ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1598/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Decizia pronuțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia civilă nr. 674 din 18 martie 2025, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul A. împotriva încheierii din 20 iunie 2024 și a deciziei civile nr. 740R din 1 noiembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B.. S.R.L..

1.2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Prin contestația în anulare formulată, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., contestatorul a solicitat admiterea căii de atac, anularea deciziei atacate și sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În argumentarea căii de atac exercitate, contestatorul a susținut că dispozițiile art. 503 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu reglementează posibilitatea constatării nulității absolute a unei hotărâri judecătorești, context în care apreciază că aceste prevederi legale sunt neconstituționale, decizia atacată fiind nulă absolut pentru motive care însă nu sunt prevăzute de dispozițiile art. 503 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În continuare, sub un prim motiv de contestație în anulare, contestatorul a invocat împrejurarea că la termenul de judecată care a avut loc la 25 februarie 2025, instanța, în mod nelegal, s-a pronunțat asupra excepției necompetenței în soluționarea ambelor recursuri, invocată de contestator, în condițiile în care intimata nu era prezentă la respectivul termen de judecată. Totodată, completul de judecată învestit cu examinarea căii de atac, fusese recuzat printr-o cerere formulată în acest sens, nesoluționată până la acel termen de judecată, nesocotindu-se astfel prevederile art. 14 alin. (1), alin. (5) și alin. (6), art. 153 alin. (1) și alin. (2), art. 224, art. 49 alin. (2), art. 174 alin. (1) și alin. (2), art. 176 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ceea ce, în raport de art. 176 alin. (6) din același act normativ, conduce la nulitatea absolută și necondiționată a deciziei atacate.

Un al doilea motiv de contestație în anulare a vizat faptul că la termenul de judecată din 25 februarie 2025, ca urmare a formulării de către contestator a mai multor excepții de neconstituționalitate, instanța de judecată, în mod greșit, a dispus crearea, în temeiul dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a două dosare asociate, procedând, astfel, la soluționarea acestor cereri în temeiul unor prevederi care nu erau cuprinse în norme care nu au puterea de lege, Înaltei Curți nefiindu-i recunoscută prerogativa legiferării, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai de lege, conform art. 126 din Constituție, dar și potrivit art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 304/2022.

Prin urmare, prin crearea de către instanța de judecată a celor două dosare asociate în scopul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate invocate, au fost nesocotite dispozițiile legale și constituționale care reglementează modalitatea de înfăptuire a justiției.

Ca atare, având în vedere că cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate au fost soluționate de instanța de judecată în temeiul dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, în temeiul prevederilor art. 176 pct. 6 și a art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., sunt lovite de nulitate absolută atât încheierea de ședință din 25 februarie 2025, cât și decizia civilă nr. 674 din 18 martie 2025.

Sub un alt aspect, în susținerea contestației în anulare exercitate, contestatorul a criticat decizia din recurs din perspectiva în care, raportat la obiectul cauzei deduse judecății care vizează sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, și față de conținutul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se impunea ca instanța de recurs să soluționeze recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a excepției de neconstituționalitate în termen de 3 zile, ceea ce are drept consecință o încălcare a normelor de procedură sancționate cu nulitatea absolută de către dispozițiile art. 176 pct. 6 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., impunând-se din această perspectivă constatarea nulității absolute a deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025 pronunțată de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sub un ultim aspect, contestatorul a invocat împrejurarea că hotărârea atacată nu a fost semnată de către membrii completului de judecată care au pronunțat-o, ceea ce în condițiile art. 174 alin. (1) și alin. (2), art. 176 pct. 6, art. 426, art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025.

1.3Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la 23 noiembrie 2025, intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibile, și în subsidiar, ca neîntemeiate, și amendarea contestatorului în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) C. proc. civ. pentru exercitarea abuzivă a unei căi de atac vădit neîntemeiate.

I.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 iunie 2025, sub nr. x/2025.

Prin rezoluția din 24 iunie 2025, a fost fixat termen de judecată la data de 24 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când Înalta Curte a reținut pricina în pronunțare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

Analizând contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi exercitată doar pentru ipotezele prevăzute, în mod expres și limitativ la art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre definitivă) și la art. 503 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs sau o hotărâre a instanței de apel care, potrivit legii, nu mai poate fi atacată cu recurs).

Contestația în anulare obișnuită poate fi exercitată doar atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar contestația în anulare specială poate fi promovată doar atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată raportului juridic dedus judecății.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul contestației în anulare formulate în cauză, aspectele relevate de către contestator drept motive ale contestației în anulare, nu sunt susceptibile a fi circumscrise în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac, contestatorul neinvocând aspecte care să se refere la vreunul dintre motivele prevăzute de acest text legal. Astfel, acesta își exprimă nemulțumirea față de soluția de respingere a recursului exercitat împotriva încheierii din 20 iunie 2024 și a deciziei civile nr. 740R din 01 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă în dosarul nr. x/2024, cum de altfel chiar afirmă în cuprinsul cererii, susținând că niciunul dintre aspectele invocate nu se circumscriu prevederilor legale care reglementează motivele contestației în anulare.

În atare context, Înalta Curte va respinge contestația în anulare pentru următoarele considerente.

Printr-un prim aspect, contestatorul a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dat fiind faptul că intimata nefiind prezentă la termenul de judecată din 25 februarie 2025, excepția necompetenței instanței în soluționarea recursurilor promovate nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 14 alin. (1), alin. (5) și alin. (6), art. 153, art. 174, art. 176, art. 224 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Așa cum s-a relevat și anterior, contestația în anulare de drept comun este acea cale extraordinară de atac cu ajutorul căreia părțile interesate urmăresc retractarea unei hotărâri judecătorești definitive, astfel cum prevede art. 503 alin. (1) C. proc. civ., cu condiția ca acel motiv să nu fi putut fi invocat anterior în apel sau recurs.

Motivul pentru care se poate exercita contestația în anulare de drept comun rezultă expres din norma legală menționată, care stipulează astfel: "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.".

Ca atare, această cale de atac se poate exercita în măsura îndeplinirii cumulative a două condiții: contestatorul nu a fost legal citat și nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. De asemenea, rezultă că se impune ca motivul de contestație în anulare să vizeze vicii procedurale care să afecteze procedura de citare desfășurată în fața instanței care a pronunțat atacată.

Prin urmare, ceea ce sancționează norma legală înscrisă în art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. este realizarea unei judecăți cu încălcarea obligației imperațive vizând citarea părților, întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea, poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de îndeplinirea nelegală a actului procedural, interesată a invoca și este sancționată, potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea vizată de neîndeplinirea actului procedural.

Introducerea unei contestații în anulare trebuie să fie justificată în persoana contestatorului care, doar el, se poate prevala de neregularitățile procedurale, neavând posibilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare a altor părți din proces sau pentru a proteja alte persoane care ar putea lua parte la judecată, în contra cărora s-ar pretinde producerea acelor neregularități.

Prin urmare, contestatorul nu are abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altor părți din proces.

Înalta Curte constată că prin motivul de contestație formulat în cauză nu au fost invocate neregularități privind citarea contestatorului în fața instanței de recurs, care a pronunțat decizia civilă nr. 684 din 18 martie 2025, ce face obiectul căii de atac, ci a părții adverse, intimata B. S.R.L.

Totodată, Înalta Curte reține, contrar susținerilor contestatorului, că intimata B. S.R.L. a fost citată la termenul de judecată din 25 februarie 2025, conform procesului-verbal de înmânare aflat atașat la dosarul nr. x/2024 al Înaltei Curți. Totodată, intimata a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat, printre altele, și judecata cauzei în lipsă.

Potrivit art. 223 C. proc. civ., în măsura în care procedura de citare este legal îndeplinită, lipsa unei părți nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește. Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul în care lipsesc ambele părți, deși au fost legal citate, dacă cel puțin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Prin urmare, pentru respectarea și garantarea principiului contradictorialității legea cere ca numai citarea să fie regulat îndeplinită, iar nu și înfățișarea părților personal sau prin reprezentant, această procedură nefiind de esența procesului civil. Simpla cunoaștere a părților despre proces printr-o citare legal îndeplinită face ca procesul să se desfășoare normal, cu respectarea pe deplin a principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, contrar aserțiunilor părții contestatoare

Nici împrejurarea că instanța a procedat la examinarea recursurilor în condițiile în care împotriva completului de judecată învestit cu soluționarea acestora fusese formulată o cerere de recuzare nu se circumscrie vreunui motiv de contestație în anulare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

De altfel, efectuând verificări la dosarul cauzei, se constată că într-adevăr, la 03 martie 2025, petentul A. a formulat cerere de recuzare a tuturor membrilor Completului nr. 9 învestit cu examinarea recursului formulat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 740/R/01.11.2024 și a încheierii din 20.06.2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosar nr. x/2024. Cererea de recuzare a fost, însă, soluționată anterior pronunțării deciziei recurate, 18 martie 2025, contrar susținerilor contestatorului, prin încheierea din 10 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024 în sensul respingerii acesteia.

Printr-un alt motiv de contestație în anulare, contestatorul a susținut că instanța de recurs, în mod greșit, a dispus crearea, în temeiul dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, a două dosare asociate, procedând, astfel, la soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în temeiul unor prevederi care nu erau cuprinse în norme care nu au puterea de lege, Înaltei Curți nefiindu-i recunoscută prerogativa legiferării, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai de lege, conform art. 126 din Constituție, dar și potrivit art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 304/2022.

Înalta Curte constată că, în realitate, contestatorul nu invocă prin acest motiv niciuna dintre împrejurările la care se referă art. 503 C. proc. civ., în care hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, ci critică o măsură care este una pur administrativă și este lipsită de relevanță din perspectiva motivelor de contestație în anulare reglementate în mod expres și limitativ de art. 503 din C. proc. civ., care vizează exclusiv procedura de judecată, iar nu măsurile pe care instanța le ia în vederea desfășurării judecății și a soluționării cu celeritate a cauzei.

Nici motivul privitor la nesoluționarea, în termenul defipt de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a recursului exercitat împotriva încheierii de respingere a excepției de neconstituționalitate și nici lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, nu deschid contestatorului calea contestației în anulare prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., aceste aspecte neregăsindu-se printre motivele vizate de aceste prevederi legale.

În privința lipsei semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată contestatorului, Înalta Curte reamintește că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. și a art. 128 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243 din 22 decembrie 2022, hotărârea judecătorească se întocmește în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. și a art. 128 alin. (7) din același regulament, grefierul de ședință comunică părților sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată și semnată.

Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat contestatorului, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispozițiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la solicitarea formulată de intimata S.C. B. S.R.L. prin întâmpinare, de amendare a contestatorului potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul legal reglementează sancționarea părților cu amendă între 100 și 1000 RON pentru "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Or, amenda judiciară reprezintă o sancțiune procedurală autonomă, care se aplică pentru nesocotirea unor obligații privind desfășurarea procesului și nu poate fi concepută în lipsa unui element subiectiv, și anume culpa părții care și-a încălcat obligațiile privitoare la desfășurarea procesului.

Dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1) lit. a) din C. proc. civ. stabilesc în mod expres că faptele vizate trebuie săvârșite "cu rea-credință".

Exercitarea contestației în anulare împotriva unei decizii definitive, pronunțate în recurs, reprezintă o cale de atac prevăzută de lege ce dă posibilitate părții titulare să se adreseze instanței, dacă apreciază că sunt motive care să atragă incidența prevederilor art. 503 din C. proc. civ.

În cauză, exercitarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, de respingere a recursului exercitat împotriva încheierii din 20 iunie 2024 și a deciziei civile nr. 740R din 1 noiembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu poate fi considerată a fi realizată cu rea-credință, câtă vreme dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (2) statuează că hotărârile pronunțate în recurs pot fi atacate cu contestație în anulare.

Astfel, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, contestatorul a uzat de un drept prevăzut de lege, iar demersul judiciar al acestuia nu poate fi calificat ca fiind unul abuziv, care să justifice amendarea solicitată de către intimată.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu au putut fi decelate motive care să se circumscrie prevederilor art. 503 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024 și va respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare, formulată de intimata S.C. B.. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind aplicarea amenzii judiciare, formulată de intimata S.C. B.. S.R.L..

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 674 din 18 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.