile sale se circumscriu în totalitate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte nu identifică motive contradictorii pe care s-ar fi întemeiat soluția instanței, fiind coerentă și concordantă raționamentului îmbrățișat, și nici o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., soluția fiind motivată, silogismul judiciar rezultând din considerentele sentinței, instanța înlăturând explicit sau implicit, prin adoptarea raționamentului contrar, susținerile reclamantului. Procedând la analiza criticilor recurentului-reclamant din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că printr-un prim capăt de cerere, principal, reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ un act administrative cu caracter normative, respectiv Ordinul nr. 1817/20.09.2016 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care s-a aprobat Ghidul de finanțare pentru programul guvernamental "Casa Verde Clasic 2016", solicitând anularea parțială a acestuia, respectiv în privința art. 14 alin. (1) din acest act normativ, care, în opinia sa, obligă persoanele cu handicap să depună personal dosarul de finanțare, la ghișeul instituțiilor publice, deși aceste instituții nu dispun de facilități pentru respectarea drepturilor persoanelor cu handicap, conform Legii nr. 448/2006, ceea ce încalcă principiul nediscriminării și conduce la încălcarea demnității personale, conform art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 și intră în conflict cu prevederile art. 50 din Constituție. Având în vedere că această dispoziție a fost invocată ca temei juridic pentru refuzul apreciat nejustificat de refuz de primire a dosarului de finanțare, manifestat explicit prin adresele emise de pârâta Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, cu nr. x/08.11.2016 și nr. x/29.11.2016, calificate deja de instanță ca fiind acte administrative asimilate, reclamantul a solicitat anularea acestora, deoarece încalcă dreptul la petiționare și dreptul la egalitatea de șanse (dreptul la nediscriminare), acest capăt de cerere fiind calificat ca fiind accesoriu, întrucât depinde de soarta capătului de cerere principal, constatarea nelegalității acestui text din Ghidul de finanțare cu consecința anulării acestuia, care reprezintă temeiul refuzului, conducând la anularea actului administrativ subsecvent, emis în baza acestuia. Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamantul este o persoană cu handicap vizual grav - nevăzător, susținând că din cauza aglomerației și îmbulzelii care ar fi fost la sediul instituției publice la care trebuia să depună dosarul de finanțare, dar și din cauza infrastructurii existente la instituția respectivă și a modului deficitar de organizare al aceleiași instituții, nu a putut depune dosarul personal, dar nici prin intermediul fiului său ori al poștei, context în care reclamantul arată că prevederile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1817/2016 ar fi nelegal, invocând încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap prevăzute de Legea nr. 448/2006, a principiul nediscriminării și a demnității personale, deduse din art. 2 și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, dar și din art. 50 din Constituția României. Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 1817/2016, emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care s-a aprobat Ghidul de finanțare pentru programul guvernamental "Casa Verde Clasic 2016", "Dosarul de finanțare se va depune personal, legat, paginat și opisat, într-un singur exemplar, în plic, la agenția județeană pentru protecția mediului pe raza căreia domiciliază solicitantul și se va înregistra într-un registru special pentru acest program, doar în cazul în care dosarul de finanțare cuprinde toate documentele potrivit fișei conformității administrative. Nu se pot depune modificări și completări ulterioare înregistrării la agenția județeană pentru protecția mediului." Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a interpretat corect acest text din reglementarea secundară, în sensul că, dosarul de finanțare se depune personal, fără ca norma în discuție să reglementeze această modalitate de depunere a dosarelor în raport cu existența sau nu a unor deficiențe fizice pentru persoanele care depun dosare de finanțare, apreciază că modalitatea respectivă de depunere a dosarelor se aplică oricăror persoane, independent de existența sau nu a vreunor deficiențe fizice și indiferent de ce fel de astfel de deficiențe fizice ar fi vorba, modalitate de depunere a dosarelor și că, discriminarea ar fi putut să fie susținută doar dacă persoanele fără handicap, spre deosebire de cele cu handicap, ar fi putut depune dosarul și în altă modalitate decât personal la ghișeul instituției, ceea ce nu este cazul în situația discutată, întrucât prevederile Ghidului de finanțare nu reglementează modalități de depunere a dosarului de finanțare în funcție de existența sau nu a unui handicap. Actul administrativ cu caracter normativ supus controlului parțial al instanței a fost emis în organizarea executării O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, potrivit art. 1 din Anexa la Ordinul nr. 1817/2016, Ghidul fiind un suport informativ având rolul de a furniza solicitantului de finanțare din Fondul pentru mediul informații privind derularea Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, conținând, conform alin. (2), dispoziții privind Programul, eligibilitatea solicitantului, a dosarului de finanțare, a proiectului propus și a cheltuielilor legate de acesta, precum și condițiile de depunere a dosarului de finanțare, analiză și selectare, aprobare, finanțare, implementare și monitorizare a proiectului propus. Având în vedere scopul reglementării O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, act normativ în temeiul căruia a fost elaborat Ghidul nu poate conține dispoziții de procedură de genul celei supusă controlului, însă în acord cu principiul legalității, reglementarea secundară și cu preponderență normele de tip "Ghid", care conțin informații și dispoziții care să pună în aplicare prevederile legale, nu trebuie să adauge la lege și nici să restricționeze accesul persoanelor la exercitarea unor drepturi sau facilități legale. Un act administrativ cu caracter normativ în acord cu acest principiu trebuie să fie concordant cu legea în organizarea executării căreia a fost emis, nefiind obligatoriu să se coreleze cu alte acte administrative cu caracter normative emise în baza unor acte normative cu alt obiect de reglementare. Cu toate acestea, reglementarea secundară trebuie să respecte, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, principiile generale de legiferare proprii sistemului juridic românesc, actele normative se inițiază, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constutiției României, republicată, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cu principiile ordinii de drept. Aceste principii sunt aplicabile și la elaborarea actelor normative emise de conducătorii autorităților publice centrale, astfel cu prevede art. 3 alin. (2) din același act normativ, fiind deci aplicabile și actului administrativ normativ supus controlului de legalitate, corelarea fiind obligatorie cu principiile ordinii de drept, Constituției, reglementărilor comunitare, cu tratatele la care România este parte și cu CEDO, protocoalele adiționale și jurisprudența CEDO, astfel cum prevede art. 13 lit. c) și d) din Legea nr. 24/2000. De asemenea, potrivit art. 13 lit. b